ICCJ. Decizia nr. 413/2013. Contencios. Contract administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 413/2013
Dosar nr. 6825/2/2010
Şedinţa publică de la 29 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual
Prin acţiunea formulată, reclamanta SC M.M. SRL a solicitat desfiinţarea deciziei nr. 14.324 din 08 iulie 2010 a M.A.D.R., A.P.D.R.P., prin care s-a soluţionat contestaţia formulată de petentă (fosta SC S. SRL) şi suspendarea executării actului administrativ fiscal atacat.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că intimata a stabilit în sarcina sa un debit de 4.832.592,72 lei, prin procesul-verbal de constatare din data de 11 mai 2010, la sesizarea Oficiului pentru Luptă Antifraudă (O.L.A.F.), dar nu este de acord cu constatările şi aspectele reţinute de O.L.A.F.
Petenta a mai invocat faptul că aceiaşi funcţionari care le-au dat avizele pentru derularea contractului au fost cei care îi fac răspunzători în situaţia în care sesizarea O.L.A.F. ar fi întemeiată, precum şi faptul că a respectat cu rigurozitate toate procedurile pentru achiziţiile de utilaje necesare retehnologizării şi modernizării.
Prin întâmpinare, intimata a arătat că emiterea procesului - verbal de constatare din 12 mai 2010 s-a făcut de către A.P.D.R.P., urmare a încălcării dispoziţiilor din contractul de finanţare şi implicit nerespectării prevederilor din Ghidul Solicitantului, Măsura 1.1. - îmbunătăţirea prelucrării si marketingului produselor agricole si piscicole, prevederi avute în vedere de beneficiar şi impuse acestuia încă de la întocmirea cererii de finanţare şi a documentelor aferente acesteia în vederea semnării contractului de finanţare menţionat.
2.Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 1199 din 28 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta SC M.M. SRL, prin administrator judiciar R.A.S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâta A.P.P.D.R.P., ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, sub aspectul cererii de suspendare a executării, că aceasta este inadmisibilă, în condiţiile neachitării cauţiunii fixate, conform art. 215 alin. (2) C. proc. fisc.; cauţiunea a fost fixată spre minim, ţinând cont de situaţia de insolvenţă a petentei, cu toate că suma contestată este foarte mare şi, cu toate acestea, cauţiunea nu s-a achitat.
Pe fondul cererii, instanţa a constatat că petenta a primit finanţare nerambursabilă din partea intimatei în baza contractului din 07 martie 2005 (75% din partea CEE, iar 25% din partea statului), ambele componente fiind gestionate de M.F.P. conform O.U.G. nr. 63/1999, că banii erau acordaţi pentru Proiectul Retehnologizarea şi modernizarea abatorului şi procesare carne din Mediaş, Sibiu, iar O.L.A.F. a sesizat nerespectarea clauzelor contractului de finanţare şi a recomandat recuperarea integrală a fondurilor comunitare acordate, procedura de recuperare fiind demarată de intimată conform O.G. nr. 79/2003, privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, emiţându-se actele contestate de petentă. S-a reţinut că au existat indicii de fraudă cu privire la procedura de achiziţie a echipamentelor abatorului din Germania.
Instanţa de fond a reţinut că din cuprinsul procesului-verbal de constatare atacat de petentă a rezultat clar că O.L.A.F. a recomandat iniţierea procedurii de recuperare a fondurilor, indiferent de rezultatul anchetei D.N.A., fiind suspiciuni de nereguli grave, respectiv prezentarea unor documente false în cadrul unei proceduri de selecţie de oferte.
Curtea a apreciat că standardul impus de H.G. nr. 1306/2007 este foarte înalt, fiind suficiente nereguli ce constituie „suspiciuni de fraudă”, or în cauză nimeni nu poate să conteste faptul că O.L.A.F. şi Biroul Vamal din Munchen au avansat indicii de nereguli şi suspiciuni de fraudă la achiziţie. Aceasta apare cu evidenţă, întrucât Biroul Vamal din Munchen a arătat că firma Hoffmann este birou de arhitectură şi nu se ocupă cu comercializarea maşinilor.
S-a mai reţinut în considerentele hotărârii atacate că, atâta timp cât au apărut suspiciuni de fraudă, iar art. 5 din H.G. nr. 1306/2007 permite recuperarea creanţelor bugetare rezultate din nereguli care constituie în acelaşi timp şi suspiciuni de fraudă, se consideră că intimata a procedat legal.
S-a apreciat de către instanţă că H.G. nr. 1306/2007 nu impune existenţa unei hotărâri judecătoreşti de condamnare sau a unor rechizitorii ale D.N.A., fiind suficiente suspiciunile de fraudă, constatate de autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor comunitare.
Deşi petenta a solicitat proba cu expertiză, Curtea de apel a apreciat că această probă este nerelevantă, în raport de adresele O.L.A.F. (reluate în procesul-verbal), prin care s-a reţinut că petenta ar fi comis infracţiuni în conformitate cu legislaţia naţională, O.L.A.F. comunicând toate informaţiile către D.N.A. pentru a lua în considerare deschiderea unei anchete penale, recomandând şi demararea procedurii administrative de recuperare a tuturor fondurilor decontate în cadrul acestui proiect, indiferent de rezultatul anchetei D.N.A., întrucât consideră că există dovezi suficiente că s-a produs o neregulă gravă, respectiv prezentarea de documente false în cadrul unei proceduri de selecţie de oferte.
3. Motivele de recurs înfăţişate de recurenta-reclamantă
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamanta SC M.M. SRL, prin administrator judiciar R.A.S.P.R.L. Sibiu, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Invocând ca temei legal al căii de atac exercitate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 şi 9 precum şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat, în principal, urmare admiterii recursului declarat, casarea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare în fond, pentru suplimentarea materialului probator cu înscrisuri şi expertize, probe respinse de instanţa de fond, conform art. 304 pct. 5.
În subsidiar, recurenta-reclamantă, a solicitat potrivit art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei şi admiterea contestaţiei în sensul solicitat, al anulării deciziei nr. 14.324 din 8 iulie 2010 şi a procesului - verbal din 12 mai 2010, cu consecinţa exonerării sale de la plata sumei de 4.832.592,72 lei.
Prin motivele de recurs dezvoltate, în esenţă, au fost înfăţişate următoarele critici faţă de hotărârea primei instanţe:
- hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, de art. 105 C. proc. civ., sens în care se atacă ca nelegală şi încheierea de şedinţă din 11 februarie 2011 prin care au fost respinse probele solicitate, respectiv înscrisuri, expertiză contabilă şi proba cu expertiza grafologică, instanţa fiind, în aprecierea recurentei, total lipsită de rol activ, ceea ce a condus la pronunţarea unei soluţii nelegale;
- în cadrul probei cu înscrisuri, a fost nesocotită cererea de depunere la dosar a întregii documentaţii ce a stat la baza proiectului S.A.P.A.R.D., cu atât mai mult cu cât a fost contestată traducerea documentelor şi a fost respinsă şi cererea de desemnare a unui traducător autorizat, conform art. 141 C. proc. civ.;
- în lipsa probelor a căror administrare nu a fost încuviinţată, instanţa de fond a pronunţat hotărârea fără a fi cercetat fondul cauzei;
- pe fondul cererii de anulare a actelor administrative atacate, instanţa a făcut o greşită aplicare şi interpretare a prevederilor legale incidente, cu referire specială la art. 2 pct. 2 din H.G. nr 1306/2007, apreciind eronat că dreptul de ascultare al petentei este asigurat prin accesul la justiţie, deşi principiul consacrat de C. proc. fisc. şi transpus inclusiv în normele de aplicare a O.G. nr. 79/2003 este acela al convocării şi ascultării persoanei controlate;
- nu s-a avut în vedere că procesul - verbal din 12 mai 2010 a fost încheiat cu încălcarea prevederilor art. 2 lit. g) din O.G. nr. 79/2003, acordându-se valoare absolută recomandărilor O.L.A.F., în lipsa unei evaluări complete, cuprinsă într-un raport final de control;
- dispunând recuperarea integrală a fondurilor, a fost încălcat principiul proporţionalităţii sancţiunilor administrative, statuat în legislaţia comunitară care obligă autorităţile competente să aplice sancţiuni proporţionale cu gravitatea greşelilor, a neregulilor sau a fraudei;
- nu s-a avut în vedere împrejurarea că în conţinutul procesului verbal de constatare nu a fost indicat temeiul de drept care justifică măsura stabilirii în sarcina Beneficiarului a obligaţiei de a suporta sumele, deşi o atare menţiune era obligatorie;
- nu au fost arătate şi redate prin actele de control nici contextul în care s-au produs neregulile şi nici măcar nu s-a arătat care sunt respectivele nereguli;
- instanţa de fond nu a analizat nici modalitatea de derulare a procedurii de selecţie, apreciind ca pertinentă simpla declaraţie a unui ofertant necâştigător al licitaţiei.
4. Procedura de soluţionare a recursului
Intimata A.P.D.R.P. a formulat întâmpinare la motivele de recurs ale recurentei-reclamante, solicitând, în esenţă, respingerea recursului declarat ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii atacate.
În contextul unei detaliate prezentări a situaţiei generale, intimata-pârâtă a arătat că nerespectarea clauzelor contractului de finanţare din 7 martie 2005 de către recurenta-reclamantă a fost semnalată de către O.L.A.F., instituţie care a şi recomandat recuperarea integrală a fondurilor comunitare acordate în cadrul acestui contract.
În fine, s-a mai arătat că motivele de recurs sunt neîntemeiate, instanţa de fond în mod corect a respins probele solicitate ca nefiind utile şi pertinente în soluţionarea cauzei, după cum a realizat şi o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor legale incidente.
În cursul soluţionării recursului, în condiţiile art. 305 teza a II-a C. proc. civ. au fost depuse la dosar de către recurenta-reclamantă înscrisuri, respectiv corespondenţe purtate între D.L.A.F. şi M.A.D.R., rezoluţia din 8 februarie 2012 de neîncepere a urmăririi penale faţă de numitul F.N. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 şi alte acte apreciate ca relevante.
La data de 27 noiembrie 2012 intimata-pârâtă a depus la dosar Raportul final întocmit de O.L.A.F. (filele 101-329 dosar recurs), comunicat şi părţii recurente.
5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, faţă de actele şi lucrările dosarului, dar şi prin prisma apărărilor şi a probelor administrate în etapa soluţionării recursului, Înalta Curte reţine că recursul de faţă este întemeiat în sensul şi pentru considerentele în continuare arătate.
Instanţa de fond a fost investită cu acţiunea recurentei-reclamante prin care aceasta a solicitat desfiinţarea Deciziei nr. 14324 din 8 iulie 2010 emisă de autoritatea intimată şi exonerarea de la plata sumei de 4.832.592,72 lei stabilită în sarcina sa prin procesul verbal de constatare din 11 mai 2010, la sesizarea O.L.A.F.
Prin sentinţa atacată a fost respinsă ca nefondată acţiunea reclamantei, judecătorul fondului apreciind că actele atacate au fost legal emise întrucât, indiferent de rezultatul anchetei D.N.A., suspiciunile unor nereguli grave au fost demonstrate.
Totodată, prin sentinţa atacată, s-a considerat că probele solicitate de reclamantă, cu referire specială la expertizele de specialitate, sunt nerelevante faţă de suspiciunile de fraudă constatate de autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor comunitare.
Înalta Curte reţine temeinicia criticilor recurentei strict din perspectiva art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului vizând respectarea exigenţelor impuse de principiul contradictorialităţii şi în considerarea probelor noi administrate în etapa recursului, probe pe care recurenta-reclamantă nu a avut, în mod obiectiv, posibilitatea de a le combate în orice mod.
Or, exigenţa fundamentală a contradictorialităţii impune ca nicio măsură să nu fie dispusă de instanţă fără a fi fundamentată pe mijloace de probă administrate în cursul judecăţii şi care au făcut obiectul unei dezbateri contradictorii, fiecare parte având posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la fiecare probă admisă de către instanţă.
Din această perspectivă Înalta Curte reţine, pe de o parte, că prima instanţă, cu nesocotirea prevederilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. a înlăturat toate cererile de probatorii ale reclamantei-recurente, fără a motiva propriu-zis, cu claritate şi pertinenţă măsura astfel dispusă, în special pentru a demonstra că nu este încălcat dreptul la un proces echitabil.
Pe de altă parte, în respectarea aceluiaşi principiu, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ. apreciază că se impune casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare şi în considerarea probelor noi administrate de pârâta intimată în recurs şi pe care recurenta, în mod efectiv nu a avut posibilitatea de a le combate eventual, şi/sau de a-şi formula un punct de vedere în apărare.
Aşa fiind, casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfăşurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialităţii şi totodată este impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părţilor la dublul grad de jurisdicţie.
Urmează aşadar ca instanţa de rejudecare să pună în discuţia părţilor şi probele noi administrate, statuând motivat şi argumentat asupra oricăror cereri de suplimentare a probatoriului raportat desigur la utilitatea şi pertinenţa acestora.
Cu ocazia rejudecării se vor analiza şi celelalte motive de recurs ale recurentei, ce vizează fondul cauzei, ca apărări de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de SC M.M. SRL, prin administrator judiciar R.A.S.P.R.L. Sibiu, împotriva Sentinţei civile nr. 1199 din 18 februarie 2011 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 412/2013. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 424/2013. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
