ICCJ. Decizia nr. 399/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 399/2013
Dosar nr. 1497/44/2011
Şedinţa publică de la 29 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta SC I. SRL a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere fiscală nr. 8015 din 28 aprilie 2011 şi a Raportului de inspecţie fiscală cu acelaşi număr şi dată, privitoare la obligaţiile fiscale suplimentare de plată ale reclamantei stabilite ca urmare a controlului efectuat cu privire la activitatea financiară a acesteia, până la soluţionarea acţiunii în contencios administrativ promovată împotriva acestor măsuri.
În motivarea cererii sale, reclamanta a susţinut că privitor la obligaţiile fiscale reţinute în sarcina sa există serioase dubii cu privire la stabilirea răspunderii sale şi că organele de control şi-au îndeplinit defectuos obligaţiile legale, astfel că există o serioasă îndoială în privinţa legalităţii şi temeiniciei actelor administrativ fiscale contestate.
A mai arătat reclamanta că există riscul producerii unui dezechilibru financiar prin punerea în executare a actului contestat, după ce au fost sechestrate bunurile sale imobile şi au fost indisponibilizate conturile sale disponibile, deoarece reclamanta ar fi pusă în imposibilitatea de a-şi continua activitatea; că au fost emise publicaţiile de vânzare silită a imobilului proprietatea sa, situat în Galaţi, str. G., ce constituie cel mai important activ patrimonial al său; că această imposibilitate s-ar putea concretiza în neputinţa achitării datoriilor către furnizori, către bugetul de stat şi către salariaţi.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, autoritatea pârâtă a solicitat respingerea cererii de suspendare, susţinând că reclamanta nu ar fi făcut dovada condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv a cazului bine justificat şi a producerii unei pagube iminente.
Prin Sentinţa nr. 417/2011 din 13 decembrie 2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta SC I. SRL, prin reprezentant convenţional C.I.A. O.V., în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Galaţi, a dispus suspendarea executării Raportului de inspecţie fiscală şi a Deciziei de impunere fiscală nr. 8015 din 28 aprilie 2011 până la soluţionarea în fond a contestaţiei reclamantei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, faptul că în cauza dedusă judecăţii reclamanta a făcut dovada întrunirii condiţiilor de admisibilitate a cererii sale, respectiv a cazului bine justificat şi a existenţei unei pagube iminente; că în ceea ce priveşte existenţa unui caz bine justificat reclamanta a dovedit că a atacat actul administrativ, respectiv Decizia de impunere fiscală emisă de D.G.F.P. Galaţi, susţinând şi motivând nelegalitatea acesteia; că în privinţa pagubei iminente reclamanta nu a făcut dovezi, ci doar susţineri, însă este evident că blocarea conturilor acesteia pentru suma de 500.988 lei şi vânzarea imobilului situat în Galaţi, str. G., pot constitui motive serioase pentru blocarea sa financiară şi neputinţa de a-şi mai realiza obiectul de activitate, iar o asemenea împrejurare ar putea evident avea efecte păgubitoare şi în planul achitării altor datorii fiscale.
A apreciat instanţa de fond că susţinerile reclamantei confirmă iminenţa pagubei condiţionată de punerea de îndată în executare a deciziei atacate, reţinând că reclamanta a achitat cu recipisa de consemnare din 13 decembrie 2011 cauţiunea fixată în sumă de 5.000 lei.
Faţă de toate acestea, curtea a apreciat că reclamanta a făcut în cauză dovada condiţiilor de admisibilitate a cererii de suspendare, aşa cum sunt ele menţionate de art. 14 alin. (1) din lege, astfel încât a admis cererea, cu consecinţa suspendării executării deciziei contestate până la soluţionarea pe fond a contestaţiei formulată de reclamantă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului declarat se arată că susţinerile făcute în conţinutul acţiunii de către reclamantă nu constituie motive suficiente pentru înlăturarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ fiscal, raportat la împrejurările de fapt şi de drept aplicabile în cauză, deoarece cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce ţin de legalitatea unui act, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul unei acţiuni în anulare.
Apreciază recurenta că instanţa, în soluţionarea cererii de suspendare, s-a pronunţat asupra fondului cauzei, ceea ce înseamnă o nesocotire dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Mai arată recurenta că instanţa are obligaţia să administreze probe care să dovedească, conform dispoziţiilor C. civ., că organele fiscale au reţinut prin actul a cărei suspendare este solicitată o situaţie de fapt sancţionată de legiuitor cu nulitatea actului juridic (atacat) însă, în cauză, instanţa nu a indicat temeiul legal prezumat a fi fost încălcat de către organele fiscale la stabilirea sumelor suplimentare.
Se mai arată în motivele de recurs că simpla invocare prin contestaţia administrativă a unei situaţii de fapt, fără a fi dovedită şi fără a fi indicat şi temeiul de drept încălcat, de natură să ducă la concluzia că actul juridic ar fi anulabil, nu poate sta la baza existenţei cazului bine justificat, precum şi faptul că nici paguba iminentă nu a fost dovedită de către societatea reclamantă.
Recurenta apreciază că executarea unei obligaţii bugetare, care a fost stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumţia de legalitate, nu poate constitui prin ea însăşi o pagubă; că, din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, dar din punct de vedere juridic paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului, or, executarea obligaţiilor bugetare stabilite suplimentar a fost dispusă în baza unui act administrativ fiscal care se bucură de o puternică prezumţie de legalitate, astfel că nici cea de-a doua condiţie prevăzută de lege nu este îndeplinită aşa cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecţie a drepturilor şi intereselor legitime ale subiectelor potenţial vătămate prin aplicarea actului, până la momentul la care instanţa competentă va evalua legalitatea acestuia.
Suspendarea actului administrativ, ca operaţiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia reprezintă o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu a acestuia.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond".
Deci, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, două condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube, conform definiţiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) literele ş) şi t) din acelaşi act normativ.
La această reglementare cu caracter general se adaugă, în materia suspendării executării actului administrativ fiscal şi prevederile art. 215 C. proc. fisc., care instituie obligativitatea plăţii unei cauţiuni.
În cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Îndeplinirea condiţiilor cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza circumstanţelor de fapt şi de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.
Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.
Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.
Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.
Condiţia existenţei cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea şi înţelepciunea judecătorului sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.
Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza, pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.
Or, în speţă, motivele invocate de intimata-reclamantă nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ fiscal, ci necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecăţii.
Prin urmare, în mod greşit instanţa de fond a apreciat ca fiind îndeplinită condiţia "cazului bine justificat", deoarece în cuprinsul hotărârii recurate nu sunt indicate fapte sau împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ fiscal fără a fi analizat fondul cauzei, care este atributul instanţei care va soluţiona eventuala cerere referitoare la anularea actelor administrativ-fiscale a căror suspendare face obiectul prezentului dosar.
"Paguba iminentă", cea de-a doua condiţie cerută de lege pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, este definită în art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Cât priveşte criticile referitoare la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, Înalta Curte constată, de asemenea, că argumentele reţinute în sentinţa atacată sunt nefondate, pentru că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente.
Mai mult, în cazul actelor administrativ fiscale prin care se dispune în sarcina persoanei vătămate plata unei sume de bani, îndeplinirea condiţiei prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită şi demonstrată prin simpla susţinere că plata sumei respective conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că această cerinţă este presupusă în majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepţie al instituţiei suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004.
Intimata-reclamantă nu a administrat niciun fel de probă de natură să formeze convingerea instanţei în sensul iminenţei unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior, în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepţie al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituţii juridice.
În concluzie, în raport de cele reţinute mai sus, instanţa de fond a apreciat în mod greşit că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a fi admisă cererea de suspendare a actului administrativ fiscal în cauză, astfel că va fi reţinută situaţia prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I şi alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată, în sensul că va respinge cererea de suspendare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi împotriva Sentinţei nr. 417/2011 din 13 decembrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamanta SC I. SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2013.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 3581/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 405/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
