ICCJ. Decizia nr. 390/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 390/2013
Dosar nr. 1297/116/2012
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călăraşi, reclamanta C.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii M.E.C.T.S. şi Universitatea S.H. Bucureşti, obligarea primului pârât la tipărirea şi comunicarea (în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti pronunţată în prezenta cauză, sub sancţiunea unei penalităţi de 100 de lei pe zi de întârziere), a diplomei de licenţă şi a suplimentului la diplomă, şi obligarea celui de-al doilea pârât la eliberarea acestora către reclamantă (în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti pronunţată în prezenta cauză, sub sancţiunea unei penalităţi de 100 de lei pe zi de întârziere).
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a urmat şi absolvit cursurile Facultăţii de Drept şi Administraţie Publică, specialitatea Administraţie Publică, din cadrul Universităţii S.H., forma de învăţământ I.D., promoţia 2009, că a susţinut şi promovat examenul de licenţă în sesiunea iulie 2009, obţinând Titlul de Licenţiat în Ştiinţe Administrative şi că, în aceste condiţii, are dreptul la eliberarea diplomei de licenţă, precum şi a suplimentului la aceasta.
Prin Sentinţa civilă nr. 896 din 29 mai 2012, Tribunalul Călăraşi, secţia civilă, a invocat excepţia necompetenţei sale materiale şi, în consecinţă, a dispus declinarea cauzei, spre competentă soluţionare, către Curtea de Apel Bucureşti.
În motivarea acestei soluţii, Tribunal a reţinut că principalul capăt de cerere este formulat în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.T.S., iar instanţa competentă să soluţioneze în primă instanţă acţiunea se stabileşte în raport de acest pârât.
La rândul său, prin Sentinţa civilă nr. 4877 din 11 septembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de către această instanţă din oficiu, şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Călăraşi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în contextul în care demersul judiciar al reclamantei are ca scop eliberarea diplomei de licenţă, iar competenţa eliberării acesteia revine universităţii, principalul capăt de cerere al prezentei acţiuni este formulat în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H., şi deci instanţa competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă se stabileşte în raport de această pârâtă, entitate asimilată unei autorităţi publice locale.
Constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, Curtea de Apel Bucureşti a decis, în temeiul art. 20 pct. 2, art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte va constata că în speţă, în raport de obiectul litigiului şi dispoziţiile legale incidente, competenţa soluţionării cauzei aparţine Tribunalului Călăraşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Înalta Curte constată că obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă, în principal, la obligarea unei instituţii de învăţământ superior la eliberarea diplomei de licenţă şi a suplimentului acesteia, către reclamantă, absolventă a unui examen de licenţă.
Pârâta poate fi încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a I-a din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiţie orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.
Universitatea S.H. din Bucureşti a fost înfiinţată prin Legea nr. 443/2002, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
În mod evident, Universitatea S.H. din Bucureşti este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial, neîndeplinind cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale. De altfel, nici un act normativ nu conţine o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu.
Pentru a aprecia astfel, se are în vedere şi soluţia de principiu adoptată de plenul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 20 februarie 2012, în sensul că instituţiile de învăţământ superior pot fi asimilate, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, unei autorităţi publice locale.
În speţa de faţă, sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, care menţionează următoarele: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică nu se prevede altfel.”
Pentru stabilirea competenţei materiale, acest articol instituie două criterii: cel al rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice, respectiv criteriul valoric.
În cauza de faţă, este aplicabil primul criteriu sus-menţionat, iar, având în vedere rangul instituţiei pârâte, de autoritate publică locală, aşa cum s-a statuat anterior, tribunalul este competent să soluţioneze acest litigiu.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte concluzionează că în prezenta cauză competenţa materială de soluţionare în primă instanţă a cauzei revine Tribunalului Călăraşi. secţia contencios administrativ şi fiscal, soluţionând conflictul negativ de competenţă în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta C.F. în contradictoriu cu pârâţii M.E.C.T.S. prin Ministru şi Universitatea S.H. în favoarea Tribunalului Călăraşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 385/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 398/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
