ICCJ. Decizia nr. 421/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 421/2013
Dosar nr. 1095/46/2009
Şedinţa publică de la 29 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 5 octombrie 2011, SC V.A. SA a solicitat, în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, restituirea cauţiunii în sumă de 100.000 lei şi a recipisei de consemnare din data de 4 august 2010, precum şi eliberarea exemplarelor originale ale chitanţei şi recipisei de consemnare.
Prin sentinţa civilă nr. 481/F-CONT din 14 decembrie 2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia a-II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea privind restituirea cauţiunii în Dosarul nr. 1095/46/2009, formulată de reclamanta SC V.A. SA – prin Cabinet insolvenţă M.D., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş.
Pentru a se pronunța astfel, instanţa de fond a apreciat că în speţă nu sunt întrunite cerinţele dispoziţiilor art. 7231 alin. (3) C. proc. civ., pentru eliberarea cauţiunii celui care a depus-o, scopul acesteia fiind de a constitui o garanţie pentru pârâta-creditoare în ceea ce priveşte acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite.
Împotriva sentinţei civile nr. 481/F-CONT din 14 decembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta SC V.A. SA, în temeiul art. 304 pct. 7 şi pct. 9 din C. proc. civ., iar prin Decizia nr. 1844 din 4 aprilie 2012 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de SC V.A. SA , prin administrator judiciar Cabinet Individual de Practician în Insolvenţă M.D., a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a reţinut că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 7231 alin. (3) din C. proc. civ., deoarece contestaţia formulată împotriva deciziei de impunere a fost respinsă prin sentinţa nr. 108/F-CONT din 21 mai 2010, irevocabilă prin Decizia nr. 2756 din 13 mai 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. S-a apreciat că soluția este greșită în condiţiile în care instanța de fond nu a cercetat şi cea de-a doua condiţie impusă de textul de lege indicat, respectiv promovarea unei acţiuni în despăgubiri din suma achitată cu titlu de cauţiune, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cererii cu care a fost investită.
Înalta Curte a apreciat că, atâta vreme cât din considerentele hotărârii recurate nu rezultă cercetarea ambelor condiţii impuse de art. 7231 din C. proc. civ., indicate de reclamant ca temei de drept al cererii formulate în faţa instanţei de fond, hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
S-a apreciat că, văzând şi dispoziţiile art. 314 din C. proc. civ. , în vederea pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice, se impune casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, pentru a se relua judecata.
Instanța de casare a stabilit că instanţa de fond va aprecia asupra cererii de restituire a cauţiunii, prin prisma verificării îndeplinirii ambelor condiţii reglementate de art. 7231 alin. (3) din C. proc. civ., sens în care va verifica dacă intimata-creditoare a formulat, cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, o cerere de despăgubiri a căror plată să poată fi realizată din suma reprezentând cauţiunea, sau dacă a pornit măsuri de executare silită asupra sumei consemnată cu titlu de cauţiune, a cărei funcţie predominantă rămâne aceea a garantării plăţii unor eventuale despăgubiri.
Prin sentinţa nr. 251/F-CONT din 6 iunie 2012, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, învestită cu soluţionarea cauzei în fond după casare, a admis cererea formulată de petenta SC V.A. SA, prin Cabinet Insolvenţă M.D., privind restituirea cauţiunii consemnată în Dosarul nr. 1095/46/2009, în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş și a dispus restituirea cauţiunii în sumă de 100.000 lei către petentă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că petenta a depus suma de 100.000 lei cauţiune în Dosarul nr. 1095/46/2009, având ca obiect suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 624 din 6 iulie 2009 emisă de intimată și că prin sentinţa nr. 149/F-Cont din 2 octombrie 2009 i-a fost admisă cererea de suspendare în dosarul susmenționat, soluţia fiind menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal prin Decizia nr. 1519 din 17 martie 2010.
În raport de cele expuse, Curtea a constatat că hotărârea de fond este irevocabilă, fiind îndeplinită prima condiţie pentru restituirea cauţiunii prevăzută de textul evocat, iar partea interesată, respectiv intimata-creditoare nu a făcut dovada că a formulat cerere pentru plata de despăgubiri din suma achitată cu titlu de cauţiune, ori că a declanşat executarea silită asupra acesteia, fiind îndeplinită şi cea de-a doua condiţie impusă de lege.
Aşa fiind, Curtea a apreciat că cererea este întemeiată şi a admis-o, dispunând restituirea cauţiunii în sumă de 100.000 lei către petentă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului declarat se invocă prevederile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., în sensul că hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii.
Recurenta arată că în mod eronat instanţa a admis cererea formulată şi a dispus restituirea cauţiunii în sumă de 100.000 lei, depusă cu recipisa de consemnare din data de 4 august 2010, având în vedere că fondul litigiului dintre părţi nu a fost soluţionat în mod irevocabil în favoarea intimatei-reclamante, motiv pentru care la data formulării cererii de recurs aceasta datora sumele de 597.126 lei cu titlu de T.V.A. suplimentară şi 131.415 lei cu titlu de accesorii aferente.
În acest sens, recurenta arată că prin sentinţa nr. 108/F-CONT din 21 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în Dosarul nr. 175/46/2010, irevocabilă prin Decizia nr. 2756 din 13 mai 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de SC V.A. SA şi s-au menţinut actele fiscale pentru sumele de 597.126 lei cu titlu de T.V.A. suplimentară şi de 131.415 lei cu titlu de obligaţii fiscale accesorii.
Recurenta apreciază că în mod eronat instanţa de fond a reţinut că nu s-a declanşat executarea silită asupra debitoarei, sens în care depune la dosarul cauzei adresa din 25 iunie 2012 a Administraţiei Finanţelor Publice Pentru Contribuabili Mijlocii Serviciul Executare Silită şi Stingere a Creanţelor Fiscale, împreună cu actele de executare anexate acesteia, făcând precizarea că, începând cu data de 17 august 2011, SC V.A. SA se află sub incidenţa Legii nr. 85/2006, executarea silită fiind suspendată în temeiul prevederilor art. 36 din acest act normativ.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Astfel, prin decizia de casare, respectiv Decizia nr. 1844 din 04 aprilie 2012, s-a impus ca în rejudecare instanţa de fond să verifice temeinicia cererii de restituire prin prisma verificării îndeplinirii ambelor condiţii din art. 7231 alin. (3) din C. proc. civ., respectiv dacă intimata-creditoare a formulat, cu respectarea condiţiilor legale în materie, o cerere de despăgubiri, a căror plată să poată fi realizată din suma reprezentând cauţiune sau dacă a pornit măsuri de executare silita asupra sumei consemnate cu titlu de cauţiune.
Temeiul juridic al cererii intimatei-reclamante l-a constituit art. 7231 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit căruia „Cauţiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptăţit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă, s-a soluţionat fondul cauzei. Cu toate acestea, cauţiunea se eliberează de îndată, dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmăreşte obligarea părţii adverse la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate".
Din interpretarea acestui text de lege rezultă că pentru formularea cererii de restituire a cauţiunii trebuie îndeplinite în prealabil două condiţii imperative: hotărârea de fond să fie irevocabilă şi, în al doilea rând, partea interesată, respectiv creditorul, să nu fi formulat cerere pentru plata de despăgubiri din suma achitată cu titlu de cauţiune.
Înalta Curte constată că instanţa de fond, cu ocazia rejudecării, a verificat îndeplinirea condiţiilor reglementate de art. 7231 alin. (3) din C. proc. civ. pentru restituirea cauţiunii, reţinând în mod corect că hotărârea de fond este irevocabilă, că partea interesată, respectiv intimata-creditoare, nu a făcut dovada formulării unei cereri pentru plata de despăgubiri, în termenul legal de 30 de zile, din suma achitată cu titlu de cauţiune şi nu a făcut dovada declanşării executării silite asupra sumei achitate cu titlu de cauţiune.
În raport de probele administrate în cauză, prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale sus menţionate şi a dispus în mod întemeiat admiterea cererii reclamantei şi restituirea cauţiunii în sumă de 100.000 lei către aceasta.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 din C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş împotriva sentinţei nr. 251/F-CONT din 6 iunie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 420/2013. Contencios. Pretentii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 425/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
