ICCJ. Decizia nr. 3431/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3431/2013
Dosar nr. 263/64/2012
Şedinţa publică de la 15 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul N.I.A. a chemat în judecată U. "S.H.", solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună să i se elibereze diploma de licenţă pentru specializarea administraţie publică şi suplimentul de diplomă, motivând că a absolvit în sistem B. studiile universitare ale Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Administrative din cadrul U. "S.H.", promovând examenul de licenţă în sesiunea din iulie 2009, fiindu-i eliberată adeverinţa din 8 iulie 2009 a cărei valabilitate de 12 luni a expirat în luna iulie 2010.
Această adeverinţă avea un termen de valabilitate de maxim 12 luni, conform art. 20 alin. (1) din Regulamentul privind regimul actelor de studii din învăţământul superior, astfel că, la împlinirea termenului, reclamantul a solicitat decanului facultăţii, în repetate rânduri, eliberarea diplomei de licenţă, invocând în sprijinul său şi dispoziţiile art. 38 din Ordinul nr. 2284/2007 emis de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului potrivit căruia "după finalizarea completă a studiilor, la cerere, absolvenţilor li se eliberează adeverinţa de absolvire a studiilor, al cărei termen de valabilitate este de maximum 12 luni".
Reclamantul a mai susţinut că şi-a îndeplinit cu bună-credinţă toate obligaţiile ce îi reveneau potrivit contractului de studii încheiat cu pârâta şi Regulamentului privind activitatea profesională a studenţilor, iar în aceste condiţii, potrivit Metodologiei organizării şi desfăşurării examenelor de finalizare a studiilor emisă de pârâtă sub nr. X din 21 mai 2009, precum şi art. 20 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin O.M.E.C.T. nr. 2284/2007, pârâta era obligată să îi elibereze actele de studii completate.
Pârâta U. S.H. a formulat întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului.
Pârâta a arătat că prin adresele din 25 august 2009, din 6 aprilie 3009, din 21 iunie 2010, din 12 octombrie 2010, din 18 octombrie 2010, din 26 octombrie 2010, din 3 februarie 2011, din 8 octombrie 2009 şi din 5 august 2010 a solicitat ministerului aprobarea tipăririi formularelor tipizare la R. însă aceste adrese au fost soluţionate în parte, fără a se aproba tot necesarul de formulare tipizate care să acopere numărul total de cereri formulate, pârâta învederând că practic se află în imposibilitate de a elibera diplome tuturor absolvenţilor din vina chematului în garanţie.
În susţinerea cererii de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pârâta a invocat prevederile art. 60 şi următoarele C. proc. civ., solicitând obligarea chematei în garanţie să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licenţă şi supliment la diplomă de licenţă, sub sancţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, arătând că specializarea urmată de reclamant la forma de învăţământ arătată, a fost confirmată de M.E.C.T.S. prin emiterea formularelor cu sigla acestui minister până în anul 2009, dată de la care s-a refuzat eliberarea cerută, deşi pârâta susţine că s-a conformat cu promptitudine şi întocmai condiţiilor impuse de minister în vederea obţinerii aprobării pentru tipizarea acestor formulare.
Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 190/F din 12 septembrie 2012 a admis acţiunea formulată de reclamant şi a obligat pârâta să-i elibereze acestuia diploma de licenţă şi suplimentul de diplomă, urmare a absolvirii Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Administrative din Braşov.
De asemenea, a obligat pârâta U. S.H. la plata către reclamant a sumei de 339,30 RON cu titlu de cheltuieli de judecată şi a admis în parte cererea de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului, obligând chematul în garanţie să aprobe tipărirea formularelor tipizate, constând în diplomă de licenţă şi supliment la diplomă pentru reclamant.
Totodată, a respins restul pretenţiilor formulate de pârâtă prin cererea de chemare în garanţie.
Pentru a pronunţa această sentinţă, a reţinut că instanţa de judecată nu este învestită cu analizarea criteriilor care au stat la baza eliberării diplomelor de licenţă pentru absolvenţii U. "S.H." şi nici cu cea a corelării numărului de formulare cu numărul de absolvenţi ai specializărilor acreditate, nu este chemată să analizeze hotărârile de guvern prin care au fost acreditate şi autorizate să funcţioneze structurile şi specializările universitare, ci doar cu aspectul dacă reclamantul, licenţiat în drept, poate pretinde eliberarea diplomei de licenţă.
Văzând că instanţa nu este învestită a se pronunţa asupra legalităţii acreditării formelor de învăţământ la distanţă, dat fiind obiectul cererii dedusă judecăţii, sesizând că admiterea cererii de chemare în garanţie asigură efectiv punerea în executare a obligaţiei pârâtei, în cauză existând o interdependenţă între cele două obligaţii menţionate în cele două cereri, în raport de competenţa fiecărei autorităţi, în baza art. 18 pct. 4 lit. c) din Legea nr. 554/2004 curtea de apel a admis atât cererea introductivă cât şi cererea de chemare în garanţie, aplicând dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a invocat prevederile legale din domeniul învăţământului superior şi nu a ţinut cont de faptul că organizarea fiecărui ciclu de studii se face de către instituţia de învăţământ superior cu aprobarea Ministerului Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului.
- Instanţa de fond nu a analizat hotărârile de guvern prin care sunt autorizate să funcţioneze structurile şi specializările universitare cu formele de învăţământ respective, interpretând eronat prevederile legale aplicabile speţei, cum ar fi H.G. nr. 535/1999 art. 5; H.G. nr. 1011/2001 art. 17 cap. IV.
- Recurentul a mai susţinut că solicitarea reclamanţilor de a le fi eliberată diploma care să ateste studii desfăşurate în afara cadrului legal constituie o cerere neîntemeiată, studiile urmate în afara cadrului legal fiind nule, neputând avea ca rezultat obţinerea unei diplome valabile.
- Punând semnul egalităţii între aşa-zisele studii urmate nelegal şi cele desfăşurate legal de absolvenţii tuturor instituţiilor de învăţământ superior din sistemul naţional de învăţământ, se aduc grave prejudicii întregului sistem de învăţământ, creându-se şi o vizibilă discriminare între absolvenţi.
Recursul este nefondat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de casare formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
În mod întemeiat, prin sentinţa atacată a fost admisă cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta U. S.H. Bucureşti şi a fost obligat chematul în garanţie Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licenţă şi a suplimentului de diplomă pentru reclamantă.
Susţinerile din cererea de recurs privind neanalizarea de către prima instanţă a hotărârilor de guvern prin care U. S.H. a fost autorizată să funcţioneze provizoriu şi a dreptului acestei universităţi de a elibera acte de studii la forme de învăţământ neacreditate nu pot fi reţinute, judecătorul cauzei nefiind învestit cu o cerere privind legalitatea acreditării formelor de învăţământ la distanţă.
Ministerul Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului nu a solicitat în instanţă analizarea criteriilor de obţinere a formularelor tipizate de către USH ori existenţa sau valabilitatea autorizării/acreditării programelor de studii derulate.
Obligaţia intimatei USH este corelativă obligaţiei intimatului MECTS de a aproba formularele tipizate, cum în mod corect a apreciat instanţa de primă jurisdicţie.
Odată ce instanţa de fond a apreciat că cererea reclamantului a fost întemeiată sub aspectul obligării pârâtei U. S.H. Bucureşti la eliberarea în favoarea acestuia a diplomei de licenţă şi a suplimentului de diplomă, în mod corect s-a considerat justificată, pe temeiul prevederilor art. 7 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învăţământ aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 2284/2007, şi cererea U. S.H. Bucureşti de obligare a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licenţă pentru reclamant.
În mod evident, numai prin admiterea cererii de chemare în garanţie poate fi asigurată efectiv punerea în executare a hotărârii recurate în condiţiile în care eliberarea de către pârâta U. S.H. Bucureşti a diplomei de licenţă este condiţionată de aprobarea tipăririi formularelor tipizate a acestor acte de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în calitate de autoritate administrativă competentă.
Pe de altă parte, se reţine că în mod constant s-a statuat, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în litigii de aceeaşi natură, că Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului are obligaţia legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licenţă şi suplimentele la diplomă (a se vedea, în acest sens, cu titlu de exemplu, Deciziile nr. 5386 din 15 noiembrie 2011, nr. 5656 din 24 noiembrie 2011, nr. 5722 din 29 noiembrie 2011, nr. 628 din 8 februarie 2012, nr. 690 din 9 februarie 2012, nr. 708 din 10 februarie 2012, şi nr. 709 din 10 februarie 2012). De aceea, soluţia din prezenta decizie se impune şi în considerarea respectării principiului coerenţei şi unităţii jurisprudenţei consacrat ca atare în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza Beian c. României).
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului, actualmente Ministerul Educaţiei Naţionale împotriva Sentinţei civile nr. 190 din 12 septembrie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3414/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3432/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
