ICCJ. Decizia nr. 438/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 438/2013
Dosar nr. 24/59/2010*
Şedinţa publică de la 30 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 24/59/2010 la data de 6 ianuarie 2010, reclamantul S.Ş. a chemat în judecată în calitate de pârât pe Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea Ordinului nr. 1874 din 7 octombrie 2009 emis de Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale; obligarea pârâtului la reintegrarea reclamantului în funcţia de director coordonator adjunct în cadrul Direcţiei Silvice Caraş-Severin; plata tuturor drepturilor salariale, a indemnizaţiei de conducere şi a sporurilor calculate asupra tuturor drepturilor băneşti care i se cuvin, de la data eliberării din funcţie şi până la reintegrarea sa, cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 340 din 29 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, a fost respinsă, în principiu, cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul T.I. în această cauză şi a fost admisă acţiunea reclamantului, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Mediului şi Pădurilor. În consecinţă, s-a dispus anularea Ordinului nr. 1874 din 7 octombrie 2009 emis de Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, cu reintegrarea reclamantului în funcţia corespunzătoare de director coordonator al Direcţiei Silvice Caraş-Severin, şi obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale, a indemnizaţiei şi a sporurilor corespunzătoare până la reintegrarea efectivă. Cererea reclamantului privind cheltuielile de judecată a fost respinsă, reţinându-se că, deşi acţiunea este fondată, acesta nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată aferente.
Prin Decizia nr. 2128 din 8 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au fost admise recursurile intervenientului T.I. şi ministerelor pârâte împotriva acestei sentinţe care a fost casată şi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de recurs a reţinut că cererea de intervenţie în interes propriu era admisibilă şi trebuia încuviinţată în principiu, în temeiul art. 52 C. proc. civ, necercetarea fondului acesteia şi regula dublului grad de jurisdicţie impunând casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, conform art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ. Aceasta deoarece, contrar celor reţinute de prima instanţă, interesul intervenientului este unul concret şi direct, în condiţiile în care acesta este titular al postului în litigiu, iar reclamantul a solicitat reintegrarea în funcţie fără o limită temporală, ceea ce s-a şi dispus, ignorându-se efectele contractului de management, care nu puteau depăşi data de 28 mai 2010.
Referitor la cadrul procesual s-a arătat că acesta a fost corect stabilit în contradictoriu cu cele două ministere pârâte, în rejudecare urmând să se aprecieze asupra criticilor privind fondul cauzei, cu precizarea ca judecătorul fondului să aibă în vedere împrejurarea că prin efectul Deciziilor nr. 1257 şi 1629/2009 ale Curţii Constituţionale, funcţia de director coordonator nu mai exista, iar la data de 28 mai 2010 au încetat efectele contractului de management încheiat de reclamant.
În rejudecare, pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, inclusiv, în raport cu considerentele deciziei de casare, prin care s-a stabilit că funcţia desfiinţată nu mai există.
Pârâtul a mai arătat că Ordinul nr. 1266 din 28 mai 2009, prin care reclamantul a fost numit în funcţia de director coordonator nu mai poate produce efecte juridice, câtă vreme acesta a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 37/2009, act normativ care a fost abrogat prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2005 or, din Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curţii Constituţionale nu reiese şi faptul că acest articol al ordonanţei a fost declarat neconstituţional. Aşa fiind, conchide că temeiul juridic al numirii reclamantului în funcţie nu mai subzistă, astfel încât acesta nu poate fi reintegrat în această funcţie, desfiinţarea actului principal atrăgând şi desfiinţarea actului subsecvent.
Reclamantul a formulat note de şedinţă prin care a solicitat respingerea în fond a cererii de intervenţie şi admiterea acţiunii sale, arătând că, în continuare, contractul de muncă al intervenientului este suspendat de drept, cu precizarea că se impune reintegrarea sa în funcţie pe o perioadă determinată de 1 an, conform contractului de management şi plata drepturilor salariale aferente pe aceeaşi perioadă.
Conformându-se indicaţiilor din decizia de casare, la termenul din 3 noiembrie 2011, instanţa fondului a repus în discuţie admisibilitatea cererii de intervenţie, după care a încuviinţat-o în principiu, în temeiul art. 52 C. proc. civ, urmând să se pronunţe asupra acesteia odată cu fondul cauzei.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 518 din 14 noiembrie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de formulată de reclamantul S.Ş. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Mediului şi Pădurilor.
A dispus anularea Ordinului nr. 1874 din 7 octombrie 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
A obligat pârâţii la plata către reclamant a tuturor drepturilor salariale cuvenite de la data eliberării din funcţia de director coordonator din cadrul Direcţiei Silvice Caraş-Severin până la data de 28 mai 2010, a expirării Contractului de Management nr. 21/DS din 28 mai 2009.
A respins în rest acţiunea.
A respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul T.I., ca fiind rămasă fără obiect.
A obligat pârâţii la plata sumei de 1.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată-onorariu apărător către reclamant.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că, în mod incontestabil, ordinul de eliberare din funcţie atacat de reclamant a fost întemeiat exclusiv pe dispoziţiile O.U.G. nr. 105/2009, act normativ declarat neconstituţional în substanţa sa prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curţii Constituţionale, în cuprinsul acestei decizii instanţa de contencios constituţional evocând considerentele Deciziei sale anterioare nr. 1257 din 7 octombrie 2009, prin care O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională, în esenţă pentru faptul că a afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate, în sensul încălcării art. 115 alin. (6) din Constituţie, şi reţinând că dispoziţiile O.U.G. nr. 105/2009 conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative ca şi cele care au constituit obiectul deciziei anterioare, a constatat că argumentele reţinute în această decizie referitoare la încălcarea art. 115 alin. (6) din Constituţie sunt mutatis mutandis, valabile şi în această cauză - având ca obiect neconstituţionalitatea O.U.G. nr. 105/2009 - în plus, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale fiind obligatorii şi având putere numai pentru viitor.
Prin urmare, cele două acte normative fiind declarate neconstituţionale, nu pot fi reţinute argumentele pârâtului MMP, în sensul că numai o parte din articolele O.U.G. nr. 105/2009 au fost declarate neconstituţionale, nu şi art. XIV din acest normativ, potrivit căruia, O.U.G. nr. 37/2009 este abrogată pe data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 105/2009, pe baza acestui raţionament pârâtul concluzionând că, atât timp cât O.U.G. nr. 37/2009 - act normativ în temeiul căruia reclamantul a fost numit în funcţie - a fost abrogat, nu mai subzistă nici temeiul juridic al repunerii sale în funcţie.
În plus, Curtea a apreciat că legalitatea actului de numire în funcţie al reclamantului nu formează obiectul prezentei cauze, însă acesta a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, aceste efecte fiind stinse prin ordinul de eliberare din funcţie a cărui anulare se cere, iar pe de altă parte, a constatat că prin decizia mai sus amintită, Curtea Constituţională a declarat în mod expres neconstituţionalitatea art. IV din O.U.G. nr. 105/2009, acesta fiind textul care instituie funcţia de director coordonator al serviciilor publice deconcentrate sau al celorlalte servicii publice la care se referă actul normativ, condiţiile de numire şi exercitare a funcţiei, precum şi drepturile şi obligaţiile persoanelor ce exercită aceste funcţii. Aşa fiind, doar în acest sens sunt valabile considerentele Deciziei nr. 414/2010 Curţii Constituţionale - de care se prevalează şi pârâţii în jurisprudenţa concretizată prin hotărârile depuse la dosar - care statuează cu privire la încetarea de drept a actelor subsecvente actelor normative primare declarate neconstituţionale, inclusiv a actelor administrative date în aplicarea actelor normative.
S-a reţinut de asemenea, că funcţia a fost exercitată de reclamant în baza contractului de management încheiat cu ordonatorul principal de credite, conform art. IV alin. (6) din O.U.G. nr. 105/2009, ceea ce înseamnă că, în perioada valabilităţii contractului, revocarea acestuia poate avea loc doar în condiţiile art. 969 alin. (2) C. civ.
În ceea ce priveşte cererea de intervenţie, instanţa a constatat că, în condiţiile în care reintegrarea în funcţie a reclamantului nu mai este posibilă la data pronunţării hotărârii, reclamantul renunţând implicit la această cerere, cererea de intervenţie deşi admisibilă, a rămas fără obiect, intervenientul nemaifiind vătămat în dreptul său de a reveni pe post prin menţinerea în funcţie a reclamantului. Prin urmare, în ceea ce-l priveşte pe acesta din urmă, repunerea în situaţia anterioară vătămării prin actul administrativ nelegal, se va putea face numai în condiţiile art. 78 alin. (1) C. muncii, respectiv, prin obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor constând în toate drepturile salariale aferente funcţiei până la data expirării contractului de management.
3. Recursurile declarate în cauză
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Mediului şi Pădurilor (actualmente Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice), criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recursul Ministerului Mediului şi Pădurilor (actualmente Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice).
Prin recursul său, această autoritate critică sentinţa atacată sub următoarele aspecte.
Ordinul nr. 1266 din 28 mai 2009, prin care intimatul S.Ş. a fost numit în funcţia de director coordonator din cadrul Direcţiei Silvice Caraş-Severin a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 37/2009, iar aceasta a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009. Drept urmare, fiind abrogat actul normativ care a stat la baza emiterii actului administrativ atacat, însuşi Ordinul nr. 1266/2009, rămâne fără efecte juridice.
Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.629 din 3 decembrie 2009, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Laurenţiu Achimescu în Dosarul nr. 551/46/2009 al Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, constatându-se că dispoziţiile art. VIII din O.U.G. nr. 105/2009 sunt neconstituţionale.
Drept urmare, Contractul de management nu îşi poate produce efectele până la expirarea termenului pentru care au fost încheiat, în temeiul textului legal invocat de intimat. Aşadar, autoritatea emitentă, prin desfiinţarea funcţiei deţinută de S.Ş. nu a făcut altceva decât să pună în aplicare dispoziţiile art. XIV alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2009 şi Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale prin care a fost constatată neconstituţionalitatea Legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009.
Un alt motiv de recurs vizează faptul că instanţa de fond a interpretat greşit Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.629 din 3 decembrie 2009. Din textul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.629 din 3 decembrie 2009 reiese faptul ca numai o parte din articolele O.U.G. nr. 105/2009 au fost declarate neconstituţionale şi deci abrogate, celelalte fiind în vigoare, inclusiv textul de lege relevant şi aplicabil în speţa dedusă judecăţii, respectiv dispoziţiile art. XIV alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2009 sunt în vigoare, nefiind declarate neconstituţionale.
Drept urmare, a susţinut recurentul pârât, instanţa de fond a apreciat în mod greşit faptul că Ordinul nr. 1874 din 7 octombrie 2009 a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 105/2009, ordonanţă declarată neconstituţională, şi, în mod paradoxal, a omis ceea ce în mod firesc trebuia să constate şi anume faptul că Ordinul nr. 1266 din 28 mai 2009, prin care intimatul S.Ş. a fost numit în funcţia de director coordonator în cadrul Direcţiei Silvice Caraş-Severin a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 37/2009, ce a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009, chiar legea de punere în aplicare a O.U.G. nr. 37/2009 fiind declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale.
Recursul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a criticat sentinţa sub aspectul respingerii de către prima instanţă, a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestei autorităţi ca urmare a subrogării Ministerului Mediului şi Pădurilor în drepturile şi obligaţiile Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
4. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Intimatul-reclamant S.Ş. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect anularea Ordinului nr. 1874 din 7 octombrie 2009 emis de recurentul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi repararea prejudiciilor ce i-au fost cauzate, solicitând ca modalitate de reparare, reintegrarea în funcţie şi plata drepturilor salariale cuvenite.
Prin actul administrativ individual atacat s-a desfiinţat funcţia de director coordonator al Direcţiei Silvice Caraş-Severin ocupată de S.Ş. indicându-se în preambul ca temei legal, între altele, O.U.G. nr. 105/2009.
Instanţa de control judiciar constată că actul administrativ supus controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ este Ordinul nr. 1874 din 7 octombrie 2009, emis de Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, prin care a fost desfiinţată funcţia publică de conducere de director coordonator al Direcţiei Silvice Caraş-Severin, funcţia de conducere fiind ocupată de intimat în baza Ordinului nr. 1266 din 28 mai 2009, emis în temeiul O.U.G. nr. 37/2009 şi a contractului de management din 28 mai 2009 încheiat pe o perioadă de 1 an.
Or, este necontestat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257/2009 a Curţii Constituţionale, ceea ce are ca efect lipsirea de temei legal atâta Ordinului nr. 1266/2009 emis în baza acestei ordonanţe de urgenţă, cât şi a contractului de management din 28 mai 2009 încheiat în baza aceleiaşi ordonanţe de urgenţă.
De altfel, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 413/2010 publicată în M. Of. nr. 291/4.05.2010, referindu-se la neconstituţionalitatea O.U.G. nr. 37/2009 şi O.U.G. nr. 105/2009 declarată prin Decizia nr. 1257/2009 şi, respectiv Decizia nr. 1629/2009 a statuat, între altele, că "lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contractele de management, actele administrative date în temeiul celor două ordonanţe de urgenţă, etc.).
Astfel fiind, rezultă că de la data declarării neconstituţionalităţii O.U.G. nr. 37/2009, în baza căreia a fost emis Ordinul nr. 1266/2009 şi încheiat Contractul de management nr. 21/DS/28 mai 2009, aceste acte juridice au rămas fără temei legal, ceea ce autoritatea recurentă a constatat prin Ordinul nr. 1874 din 7 octombrie 2009, act administrativ legal şi temeinic.
În concluzie, recursul va fi admis, soluţia instanţei de fond va fi desfiinţată şi, rejudecând cauza, acţiunea reclamantului va fi respinsă.
Cu privire la calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză instanţa a reţinut că are calitate procesuală pasivă atât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (fostul Minister al Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale) în calitate de emitent al actului a cărui anulare s-a solicitat, cât şi Ministerul Mediului şi Pădurilor - minister în subordinea căruia se află în prezent Regia Naţională a Pădurilor şi care poate executa eventualele obligaţii dispuse de instanţă în legătură cu reintegrarea reclamantului.
În ceea ce priveşte cererea de intervenţie a intervenientului T.I., se constată că, în condiţiile în care acţiunea reclamantului va fi respinsă ca neîntemeiată, cererea de intervenţie a rămas fără obiect, intervenientul nemaifiind vătămat în dreptul său de a reveni pe post prin menţinerea în funcţie a reclamantului.
În cea ce priveşte recursul declarat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Înalta Curte constată că este nefondat, problema calităţii procesuale pasive a acestei autorităţi fiind dezlegată definitiv şi irevocabil prin Decizia nr. 2128 din 8 aprilie 2011, prin care s-a reţinut că emitentul actului Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale are calitate procesuală în virtutea faptului că poartă răspunderea pentru emiterea actului administrativ atacat şi este parte în contractul de management încheiat cu reclamantul S.Ş..
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Mediului şi Pădurilor (actualmente Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, va modifica sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii reclamantului, ca neîntemeiată şi a respingerii cererii de intervenţie ca rămasă fără obiect.
Totodată, recursul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Mediului şi Pădurilor (actualmente Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice) împotriva Sentinţei civile nr. 518 din 14 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică hotărârea atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantului S.Ş., ca neîntemeiată.
Respinge cererea de intervenţie a intimatului T.I., ca rămasă fără obiect.
Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3575/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 445/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
