ICCJ. Decizia nr. 382/2013. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 382/2013
Dosar nr. 977/54/2011
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul B.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.A.P.D.R., obligarea pârâtului la plata de despăgubiri ce reprezintă diferenţa dintre drepturile băneşti cuvenite pentru funcţia publică de conducere de director executiv şi drepturile băneşti încasate pentru funcţia publică de execuţie de consilier superior, începând cu data eliberării din funcţia publică de conducere şi până la data reintegrării în această funcţie, actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective şi cu dobânda legală de la data introducerii acţiunii până la data plăţii efective, precum şi la plata de daune morale in cuantum de 10.000 lei.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost numit director executiv la Oficiul de Consultanţă Agricolă Mehedinţi, fiind eliberat din această funcţie prin Ordinul nr. 269/2009 şi că, după eliberarea din funcţia de conducere, a continuat să îşi desfăşoare activitatea în cadrul Oficiului de Consultanţă Agricolă Mehedinţi într-o funcţie publică de execuţie, aceea de consilier superior şi a încasat drepturi băneşti aferente acestei funcţii.
Reclamantul a mai arătat că Ordinul M.A.P.D.R. nr. 269/2009 prin care a fost eliberat din funcţia publică de conducere, a fost anulat de instanţa judecătorească prin Sentinţa nr. 243 din 04 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 1552/54/2009, sentinţă definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație Și Justiție prin Decizia nr. 825 din 11 februarie 2011.
Reclamantul a susţinut că, în aceste condiţii, este îndreptăţit la plata sumei de bani reprezentând diferenţa dintre drepturile băneşti cuvenite pentru funcţia publică de conducere din care a fost eliberat nelegal şi drepturile băneşti încasate pentru funcţia publică de execuţie de consilier superior în care a fost trecut, actualizată cu indicele de inflaţie, de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective, precum şi la dobânda legală, de la data introducerii acţiunii şi până la data plăţii efective.
În drept acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
2. Întâmpinarea depusă în cauză
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul M.A.D.P.R. a depus întâmpinare prin care a invocat pe cale de excepţie lipsa calităţii sale procesuale pasive ca urmare a intrării in vigoare a H.G. nr. 1609/2009 privind înfiinţarea camerelor agricole judeţene prin reorganizarea oficiilor/centrelor de consultanţă judeţene.
A susţinut în acest sens că, potrivit Hotărârilor nr. 128 din 29 septembrie 2010 şi nr. 9/2010 adoptate de Consiliul Judeţean Mehedinţi, în cauză are calitate procesuală pasivă Camera Agricolă Judeţeană Mehedinţi rezultată din reorganizarea Oficiului Judeţean de Consultanţă Agricolă Mehedinţi, ce constituie serviciu public descentralizat în subordinea Consiliului Judeţean Mehedinţi şi nu în subordinea M.A.D.P.R.
Pârâtul a mai invocat şi excepţia lipsei de obiect a cererii, întrucât reclamantul urmăreşte în esenţă repunerea sa în funcţia publică de conducere deţinută anterior, ceea ce echivalează cu o întoarcere a executării unui act epuizat deja, ceea ce ar fi inadmisibil atâta timp cat postul nu mai există şi angajatorul nu mai este M.A.D.P.R.
Pe fond a susţinut că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor cerute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale, adică nu a făcut dovada vreunei fapte ilicite care sa-i fi cauzat prejudiciul material si moral si nici dovada întârzierii plăţii către creditor pentru plata dobânzii legale.
În ceea ce priveşte acordarea de daune morale, a arătat că nu este suficientă afirmarea unor suferinţe morale, ci trebuie să existe elemente probatorii adecvate care să permită găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficienta libera apreciere a instanţei bazată pe gradul de percepere a universului psihic al fiecărei persoane.
3. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 606 din 22 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea reclamantului B.D. şi, în consecinţă, a obligat pârâtul M.A.P.D.R. la plata către reclamant a diferenţelor salariale dintre cele cuvenite pentru funcţia de director executiv al O.J.C.A. Mehedinţi şi cele încasate pentru funcţia publică de execuţie de consilier superior, începând cu data de 25 mai 2009 şi până la data de 05 mai 2011, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, respingând celelalte capete de cerere.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că acţiunea reclamantului privind plata unor diferenţe salariale şi daune morale, ca urmare a anularii ordinului de eliberare din funcţie, se circumscrie dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările si completările ulterioare.
Constatându-se că reclamantul a fost eliberat nelegal din funcţia publică de conducere, aceea de director executiv al O.J.C.A. Mehedinţi, aspect constatat irevocabil prin Sentinţa nr. 243/2010 a Curţii de Apel Craiova si Decizia nr. 825/2011 a Înaltei Curții de Casație Și Justiție, de anulare a Ordinului nr 269 din 24 aprilie 2009 emis de pârât, prin care s-a dispus aceasta măsură şi că, după eliberarea din funcţia publică de conducere, reclamantul a ocupat în cadrul aceluiaşi O.J.C.A. Mehedinţi funcţia publică de execuţie, aceea de consilier superior, aspect necontestat de parat, instanţa fondului a arătat că, în mod evident, actul administrativ anulat irevocabil de instanţa judecătorească a cauzat prejudicii reclamantului in ceea ce priveşte diferenţele salariale de care a fost lipsit ca urmare a emiterii acestuia.
Cererea reclamantului privind plata diferenţelor salariale şi pentru perioada cuprinsa pana la reintegrarea efectivă în funcţia publică de conducere a fost apreciată ca nefondată, având în vedere că prin acţiunea in anularea actului administrativ de eliberare din funcţia publică de conducere, acesta nu a cerut reintegrarea în aceasta funcţie.
Capătul de cerere privind plata dobânzii legale a fost respins cu motivarea că potrivit O.G. nr. 13/2011, acordarea este condiţionată de existenta unei astfel de prevederi în convenţiile încheiate de părţi în cazul unei întârzieri în efectuarea plăţii de către creditor, ori aceasta situaţie nu se regăseşte în cazul de fata.
La rândul său, capătul de cerere privind acordarea de daune morale a fost respins cu motivarea că reclamantul nu dovedit afectarea imaginii si prestigiului sau profesional ca urmare a emiterii actului nelegal.
Excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului M.A.P.D.R. a fost respinsă, arătându-se că actul administrativ a cărui nelegalitate a fost constatata definitiv si irevocabil prin Sentinţa nr. 243 din 04 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova si Decizia nr. 825 din 11 februarie 2011 a Inaltei Curții de Casație Și Justiție, respectiv Ordinul nr. 269/2009 prin care reclamantul a fost eliberat din funcţia publica de conducere de director executiv al O.J.C.A. Mehedinţi, a fost emis de M.A.P.D.R., emitentul actului vătămător având obligaţia de a repara prejudiciul cauzat acestuia.
Curtea a mai arătat că nu poate fi reţinută nici lipsa de obiect a acţiunii, atâta timp cât acţiunea de faţă priveşte plata unor despăgubiri băneşti cu privire la care nu s-a dovedit că ar fi fost achitate în prealabil.
4. Calea de atac exercitată
Împotriva Sentinţei nr. 606 din 22 noiembrie 2011 au formulat recurs atât reclamantul B.D., cât şi pârâtul M.A.P.D.R.
5. În recursul său, reclamantul B.D. a solicitat modificarea hotărârii de fond în sensul admiterii în totalitate a cererii sale.
A susţinut că o consecinţă a anulării ordinului prin care a fost eliberat din funcţia de conducere era repunerea sa în funcţia respectivă, nemaifiind necesară o solicitare a recurentului în acest sens, acţiune pe care pârâtul-intimat nu a dus-o, însă, la îndeplinire.
A criticat faptul că instanţa de fond nu a acordat diferenţele salariale şi pentru perioada cuprinsă până la reintegrarea efectivă în funcţia publică de conducere, precum şi respingerea cererii de acordare a dobânzilor legale, acesta reprezentând preţul lipsei de folosinţă, admisibil odată cu actualizarea cu indicele de inflaţie.
a) Recurentul M.A.P.D.R. a solicitat modificarea sentinţei de fond în sensul respingerii în totalitate a acţiunii reclamantului, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 şi art. 304¹ C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, s-a criticat modul în care instanţa de fond a soluţionat excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului-pârât, avându-se în vedere măsurile de reorganizare intervenite, şi a lipsei de obiect a cererii, în condiţiile în care reclamantul urmărea, în esenţă, repunerea sa în funcţia publică deţinută anterior, în care fusese numit în temeiul unui act devenit nelegal, şi deci nu putea avea calitatea de persoană vătămată într-un drept sau interes legitim.
S-a mai criticat ca lipsită de temei legal obligarea recurentului la plata de despăgubiri, pentru o perioadă arbitrar stabilită, şi în condiţiile în care actul pretins vătămător a fost emis de către o altă instituţie.
1. Soluţia instanţei de control judiciar
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, inclusiv ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
a) Referitor la recursul declarat de reclamantul B.D.
Acest recurs este tardiv formulat şi va fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.
Ca regulă, potrivit dispoziţiilor art. 301 C. proc. civ., „termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel ”iar art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 arată că „hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.”
Or, din examinarea înscrisurilor depuse în recurs, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a formulat recurs la data de 4 ianuarie 2012, în condiţiile în care sentinţa recurată a fost comunicată la data de 16 decembrie 2011 şi, faţă de dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, termenul în care legea procedurală permitea declararea recursului, în cauză, s-a împlinit la data de 3 ianuarie 2012.
Cum în cauză nu s-a făcut nici dovada existenţei vreuneia din situaţiile prevăzute de art. 103 alin. (1) teza a II- a C. proc. civ., Înalta Curte urmează a face aplicarea dispoziţiilor art. 103 alin. (1) teza a I- a C. proc. civ., cu consecinţa respingerii recursului ca tardiv formulat.
b) Referitor la recursul declarat de M.A.P.D.R.
Acest recurs este fondat şi va fi admis, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi în continuare arătate.
În primul rând, se constată că instanţa de fond a soluţionat în mod corect excepţiile invocate de către pârâtul-recurent.
Astfel, actul administrativ prin care se arată că i s-ar fi adus reclamantului un prejudiciu, în speţă Ordinul nr. 269 din 24 aprilie 2009, a fost emis de către M.A.P.D.R., în prezent M.A.D.R.
Recurentul a invocat faptul că prin O.U.G. nr. 115/2009 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, s-a înfiinţat M.M.P. prin reorganizarea Ministerului Mediului şi prin preluarea activităţii privind pădurile şi a structurilor specializate în acest domeniu de la M.A.P.D.R. ,(art. 2), respectiv M.A.D.R. prin reorganizarea M.A.P.D.R. (art. 7).
Acest aspect nu este, însă, de natură a influenţa calitatea procesuală pasivă a recurentului, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, acesta preluând, de jure, toate drepturile şi obligaţiile instituţiei prin a cărei reorganizare s-a înfiinţat.
Nu are relevanţă nici actuala schemă instituţională în care este încadrat O.J.C.A. Mehedinţi, în condiţiile în care reclamantul-recurent nu solicită reîncadrarea sa şi nici nu pune în discuţie raporturile de serviciu, ci doar obligarea emitentului actului pretins vătămător, act anulat irevocabil prin hotărâre judecătorească, la plata de despăgubiri.
Recursul este, însă fondat, cu privire la admiterea cererii reclamantului B.D. privind acordarea de despăgubiri constând în plata diferenţelor dintre drepturile băneşti cuvenite pentru funcţia publică de conducere de director executiv şi drepturile băneşti încasate pentru funcţia publică de execuţie de consilier superior, începând cu data eliberării din funcţia publică de conducere şi până la data reintegrării în această funcţie, actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.
Astfel, reclamantul a solicitat aceste despăgubiri în temeiul dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004, ca urmare a eliberării sale din funcţia publică de conducere de director executiv prin Ordinul M.A.P.D.R. nr. 269/2009, ordin anulat de instanţa judecătorească prin Sentinţa nr. 243 din 04 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. 1552/54/2009, sentinţă definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație Și Justiție prin Decizia nr. 825 din 11 februarie 2011.
Art. 19 din Legea nr. 554/2004 prevede, însă, că atunci „c ând persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. Cererile se adresează instanţelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2).”
Rezultă, din aceste dispoziţii, că f uncţionarul public poate solicita, pe cale separată, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, obligarea autorităţii publice (emitente a actului administrativ prin care a fost eliberat din funcţia publică, act care a fost anulat prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă) la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat.
Termenul de prescripţie pentru introducerea cererii de despăgubire, prevăzut de art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, curge de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei, dată care coincide cu data la care funcţionarul public a cunoscut măsura eliberării din funcţia publică, deci data comunicării actului pretins vătămător, neprezentând relevanţă nici un altfel de aspect, cum ar fi cel legat de pronunţarea hotărârii irevocabile privind anularea actului.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că actul vătămător, anume Ordinul M.A.P.D.R. nr. 269/2009, a fost comunicat reclamantului la data de 25 aprilie 2009, condiţii în care acesta trebuia să solicite despăgubiri, în temeiul dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004, până la data de 25 aprilie 2010.
În speţă, reclamantul a sesizat instanţa de judecată la data de 5 mai 2011, dată raportat la care cererea sa apare ca tardiv formulată
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi ale 312 alin. (3) C. proc. civ., recursul formulat de M.A.P.D.R. va fi admis, iar sentinţa recurată va fi modificată în sensul respingerii cererii reclamantului B.D. ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul B.D. împotriva Sentinţei nr. 606 din 22 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.
Admite recursul declarat de pârâtul M.A.P.D.R. împotriva Sentinţei nr. 606 din 22 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea ca tardiv formulată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 371/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 385/2013. Contencios → |
|---|
