ICCJ. Decizia nr. 426/2013. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 426/2013
Dosar nr. 637/33/2012
Şedinţa publică de la 29 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta T.L. a solicitat, în baza dispoziţiilor art. 23 și art. 25 din Legea contenciosului administrativ,emiterea unei hotărâri prin care sa fie sancţionat directorul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă Bucureşti cu plata sumei de 20% din salariu, penalităţi de întârziere, deoarece acesta nu a pus în executare sentinţa civilă nr. 276/2011, sentinţă rămasă irevocabilă prin anularea ca netimbrat a recursului Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă Bucureşti.
Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă Bucureşti, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii cu motivarea că instituţia a procedat la îndeplinirea obligaţiei de executare a hotărârii înăuntrul termenului de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, M.A.I. a solicitat admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a M.A.I., arătând că acestei pârâte nu-i revine nici o obligaţie de a pune în executare Hotărârea nr. 276/2011 a Curţii de Apel Cluj.
Prin Sentinţa civilă nr. 640 din 2 octombrie 2012 Curtea de Apel Cluj,secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.A.I. şi a respins acţiunea formulată de reclamanta T.M.L., în contradictoriu cu pârâţii M.A.I., Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă şi Directorul General al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
- Prin Sentinţa civilă nr. 276 din 6 mai 2011, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosar nr. 1349/33/2010, a fost admisă în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta T.L., în contradictoriu cu pârâtul M.A.I., prin Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă Bucureşti şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta să răspundă reclamantei dacă notele informative interne ale informatorilor din Consiliului Judeţean Cluj şi Consiliului Local Sic Jud. Cluj, utilizate de către M.V. din cadrul S.I.I.P.I. Cluj în dosarul înaintat de către acesta la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva reclamantei, sunt clasificate, care este temeiul legal şi factual al clasificării notelor informative, durata clasificării şi modul în care s-a atribuit nivelul de secretizare; au fost respinse excepţiile de procedură privind nulitatea cererii de chemare în judecată, lipsa calităţii procesuale active şi excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile; a fost respinsă acţiunea faţă de pârâtul M.A.I., ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia.
După rămânerea irevocabilă a Hotărârii nr. 276/2011 pârâta a procedat la îndeplinirea obligaţiei dispuse prin hotărâre, iar această hotărâre a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 1893 din 5 aprilie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 1349/33/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a anulat ca netimbrat recursul declarat de Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă prin Sentinţa nr. 276/2011.
Prin adresa nr. 966/130 din 4 mai 2012 pârâta a formulat un răspuns reclamantei, raportat la cele dispuse prin sentinţă, informaţiile obţinute, potrivit legii, de către structura specializată a Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă au făcut obiectul informării, în anul 2007, a beneficiarului legal, în cazul de faţă Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, iar pentru efectuarea acestei informări nu au fost utilizate note informative interne ale informatorilor din Consiliul Judeţean Cluj şi Consiliul Local Sic Jud. Cluj, ci informaţii obţinute prin mijloacele şi metodele specifice de muncă.
Instanţa de fond a apreciat că orice cereri ale reclamantei legate de situaţia care a generat litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. 1349/33/2010 nu pot determina aplicarea dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 dacă ele exced celor dispuse prin hotărârea pronunţată în acel dosar în sarcina pârâtului.
S-a mai reţinut în considerentele hotărârii atacate că, deoarece pârâtul şi-a îndeplinit obligaţiile dispuse prin sentinţă, în termenul prevăzut de lege, cererea reclamantei de aplicare a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este nefondată; că acţiunea formulată de reclamantă în Dosarul nr. 1349/33/2010 a fost respinsă faţă de M.A.I., astfel că s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei instituţii în prezenta cauză şi că, nefiind prevăzută nicio obligaţie în sarcina intimatului Ministerul Administraţiei şi Internelor prin sentinţă, rezultă că nu poate fi parte în dosarul întemeiat pe dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta T.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Se arată în motivele de recurs, în esenţă, că sentinţa recurată este nelegală în măsura în care instanţa de fond a respins cererea pe motivul lipsei calităţii procesuale pasive a M.A.I. şi că în titlul executoriu anexat, deşi Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă are calitatea de pârât şi, în consecinţă, este supusă la desecretizarea notelor informative care au stat la baza incriminării sale, nu se poate trece cu vederea dispozitivul titlului executoriu. Susţine recurenta că numai atunci când instanţa de fond este exclusiv aservită Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă se poate încălca abuziv titlul executoriu menţionat.
Recurenta solicită admiterea recursului, casarea deciziei menţionate şi rejudecarea în sensul aplicării dispozitivului referitor la executarea silită în materie de contencios administrativ.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Înalta Curte constată că obiectul cauzei deduse judecăţii îl reprezintă aplicarea amenzii prevăzută de dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 republicată, Directorului Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă Bucureşti, până la executarea de către pârâta Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă a obligaţiei stabilite în sarcina sa conform Sentinţei civile nr. 276 din 6 mai 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1893 din 5 aprilie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit art. 23 și art. 25 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004:
„(1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un certificat, o adeverinţă sau orice alt înscris, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se va face în termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
(2) în cazul în care termenul nu este respectat, se va aplica conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.”
Analiza legislaţiei aplicabile în materie relevă că se poate aplica conducătorului autorităţii publice o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere, în cazul în care hotărârea nu s-a executat în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia sau, în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Aşa fiind, rezultă că pârâta Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă Bucureşti avea obligaţia de a executa decizia menţionată într-un termen de cel mult 30 de zile de la data pronunţării deciziei instanţei de recurs, respectiv până la data de 5 mai 2012.
Pentru antrenarea răspunderii juridice trebuie îndeplinite, cumulativ, o serie de condiţii, între acestea fiind o faptă culpabilă şi vinovăţia celui care a cauzat prejudiciul.
Neîndeplinirea obligaţiei de a executa o hotărâre judecătorească în termenul prevăzut de lege se poate circumscrie noţiunii de faptă culpabilă de natură a antrena aplicarea amenzii şi a obliga la plata despăgubirilor reglementate de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Dar, pentru a se dispune aplicarea celor două categorii de sancţiuni trebuie să se dovedească şi existenţa vinovăţiei celui obligat, respectiv acesta să fi avut o vină în neexecutare.
În cauza analizată lipseşte acest ultim element esenţial al răspunderii juridice, potrivit celor ce se vor explica mai jos.
Răspunderea reglementată prin textul de lege sus menţionat funcţionează ca o sancţiune a atitudinii de pasivitate a autorităţii publice şi a conducătorului acesteia.
În prezenta cauză nu se poate reţine culpa autorităţii în depăşirea termenului de punere în executare a hotărârii judecătoreşti.
De altfel, în jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg, s-a explicat că atunci când autorităţile sunt obligate să execute o hotărâre judecătorească şi nu îndeplinesc această obligaţie, pentru aplicarea unei sancţiuni trebuie să se aibă în vedere circumstanţele specifice fiecărui caz, precum şi atitudinea autorităţilor, eventuala inerţie a acestora.
În speţa care formează obiectul prezentei analize judiciare, autoritatea pârâtă nu se află în culpă, pentru că p rin adresa nr. 966130 din 4 mai 2012 pârâta a formulat un răspuns reclamantei, raportat la cele dispuse prin sentinţă, iar informaţiile obţinute, potrivit legii, de către structura specializată a Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă au făcut obiectul informării în anul 2007, a beneficiarului legal, în cazul de faţă, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj şi pentru efectuarea acestei informări nu au fost utilizate note informative interne ale informatorilor din Consiliul Judeţean Cluj şi Consiliul Local Sic, judeţul Cluj, ci informaţii obţinute prin mijloacele şi metodele specifice de muncă.
Instanţa de control judiciar constată că în mod corect s-a reţinut prin sentinţa atacată că în speţă, deoarece pârâtul şi-a îndeplinit obligaţiile dispuse prin sentinţă, în termenul prevăzut de lege, cererea reclamantei de aplicare a prevederilor art. 24 alin (2) din Legea nr. 554/2004 este nefondată.
Înalta Curte apreciază că în mod corect a reţinut instanţa de fond că, deoarece acţiunea formulată de reclamantă în dosarul nr. 1349/33/2010 a fost respinsă faţă de M.A.I., această instituţie nu are în prezenta cauză calitate procesuală pasivă, precum şi faptul că nefiind prevăzută nicio obligaţie în sarcina intimatului M.A.I. prin sentinţă, rezultă că acesta nu poate fi parte în dosarul întemeiat pe dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de T.L. împotriva Sentinţei civile nr. 640 din 2 octombrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 425/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 440/2013. Contencios → |
|---|
