ICCJ. Decizia nr. 2746/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2746/2013
Dosar nr. 5390/2/2008
Şedinţa publică de la 5 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanţii P.I.D. şi P.M. au chemat în judecată pe pârâţii T.A. - Ministrul Apărării Naţionale, Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Finanţelor Publice ca garant al Statului Român solicitând: anularea actului administrativ emis de primii pârâţi intitulat Aviz nefavorabil nr. D2756 din 18 august 2005 ce le-a fost comunicat la 24 august 2005; recunoaşterea dreptului constând în siguranţa vieţii şi dreptul de proprietate şi obligarea pârâţilor la eliberarea de îndată a avizului favorabil; obligarea pârâţilor în solidar la înlăturarea urgentă a pericolului - mutarea depozitului ori retragerea pericolului în perimetrul delimitat de gardul unităţii - repararea pagubei cauzate.
Prin Sentinţa civilă nr. 6000 din 18 octombrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, judecând cauza, în fond după casare, a respins acţiunea formulată de reclamanţii P.M. şi P.I.D., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării şi Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că în urma celor două decizii de casare este învestită să se pronunţe cu privire la capătul trei al acţiunii având ca obiect obligarea pârâţilor la înlăturarea urgentă a pericolului prin mutarea depozitului militar ori retragerea pericolului în perimetrul delimitat de gardul unităţii militare şi repararea pagubei cauzate.
Este vorba despre UM X Târgovişte care reprezintă un obiectiv militar situat în extravilanul mun. Târgovişte, cartier Prisaca, unde se află depozitul de muniţie şi explozibili, fiind singurul depozit de acest tip din judeţ şi, contrar susţinerilor din acţiune, el nu este dezafectat.
Conform raportului de expertiză topo efectuat în cauză, terenul proprietatea reclamanţilor se află în imediata vecinătate a depozitului de muniţie şi nu este cultivat.
Identificarea amplasamentului terenului reclamanţilor s-a făcut pe baza actelor de proprietate ale acestora şi anume: titlul de proprietate din 09 iunie 1995 eliberat de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a jud. Dâmboviţa reclamantului P.I.D. pentru suprafaţa de 10 ha şi contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1011/2005, prin care reclamanta P.M. a cumpărat suprafaţa de teren de 9684 mp situată extravilanul mun. Târgovişte, cartier Priseaca.
S-a stabilit că terenul reclamanţilor se învecinează direct cu depozitul înspre sud şi vest având laturi comune, iar terenul reclamantei se află înspre partea de est, dincolo de pârâu şi de terenul reclamantului înspre Târgovişte, la o distanţă cuprinsă între 71 m până la 165 m.
Expertiza a concluzionat că suprafeţele de teren ale reclamanţilor, aflându-se în imediata vecinătate a depozitului de muniţie, se află în zona de siguranţă care a fost determinată de expert în conformitate cu dispoziţiile Regulamentului asigurării tehnice cu armament şi muniţie pe timp de pace A 114/1989.
Curtea de apel a reţinut că potrivit art. 461 alin. (1) din acest regulament, fâşia de teren situată în afara gardului exterior al teritoriului tehnic până la o distanţă de 400 m este considerată ca o zonă de siguranţă. Această distanţă se poate reduce până la 200 m la depozitele de armament şi muniţie situate în teren descoperit.
Art. 462 alin. (2) şi (3) din acelaşi regulament stabileşte că în zona de siguranţă nu se execută lucrări de construcţii, de organizarea teritoriului şi de amenajarea terenului, cu excepţia celor aprobate pentru paza şi apărarea depozitului cu avizul Marelui Stat Major (...).
Condiţiile de folosire a terenului pentru lucrări agricole se vor stabili de comandantul depozitului împreună cu delegaţii organelor locale ale puterii de stat şi proprietarii terenurilor, în cazul cultivării, pe cât posibil, a plantelor joase şi a limitării persoanelor şi a timpului de acces în această zonă.
Cu privire la concluzia expertului că obiectivul militar (depozit de muniţie) prezintă un pericol pentru întreaga zonă, pe o rază de 1500 m, se constată că aceasta este fundamentată pe menţiunile existente în tabelul nr. 4 anexă la regulamentul sus-menţionat, astfel cum se precizează în răspunsul la obiecţiunile formulate de pârâţi la raportul de expertiză.
În acest tabel sunt prevăzute distanţele minime de siguranţă dintre o magazie cu muniţie şi obiectivele exterioare din imediata vecinătate, funcţie de capacitatea magaziei, distanţa de 1560 m fiind stabilită pentru o capacitate de 15 vagoane.
Instanţa de fond a reţinut că potrivit deciziei de casare, expertul a avut de stabilit situarea celor două vecinătăţi (suprafeţele de teren deţinute de părţi) şi determinarea locului în care se află amplasamentul "zona de siguranţă" a depozitului, astfel încât existenţa unui eventual pericol urma să fie stabilită prin raportare la zona de siguranţă şi nu la distanţa minimă la care face referire expertul.
Concluzia acestuia privind îngrădirea evidentă a dreptului de proprietate al proprietarilor ce deţin imobile în zona de siguranţă, prin lipsirea acestora de a culege fructul bunurilor, neputând încheia şi nici vinde terenul care nu poate fi exploatat în niciun fel şi care prezintă un potenţial pericol excede obiectivelor expertizei topo stabilite de instanţa de control judiciar.
În cauză a fost administrată şi proba testimonială, declaraţia martorului propus de reclamanţi referindu-se la un incident care a avut loc în anul 2007 pe terenul reclamanţilor, în care au fost implicaţi P.G.V., copiii acestuia şi militari din cadrul UM X care le-au spus că nu au voie să se apropie de unitatea militară şi le-au cerut să plece de pe teren, îndreptând chiar arma către ei.
De asemenea, martorul a mai precizat că la momentul respectiv, terenul nu era cultivat, dar nu cunoaşte dacă a fost cultivat, în timp, de către reclamanţi.
Sub acest ultim aspect, se reţine că aflându-se în zona de siguranţă a unităţii militare, pentru folosirea terenului în scop agricol, este necesar un acord între proprietar şi comandantul depozitului de muniţie asupra condiţiilor de folosire.
Cu privire la CD-ul depus de reclamanţi la dosar pentru a fi vizionat conform deciziei de casare, Curtea de apel a reţinut că acesta conţine o înregistrare de 2 minute şi 51 secunde referitoare la filmarea unui teren şi a unui drum aflat în zonă respectivă.
Reclamanţii au mai invocat în acţiune lipsa titlului de proprietate al statului asupra terenului pe care a fost construită unitatea militară, teren care a aparţinut autorului lor, fiind confiscat abuziv de comunişti cu ocazia colectivizării forţate.
Cu privire la situaţia juridică a acestui teren, Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia Domenii şi Infrastructuri a comunicat mandatarului reclamanţilor, prin adresa din 23 noiembrie 2004, că terenul se află în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Apărării Naţionale care îl deţine în baza Decretului Consiliului de Stat al Republicii Populare Române nr. 340 din 20 iunie 1963 (5,25 ha) şi a Dispoziţiei Consiliului de Stat al Republicii Populare Române nr. 486 din 27 iunie 1963(5,75 ha).
Curtea de apel a reţinut că prezenta acţiune este o acţiune în contencios administrativ întemeiată în drept pe disp. Legii nr. 554/2004 în cadrul căreia instanţa are de analizat, prin prisma obiectului stabilit de reclamanţi, dacă refuzul pârâţilor de a muta unitatea militară sau de a retrage pericolul în perimetrul delimitat de gardul unităţii militare reprezintă un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din această lege.
Acţiunea de faţă nu este o acţiune de drept comun având ca obiect compararea titlurilor de proprietate ale părţilor asupra terenurilor în discuţie, un asemenea obiect fiind incompatibil cu disp. art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care stabilesc obiectul acţiunii în contencios administrativ.
Potrivit acestui text de lege persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
În consecinţă, instanţa de fond a avut de examinat în speţă dacă, în raport de reglementarea invocată de pârâţi şi anume Regulamentul asigurării tehnice cu armament şi muniţie pe timp de pace A 114/1989, refuzul lor de a muta unitatea militară sau de a retrage pericolul în interiorul terenului delimitat de gardul unităţii este exprimat cu exces de putere, pentru a putea fi considerat nejustificat în sensul Legii nr. 554/2004.
Nu se poate reţine existenţa unui asemenea refuz în ceea ce priveşte retragerea pericolului în perimetrul delimitat de gardul unităţii militare, în condiţiile în care este obligatorie fixarea unei zone de siguranţă în jurul acesteia, zonă situată, după caz, la 400 m sau 200 m de unitate, scopul instituirii acestei zone fiind tocmai acela de a nu pune în pericol persoane şi bunuri aflate în spaţiul respectiv, din imediata vecinătate a obiectivului militar.
Reclamanţii au solicitat, de fapt, înlăturarea zonei de siguranţă din jurul depozitului de muniţie şi considerarea existenţei unui pericol doar în spaţiul din incinta unităţii militare pentru a avea posibilitatea de a construi pe terenul proprietatea lor aflat în această zonă, solicitare ce contravine prevederilor regulamentului amintit şi a cărei soluţionare favorabilă are drept consecinţă expunerea unui pericol atât a persoanelor, cât şi a bunurilor aflate la o distanţă de unitatea militară mai mică decât cea impusă prin actul cu caracter normativ.
Referitor la cererea de mutare a unităţii militare, s-a reţinut că aceasta face parte din sistemul naţional de apărare, iar hotărârile privind amplasarea obiectivelor militare sunt luate de structurile specializate din domeniul apărării naţionale în aşa fel încât să se asigure atât securitatea acestor obiective, cât şi securitatea la nivel naţional, mutarea neputându-se dispune în baza unei simple cereri formulate de către proprietarii terenurilor aflate în apropierea obiectivului militar.
Susţinerea reclamanţilor referitoare la încălcarea dreptului de proprietate asupra terenului vizează conţinutul reglementării stabilite prin regulamentul invocat de pârâţi, faptul că acesta instituie o zonă de siguranţă în jurul depozitului de muniţie şi interdicţia de a se construi în această zonă, dar atâta timp cât regulamentul este în vigoare, pârâţii au obligaţia de a se conforma prevederilor acestuia, pentru respectarea scopului avut în vedere la emiterea lui, acela de a proteja persoanele şi bunurile din imediata vecinătate a depozitului, astfel încât refuzul de a soluţiona favorabil cererea reclamanţilor nu este unul nejustificat, având temei legal.
Este de subliniat şi faptul că primul capăt al acţiunii avea ca obiect anularea avizului nefavorabil nr. D 2578/2005 emis de Ministerul Apărării Naţionale, cu privire la PUZ pentru terenul în suprafaţă de 9684 mp situat în extravilanul mun. Târgovişte, cartier Priseaca, în vederea realizării obiectivului "Introducerea în intravilan şi lotizare teren pentru construire locuinţe".
Or, acest teren a fost dobândit de reclamanta P.M. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1011/2005, la momentul cumpărării cunoscându-se că este situat în apropierea unei unităţi militare, reclamanta acceptând să cumpere în aceste condiţii, precizându-se în contract că reclamanta cunoaşte starea fizică în care se află terenul, precum şi situaţia juridică de drept şi de fapt a acestuia.
Referitor la daunele solicitate, reclamanţii au arătat în acţiune că reprezintă contravaloarea terenurilor pe care nu le pot exploata sau vinde pentru a fi amenajate pentru locuinţe, fiind evidentă culpa pârâţilor în producerea prejudiciului.
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile prev. de art. 998 - 999 C. civ. (în forma în vigoare la data sesizării instanţei) şi anume: existenţa faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi a vinovăţiei.
Aşa cum s-a arătat în sarcina pârâţilor nu se poate reţine săvârşirea unei fapte ilicite constând în nesoluţionarea favorabilă a cererii de mutare a depozitului de muniţie sau de retragere a pericolului în perimetrul delimitat de gardul unităţii militare, având în vedere că pârâţii au respectat prevederile regulamentului anterior menţionat, iar respectarea dispoziţiilor unui act normativ nu poate avea caracter ilicit.
Cum această condiţie nu este îndeplinită, iar legea se referă la îndeplinirea cumulativă a condiţiilor răspunderii civile delictuale, s-a constatat că este neîntemeiată cererea de obligare a pârâţilor la plata despăgubirilor către reclamanţi.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, P.M., P.I.D. şi P.G.V. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenţii-reclamanţi au susţinut în esenţă că instanţa de fond a refuzat să constate, în baza probatoriului administrat în cauză, că UM X Târgovişte reprezintă un obiectiv militar edificat pe terenul care le aparţinea acestora şi care a fost luat fără titlu şi trecut în proprietatea statului în mod fraudulos.
Consideră recurenţii că în mod eronat instanţa de fond a motivat încălcarea dreptului lor de proprietate în baza unui regulament din 1989 şi a refuzat sesizarea Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte constituţionalitatea acestuia, deşi prevederile regulamentului în cauză le restricţionează nejustificat exercitarea drepturilor asupra terenului care le aparţine.
Totodată recurenţii au criticat şi modul de interpretare a probelor administrate de către instanţă în sensul că aceasta ar fi reţinut în mod nejustificat că terenul se află în domeniul public al statului.
Intimatul Ministerul Apărării Naţionale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, susţinând în esenţă că cererea reclamanţilor a fost analizată în raport de coordonatele deciziei de casare, stabilind şi reţinând în mod corect situaţia de fapt.
Examinând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente cât şi în raport de prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat, având în vedere considerentele expuse în continuare.
În fapt, recurenţii-reclamanţi s-au adresat instanţei de contencios administrativ solicitând anularea actului administrativ emis de pârâţi intitulat Aviz favorabil nr. D 2756 din 18 august 2005 şi recunoaşterea dreptului constând în siguranţa vieţii şi dreptului de proprietate prin obligarea pârâţilor la eliberarea de îndată a avizului favorabil precum şi obligarea pârâţilor în solidar la înlăturarea pericolului - mutarea depozitului ori retragerea în perimetrul delimitat de gardul unităţii - cu repararea pagubei cauzate.
Instanţa de control judiciar constată că în mod corect şi în conformitate cu ultima Decizie de casare nr. 2509 din 17 iunie 2009 instanţa de fond s-a pronunţat cu privire la cel de-al treilea capăt al acţiunii reclamanţilor având ca obiect obligarea pârâţilor la înlăturarea urgentă a pericolului prin mutarea depozitului militar ori retragerea pericolului în perimetrul delimitat de gardul unităţii militare şi repararea pagubei cauzate.
Totodată instanţa s-a conformat îndrumărilor instanţei de control judiciar privind suplimentarea probatoriului cu expertiza tehnică topo ca şi a celorlalte probatorii stabilite prin aceeaşi decizie de casare.
Criticile recurenţilor cu privire la nelegalitatea sentinţei pronunţate de către instanţa de fond care evaluând probatoriul administrat în cauză ar fi refuzat să constate faptul că UM X Târgovişte reprezintă un obiectiv militar edificat fraudulos pe terenul proprietatea acestora fiind preluat fără titlu şi trecut în proprietatea statului sunt nefondate.
Înalta Curte constată în mod corect instanţa de fond a analizat obiectul stabilit de către recurenţii-reclamanţi în raport de prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, act normativ în temeiul căruia aceştia au formulat cererea de chemare în judecată stabilind în baza probatoriului administrat în cauză, că refuzul pârâţilor de a muta unitatea militară sau de a retrage pericolul delimitat de gardul unităţii militare nu reprezintă un refuz nejustificat, astfel cum este acesta definit de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din această lege.
Totodată instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că cererea reclamanţilor nu este o acţiunea de drept comun privind compararea titlurilor de proprietate ale părţilor asupra terenurilor în discuţie, întrucât un asemenea obiect ar fi incompatibil cu dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care stabilesc obiectul acţiunii în contencios administrativ.
În consecinţă, instanţa de fond a analizat cererea recurenţilor-reclamanţi privind refuzul de a muta unitatea militară sau de a retrage pericolul în interiorul terenului delimitat de gardul unităţii din perspectiva Regulamentului asigurării tehnice cu armament şi muniţie pe timp de pace A 114/1989 şi a reţinut în mod corect că obiectivul respectiv, care face parte din sistemul naţional de apărare, hotărârile privind amplasarea acestora sunt luate de structurile specializate din domeniul apărării, astfel încât să se asigure atât securitatea obiectivelor respective cât şi securitatea la nivel naţional.
În ceea ce priveşte criticile formulate de recurenţii-reclamanţi potrivit cărora instanţa de fond ar fi refuzat nejustificat cererea formulată de aceştia cu privire la examinarea de către Curtea Constituţională a prevederilor Regulamentului asigurării tehnice cu armament de muniţie pe timp de pace A 114/1989, Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, întrucât pe de o parte, actul respectiv având natura juridică a unui act administrativ excede controlului constituţionalităţii reglementat de dispoziţiile Legii nr. 47/1992, iar pe de altă parte, în acest ciclu procesual astfel cum rezultă din dosarul de fond, o astfel de cerere nu a fost formulată.
Având în vedere toate aceste considerente Înalta Curte reţinând că hotărârea pronunţată de către instanţa de fond este legală şi temeinică, în cauză nefiind incidente niciunul din motivele de casare sau modificare a acesteia, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.M. şi P.I.D. împotriva Sentinţei nr. 6000 din 18 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2013.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 2526/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2748/2013. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
