ICCJ. Decizia nr. 424/2013. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 424/2013
Dosar nr. 8621/1/2011
Şedinţa publică de la 29 ianuarie 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul S.M. a chemat în judecată pe pârâtul M.S.P., deoarece acesta nu i-a răspuns la petiţia din 01 august 2008 şi nici la petiţia cu acelaşi sens, trimisă cu scrisoare recomandată din data de 19 septembrie 2008.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, deşi a trimis cele două petiţii către pârât, acesta nu a înţeles să îi răspundă nici până la data formulării acţiunii, necomunicarea relaţiilor solicitate împiedicându-l să îşi rezolve problemele determinate de afecţiunile medicale de care suferă.
Prin încheierea din data de 22 aprilie 2009, Curtea a dispus încuviinţarea cererii de ajutor public judiciar, sub forma asistenţei unui avocat, formulată de către parte.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Ministerul Sănătăţii a invocat excepţia de netimbrare a acţiunii, excepţia lipsei de obiect, solicitând şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată, deoarece pârâtul nu a putut să identifice pretenţiile concrete ale reclamantului pentru a putea să îi răspundă, indicându-i-se să revină cu o precizare în acest sens.
Prin Sentinţa nr. 2349 din 17 mai 2010, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţiile netimbrării şi a lipsei de obiect a acţiunii şi a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul S.M., obligând pârâtul să răspundă reclamantului la petiţia înregistrată din 01 august 2008 şi a respins în rest acţiunea.
Sub aspectul excepţiilor invocate, Curtea a constatat că acţiunea a fost corespunzător timbrată, prin chitanţă şi timbru judiciar, astfel încât excepţia netimbrării este neîntemeiată, precum şi faptul că pârâtul nu şi-a îndeplinit conform prevederilor legale obligaţia de a răspunde integral reclamantului, astfel încât şi excepţia rămânerii fără obiect a cauzei este neîntemeiată.
Sub aspectul fondului, Curtea a reţinut că deşi reclamantul a formulat două petiţii, respectiv din 01 august 2008 şi cea trimisă cu scrisoare recomandată din 22 septembrie 2008, totuşi pârâtul nu a înţeles până la data introducerii acţiunii să răspundă în vreun fel şi de-abia pe parcursul judecăţii, după mai multe termene de judecată, a precizat că a răspuns în sensul că prin adresa din 01 aprilie 2010 a comunicat reclamantului faptul că scrisul este ilizibil şi că se impune a reveni cu o nouă solicitare în acest sens.
Curtea a apreciat că acest răspuns nu reprezintă o soluţionare a doleanţelor reclamantului, având în vedere pe de o parte, împrejurarea faptului că scrisul reclamantului este unul lizibil, iar pe de altă parte, faptul că, chiar prin intermediul întâmpinării, pârâtul identifică mai multe dintre problemele pe care reclamantul le-a ridicat în respectivele cereri.
Având în vedere împrejurarea că petiţia ulterioară, trimisă cu scrisoarea recomandată din 22 septembrie 2008, reprezintă potrivit susţinerii reclamantului, o revenire asupra cererii iniţiale (prin folosirea sintagmei „cu acelaşi sens”) şi având în vedere şi dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea a constatat că pârâtul, în mod nejustificat, nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală de a soluţiona cererea reclamantului în termenul legal.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamantul S.M., invocând motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., respectiv faptul că instanţa a acordat ceea ce nu s-a cerut.
Prin Decizia nr. 2920 din 20 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respins ca nefondat recursul declarat de S.M. împotriva Sentinţei nr. 2349 din 17 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că prin sentinţa recurată instanţa de fond în mod corect a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul S.M., obligând pârâtul să răspundă acestuia la petiţia înregistrată din 01 august 2008 şi a respins în rest acţiunea, pronunţându-se astfel în limitele în care a fost învestită, făcând aprecieri numai asupra obiectului pricinii deduse judecăţii.
S-a mai reţinut în considerentele deciziei că instanţa are obligaţia de a se pronunţa cu privire la toate capetele de cerere cu judecata cărora a fost învestită, respectiv faţă de toate părţile implicate în conflictul judiciar, iar soluţia trebuie să rezulte din dispozitivul hotărârii.
Faţă de cele anterior menţionate şi analizând sentinţa recurată, instanţa de control judiciar a constatat că motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu este aplicabil, reţinând că instanţa de fond, pronunţându-se asupra unei cereri care a făcut obiectul cauzei deduse judecăţii şi în conformitate cu dispoziţiile procedurale menţionate, a soluţionat în mod corect acţiunea în limitele căreia a fost legal învestită.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie în anulare recurentul S.M., invocând dispoziţiile art. 88 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susţinând că procedura de citare nu a fost îndeplinită conform prevederilor legale şi că recursul a fost respins fără a fi judecat în fond, datorită multiplelor greşeli materiale care au determinat dezlegarea dată.
Examinând cauza şi decizia atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie în anulare este inadmisibilă.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ.: „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului”.
Potrivit aliniatului 2 al aceluiaşi articol: „contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”.
Cu alte cuvinte, prin această cale de atac se urmăreşte repararea neregularităţilor evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate şi a stării de fapt la care se referă litigiul.
Deci, în cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menţionate anterior.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege.
Reglementând contestaţia în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Motivele contestaţiei în anulare speciale sunt, aşadar, expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.
Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunţarea unei soluţii eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecăţii, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deşi era ataşată dovada achitării taxei de timbru, greşita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.
Fiind un text de excepţie, noţiunea de „greşeală materială” nu poate fi interpretată extensiv.
În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situaţiei de fapt în urma aprecierii probelor şi nici modul cum instanţa a înţeles să interpreteze prevederile legale, situaţie în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs, ceea ce nu este admisibil.
Pe de altă parte, omisiunea la care se referă teza a II-a a textului, invocată ca temei legal al contestaţiei, există numai atunci când realmente instanţa de recurs nu a cercetat unul din motivele de casare sau de modificare depuse în termenul legal, nu şi atunci când, procedând la sistematizarea lor, le-a examinat împreună, dispensându-se de examinarea punctuală a fiecăreia dintre acestea.
Totodată textul se referă expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu şi la argumentele aduse în sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le sunt subsumate.
În esenţă, o atare omisiune nu poate fi reţinută, întrucât instanţa de recurs a cercetat toate criticile recurentei şi, mai mult, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., a examinat cauza sub toate aspectele.
Faţă de cele ce preced, instanţa apreciază că, în pricina de faţă, contestaţia în anulare nu îndeplineşte condiţiile expres şi limitativ prevăzute în textele legale susmenţionate, întrucât motivele invocate de contestator nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de dispoziţiile citate, aceasta invocând aspecte ce ţin de fondul cauzei.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de S.M. împotriva Deciziei nr. 2920 din 20 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 413/2013. Contencios. Contract administrativ.... | ICCJ. Decizia nr. 430/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
