ICCJ. Decizia nr. 422/2013. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 422/2013
Dosar nr. 942/2/2011
Şedinţa publică de la 29 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta I.R. a chemat în judecată pe pârâţii Autoritatea Naţională pentru cetăţenie şi E.N., Preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa:
- să constate refuzul nejustificat al pârâţilor de soluţionare a cererii de redobândire a cetăţeniei române şi obligarea pârâţilor să procedeze la analizarea/avizarea cererii reclamantei de redobândire a cetăţeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanţei;
- obligarea pârâţilor la comunicarea, ulterior analizării cererii, a Ordinului de redobândire a cetăţeniei române, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la sediul ales în termen de maxim 30 de zile de la data analizării/avizării cererii de redobândire a cetăţeniei române (indiferent dacă acesta este pozitiv sau negativ).
Prin Sentinţa nr. 5831 din 12 octombrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei de interes, invocate în cauză; a respins acţiunea modificată formulată de reclamanta I.R., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi E.N., Preşedinte a Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, ca rămasă fără obiect; a obligat pârâţii la plata către reclamant a sumei de 508,60 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei de interes a acţiunii precizate, Curtea a apreciat că sunt neîntemeiate, având în vedere că nesoluţionarea în termen a unei cereri este prevăzută expres ca obiect posibil al acţiunii în contencios administrativ de art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, condiţionat de invocarea şi dovedirea vătămării unui drept sau interes legitim, această din urmă condiţie urmând a fi analizată pe fondul acţiunii.
Instanţa a constatat că reclamanta a formulat cerere de redobândire a cetăţeniei române, înregistrată la autoritatea pârâtă sub nr. 21848/RD din 2 iunie 2010; că la data de 12 septembrie 2011 cererea reclamantei a fost soluţionată favorabil, fiind emis de către Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie Ordinul nr. 867P din 12 septembrie 2011; că reclamanta a formulat la 31 ianuarie 2011 acţiune la instanţa de contencios administrativ competentă, solicitând să se constate refuzul nejustificat al pârâtei de a-i soluţiona cererea, iar la data de 28 septembrie 2011 şi-a modificat acţiunea, solicitând constatarea nesoluţionării în termenul legal a cererii de redobândire a cetăţeniei române şi obligarea pârâţilor la soluţionarea acestei cereri, emiterea şi comunicarea Ordinului.
Instanţa a reţinut că la data modificării acţiunii iniţiale, aceasta era rămasă deja fără obiect, prin soluţionarea cererii de redobândire a cetăţeniei, iar "modificarea" intervenită la 28 septembrie 2011 menţine cererile privind obligarea pârâţilor la soluţionarea dosarului de redobândire a cetăţeniei, emiterea şi comunicarea Ordinului, astfel că - faţă de faptul că a fost deja emis Ordinul nr. 867P din 12 septembrie 2011 - Curtea a respins şi acţiunea modificată pentru motivul rămânerii fără obiect.
În ceea ce priveşte cererea de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, Curtea a reţinut că din actele dosarului rezultă nesoluţionarea cererii de redobândire a cetăţeniei în termenul de 5 luni prevăzut de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, acest termen fiind depăşit cu încă 10 luni, fără ca pârâţii să dovedească motive temeinice ale întârzierii, iar în aceste condiţii, văzând că singura pagubă invocată de reclamant este cea constând în efectuarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 508,60 lei (reprezentând taxe de timbru şi onorariu de avocat, conform chitanţelor depuse la dosar) şi constatând că demersul judiciar pentru care s-au efectuat aceste cheltuieli a fost determinat tocmai de întârzierea pârâţilor în soluţionarea cererii, Curtea - în baza art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 274 C. proc. civ. - a obligat pe pârâţi la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâţii Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului declarat se arată că hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a legii şi nu cuprinde motivele pe care se sprijină, deoarece prima instanţă a reţinut în considerente că acţiunea a rămas fără obiect dată fiind soluţionarea favorabilă a cererii de redobândire a cetăţeniei române formulată de reclamantă şi a invocat ca temei de drept dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. în ceea ce priveşte obligarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 508,60 lei, constatând existenţa unei pretinse nesoluţionări în termen legal a cererii de redobândire a cetăţenie române întrucât data acţiunii introductive este ulterioară termenului de 5 luni prevăzut în Legea nr. 21 /1991, republicată pentru verificarea condiţiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) lit. b) şi e) din acelaşi act normativ.
Recurenţii consideră că soluţia pronunţată este netemeinică şi nelegală, având în vedere că în considerentele sentinţei recurate nu se regăseşte argumentarea culpei (vinovăţiei) procesuale a instituţiei recurente, iar doctrina şi jurisprudenţa în materie sunt unanime în sensul că fundamentul acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa (vinovăţia) procesuală a părţii care a pierdut procesul.
Se mai arată în motivele de recurs că termenul de 5 luni nu este un termen imperativ, iar dacă ar fi fost aşa, depăşirea acestuia nu ar putea fi imputată Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, deoarece pentru analizarea cererilor Comisia pentru Cetăţenie trebuie să aştepte relaţiile pe care i le furnizează diverse instituţii ale statului, iar formarea dosarului de cetăţenie, completarea acestuia şi obţinerea informaţiilor cerute de lege cu privire la persoana petentului sunt operaţiuni complexe care necesită timp.
Recurenţii apreciază că, deoarece în litigiul pendinte nu se poate întrevedea care a fost culpa procesuală a instituţiei recurente, care a condus în final la obligarea achitării cheltuielilor de judecată, este evident că motivarea acestei soluţii este inexistentă, precum şi faptul că obligaţia instanţei de a menţiona în mod expres şi explicit, în considerentele hotărârii date, care sunt argumentele în măsură să îi susţină soluţia pronunţată apare ca esenţială, fiind de natură a convinge părţile în litigiu de temeinicia şi legalitatea deciziei date, respectiv de interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor Legii cetăţeniei române nr. 21/1991 republicată, coroborate cu cele ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
În cauza dedusă judecăţii, reclamanta I.R. a formulat cerere de chemare în judecată la data de 31 ianuarie 2011, invocând existenţa unui refuz nejustificat din partea autorităţii pârâte, prin nesoluţionarea în termen rezonabil a cererii de redobândire a cetăţeniei române, iar la data de 28 septembrie 2011 şi-a modificat acţiunea, solicitând constatarea nesoluţionării în termenul legal a cererii de redobândire a cetăţeniei române şi obligarea pârâţilor la soluţionarea acestei cereri, emiterea şi comunicarea Ordinului.
Autoritatea pârâtă a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând, totodată, că la data de 12 septembrie 2011 pentru reclamantă a fost deja emis Ordinul de redobândire a cetăţeniei române nr. 867/P din 12 septembrie 2011.
În acest context, în mod corect instanţa de fond, prin sentinţa pronunţată, a apreciat ca rămasă fără obiect acţiunea astfel cum a fost modificată.
Înalta Curte apreciază ca fiind corectă soluţia instanţei de fond şi în ceea ce priveşte respingerea excepţiilor inadmisibilităţii şi a lipsei de interes a acţiunii precizate ca neîntemeiate, Curtea de apel reţinând faptul că nesoluţionarea în termen a unei cereri este prevăzută expres ca obiect posibil al acţiunii în contencios administrativ de art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, condiţionat de invocarea şi dovedirea vătămării unui drept sau interes legitim, condiţie ce urmează a fi analizată pe fondul acţiunii.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că problema de drept care trebuie dezlegată în soluţionarea recursului este aceea de a cerceta dacă cererea de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, formulată de reclamantă în faţa instanţei de fond, este întemeiată.
Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. judecătorii nu pot micşora cheltuielile de timbru, taxele de procedură şi impozitul proporţional, plata experţilor, despăgubirea martorilor, precum şi orice alte cheltuieli pe care partea care a câştigat va dovedi că le-a făcut. Judecătorii au însă dreptul, conform alin. (3) al aceluiaşi articol, să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Prin urmare, pentru ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se afle în culpă procesuală, adică să cadă în pretenţii, în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, cheltuielile de judecată vor cuprinde taxele de timbru şi de procedură, plata experţilor, onorariile de avocat, etc., dar numai cele strict necesare pentru buna desfăşurare a judecăţii.
Pentru ca aceste cheltuieli să fie acordate de către instanţă, partea care a câştigat procesul trebuie să dovedească că le-a făcut.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamanta a făcut dovada cheltuielilor de judecată ocazionate cu susţinerea intereselor în faţa instanţei de fond.
Este adevărat că cererea reclamantei a fost soluţionată favorabil, dar, aşa cum rezultă din considerentele hotărârii atacate, aceasta s-a produs ulterior datei la care reclamanta a înregistrat cererea de chemare în judecată.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a obligat pârâţii la plata cheltuielilor de judecată, pronunţând o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
În mod corect a reţinut instanţa de fond că din actele dosarului rezultă nesoluţionarea cererii de redobândire a cetăţeniei în termenul de 5 luni prevăzut de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, acest termen fiind depăşit cu încă 10 luni, fără ca pârâţii să dovedească motive temeinice ale întârzierii.
Înalta Curte reţine că instanţa de fond, în mod corect, văzând că singura pagubă invocată de reclamantă este cea constând în efectuarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 508,60 lei (reprezentând taxe de timbru şi onorariu de avocat, conform chitanţelor depuse la dosar) şi constatând că demersul judiciar pentru care s-au efectuat aceste cheltuieli a fost determinat tocmai de întârzierea pârâţilor în soluţionarea cererii, a obligat pe pârâţi la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, că instanţa de fond în mod corect a admis pretenţiile reclamantei privind plata cheltuielilor de judecată, astfel că hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie împotriva Sentinţei nr. 5831 din 12 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2013.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 406/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 423/2013. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
