ICCJ. Decizia nr. 2526/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2526/2013
Dosar nr. 9326/2/2011*
Şedinţa de la 1 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul B.C.G. a solicitat învestirea cu formulă executorie a Sentinţei civile nr. 2720 din 24 aprilie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 9326/2/2011.
Prin Încheierea din 22 august 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de petentul B.C.G., reţinând faptul că împotriva acestei hotărâri, astfel cum rezultă din referatul compartimentului registratură, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs la data de 22 iunie 2012.
Împotriva Încheierii din 22 august 2012 a declarat recurs reclamantul B.C.G., solicitând admiterea recursului şi modificarea încheierii atacate în sensul admiterii cererii de învestire cu formulă executorie.
În motivele de recurs formulate se arată că în motivarea soluţiei pronunţate instanţa a invocat sec dispoziţiile art. 376 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora se învestesc cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. (1) hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile, precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri, pentru ca acestea să devină executorii, în cazurile anume prevăzute de lege.
Arată recurentul că acest text de lege nu infirmă cu nimic, ba dimpotrivă, are la bază dispoziţiile art. 377 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile date în primă instanţă, potrivit legii, fără drept de apel;" şi că în cazul său instanţa de fond a pronunţat o hotărâre fără drept de apel, iar incidentul procedural, că partea adversă a declarat recurs, nu împietează cu nimic asupra dreptului său de a pune în executare hotărârea.
Arată recurentul că dispoziţiile legale incidente sunt cât se poate de clare şi au caracter imperativ, motiv pentru care solicită admiterea recursului.
Examinând cauza şi sentinţa recurată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Reclamantul a solicitat instanţei de fond învestirea cu formulă executorie a unei hotărâri pronunţate de instanţa de contencios administrativ, prin care a fost admisă acţiunea formulată împotriva Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi obligată pârâta să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire.
Criticile adresate hotărârii instanţei de fond, prin care s-a respins cererea formulată pentru învestirea cu formulă executorie, sunt nefondate.
Potrivit art. 22 din Legea nr. 554/2004, modificată "Hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-au respins acţiunile formulate potrivit dispoziţiilor prezentei legi şi s-au acordat cheltuieli de judecată se învestesc cu formulă executorie şi se execută silit, potrivit dreptului comun.".
Chiar dacă actuala formulare a art. 22 este deficitară în ceea ce priveşte soarta hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-au admis acţiunile formulate potrivit Legii nr. 554/2004, concluzia ce se impune cu necesitate este că asemenea hotărâri judecătoreşti constituie titluri executorii, nefiind necesară învestirea acestora cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. (1) C. proc. civ.
O asemenea interpretare ţine cont de dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, din care rezultă că pentru respectarea termenului de 30 de zile acordat de legiuitor autorităţii publice în vederea executării hotărârii judecătoreşti nu este necesară învestirea cu formulă executorie, deoarece partea interesată are dreptul la executarea hotărârii în termenul stabilit care curge de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, iar nu de la învestirea cu formulă executorie a acesteia.
Un alt argument rezultă din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 22, astfel încât, de vreme ce este necesară învestirea cu formulă executorie numai în cazul hotărârilor judecătoreşti prin care s-au respins acţiunile şi s-au acordat cheltuieli de judecată, rezultă că pentru hotărârile prin care s-au admis acţiunile o asemenea învestire nu este necesară.
Deci, în materia contenciosului administrativ, legiuitorul instituie o procedură specială de executare a unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, modalitatea de constrângere a autorităţii fiind realizată prin amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, necondiţionat de învestirea respectivelor hotărârii judecătoreşti cu formulă executorie.
Executarea respectivelor hotărâri se face, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în termenul prevăzut în cuprinsul hotărârii, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, deci ope legis, fără a mai fi necesară îndeplinirea altor formalităţi.
Chiar şi dacă s-ar fi aplicat dreptul comun, potrivit art. 376 alin. (1) C. proc. civ.: "Se învestesc cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. (1) hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile, precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri, pentru ca acestea să devină executorii, în cazurile anume prevăzute de lege".
Or, cum hotărârea a cărei învestire cu formulă executorie s-a solicitat nu este irevocabilă, fiind atacată cu recurs, în mod corect instanţa de fond a reţinut că aceasta nu poate fi învestită şi a dispus respingerea cererii formulate de reclamant.
Astfel, faţă de dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 554/2004, art. 269 alin. (1) şi art. 376 alin. (1) C. proc. civ., condiţia învestirii hotărârii cu formulă executorie există numai pentru acele hotărâri prin care au fost respinse acţiunile şi s-au acordat cheltuieli de judecată.
Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o încheiere temeinică şi legală, pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.C.G. împotriva Încheierii din 22 august 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 martie 2013.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 2388/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2746/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
