ICCJ. Decizia nr. 3113/2013. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3113/2013
Dosar nr. 718/44/2011
Şedinţa publică de la 8 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, reclamantul Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anularea Încheierii nr. VI/196 din 10 mai 2011.
În motivarea cererii, reclamantul Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii a precizat că s-a efectuat un audit financiar asupra contului de execuţie bugetară pe anul 2009 de către pârâtă, care a încheiat Procesul-verbal de constatare nr. 2235/2010, în baza căruia s-a emis Decizia nr. 51/2010.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a precizat că a formulat contestaţie, iar prin Încheierea nr. VI/196/10 mai 2011, s-a dispus respingerea contestaţiei.
Prin Încheierea nr. VI/196 din 10 mai 2011 emisă de pârâta Curtea de Conturi a României s-a reţinut că s-au acordat sporuri salariale, fără bază legală, respectiv indemnizaţiei de hrană, sporului de condiţii vătămătoare, ajutoare de Crăciun şi Paşti.
Cu privire la acordarea indemnizaţiei de hrană, reclamanta a precizat că aceasta a fost acordată în baza art. 38 din Contractul colectiv de muncă.
De asemenea potrivit art. 72 din Legea nr. 188/1999, autorităţile şi instituţiile publice pot încheia anual acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcţionarilor publici privind constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă, sănătate şi securitate în muncă.
Au fost invocate şi dispoziţiile art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 281/1993, care stipulează că, pe lângă drepturile de salarii, personalul unităţilor bugetare mai poate beneficia şi de alte drepturi ce se acordă în natură, masă gratuită.
Acordarea acestei indemnizaţii de hrană a avut scopul de a asigura personalului o alimentaţie de protecţie pentru întărirea organismului.
Pentru acordarea sporului de condiţii vătămătoare s-a avut în vedere buletinul de determinare prin expertizarea locurilor de muncă nr. 44/2006 emis de Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică - Medicină Preventivă.
De asemenea şi prin H.G. nr. 281/2003 se prevede expres plata unui spor de până la 15% pentru personalul care lucrează în condiţii vătămătoare.
În ceea ce priveşte plata ajutorului de Crăciun şi Paşti, reclamanta a precizat că acestea s-au acordat în baza contractului colectiv de muncă la nivel de unitate şi a contractului colectiv de muncă la nivel de ramură.
Sumele pentru indemnizaţia de hrană, sporul de vătămare, ajutoarele de Paşti şi de Crăciun au fost cuprinse în bugetul anului 2009, şi aprobate de ordonatorul principal de credite.
La aprobarea bugetului s-a avut în vedere şi faptul că reclamanta a înregistrat sume importante ca venituri proprii (528.000 RON) din activităţi specifice.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată, susţinând că acordarea acestor sporuri salariale, respectiv indemnizaţie de hrană în cuantum de 15 RON/zi salariat, spor de calculator în procent de 10 - 15% în baza art. 32 lit. e) din contract, şi ajutoarele de Crăciun şi de Paşti în sumă de 214.213 RON, în baza art. 37 lit. a) din contract, sunt nelegale.
Prin Sentinţa nr. 52 din 1 februarie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea formulată, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin Încheierea nr. VI/196 din 10 mai 2011 s-a dispus respingerea contestaţiei formulată de reclamantă împotriva Deciziei nr. 51/2010, prin care s-a constatat că s-au acordat sporuri salariale de către reclamanta Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii fără bază legală, respectiv indemnizaţia de hrană, sporul de lucru în condiţii vătămătoare şi ajutoarele de Paşti şi de Crăciun pentru anul 2009.
Curtea de apel a constatat că drepturile salariale pentru personalul contractual bugetar şi funcţionarii publici sunt reglementate de lege, iar reclamanta, ca instituţie publică, trebuie să se supună acestui cadru legislativ.
A apreciat instanţa fondului că acordarea indemnizaţiei de hrană pentru anul 2009 s-a efectuat, în afara cadrului legal, întrucât potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 republicată, contractele colective de muncă se pot încheia şi pentru salariaţii instituţiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale.
În atare condiţii, s-a apreciat că susţinerea reclamantei potrivit căreia acordarea indemnizaţiei de hrană s-a făcut în baza art. 38 din Contractul colectiv de muncă, nu poate fi primită, cât timp din cadrul legal al salarizării funcţionarilor publici şi a personalului contractual bugetar, respectiv O.G. nr. 6/2007, H.G. nr. 281/1993 şi O.G. nr. 10/2007, nu rezultă o astfel de posibilitate.
S-a constatat de asemenea că reclamanta a interpretat eronat dispoziţiile art. 72 din Legea nr. 188/1999, deoarece nu se poate pune semnul egalităţii între acordarea indemnizaţiei de hrană şi îmbunătăţirea condiţiilor la locul de muncă care vizează cu totul alte aspecte.
Pe de altă parte, alocaţie individuală de hrană putea fi acordată personalului bugetar doar sub forma tichetelor de masă, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998, şi nu sub forma unor sume de bani.
În ceea ce priveşte acordarea sporului pentru condiţii vătămătoare şi periculoase s-a constatat că locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului şi condiţiile de acordare se stabilesc prin regulament elaborat de Ministerul Sănătăţii şi de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, la propunerea ministerelor, celorlalte instituţii centrale şi locale ale administraţiei publice interesate, după consultarea sindicatelor.
În speţă, prin Regulamentul nr. 1132/6366/1993 s-au nominalizat în mod expres locurile de muncă şi categoriile de personal care beneficiază de sporul pentru condiţii vătămătoare şi periculoase, locurile de muncă pentru care reclamanta a acordat aceste sporuri neregăsindu-se în enumerarea limitativă.
S-a apreciat de asemenea că nu poate fi primită susţinerea reclamantei în sensul că la acordarea sporului de condiţii vătămătoare s-a avut în vedere buletinul de determinare prin expertizarea locurilor de muncă nr. 44/2006 emis de Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică - Medicină Preventivă, avându-se în vedere că buletinul invocat are doar caracter de recomandare.
Cu privire la acordarea ajutoarelor de Paşti şi de Crăciun pentru anul 2009, prima instanţă a constatat că reclamanta nu s-a încadrat în dispoziţiile expres prevăzute de art. 11 din O.G. nr. 10/2008, apreciind că aceste ajutoare au fost acordate de către reclamantă în baza contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, în contradicţie cu această normă şi cu prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, republicată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii, criticând hotărârea pronunţată pentru netemeinicie şi nelegalitate, prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Examinând cu prioritate motivul de ordine publică invocat din oficiu potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că sentinţa atacată a fost pronunţată cu încălcarea competenţei materiale a primei instanţe.
Obiectul acţiunii îl constituie anularea Încheierii nr. VI.196 din 10 mai 2011 emisă de Curtea de Conturi a României şi, pe cale de consecinţă, a Deciziei nr. 51 din 9 decembrie 2010 emisă de Camera de Conturi Galaţi.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice".
În raport cu obiectul cererii de chemare în judecată şi dispoziţiile menţionate, se impune a se stabili care este actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M.O. al României nr. 832 din 13 decembrie 2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care „suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia".
Din aceste dispoziţiile legale, rezultă că actul administrativ care produce efecte juridice, ce este supus obligaţiei executării, este decizia structurii Curţii de Conturi, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele pentru a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Într-adevăr, regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de Comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din acelaşi regulament, „competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, aparţine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate în condiţiile Legii contenciosului administrativ".
Conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:
„Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de contencios administrativ.
De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziţii speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se impune a se stabili competenţa materială în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local, competenţa de soluţionare a cauzei revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului.
În şedinţa Plenului Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 20 februarie 2012 s-a hotărât că aparţine tribunalului competenţa de soluţionare a litigiilor având ca obiect acţiuni prin care se solicită: (1) anularea încheierii emise de Curtea de Conturi a României în soluţionarea contestaţiei administrative formulate împotriva măsurilor prevăzute prin decizia emisă de Camera de Conturi Judeţeană; (2) anularea deciziei emisă de Camera de Conturi Judeţeană; (3) anularea procesului-verbal de constatare încheiat de Camera de Conturi Judeţeană.
Soluţiile de principiu adoptate la nivelul secţiei reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine pronunţarea unor soluţii neunitare, mai ales că rolul Înaltei Curţi este acela de unificare a practicii judiciare, iar soluţiile acesteia nu pot constitui sursă de insecuritate a raporturilor juridice.
De altfel, înalta Curte a stabilit, prin mai multe decizii pronunţate ca regulator de competenţă, cât şi în astfel de litigii, cum este şi cel care formează obiectul cauzei deduse judecăţii, că revine tribunalelor competenţa materială şi teritorială de soluţionare a acestor cauze (Decizia nr. 6112/2011, nr. 5657/2011, nr. 5658/2011, Decizia nr. 498 şi nr. 499/2012).
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 304 pct. 3 coroborat cu art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii împotriva Sentinţei nr. 52 din 1 februarie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 2851/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 321/2013. Contencios. Suspendare provizorie a... → |
|---|
