ICCJ. Decizia nr. 254/2013. Contencios. Alte cereri. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 254/2013
Dosar nr. 3656/1/2012
Şedinţa publică de la 18 ianuarie 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii şi procedura derulată în primă instanţă
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul T.C. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:
- anularea Hotărârii nr. 25A din 23 februarie 2011 emisă de Secţia pentru procurori a C.S.M. prin care pârâtul a constatat că nu îndeplineşte condiţiile legale pentru numirea în funcţia de procuror;
- să se constate că îndeplineşte condiţiile pentru ocuparea funcţiei de procuror, urmare a promovării examenului de admitere în magistratură din 21 noiembrie 2010;
- să fie obligat pârâtul să propună Preşedintelui României numirea sa în funcţia de procuror;
- suspendarea executării Hotărârii nr. 25A din 23 februarie 2011, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii de fond.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a participat la concursul de admitere în magistratură din data de 21 noiembrie 2010 şi a fost declarat admis cu media 7,40, concursul fiind validat de Plenul C.S.M. prin Hotărârea nr. 1156 din 16 decembrie 2010.
Prin Hotărârea nr. 25A din 23 februarie 2011 a Secţiei pentru procurori a C.S.M. s-a constatat că nu îndeplineşte condiţiile cumulativ prevăzute de art. 226 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură, precum şi procedura de numire în funcţiile de judecător şi procuror, fără concurs, respectiv, condiţia bunei reputaţii, întrucât figurează în evidenţa operativă a organelor de poliţie, fiind astfel declarat "respins" la concursul de admitere în magistratură organizat la 21 noiembrie 2010.
2. Hotărârea instanţei de fond
Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 399 din 22 septembrie 2011 a admis în parte acţiunea reclamantului şi a dispus anularea Hotărârii nr. 25A din 23 februarie 2011 emisă de C.S.M., secţia pentru procurori.
A constatat că reclamantul îndeplineşte condiţia bunei reputaţii pentru a fi numit în funcţia de procurori şi a obligat pârâtul să propună Preşedintelui României numirea reclamantului în funcţia de procuror pe un post corespunzător mediei obţinute de reclamant la concursul de admitere în magistratura din 21 noiembrie 2010 şi a respins în rest acţiunea.
Totodată, a respins cererea de suspendare a executării Hotărârii nr. 25/A din 23 februarie 2011 emisă de secţia pentru procurori a C.S.M. până la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri şi a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a apreciat că nu este întemeiată imputarea adusă reclamantului, în sensul că nu ar avea o bună reputaţie în sensul art. 12 din Legea nr. 303/2004, în condiţiile în care, pârâtul nu a prezentat date din care să rezulte o conduită reprobabilă repetată a reclamantului, nici anterior şi nici ulterior săvârşirii faptei pentru care a fost condamnat în 1996, nerezultând din dosar că reclamantul a mai săvârşit şi alte fapte antisociale, chiar contravenţii, în perioada anterioară sau ulterioară condamnării sale penale.
Din acest punct de vedere a apreciat prima instanţă, acţiunea reclamantului este întemeiată, pârâtul acţionând cu exces de putere prin reţinerea neîndeplinirii condiţiei bunei reputaţii de către reclamant, exces de putere care a condus la încălcarea dreptului reclamantului de acces la funcţia de procuror pe considerente bazate pe o interpretare excesivă a unor texte legale lipsite de previzibilitatea necesară unei astfel de evaluări.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Prin Decizia nr. 1722 din 29 martie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva Sentinţei nr. 399 din 22 septembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, a modificat sentinţa atacată, în sensul că a respins acţiunea reclamantului T.C.
Pentru hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că intimatul-reclamant a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 174/1996 pentru săvârşirea cu intenţie a două infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, sub acest aspect, instanţa de fond constatând că în privinţa condamnării penale survenite în urmă cu peste 14 ani, a intervenit reabilitarea de drept, astfel că reclamantul se bucură de o bună reputaţie.
Instanţa de control judiciar a remarcat faptul că judecătorul fondului nu a precizat dacă reputaţia a fost redobândită ca urmare a reabilitării şi nici dacă eventual, nu o pierduse chiar ca urmare a faptului că pentru infracţiunile comise fusese condamnat cu amendă penală.
Din acest punct de vedere, instanţa de control judiciar a apreciat că raţionamentul instanţei de fond nu este doar incomplet, dar este şi greşit din moment ce legiuitorul a instituit, între altele, două condiţii distincte: lipsa antecedentelor penale şi respectiv, existenţa unei bune reputaţii, aşa cum rezultă din prevederile art. 14 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată.
Chiar dacă legiuitorul nu a definit conţinutul noţiunii de "bună reputaţie", acest lucru a fost lăsat la aprecierea autorităţii competente, adică la aprecierea Consiliului Superior al Magistraturii, autoritatea care gestionează cariera magistraţilor, dar şi accesul în magistratură.
Or, în situaţia concretă a reclamantului, autoritatea recurentă şi-a exercitat dreptul de apreciere cu respectarea principiului legalităţii şi a menţinerii unor standarde ridicate, în raport cu exigenţele impuse pentru exercitarea unei funcţii publice în cadrul puterii judecătoreşti, în care încrederea opiniei publice în probitatea şi demnitatea magistraţilor este esenţială.
În opinia instanţei de control judiciar, prin săvârşirea unor fapte penale, mai ales atunci când este vorba de infracţiuni săvârşite cu intenţie, reputaţia unei persoane este afectată negativ în mod fundamental, într-o societate normală, întemeiată pe respectarea ordinii de drept, apreciind că, prin săvârşirea celor două infracţiuni intenţionate la regimul circulaţiei pe drumurile publice, intimatul-reclamant şi-a pierdut buna reputaţie, prezumată a fi avut la data respectivă.
Însă, instanţa de fond nu a argumentat şi nici Înalta Curte nu a identificat cum, prin ce şi nici în ce măsură a reuşit intimatul-reclamant să-şi redobândească buna reputaţie, care trebuie să constituie garanţia schimbării radicale a poziţiei acestuia în raport cu respectarea şi respectiv aplicarea legii.
Concluzionând, instanţa de control judiciar a considerat necesar să sublinieze că şi reglementările internaţionale referitoare la criteriile de selecţie a viitorilor magistraţi (Carta Universală a Judecătorului, Carta Europeană privind Statutul judecătorului, Recomandare CM/2000/12) impun o exigenţă maximă din partea entităţilor competente în ceea ce priveşte evaluarea profesională şi morală, dar şi conduita socială exemplară de care trebuie să se bucure aspiranţii la demnitatea de magistrat, ceea ce înseamnă, inclusiv, lipsa oricărei încălcări a legii.
4. Contestaţia în anulare formulată
Împotriva Deciziei nr. 722 din 29 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, T.C. a formulat contestaţie în anulare, invocând prevederile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, contestatorul a arătat următoarele:
Dezlegarea dată prin Decizia nr. 1722 din 29 martie 2012 este rezultatul unei greşeli materiale, în sensul că, dintr-o eroare, instanţa a omis să cerceteze înscrisurile existente la dosarul cauzei, respectiv, caracterizarea nr. 23 din 30 noiembrie 2010 emisă de Colegiul Consilierilor Juridici Caraş-Severin, caracterizarea nr. 280 din 2 decembrie 2010 de la locul de muncă, caracterizarea eliberată de Asociaţia de locatari de la domiciliu, certificatele de cazier judiciar şi fiscal, care dovedesc faptul că îndeplineşte condiţia bunei reputaţii pentru a fi numit în funcţia de procuror, înscrisuri care dacă ar fi fost cunoscute, ar fi determinat instanţa să pronunţe o hotărâre diametral opusă.
De asemenea, arată contestatorul, dacă instanţa de recurs ar fi observat înscrisurile amintite dar şi hotărârile pronunţate de instanţa supremă în cauze similare, care atestă că practica Înaltei Curţi în materie este unitară, depuse la dosar, ar fi avut în vedere prevederile art. 18 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare care stabilesc competenţa instanţei supreme de a sigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti.
În opinia contestatorului, eroarea materială, astfel semnalată, este una esenţială şi a determinat chiar soluţia pronunţată în recurs, astfel că, în ipoteza respingerii prezentei contestaţii în anulare, s-ar încălca prevederile art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, prin atingerea adusă principiului siguranţei juridice din cauza jurisprudenţei contradictorii (a se vedea cauza Baranowski împotriva Poloniei şi cauza Beian împotriva României) precum şi cele ale art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie prin încălcarea dreptului de acces la funcţia de procuror pe considerente bazate pe o interpretate excesivă a unor texte legale lipsite de previzibilitatea necesară unei astfel de evaluări (a se vedea, în special, cauza Marckx împotriva Belgiei).
5. Apărările intimatului Consiliul Superior al Magistraturii
Prin întâmpinarea formulată la data de 19 noiembrie 2012, intimatul C.S.M. a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca nefondată.
În esenţă, intimatul arată că motivele invocate nu vizează greşeli materiale, în sensul art. 318 C. proc. civ., ci chestiuni ce vizează fondul dreptului ce a fost soluţionat irevocabil, iar faptul că instanţa de recurs, în motivarea deciziei, nu a menţionat toate înscrisurile luate în considerare, nu înseamnă că a omis să le cerceteze.
Contestatorul a depus, la data de 3 decembrie 2012, concluzii scrise, prin intermediul cărora a dezvoltat criticile formulate, punctând în special pe jurisprudenţa unitară a Înaltei Curţi de Casaţiei şi Justiţiei în această materie, reprezentată de Deciziile nr. 1115/2007, nr. 2267/2010, nr. 1031/2011 şi nr. 4554/2011.
În opinia sa, contestaţia în anulare este admisibilă întrucât nu priveşte modul de apreciere a probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale sau greşeli de judecată, greşeala materială constând în omiterea unor elemente şi date materiale importante cauzei.
I. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare
Examinând decizia atacată prin prisma motivului invocat de contestatoare, Înalta Curte constată că cererea de faţă este nefondată pentru următoarele argumente.
1. Argumente de drept relevante
Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată în cazurile expres şi limitativ prevăzute în art. 317 - 318 C. proc. civ.
Potrivit art. 318 teza I C. proc. civ., temeiul de drept invocat de contestator, "hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale (...)"
Astfel, în privinţa "greşelii materiale", Înalta Curte reţine că atât doctrina cât şi jurisprudenţa au reliefat caracterul pur tehnic, procedural al acesteia, respectiv confundarea unor elemente sau date cu caracter material, ceea ce a condus la pronunţarea unei hotărâri greşite.
În sfera de cuprindere a acestei sintagme nu pot intra situaţiile în care instanţa a interpretat sau aplicat eronat o prevedere legală ori a apreciat asupra probelor administrate.
Or, invocând "greşeala materială", contestatorul doreşte o reevaluare a înscrisurilor aflate la dosar care, în opinia sa, fac dovada îndeplinirii condiţiilor privind buna reputaţie, ceea ce nu este admisibil.
În primul rând, nu există nici o dovadă că instanţa de recurs nu a avut în vedere la soluţionarea cauzei toate probele dosarului, iar faptul că nu a menţionat toate înscrisurile luate în considerare, nu înseamnă că instanţa de recurs a omis să le cerceteze.
Dimpotrivă, aşa cum rezultă din considerentele deciziei atacate, instanţa de recurs a analizat condiţiile referitoare la buna reputaţie, dar a apreciat, raportat la circumstanţele cauzei, că prin săvârşirea celor două infracţiuni intenţionate la regimul circulaţiei pe drumurile publice, contestatorul şi-a pierdut buna reputaţie, prezumată a fi avută la data respectivă.
Pe de altă parte, este lesne de observat că prin referirile la stabilirea eronată a situaţiei de fapt în urma aprecierii probelor, contestatorul evocă de fapt eventuale greşeli de judecată în procedura de soluţionare a recursului şi nu greşeli materiale în sensul art. 318 C. proc. civ., ceea ce excede cadrului procedurii de soluţionare a unei contestaţii în anulare.
Împrejurarea că soluţia şi considerentele instanţei de recurs nemulţumesc partea, care are un alt punct de vedere în privinţa îndeplinirii condiţiei de bună reputaţie, nu îi conferă dreptul la un nou recurs, pentru că, în realitate, acesta este sensul demersului său concretizat în prezenta contestaţie în anulare.
Ca atare, contestatorul nu poate pretinde retractarea hotărârii ca efect al interpretării într-o altă lumină a probelor în discuţie.
Contrar opiniei contestatorului, Înalta Curte reţine, în acord cu jurisprudenţa consecventă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, reliefată de exemplu prin soluţiile pronunţate în cauzele Mitrea c. României (nr. 26105/03/2008) şi Stanca Popescu c. României (nr. 8727/03/2009), că în lipsa unei circumstanţe substanţiale şi imperative, de natură să justifice redeschiderea procesului judecat irevocabil, admiterea unei contestaţii în anulare sau a unei revizuiri, constituie o încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice şi, prin aceasta, o încălcare a dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
În consecinţă, constatând că în cauză nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 318 teza I C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 320 C. proc. civ. va respinge, ca nefondată contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de T.C. împotriva Deciziei nr. 1722 din 29 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2509/2013. Contencios. Anulare decizie Uniunea... | ICCJ. Decizia nr. 2731/2013. Contencios → |
|---|
