ICCJ. Decizia nr. 2705/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2705/2013
Dosar nr. 60/2/2011
Şedinţa publică de la 5 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 5248 din 21 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamanta I.M.R., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, prin care solicita "anularea efectului legal al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010".
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a apreciat ca fiind întemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii, formulată de pârât, reţinând în esenţă că, în raport cu dispoziţiile Legii nr. 554/2004, nu poate fi solicitată anularea unei ordonanţe a Guvernului.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta, susţinând, în esenţă, că ordonanţele de urgenţă ale Guvernului sunt acte administrative, acţiunea îndreptată împotriva acestora fiind admisibilă, în raport cu dispoziţiile art. 1 şi 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004; de asemenea, arată recurenta, prin acţiunea formulată nu s-a solicitat anularea ordonanţei de urgenţă ci a "efectului legal" al acesteia.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
Aşa cum rezultă din actele dosarului, "obiectul principal" al acţiunii formulate în cauză, astfel cum acesta a fost precizat de reclamantă prin întâmpinarea din 19 septembrie 2011 (dosar fond), îl constituie "anularea efectului legal al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 şi aplicarea efectelor legale ale legilor existente în momentul conceperii copilului ...".
Potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public".
Din lecturarea textului legal citat, invocat de recurenta-reclamantă ca temei al cererii formulate şi care constituie, de altfel, temeiul oricărei acţiuni în anulare formulată în temeiul Legii nr. 554/2004, rezultă că actul vătămător al dreptului sau interesului legitim invocat de o persoană în cadrul unei acţiunii în contencios administrativ şi a cărui anulare poate fi solicitată pe această cale este exclusiv un "act administrativ".
Acest "act administrativ" este definit de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege, ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice".
Conform prevederilor art. 108 din Constituţia României, "Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe" (alin. (1)), "Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor" (alin. (2)) iar "Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta" (alin. (3)).
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (6) teza finală din Legea fundamentală, "Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale".
Rezultă, deci, din dispoziţiile constituţionale citate că, dintre actele emise de Guvern, numai hotărârile, nu şi ordonanţele, au scopul de a "organiza executarea legilor", fiind acte administrative în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Ordonanţele, simple sau de urgenţă, nu intră în categoria actelor administrative, acestea fiind emise ca urmare a delegării legislative în favoarea Guvernului, în temeiul art. 115 din Constituţie, fie printr-o lege specială de abilitare, emisă de Parlament în domenii care nu fac obiectul legilor organice (alin. (1)), fie "în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată" (alin. (4)).
Aşadar, ordonanţele, în sine, nu pot forma obiectul acţiunilor în contencios administrativ, întrucât nu sunt acte administrative, ci legi, a căror valabilitate în timp este condiţionată de aprobarea Parlamentului.
Dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, care reprezintă o aplicaţie a prevederilor art. 126 alin. (6) din Constituţie, mai sus citate, şi care au fost, de asemenea, invocate de recurenta-reclamantă, nu au aplicabilitate în cauză, în raport cu "obiectul principal" al acţiunii, deoarece privesc posibilitatea de a invoca excepţia de neconstituţionalitate a unei ordonanţe sau a unor dispoziţii dintr-o ordonanţă, cu scopul exclusiv de a obţine despăgubiri pentru prejudiciile suferite ca urmare a aplicării acestora sau de a anula actele administrative emise în baza lor, ceea ce nu s-a solicitat prin acţiunea formulată în cauză.
Obiectul acţiunii, astfel cum a fost el formulat şi precizat, îl constituie, aşa cum s-a arătat, "anularea efectului legal al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 şi aplicarea efectelor legale ale legilor existente în momentul conceperii copilului ...", ceea ce excede obiectului acţiunii prevăzute de art. 9 din Legea nr. 554/2004, care nu poate fi altul decât "acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative" (art. 9 alin. (5)).
Aşa fiind, în mod corect prima instanţă a reţinut că este inadmisibilă acţiunea reclamantei, întrucât ordonanţele Guvernului nu sunt acte administrative, fiind emise de Guvern în exercitarea atribuţiilor legislative delegate şi, deci, necenzurabile pe calea contenciosului administrativ.
Pentru considerentele arătate, constatându-se că sentinţa atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., instanţa de fond făcând o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor legale incidente cauzei, în temeiul art. 312 din acelaşi cod, coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, menţinând sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta I.M.R. împotriva Sentinţei nr. 5248 din 21 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2379/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 288/2013. Contencios. Alte cereri.... → |
|---|
