ICCJ. Decizia nr. 415/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 415/2013
Dosar nr. 2186/54/2011
Şedinţa publică de la 29 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanţii T.A. şi T.D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., amendarea Preşedintelui Comisiei Centrale cu amenda de 20% din salariul minim pe economie, pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei de a emite decizia privind titlul de despăgubire, pentru imobilul situat în Craiova, obligaţie dispusă prin sentinţa nr. 137 din 15 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, definitivă şi irevocabilă; obligarea pârâtei C.C.S.D. la plata sumei de 50.000 lei, cu titlu de despăgubiri de întârziere, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că prin sentinţa nr. 137 din 15 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, definitivă şi irevocabilă, s-a dispus obligarea pârâtei C.C.S.D. la emiterea deciziei privind titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova.
Reclamanţii au arătat că hotărârea judecătorească este executorie de drept, fără a fi necesare alte formalităţi, că nu a fost executată de pârâtă nici după 30 de zile de la rămânerea irevocabilă şi, în consecinţă, starea de pasivitate a pârâţilor trebuie sancţionată.
Acţiunea reclamanţilor s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004.
Reclamanţii au depus la dosar precizare de acţiune privind termenul de executare şi introducerea ca pârât a Preşedintelui Comisiei Centrale D.D. şi a membrilor C.C.S.D.
C.C.S.D. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa nr. 794/2012 din 10 septembrie 2012 Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată acţiunea precizată a reclamanţilor T.A. şi T.D., în contradictoriu cu pârâţii Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor – D.D., T.N.G., A.M., A.M.B., O.V., D.B., L.A. şi C.A.D.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanţii au depus la dosar o cerere precizatoare prin care şi-au restrâns obiectul cererii, solicitând amendarea membrilor Comisiei Centrale cu amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, pentru perioada 01 mai 2011 – 15 martie 2012, pentru neexecutarea titlului executoriu emis de Curtea de Apel Craiova, având în vedere că la data de 15 martie 2012, în mod culpabil, membrii C.C.S.D. nu au pus în executare hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâţilor D.D., T.N.G., preşedinţi ai Comisiei Centrale de la data formulării cererii de chemare în judecată, precum şi a pârâţilor membrii ai acestei comisii, instanţa a reţinut că legitimitate procesuală pasivă are preşedintele în funcţie al A.N.R.P. pe durata neîndeplinirii obligaţiei privind punerea în executare a hotărârii judecătoreşti, iar nu membrii Comisiei Centrale, fiind fără relevanţă faptul că hotărârile se iau cu votul majorităţii celor prezenţi, preşedintele neavând un instrument legal de a determina votul celorlalţi, motiv pentru care a respins excepţia lipsei calităţii pasive a Preşedintelui C.C.S.D. şi a admis această excepţie în raport cu pârâţii membrii ai acestei comisii.
S-a reţinut de către instanţa de fond că demersul judiciar al reclamanţilor vizează refuzul instituţiei publice obligate prin sentinţa nr. 137 din 15 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal de a emite titlul de despăgubire în termenul stabilit de lege, că art. 24 din Legea nr. 554/2004 stabileşte reguli derogatorii de la dispoziţiile de drept comun în ce priveşte executarea silită a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în această materie, în considerarea faptului că autorităţile sau instituţiile publice, reprezentând statul în raporturile cu particularii, trebuie să se conformeze în termen util hotărârilor judecătoreşti pronunţate pentru corijarea propriilor erori în exercitarea puterii publice, instituindu-se astfel o sancţiune pecuniară în sarcina conducătorului autorităţii publice, sancţiune care, în condiţiile alin. (3) al art. 24 din lege, poate căpăta conotaţii penale.
Instanţa de fond a apreciat că simpla neexecutare a hotărârii judecătoreşti nu este suficientă pentru aplicarea amenzii de 20% din salariul minim pe economie şi nici pentru obligarea la plata despăgubirilor pentru întârziere, fiind necesar să se stabilească că această neexecutare este consecinţa directă a atitudinii culpabile a conducătorului autorităţii publice, atitudine care trebuie apreciată nu numai în raport de obligaţia stabilită prin hotărârea irevocabilă, ci şi de împrejurările concrete ale speţei, precum şi faptul că ceea ce justifică aplicarea sancţiunilor prevăzute de dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 este culpa conducătorului autorităţii publice în executarea hotărârii judecătoreşti, căci orice sancţiune trebuie să se întemeieze pe vinovăţie în oricare din formele sale.
În susţinerea acestei soluţii, prima instanţă a invocat şi Jurisprudenţa recentă a Curţii de la Strasbourg care a nuanţat obligaţia statului de punere în executare în orice condiţii a unei hotărâri judecătoreşti, respectiv Cauza Fociac c. României prin care s-a reţinut că dreptul de acces la justiţie nu poate obliga un stat să dispună executarea fiecărei hotărâri, indiferent care ar fi circumstanţele. Atunci când autorităţile sunt obligate să execute o hotărâre judecătorească şi nu fac acest lucru, respectiva inerţie angajează răspunderea statului în sfera de aplicare a art. 6 § 1 din convenţie.
Instanţa a avut în vedere că prin O.U.G. nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din titlul VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, activitatea de emitere a titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi a procedurilor privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri a fost suspendată pentru o perioadă de 6 luni.
În esenţă, curtea a apreciat că în speţă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care activitatea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de emitere a titlurilor de despăgubire a fost suspendată prin lege, neputându-se, astfel, reţine existenţa unei atitudini de pasivitate a pârâţilor, care să fie sancţionabilă.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs, în termenul legal, reclamanţii T.A. şi T.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 şi cele ale art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenţii-reclamanţi au arătat că instanţa de fond a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, dispunând respingerea acţiunii în sensul nesancţionării Preşedintelui C.C.S.D., pe considerentul că prin O.U.G. nr. 4/2012 a fost suspendată pe o perioadă de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubire, fără a reţine pasivitatea Comisiei C.C.S.D., manifestată timp de aproape 1 an de zile, respectiv de la data de 16 ianuarie 2011, dată de la care trebuia să fie executată hotărârea judecătorească irevocabilă, până la data de 15 martie 2012, când O.U.G. nr. 4/2012 a fost publicată în M. Of.
Prin O.U.G. nr. 4/2012 s-a dispus suspendarea pe o perioadă de 6 luni a emiterii titlurilor de despăgubire, în procedura administrativă prevăzută de Titlul VI al Legii nr. 247/2005 şi nu suspendarea punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti irevocabile, pronunţate până la data de 15 martie 2010, respectiv a procedurii de executare silită specială, prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004.
O altă critică vizează interpretarea greşită a O.U.G. nr. 4/2012, în sensul că acest act normativ ar avea în vedere şi procedura de executare silită specială prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004.
Dacă instanţa ar fi interpretat dispoziţiile O.U.G. nr. 4/2012, în sensul că prin acest act normativ s-ar fi suspendat şi procedura de executare silită specială, prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004, atunci, ar fi trebuit să se constate că timp de un an nu a fost pusă în executare hotărârea judecătorească irevocabilă, cu consecinţa sancţionării Preşedintelui C.C.S.D.
Recurenţii-reclamanţi susţin că Preşedintele C.C.S.D. ar fi trebuit sancţionat cu amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie, pe fiecare zi de întârziere, respectiv, pentru fiecare zi cu care s-a întârziat executarea hotărârii, până la data de 15 martie 2012.
Arată recurenţii că, în condiţiile în care pârâta nu a executat titlul executoriu ce-l reprezintă sentinţa nr. 137 din 15 martie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, până la data de 16 ianuarie 2011, era întemeiată cererea acestora de aplicare a unei amenzi civile Preşedintelui Comisiei Centrale D.D., în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, pentru perioada 16 ianuarie 2011 - 15 martie 2012, respectiv a obligaţiei de a emite decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, jud. Dolj.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât şi în baza art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este fondat numai în privinţa criticii care vizează pasivitatea C.C.S.D., manifestată în perioada cuprinsă între data de la care hotărârea judecătorească irevocabilă trebuia executată şi până la data de 14 martie 2012, anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012, pentru argumentele expuse în continuare.
Recurenţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere având ca obiect aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, preşedintelui C.C.S.D., cu titlu de sancţiune pentru neexecutarea în termen a sentinţei nr. 137 din 15 martie 2010, pronunţată de Curtea Apel Craiova, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 5685 din 16 decembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004:
„(1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un certificat, o adeverinţă sau orice alt înscris, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se va face în termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
(2) În cazul în care termenul nu este respectat, se va aplica conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.”
Analiza legislaţiei aplicabile în materie relevă că se poate aplica conducătorului autorităţii publice o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere, în cazul în care hotărârea nu s-a executat în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia sau, în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Aşa fiind, rezultă că preşedintele C.C.S.D. avea obligaţia de a executa decizia menţionată, în sensul de a emite decizia reprezentând titlu de despăgubire, într-un termen de cel mult 30 de zile de la data pronunţării deciziei instanţei de recurs, respectiv până la data de 16 ianuarie 2011.
Necontestat, acest fapt nu s-a realizat, aşa încât se impune, în concordanţă cu prevederile legale menţionate, aplicarea amenzii de 20% din salariul minim pe economie pe zi de întârziere începând cu data expirării termenului de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv cu data de 16 ianuarie 2011 şi până la data de 14 martie 2012, în condiţiile în care la 15 martie 2012 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din titlul VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.
De aceea, critica formulată de recurenţi este legală şi ea va antrena admiterea recursului în sensul precizat anterior.
Înalta Curte nu poate reţine sub acest aspect apărările intimatei privind aplicarea sancţiunii prevăzute de lege conducătorului acestei autorităţi.
Împrejurarea că A.N.R.P., ori conducătorul său, nu au fost părţi în litigiul în care s-a pronunţat hotărârea ce se execută nu este relevantă, câtă vreme art. 13 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 îi conferă Preşedintelui A.N.R.P. calitatea de conducător al lucrărilor C.C.S.D.
Faptul că potrivit art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, C.C.S.D. funcţionează ca un organism colegial, voturile membrilor săi fiind egale, nu poate fi invocată ca argument pentru neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti în termenul legal. Conducătorul A.N.R.P. avea obligaţia legală de a organiza activitatea comisiei într-o asemenea manieră încât să asigure respectarea termenului de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. De asemenea, nu s-au prezentat dovezi din care să rezulte că autoritatea pârâtă, prin conducătorul său, a dispus măsurile necesare pentru executarea hotărârii judecătoreşti, dar ceilalţi membri ai comisiei s-ar fi opus.
Toate celelalte critici formulate de recurenţi sunt nefondate.
Astfel, în cazul titlurilor de despăgubire, prin O.U.G. nr. 4/2012, s-au suspendat până la 15 mai 2013 emiterea titlurilor de despăgubire şi procedurile de evaluare a imobilelor pentru care se acordă despăgubirile, prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2007.
În raport de prevederile acestui act normativ, nu se poate pune în discuţie, după data intrării sale în vigoare, neexecutarea culpabilă a hotărârilor judecătoreşti, motiv pentru care se impune menţinerea sentinţei recurate sub acest aspect.
Instanţa de fond, respingând acţiunea reclamanţilor, şi-a motivat sentinţa prin apariţia O.U.G. nr. 4/2012, care a suspendat emiterea titlurilor de despăgubire pentru o perioadă de 6 luni.
Hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată la 10 septembrie 2012.
Judecătorul fondului, citând din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, conchide în sensul că numai inerţia autorităţii conduce la angajarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Inerţia autorităţii este evidentă, deoarece termenul limită pentru executarea hotărârii se finalizase la 16 ianuarie 2011, cu mult înainte de apariţia O.U.G. nr. 4/2012 şi de formularea acţiunii în justiţie.
Înalta Curte apreciază că în prezenta speţă nu se impunea a fi dată deplină şi exclusivă relevanţă dispoziţiilor O.U.G. nr. 4/2012 deoarece, pe de o parte, autoritatea este în întârziere în executarea hotărârii prin trecerea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, iar, pe de altă parte, ordonanţa de urgenţă nu a prevăzut suspendarea executării hotărârilor judecătoreşti devenite irevocabile şi executorii anterior intrării acestui act normativ în vigoare şi nici nu putea să cuprindă o atare dispoziţie, în raport de principiul de drept al neretroactivităţii legii civile.
Mai mult, Înalta Curte subscrie motivelor de recurs, în sensul că suspendarea vizează doar emiterea titlurilor de despăgubire în procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, fără a se pune în discuţie executarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.
Înalta Curte are în vedere şi soluţia de principiu adoptată de Plenul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 19 noiembrie 2012, potrivit căreia în cererile formulate în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004 pentru neexecutarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care instanţa de contencios administrativ a dispus obligarea C.C.S.D. să emită titlul de despăgubire în procedura administrativă reglementată de Titlul VII - „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005, sancţiunea poate fi aplicată până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012, urmând a fi apreciată, pentru fiecare caz în parte, conduita autorităţii publice căreia îi revine obligaţia de executare a hotărârii.
Trebuie precizat că soluţiile de principiu adoptate la nivelul secţiei reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine pronunţarea unor soluţii neunitare, mai ales că rolul Înaltei Curţi este acela de unificare a practicii judiciare, iar soluţiile acesteia nu pot constitui sursă de insecuritate a raporturilor juridice.
Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, pe care o va casa, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.
În rejudecare, instanţa fondului urmează să reanalizeze şi să valorifice toate apărările şi susţinerile părţilor, în vederea asigurării accesului acestora la dublul grad de jurisdicţie.
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul şi în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, corelat cu art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de T.A. şi T.D. împotriva sentinţei nr. 794/2012 din 10 septembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Caseaza sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 407/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 42/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
