ICCJ. Decizia nr. 405/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 405/2013

Dosar nr. 5742/2/2010

Şedinţa publică de la 29 ianuarie 2013

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată, reclamanţii P.G.I. şi P.I.V. au chemat în judecată pe pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P.) şi Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună:

1. Obligarea pârâţilor să le recunoască dreptul de a primi despăgubirile pentru imobilul - clădire moară în suprafaţă de 108 mp şi clădire motor în suprafaţă de 54 mp, ambele demolate, terenul aferent, utilajele şi instalaţiile morii.

2. Obligarea pârâtului Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia de despăgubire pentru P.G.I. în sumă de 174.321 lei, reprezentând 1/2 din valoarea totală de 348.642 lei şi pentru P.I.V. în sumă de 87.160 lei, reprezentând cota de 1/4 din valoarea totală de 348.642 lei a întregului bun notificat.

3. Obligarea pârâtei A.N.R.P. să emită titlurile de creanţă şi să le achite sumele datorate, astfel cum vor fi stabilite prin hotărâre judecătorească.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat, în esenţă, că prin Notificarea nr. 142/2001, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, au solicitat restituirea imobilului compus din teren, clădirile pe acesta reprezentând o moară şi anexă, precum şi pentru utilajele preluate abuziv odată cu moara; că după 9 ani de la depunerea notificării, după emiterea a nu mai puţin de trei dispoziţii, după consumarea unui litigiu în faţa instanţelor de judecată, după pierderea în mod repetat a dosarului lor la A.N.R.P., se află în situaţia de a nu avea o soluţie în această cerere, neputând intra nici măcar în posesia titlului de despăgubire şi, cu atât mai puţin, a despăgubirilor efective.

Au arătat reclamanţii că Dispoziţia nr. 195 din 04 februarie 2004 emisă de comuna Vădastra, prin care a fost soluţionată iniţial notificarea, a fost anulată de Tribunalul Olt, măsură menţinută şi de Curtea de Apel Craiova; că în cursul procesului s-a administrat proba cu expertiză de evaluare a imobilului, valoarea rezultată fiind de:

- 120.100 lei (RON) pentru clădirea moară şi cea a camerei motoarelor;

- 137.600 lei (RON) pentru utilajele morii;

- 90.942 lei (RON) pentru terenul aferent, adică un total de 348.642 lei (RON), valoare stabilită la data soluţionării notificării.

Ca urmare a anulării dispoziţiei s-a emis o nouă dispoziţie de către comuna Vădastra, sub nr. 553 din 01 iunie 2007, dispoziţie a cărei modificare a fost solicitată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în sensul includerii valorii concrete a despăgubirilor pentru utilajele şi instalaţiile morii, iar prin Dispoziţia nr. 62 din 28 februarie 2008 s-a procedat la revocarea Dispoziţiei nr. 553 din 01 iunie 2007 şi s-a dispus propunerea de acordare a despăgubirilor pentru clădirea morii în suprafaţă de 108 mp, clădirea motorului în suprafaţă de 54 m.p., precum şi acordarea despăgubirilor în sumă de 1.376.000.000 (137.600 RON), valoare stabilită prin Raportul de expertiză tehnico-judiciară întocmit de expert R.E.D.

Au arătat reclamanţii că, întrucât li s-a solicitat de către A.N.R.P. să prezinte un act din care să rezulte cotele în care vor fi împărţite despăgubirile între beneficiari, au procedat la ieşirea din indiviziune cu privire la aceste drepturi prin Sentinţa civilă nr. 1057 din 12 februarie 2009 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, fiind stabilite cotele de drept ca fiind 1/2 cotă parte cuvenită pentru P.G.I. şi 1/4 pentru P.I.V.

Ca urmare a evaluării realizate la cererea A.N.R.P. s-a stabilit de către expertul ales de aceasta o valoare a imobilului situată la cca jumătate din valoarea expertizată în condiţii judiciare, reclamanţii apreciind că astfel au fost încălcate dispoziţiile legale cu privire la modul de efectuare a expertizei.

Deşi au formulat obiecţiuni faţă de noua expertiză, aceasta nu a primit o rezolvare, expertul A.N.R.P. menţinându-şi punctul de vedere exprimat ca urmare a comenzii şi contractului încheiat cu A.N.R.P., refuzând să ia în discuţie obiecţiunile privind "data evaluării şi valoarea stabilită de către instanţă", astfel că reclamanţii au fost nevoiţi să solicite A.N.R.P. şi Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să procedeze la emiterea titlului de despăgubire având în vedere expertiza judiciară privind valoarea imobilului - teren şi construcţii demolate, expertiză necontestată şi opozabilă statului român, însă la această cerere nu au primit niciun răspuns în termenul legal şi nici până la data formulării acţiunii.

Au apreciat reclamanţii că faptul că dispoziţia primarului comunei Vădastra nu a fost pusă în practică, dosarul format în baza acesteia nefiind soluţionat, acest lucru echivalează cu un refuz nejustificat al statului român şi al instituţiilor implicate de a emite şi pune în aplicare decizia de acordare a despăgubirilor, faţă de depăşirea considerabilă a termenului de soluţionare a dosarului şi, în consecinţă, s-au adresat instanţei pentru realizarea efectivă a dreptului la despăgubire.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta A.N.R.P. a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive cu privire la cererea de chemare în judecată, motivat de faptul că nu A.N.R.P. va stabili şi acorda despăgubiri aferente imobilelor notificate în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, ci Comisia Centrală va desemna evaluatorul în vederea efectuării raportului de evaluare şi va emite decizia conţinând titlul de despăgubire, după urmarea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Totodată, pârâta A.N.R.P. a invocat excepţia prematurităţii solicitării de plată a despăgubirilor, având în vedere că reclamanţii nu au un titlu de plată în baza căruia Autoritatea să poată efectua o plată a despăgubirilor în numerar şi nici nu deţin un titlu de despăgubire reprezentat de Decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În consecinţă, s-a solicitat admiterea excepţiilor invocate şi respingerea acţiunii promovate de reclamanţi sub aspectul tuturor capetelor de cerere.

Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat, prin întâmpinarea formulată, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Ulterior, reclamanţii au formulat modificare la cererea de chemare în judecată, solicitând instanţei să se pronunţe cu privire la următoarele capete de cerere:

1. Obligarea pârâţilor să le recunoască dreptul de a primi despăgubirile pentru imobilul - clădire moară în suprafaţă de 108 mp şi clădire motor în suprafaţă de 54 mp, ambele demolate, precum şi pentru terenul aferent şi utilajele şi instalaţiile morii.

2. Acordarea unei sume a despăgubirilor majorate, corespunzătoare valorii la data soluţionării notificării, respectiv şi a diferenţei de valoare între suma acordată iniţial prin decizie şi cea solicitată de reclamanţi, astfel cum aceasta este stabilită prin expertiza judiciară R.D.E., respectiv, să se acorde reclamantului P.I.V. şi diferenţa de 27.420 lei, la valoarea de 87.160 lei, stabilită corespunzător cotei sale de 1/4 şi să se acorde reclamantului P.G.I. şi diferenţa de la 54.840 lei, la valoarea de 174.321 lei, stabilită corespunzător cotei sale de 1/2.

3. Obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire aferent diferenţei de valoare menţionată mai sus;

4. Actualizarea sumei datorate, de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care s-a soluţionat notificarea şi până la finalizarea procedurii de stabilire a despăgubirilor, precum şi a dobânzii legale;

5. Obligarea pârâtei A.N.R.P. să le emită titlurile de creanţă (plată) şi să le achite sumele datorate, astfel cum vor fi stabilite prin hotărârea judecătorească.

6. Anularea în parte a Deciziei nr. 8765 din 26 august 2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cu privire la art. 4, care le încalcă dreptul la despăgubire reală într-un termen rezonabil şi să se dispună plata drepturilor de creanţă împotriva statului român.

În motivarea cererii de modificare a acţiunii introductive, reclamanţii au arătat că, drept urmare a formulării acţiunii judiciare, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia nr. 8765 din 26 august 2010, prin care le-au fost recunoscute în parte drepturile la despăgubire, acestea fiind însă diminuate faţă de valoarea reală şi că în termen legal au formulat plângere prealabilă, conform dispoziţiilor Titlului VII, Capitolul V¹, în data de 27 decembrie 2010, la care nu au primit niciun răspuns.

Cu privire la valoarea despăgubirilor, reclamanţii au arătat că se impune a se reţine şi acorda valorile rezultate din expertiza judiciară efectuată de expert R. şi, în consecinţă, au solicitat:

- să se acorde reclamantului P.I.V. diferenţa de la 27.420 lei, la valoarea de 87.160 lei, stabilită corespunzător cotei sale de 1/4 şi

- să se acorde reclamantului P.G.I., diferenţa de la 54.840 lei la valoarea de 174.321 lei stabilită corespunzător cotei sale de 1/2.

Au mai arătat reclamanţii că în mod netemeinic şi nelegal s-au reţinut în decizia atacată valori mult mai mici, necorespunzătoare obligaţiei de stabilire a valorilor la data soluţionării notificării, fără a se acorda şi despăgubirile pentru utilaje, deşi acestea sunt certe, situaţie care nu corespunde obligaţiei de despăgubire reală, efectivă, integrală şi într-un termen rezonabil pentru pierderea suferită prin nerestituirea imobilului.

La data de 10 martie 2011, reclamanţii au formulat completare la acţiune, în sensul formulării unui capăt de cerere subsidiar primului capăt al cererii modificatoare:

1. În situaţia în care se va stabili că data soluţionării notificării ar fi data la care se emite Decizia de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, să se acorde diferenţa între suma stabilită prin Decizia nr. 8765 din 26 august 2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi suma reală la valoarea de piaţă care va fi stabilită prin expertiză, stabilită corespunzător cotei de 1/4 pentru reclamantul P.I.V. şi cotei de 1/2 pentru reclamantul P.G.I.

Totodată, reclamanţii au precizat că îşi menţin celelalte capete de cerere, precum şi motivarea formulată atât în cererea de chemare în judecată, cât şi în cererea modificatoare.

Prin Încheierea din data de 05 mai 2011, Curtea a pus în vedere reclamanţilor să precizeze obiectul acţiunii, raportat la cele două categorii de bunuri, o categorie în privinţa căreia s-a emis decizie reprezentând titlu de despăgubire, iar cealaltă pentru care nu s-a emis decizie reprezentând titlu de despăgubire.

La data de 16 iunie 2011, reclamanţii au formulat precizare la acţiune, după cum urmează:

1. În privinţa obiectului cererii de chemare în judecată raportat la cele două categorii de bunuri, pretenţiile lor se referă la ambele categorii de bunuri. Decizia emisă este nelegală atât pentru că s-a stabilit în mod greşit cuantumul despăgubirilor cu privire la bunurile imobile - teren şi construcţii, cât şi cu privire la omisiunea de a se stabili valoarea pentru bunurile imobile prin destinaţie - utilajele morii, făcând obiectul soluţionării notificării.

În consecinţă, urmează a fi stabilită valoarea totală a bunului preluat, incluzând şi utilajele. Nu există niciun temei de drept pentru care, pentru acestea, nu s-a stabilit şi nu s-a acordat până la momentul formulării acţiunii despăgubirea, neprimind nicio comunicare din partea autorităţilor pârâte.

2. În privinţa calităţii procesuale pasive a fiecărui pârât, în funcţie de petitele cererii, au precizat următoarele aspecte:

Capetele de cerere, astfel cum au fost modificate şi completate sunt:

1.Acordarea unei sume a despăgubirilor majorate, corespunzătoare valorii la data soluţionării notificării, respectiv şi a diferenţei de valoare între suma acordată iniţial prin decizie şi cea solicitată de reclamanţi, astfel cum aceasta este stabilită prin expertiza judiciară R.D.E., respectiv, să se acorde reclamantului P.I.V. şi diferenţa de 27.420 lei, la valoarea de 87.160 lei, stabilită corespunzător cotei sale de 1/4 şi să se acorde reclamantului P.G.I. şi diferenţa de la 54.840 lei, la valoarea de 174.321 lei, stabilită corespunzător cotei sale de 1/2 din valoarea totală de 348.642 lei a întregului bun notificat.

În subsidiar, în situaţia în care se va stabili că data soluţionării notificării ar fi data la care se emite Decizia de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, să se acorde diferenţa între suma stabilită prin Decizia nr. 8765 din 26 august 2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi suma reală la valoarea de piaţă ce va fi stabilită prin expertiză, corespunzător cotei de 1/4 pentru reclamantul P.I.V. şi cotei de 1/2 pentru reclamantul P.G.I.

2. Să fie obligat Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire aferent diferenţei de valoare menţionată mai sus.

3. Să se dispună actualizarea sumei datorate, de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care s-a soluţionat notificarea şi până la finalizarea procedurii de stabilire a despăgubirilor, precum şi a dobânzii legale.

4. Să se dispună anularea în parte a Deciziei nr. 8765 din 26 august 2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cu privire la art. 4, care le încalcă dreptul la despăgubire reală într-un termen rezonabil şi să se dispună plata drepturilor de creanţă împotriva statului român.

5. Să fie obligată pârâta A.N.R.P. să emită titlurile lor de creanţă şi să le achite sumele datorate, astfel cum vor fi stabilite prin hotărârea judecătorească.

În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă, reclamanţii au menţionat că aceasta revine Statului Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru primele 4 capete de cerere, conform art. 19 alin. (1) din Capitolul V¹, Titlul VII al Legii nr. 247/2005, iar pentru capătul 5 de cerere revine Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

Prin Sentinţa civilă nr. 5482 din 29 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P. şi excepţia prematurităţii solicitării de plată, excepţii invocate de pârâta A.N.R.P.;

- a admis în parte acţiunea modificată, precizată şi completată, formulată de reclamanţii P.G.I. şi P.I.V., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor;

- a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru utilajele şi instalaţiile morii în cuantumul menţionat în cuprinsul Dispoziţiei nr. 62 din 28 februarie 2008 emisă de Primăria comunei Vădastra, actualizat cu indicele de inflaţie la data plăţii efective;

- a respins în rest acţiunea modificată, precizată şi completată, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P. este neîntemeiată, întrucât această autoritate a fost chemată în judecată pentru a se dispune obligarea la emiterea titlurilor de plată şi la plata despăgubirilor, astfel cum rezultă din precizarea la acţiune formulată de reclamanţi pentru termenul de judecată din 16 iunie 2011, or, potrivit prevederilor Capitolului V¹, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, A.N.R.P. coordonează procesul de acordare a despăgubirilor, incluzând activităţile de emitere a titlurilor de plată, a titlurilor de conversie, conversia în acţiuni şi plata despăgubirilor în numerar prin Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar.

Prin urmare, instanţa de fond a apreciat că este justificată legitimarea procesuală pasivă a pârâtei A.N.R.P. În ceea ce priveşte solicitarea reclamanţilor de emitere a titlurilor de plată şi de plată a despăgubirilor.

Instanţa a reţinut că excepţia prematurităţii solicitării de plată a despăgubirilor este, de asemenea, neîntemeiată, apreciind că apărările invocate de pârâta A.N.R.P. În susţinerea acesteia vizează fondul cauzei, respectiv inexistenţa refuzului nejustificat de efectuare a plăţii, în condiţiile în care reclamanţii nu au un titlu de plată în baza căruia A.N.R.P. să poată efectua plata despăgubirilor şi nici nu a fost făcută opţiunea potrivit Cap. V¹ Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Pe fondul cauzei, Curtea a constatat că acţiunea promovată de reclamanţi, astfel cum a fost modificată, precizată şi completată, este în parte întemeiată, pentru următoarele considerente:

- Prin Decizia nr. 8765 din 26 august 2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a dispus emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamantului P.I.V., în cuantum de 27.420 lei, corespunzător cotei indivize de 1/4, domnului P.A.T., în cuantum de 27.420 lei, corespunzător cotei indivize de 1/4, şi reclamantului P.G.I., în cuantum de 54.840 lei, corespunzător cotei indivize de 1/2.

- În privinţa utilajelor şi instalaţiilor morii, prin această decizie, Comisia Centrală a menţionat că va emite o decizie separată în cuantumul menţionat în cuprinsul Dispoziţiei nr. 62 din 28 februarie 2008 emisă de Primarul comunei Vădastra, actualizat cu indicele de inflaţie comunicat de Institutul Naţional de Statistică.

Instanţa de fond a apreciat că solicitarea reclamanţilor de anulare parţială a Deciziei nr. 8765 din 26 august 2010, respectiv a prevederilor art. 4 din aceasta, şi de plată a drepturilor lor de creanţă, pe motiv că încalcă dreptul lor la despăgubire reală într-un termen rezonabil, este neîntemeiată.

Totodată, instanţa de fond a reţinut că solicitarea reclamanţilor de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru utilajele şi instalaţiile morii în cuantumul menţionat în Dispoziţia nr. 62 din 28 februarie 2008 emisă de Primăria comunei Vădastra, actualizat cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, este întemeiată, având în vedere că termenul rezonabil de soluţionare a cererii consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu a fost respectat, în condiţiile în care notificarea formulată de reclamanţi a fost soluţionată după 7 ani, deşi termenul legal era de 60 de zile, iar de la data înregistrării dosarului de despăgubire la Secretariatul Comisiei Centrale şi până la momentul pronunţării instanţei nu s-a emis decizia reprezentând titlul de despăgubire, cu toate că în Şedinţa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din data de 08 decembrie 2010, a fost aprobată emiterea deciziei.

Referitor la cererea reclamanţilor de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru diferenţa între suma stabilită prin decizie şi suma stabilită prin raportul de expertiză judiciară întocmit de expertul R.D.E. în Dosarul nr. 1275/2004 al Tribunalului Olt, Curtea a reţinut că este neîntemeiată, întrucât instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei formulată de reclamanţi împotriva Dispoziţiei nr. 195 din 04 februarie 2004 a statuat, cu putere de lucru judecat, dreptul reclamanţilor la despăgubiri al căror cuantum se stabileşte în procedura administrativă prevăzută de Capitolul V¹ din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu posibilitatea contestării deciziei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform art. 19 din Titlul VII al acestui act normativ.

În acest sens, prin Decizia civilă nr. 2762/2005 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, rămasă irevocabilă prin nerecurare, a fost schimbată în tot Sentinţa civilă nr. 415/2004 pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 1275/2004 şi s-a constatat dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile Legii nr. 247/2005. Instanţa de apel nu a omologat, astfel, raportul de expertiză întocmit de expertul R.D.E., împrejurare faţă de care refuzul pârâtei Comisia Centrală de a emite o decizie reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul - teren şi construcţiile demolate, raportat la valoarea stabilită de expertul R.D.E., este unul justificat.

A mai reţinut instanţa că, în mod legal, valoarea despăgubirilor pentru imobilul - teren şi construcţiile demolate a fost stabilită la data întocmirii raportului de evaluare în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi nu în raport de data soluţionării notificării, cum pretind reclamanţii, deoarece momentul la care se raportează reclamanţii este plasat în cadrul procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001, anterioară procedurii de evaluare a imobilelor, astfel cum este reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

În privinţa capătului de cerere subsidiar, prin care reclamanţii au solicitat acordarea diferenţei între suma stabilită prin Decizia Comisiei Centrale nr. 8765 din 26 august 2010 şi suma reală la valoarea de piaţă care va fi stabilită pe calea unei expertize judiciare în prezenta cauză, Curtea a reţinut că este neîntemeiat, în considerarea următoarelor argumente:

1. Cuantumul şi modalitatea de stabilire a despăgubirilor cuvenite reclamanţilor sunt cele prevăzute de procedura administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, aspect stabilit irevocabil prin Decizia Curţii de Apel Craiova nr. 2762/2005.

2. Stabilirea cuantumului despăgubirilor este atributul exclusiv al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ale cărei decizii pot fi contestate conform art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Or, reclamanţii au înţeles să conteste numai prevederile art. 4 din Decizia Comisiei Centrale nr. 8765 din 26 august 2010, nu şi prevederile art. 1 din această decizie, prin care s-a emis titlul de despăgubire raportat la valorile stabilite prin raportul de evaluare întocmit în Dosarele nr. 9053/CC şi 40191/CC.

3. Obiecţiunile formulate împotriva raportului de evaluare întocmit în procedura administrativă prevăzută de Titlul VII au vizat refuzul de evaluare prin raportare la data soluţionării notificării, refuz care este însă justificat, după cum s-a arătat în precedent, precum şi încălcarea dispoziţiilor legale privind modul de efectuare a expertizelor, cu consecinţa diminuării considerabile a valorii despăgubirilor. Referitor la această ultimă obiecţiune, este de remarcat faptul că simpla susţinere potrivit căreia a avut loc o încălcare a dispoziţiilor legale privitoare la efectuarea expertizelor, fără referiri concrete la aspectele contestate, nu este de natură să afecteze legalitatea şi obiectivitatea concluziilor expertizei.

În temeiul principiului accesorium sequitur principale, Curtea a constatat că sunt neîntemeiate şi pretenţiile reclamanţilor de actualizare a diferenţei de valoare în raport de rata inflaţiei şi de acordare a dobânzii legale.

În consecinţă, pentru toate aceste considerente, Curtea a dispus, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, admiterea acţiunii în parte, astfel cum a fost modificată, precizată şi completată, în sensul obligării pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru utilajele şi instalaţiile morii în cuantumul menţionat în Dispoziţia nr. 62 din 28 februarie 2008 emisă de Primăria comunei Vădastra, actualizat cu indicele de inflaţie la data plăţii efective şi a respins, în rest, acţiunea modificată, precizată şi completată, pentru argumentele evidenţiate în precedent.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

I. Prin motivele de recurs formulate, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor arată că instanţa de fond în mod greşit a reţinut faptul că autoritatea pârâtă a nesocotit termenul rezonabil reglementat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, că în cauza supusă judecăţii, etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce priveşte dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantului, în sensul că dosarul aferent dispoziţiei nr. 62/2008, a fost transmis de Primăria comunei Vădastra, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 9053/CC, că dosarul a fost analizat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat.

Arată recurenta că în cauza supusă judecăţii, procedura administrativă a fost parcursă, în sensul că în favoarea reclamanţilor a fost emisă Decizia nr. 8765 din 26 august 2010; că prin această Decizie au fost acordate despăgubiri pentru imobilul-teren în suprafaţă de 8.906 mp şi construcţiile demolate; că pentru utilajele şi instalaţiile morii Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va emite o decizie separată în cuantumul menţionat în cuprinsul Dispoziţiei nr. 62 din 28 februarie 2008 emisă de Primăria Comunei Vădastra, actualizat cu indicele de inflaţie comunicat de Institutul Naţional de Statistică şi că instanţa în mod netemeinic a obligat pârâta la actualizarea valorii la data plăţii efective.

Mai arată recurenta că, în urma raportului de evaluare întocmit de către Primăria comunei Vădastra, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va emite decizia reprezentând titlu de despăgubire în cuantumul stabilit de raportul mai sus menţionat, actualizat cu indicele de inflaţie comunicat de Institutul Naţional de Statistică, la data emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire şi nu la data plăţii, aşa cum în mod eronat a fost obligată de către instanţa de fond.

Se mai arată în motivele de recurs că dispoziţiile legale în vigoare sunt încălcate şi din motivul necunoaşterii acestora; că titlul de despăgubire emis de Comisia Centrală se valorifică în varianta adoptată de legiuitor; că o plată a despăgubirilor se va face numai după valorificarea titlului de despăgubire şi ţinând cont de dispoziţiile O.U.G. nr. 62/2010 (potrivit cărora de la intrarea în vigoare a acestui act normativ se suspendă emiterea titlurilor de plată pe o perioadă de 2 ani).

Apreciază recurenta că instanţa, încălcând prevederile legislaţiei în vigoare, devenind legiuitor pozitiv de drept, a dispus ca valoarea obţinută să fie actualizată la data plăţii şi că, mai mult, obligaţia de plată revine Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, subscrisa Comisie neavând astfel de atribuţii.

Prin urmare, arată recurenta, având în vedere că plata despăgubirilor este ulterioară emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu poate actualiza despăgubirile propuse reclamantului la data plăţii.

II. Prin cererea de recurs formulată, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor critică hotărârea instanţei de fond, apreciind că este nelegală şi netemeinică, pentru faptul că instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.R.P.

Astfel, arată recurenta-pârâtă că în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, procedură reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a fost învestită cu emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire, ci Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Apreciază recurenta că faptul reţinut de instanţa de fond, conform căruia această autoritate are legitimitate procesuală, având atribuţii de asigurare a organizării şi funcţionării Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, nu poate fi primit în susţinerea soluţiei pronunţate, prin raportare la dispoziţiile legale enunţate mai sus, şi din care rezultă, în mod clar, că Autorităţii nu i-au fost conferite atribuţii în cursul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, obligaţiile ce revin fiecăreia dintre cele două entităţi, respectiv Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţii şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirii, fiind reglementate prin acte normative distincte.

Totodată, relativ la aprecierile instanţei de fond conform cărora, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor ar avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză şi aceasta întrucât analizarea şi soluţionarea dosarului reclamantei nu se referă doar la emiterea deciziei menţionate, ci, înainte de această etapă se impun a fi efectuate mai multe etape, printre care şi evaluarea imobilului, etape coordonate în totalitatea lor de către pârâtă, recurenta învederează faptul că etapele despre care face vorbire instanţa de fond sunt reglementate tot în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 (amintite în apărările formulate pe fondul cauzei), procedură ce se finalizează prin emiterea de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar nu de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, a deciziei reprezentând titlu de despăgubire.

Recurenta invocă faptul că în şedinţa plenului judecătorilor Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 15 februarie 2010 s-a decis soluţia de principiu pentru unificarea practicii judiciare, prin care s-a stabilit că A.N.R.P. nu are calitate procesuală pasivă în litigiile având ca obiect obligarea la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Se mai arată de către recurentă că în cuprinsul art. 2 din H.G. nr. 361/2005, cu modificările şi completările ulterioare, sunt prevăzute principalele atribuţii ale Autorităţii, şi anume faptul că, în privinţa aplicării Legii nr. 10/2001, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor acordă sprijin şi îndrumare metodologică autorităţilor administraţiei publice locale şi centrale, precum şi celorlalte persoane juridice deţinătoare de imobile care fac obiectul restituirii potrivit Legii nr. 10/2001, republicată.

Prin urmare, precizează recurenta, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, prin Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, va efectua plata despăgubirilor băneşti în urma opţiunii persoanelor îndreptăţite, opţiune care se va face în conformitate cu dispoziţiile Cap. V¹ Titlul VII din Legea nr. 247/2005, persoanele îndreptăţite trebuind să fie titulare ale unor dispoziţii/decizii (prin care a fost stabilit dreptul acestora la acordarea de despăgubiri) emise de către entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor potrivit Legii nr. 10/2001, republicată.

Se arată că în cazul de faţă nu se face o reactualizare, ci se efectuează o evaluare a imobilului, numai după ce se finalizează contestaţia la Legea nr. 10/2001 şi după ce întreg dosarul este transmis la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea parcurgerii procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005; că în cazul de faţă reclamanţii nu au un titlu de plată în baza căruia Autoritatea să poată efectua o plată a despăgubirilor în numerar, aceştia nefiind nici titularii titlului de despăgubire reprezentat de Decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (decizie ce se emite în urma parcurgerii procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005), astfel că solicitarea de obligare la achitarea în favoarea reclamanţilor a contravalorii actualizate a imobilului expropriat este prematură.

Subliniază recurenta că potrivit art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 62 din 30 iunie 2010 pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a ordonanţei amintite, se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, iar, pe perioada de suspendare, valorificarea titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală se va face doar prin conversia lor în acţiuni emise de Fondul Proprietatea, corespunzător sumei pentru care s-a formulat opţiunea.

Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304¹ C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor este nefondat, urmând a fi respins, iar recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este fondat, în limita considerentelor ce vor fi expuse, urmând a fi admis.

Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Legea nr. 247/2005 stabileşte procedura administrativă şi etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Astfel fiind, în speţă sunt aplicabile prevederile art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, conform cărora:

- alin. (1): "Deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.";

- alin. (2): "Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare care nu au fost soluţionate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţite de deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administraţiei publice centrale conţinând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi de întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispoziţiilor sau după caz, a ordinelor."

- alin. (2¹): "Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale vor fi centralizate pe judeţe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţite de referatul conţinând avizul de legalitate al instituţiei prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta."

- alin. (2²): "Deciziile/dispoziţiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoţite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parţial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deţinute de entitatea învestită cu soluţionarea notificării.

- alin. (3): "În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central constituit prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1329/2003 va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentaţiilor depuse de către titularii deciziilor/dispoziţiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală şi care nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi."

- alin. (4): "Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură."

- alin. (5): "Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare."

- alin. (6): "După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate, şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisie Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire."

Legiuitorul a menţionat în mod detaliat şi procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare de către evaluatorul numit.

În mod expres, în art. 16 alin. (7) al acestui act normativ, se menţionează că "în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare."

În alin. (8) se arată că dispoziţiile alin. (1) - (2) şi (7), care reglementează procedura de emitere a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător şi deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) şi art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire, iar în cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurenţa sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflaţie.

În cauză, este necontestat că reclamanţii au solicitat ca, în baza Legii nr. 10/2001, să li se acorde măsuri reparatorii pentru imobilele în litigiu, respectiv clădire moară în suprafaţă de 108 mp şi clădire motor în suprafaţă de 54 mp, ambele demolate, precum şi pentru terenul aferent şi utilajele şi instalaţiile morii; că procedura administrativă de restituire a imobilelor în litigiu a început cu Notificarea nr. 142/2001, iar, ca urmare, prin Dispoziţia nr. 195 din 4 februarie 2004, Primăria Comunei Vădastra a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilele precizate anterior reclamanţilor. Dispoziţia nr. 195 din 04 februarie 2004 emisă de Comuna Vădastra, prin care a fost soluţionată iniţial notificarea, a fost anulată de Tribunalul Olt, măsură menţinută şi de Curtea de Apel Craiova; ca urmare a anulării dispoziţiei s-a emis o nouă dispoziţie de către Comuna Vădastra, sub nr. 553 din 01 iunie 2007, dispoziţie a cărei modificare a fost solicitată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în sensul includerii valorii concrete a despăgubirilor pentru utilajele şi instalaţiile morii, iar prin Dispoziţia nr. 62 din 28 februarie 2008 s-a procedat la revocarea Dispoziţiei nr. 553 din 01 iunie 2007 şi s-a dispus propunerea de acordare a despăgubirilor pentru clădirea morii în suprafaţă de 108 m.p., clădirea motorului în suprafaţă de 54 m.p., precum şi acordarea despăgubirilor în sumă de 1.376.000.000 (137.600 RON), valoare stabilită prin Raportul de expertiză tehnico - judiciară întocmit de expert Roman Eduard Dan.

În cauza supusă judecăţii, procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost parcursă, în sensul că în favoarea reclamanţilor a fost emisă Decizia nr. 8765 din 26 august 2010, prin care au fost acordate despăgubiri pentru imobilul - teren în suprafaţă de 8.906 mp şi construcţiile demolate, urmând ca pentru utilajele şi instalaţiile morii Comisia Centrală să emită o decizie separată, în cuantumul menţionat în cuprinsul Dispoziţiei nr. 62 din 28 februarie 2008 emisă de Primăria Comunei Vădastra, actualizat cu indicele de inflaţie comunicat de Institutul Naţional de Statistică.

În cauză s-a efectuat verificarea legalităţii măsurii de respingere a cererii de restituire în natură.

Admiţând în parte acţiunea formulată de intimaţii-reclamanţi împotriva pârâtelor Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, instanţa de fond a reţinut, în esenţă că termenul rezonabil de soluţionare a cererii, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu a fost respectat, în condiţiile în care notificarea formulată de reclamanţi a fost soluţionată după 7 ani, deşi termenul legal era de 60 de zile, iar de la data înregistrării dosarului de despăgubire la Secretariatul Comisiei Centrale şi până la momentul pronunţării instanţei nu s-a emis decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru utilajele şi instalaţiile morii, cu toate că în Şedinţa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din data de 08 decembrie 2010 a fost aprobată emiterea deciziei.

Astfel, potrivit Titlului VIII, Capitolul V - Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, art. 16 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei (...), cu modificările şi completările ulterioare, "(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. (6) După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire".

După cum s-a arătat în expunerea rezumativă prezentată mai sus, criticile autorităţii recurente pornesc de la faptul că Legea nr. 247/2005 nu prevede niciun termen care să oblige autorităţile competente să soluţioneze cererile într-un anumit termen, precum şi că, în raport cu dispoziţiile Deciziei nr. 2815/2008, cererile sunt soluţionate şi dosarele sunt transmise la evaluator în ordinea înregistrării lor, astfel că nu există o încălcare a unui termen rezonabil şi, pe cale de consecinţă, nu se poate vorbi de un refuz nejustificat în sensul prevederilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

Este adevărat că Titlul VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, nu prevede niciun termen limită pentru soluţionarea dosarelor privind emiterea titlurilor de despăgubire, termen care nu se regăseşte nici în Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, precum nici în Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, dar această situaţie nu poate constitui un argument pentru ca durata de soluţionare să fie lăsată la voia autorităţii competente.

Astfel, în primul rând, este unanim acceptat că, unul dintre principiile care trebuie să guverneze activitatea organelor administraţiei publice, este principiul operativităţii, care obligă orice structură administrativ ca, în scopul realizării interesului general, dar şi a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor particulare, să acţioneze în mod prompt, eficace şi eficient.

În acest sens, trebuie menţionată Recomandarea CM (2007/7) privind buna administrare, prin care Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei cere guvernelor statelor membre, prin art. 7 din Codul bunei administrări (administraţii), ca administraţiile publice să acţioneze şi să-şi execute obligaţiile într-un termen rezonabil, în raport cu complexitatea cauzei şi cu interesele care există în cauza respectivă.

Într-adevăr, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană şi intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care, prin art. 6 Titlul I din versiunea consolidată din TVE, recunoaşte drepturile, libertăţile şi principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, cetăţenii români sunt beneficiarii unui drept la o bună administrare ca drept fundamental, în raport cu statutul lor de cetăţeni europeni.

Astfel, potrivit art. 41.1 din Cartă, orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie rezolvate în mod imparţial, corect şi într-un termen rezonabil.

Or, având în vedere dispoziţiile art. 20 din Constituţie, prevederile legale interne, atât cele cuprinse în legislaţia primară - Legea nr. 247/2005, în cazul de faţă, cât şi în reglementările secundare - H.G. nr. 1095/2005 şi Decizia nr. 2815/2008, în cazul de faţă, referitoare la procedura de soluţionare a cererilor care au ca scop acordarea despăgubirilor pentru imobilele trecute în proprietatea Statului Român, nu pot fi nici interpretate şi nici aplicate cu ignorarea dreptului la o bună administrare şi cu încălcarea termenului rezonabil de soluţionare a cererilor respective, ca element component al dreptului la o bună administrare.

Pe de altă parte, trebuie menţionat şi faptul că, în jurisprudenţa sa constantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a statuat că termenul rezonabil, ca garanţie a unui proces echitabil, în sensul art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, este pe deplin aplicabil şi în cadrul procedurilor administrative reglementate pentru soluţionarea oricăror cereri de către organele administraţiei publice centrale sau locale.

Deci, în concluzie, instanţa de fond a apreciat în mod întemeiat că autorităţile administrative competente, în lipsa unui termen legal, erau obligate să acţioneze într-un termen rezonabil pentru soluţionarea cererii intimaţilor-reclamanţi privind emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru utilajele şi instalaţiile morii în cuantumul menţionat în cuprinsul Dispoziţiei nr. 62 din 28 februarie 2008 emisă de Primăria comunei Vădastra.

De asemenea, în raport cu data declanşării procedurii administrative - anul 2001, precum şi în raport cu importanţa cauzei pentru intimaţii-reclamanţi, dar şi cu atitudinea de tergiversare manifestată de autorităţile administrative competente, rezultă că instanţa de fond a apreciat în mod întemeiat încălcarea termenului rezonabil de către autorităţile respective, ceea ce reprezintă un refuz nejustificat în sensul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este definit ca atitudinea de a nu soluţiona cererea unei persoane, manifestată cu exces de putere.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din aceeaşi lege, prin exces de putere se înţelege exercitarea de către autorităţile publice a dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor competenţei legale sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Or, în cauză, aşa cum s-a argumentat mai sus, autorităţile administrative competente sesizate cu soluţionarea cererii formulate de intimaţii-reclamanţi şi-au exercitat dreptul de apreciere cu privire la intervalul de timp în care erau datoare să rezolve cererea în litigiu, cu încălcarea termenului rezonabil, ca element al dreptului fundamental la o bună administrare de care beneficiază intimaţii-reclamanţi.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că hotărârea atacată este la adăpostul criticilor sub aspectul tuturor capetelor de cerere soluţionate, precum şi faptul că în mod corect instanţa de fond a reţinut că solicitarea reclamanţilor de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru utilajele şi instalaţiile morii în cuantumul menţionat în Dispoziţia nr. 62 din 28 februarie 2008 emisă de Primăria comunei Vădastra este întemeiată, cu excepţia menţiunii potrivit căreia titlul de despăgubire pentru utilajele şi instalaţiile morii urmează a fi emis în cuantumul menţionat în cuprinsul Dispoziţiei nr. 62 din 28 februarie 2008, actualizat cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor urmează a emite decizia reprezentând titlu de despăgubire în cuantumul stabilit de raportul de evaluare întocmit de către Primăria comunei Vădastra, dar, întrucât obligaţia de plată revine Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi, având în vedere că plata despăgubirilor este ulterioară emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu poate actualiza despăgubirile propuse reclamantului la data plăţii.

În concluzie, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în limitele considerentelor expuse.

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins în consecinţă, având în vedere corecta soluţionare de către instanţa de fond a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor referitoare la obligaţia de a emite titlurile de creanţă şi de a achita sumele datorate.

Este adevărat că, în raport de dispoziţiile art. 13 alin. (1) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, obligaţia legală de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor îi revine doar atribuţia, conform dispoziţiilor art. 2 din H.G. nr. 361/2005, de a asigura organizarea şi funcţionarea Secretariatului Comisiei Centrale.

Potrivit art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, "Pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă, se constituie (...) Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, denumită în continuare Comisia Centrală, care are, în principal, următoarele atribuţii:

a) dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire;

b) ia alte măsuri, necesare aplicării prezentei legi".

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a reţinut în mod corect că pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor are calitate procesuală pasivă pe capătul de cerere privind obligarea la emiterea titlurilor de plată şi la achitarea sumelor, cu atât mai mult cu cât chiar în cuprinsul propriului recurs aceasta a arătat în mod expres că ea însăşi emite titlurile de plată şi achită în mod concret despăgubirile prin Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în numerar, direcţie care funcţionează "în structura" A.N.R.P., iar această recunoaştere, care corespunde normei legale invocată chiar de recurentă - art. 14¹ din Legea nr. 247/2005, este suficientă pentru a se stabili calitatea procesuală pasivă a acestei recurente-pârâte, ceea ce demonstrează corectitudinea soluţiei dată acestei excepţii.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a dat o soluţie corectă şi excepţiei prematurităţii cererii de emitere a titlului de plată şi de plată a despăgubirilor, reţinând că apărările invocate de pârâta A.N.R.P. în susţinerea acesteia vizează fondul cauzei, respectiv inexistenţa refuzului nejustificat de efectuare a plăţii, în condiţiile în care reclamanţii nu au un titlu de plată în baza căruia A.N.R.P. să poată efectua plata despăgubirilor şi nici nu a fost făcută opţiunea potrivit Cap. V¹ Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Astfel, instanţa a calificat această excepţie ca fiind o apărare de fond şi a analizat-o în consecinţă şi, deoarece o eventuală greşită calificare a excepţiei nu face obiectul criticilor în cererea de recurs, soluţia dată de prima instanţă nu se poate analiza decât în raport de calificarea făcută, limitele cererii de recurs fiind fixate de recurent în temeiul principiului disponibilităţii.

În raport de conţinutul recursului formulat, acesta este nefondat, întrucât nu a fost recurată greşita calificare a excepţiei, iar pe fondul cauzei, în analiza apărărilor invocate în faţa primei instanţe, cererea a fost respinsă ca neîntemeiată, astfel încât A.N.R.P. nu justifică nici interesul promovării căii de atac împotriva unei soluţii favorabile dată pe fondul respectivelor apărări.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite.

În consecinţă, din cele anterior expuse rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în speţă, nu există motive de ordine publică care să poată fi reţinute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ca nefondat şi va admite recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în limitele considerentelor expuse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva Sentinţei civile nr. 5482 din 29 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva aceleiaşi sentinţe.

Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că înlătură obligaţia corelativă emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire, stabilită în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul actualizării cu indicele de inflaţie "la data plăţii efective".

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2013.

Procesat de GGC - NN

← ICCJ. Decizia nr. 399/2013. Contencios. Suspendare executare act...		ICCJ. Decizia nr. 406/2013. Contencios. Obligare emitere act... →

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

ICCJ. Decizia nr. 406/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs