ICCJ. Decizia nr. 445/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 445/2013
Dosar nr. 6980/2/2011
Şedinţa publică de la 30 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 6980/2/2011, reclamantele A.C. şi T.E. au chemat în judecată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanţei obligarea acesteia la verificarea legalităţii dispoziţiei P.M.B. din 11 aprilie 2008 şi în funcţie de rezultatul evaluării, să transmită dosarul la un evaluator şi subsecvent, să emită decizia reprezentând titlul de despăgubiri, sau să emită decizia motivată de restituire în natură a imobilului notificat, în ambele situaţii reclamantul solicitând stabilirea în sarcina pârâtului a penalităţilor de întârziere, în cuantum de 100 RON pe zi de întârziere.
În motivarea acţiunii lor, reclamantele au arătat că prin notificarea din 23 iulie 2001, au solicitat restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilul situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 360 mp, preluat abuziv de Statul Român.
Prin Dispoziţia PMB din 11 aprilie 2008 s-a soluţionat notificarea şi s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul ce nu poate fi restituit în natură, conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Or, de la data emiterii Dispoziţiei şi până în prezent, reclamantele au efectuat demersuri, personal şi prin mandatar SC R.G.I. SA, în vederea transmiterii dosarului către CCSD, şi, ulterior, în vederea analizării acestuia din punct de vedere al legalităţii cererii de restituire în natură de către consilierul juridic desemnat în acest sens, aşa cum stau dovadă adresele anexate în dovedirea cererii, demersurile lor însă, rămânând fără rezultat.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 7287 din 2 decembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea reclamantelor şi a obligat pârâtul să analizeze legalitatea Dispoziţiei nr. 10167/2008, emisă de Primarul Municipiului Bucureşti şi în funcţie de rezultatul analizei, să procedeze la transmiterea dosarului la evaluator şi ulterior, la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, sau la emiterea deciziei de restituire în natură a imobilului notificat.
A respins acţiunea în ceea ce priveşte obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii.
A stabilit termen de executare ca fiind 2 luni de la comunicarea prezentei sentinţe.
Pentru a hotărî astfel, curtea a constatat că prin notificarea din 23 iulie 2001, reclamantele au solicitat restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul teren în suprafaţă de 360 mp, situat în Bucureşti.
Prin Dispoziţia PMB din 11 aprilie 2008 s-a soluţionat notificarea şi s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul ce nu poate fi restituit în natură, conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Dosarul aferent dispoziţiei P.M.B. nr. 10167/2008 a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale la data de 22 septembrie 2009, fiind astfel declanşată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că până la momentul actual, singurul act întocmit de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea soluţionării propunerii de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent a fost înregistrarea dosarului.
Curtea a apreciat că în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) - (4) din Legea nr. 247/2005, autoritatea este obligată să parcurgă procedura administrativă, într-un termen rezonabil, ori în cauză reclamantele au iniţiat demersurile în vederea stabilirii dreptului la despăgubiri la data de 23 iulie 2001, iar dosarul aferent Dispoziţiei nr. 10167/2008 a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la data de 22 septembrie 2009, fără a fi îndeplinit niciun act în vederea soluţionării dosarului.
Soluţionarea într-un termen rezonabil (în cursul căruia este inclusă şi procedura anterioară instanţei) a cererii de acordare a despăgubirilor reprezintă o componentă esenţială a dreptului la un proces echitabil, astfel cum a fost acesta consfinţit prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, şi trebuie să constituie o garanţie a părţii implicate într-un litigiu, indiferent de faza de desfăşurare a acestuia: faza procedurii prealabile sau faza contencioasă.
Faţă de aceste considerente, curtea a considerat întemeiată afirmaţia reclamantelor, în sensul nerespectării termenului rezonabil de soluţionare a cererii lor, astfel că a considerat că se impune urgentarea soluţionării dosarului de despăgubire, motiv pentru care a obligat pârâta să procedeze la verificarea legalităţii Dispoziţiei nr. 10167/2008, în limitele prevăzute de art. 16 al Titlului VII din Legea nr. 245/2005, şi în funcţie de rezultatul verificării, să continue procedura administrativă în vederea soluţionării propunerii de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent (procedură ce implică etapa evaluării şi ulterior, emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire), sau, în cazul în care constată că imobilul poate fi restituit în natură, să emită decizia motivată în acest sens.
Curtea a respins cererea reclamantelor, sub aspectul obligării pârâtei la plata penalităţilor de întârziere în cazul neexecutării prezentei sentinţe, luând act că reclamantele au la îndemână procedura prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004, pentru a obţine constrângerea pârâtei la executare.
3. Recursul declarat în cauză
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune analizarea, sub aspectul legalităţii respingerii cererii de restituire în natură şi sub aspectul cuantumului pretenţiilor de restituire în echivalent a dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 şi soluţionate, fie printr-o dispoziţie ce conţine oferta de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, emise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, respectiv data de 25 iulie 2005, fie printr-o decizie/dispoziţie de propunere privind acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, emisă ulterior intrării în vigoare a actului normativ menţionat.
A arătat recurenta că în cadrul acestei proceduri sunt parcurse mai multe etape şi că deşi nu a fost prevăzut un termen de soluţionare a dosarelor ce fac obiectul procedurii administrative prevăzute la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, legiuitorul a stabilit că ordinea de soluţionare a dosarelor va fi decisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Recurenta a menţionat şi faptul că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie de termen rezonabil stabileşte anumite criterii, precum complexitatea cauzei, conduita reclamanţilor şi cea a autorităţilor competente şi importanţa litigiului pentru reclamanţi, criterii ce susţin aprecierile noastre conform cărora considerentele reţinute de instanţa de fond privind nerespectarea termenului rezonabil de către Comisia Centrală referitor la emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire în favoarea reclamanţilor sunt neîntemeiate.
Pentru cazul în speţă a subliniat faptul că etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce priveşte dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantului, în sensul că dosarul aferent Dispoziţiei nr. 10167/2008, a fost transmis de Primăria Municipiului Bucureşti, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 45489/CC.
Totodată, dosarul amintit mai sus, a fost analizat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului situat în municipiul Bucureşti şi s-a constatat că este legală, astfel că petitul 1 din cererea introductivă de instanţă a rămas fără obiect.
În ceea ce priveşte transmiterea dosarului la evaluator, în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru imobilul notificat, recurenta a arătat că este condiţionată de ordinea de soluţionare a Dosarului nr. 45489/CC, aşa cum prevede Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În fine recurenta a criticat sentinţa şi sub aspectul termenului impus de prima instanţă pentru emiterea deciziei de despăgubire susţinând că nu s-a ţinut cont de complexitatea procedurilor, de necesitatea încheierii contractelor de prestări servicii pentru evaluarea imobilelor şi comunicării rapoartelor către persoanele interesate precum şi de termenele pe care le impune legea pentru parcurgerea etapelor reglementate.
4. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin notificarea nr. 1530 din 23 iulie 2001, reclamantele au solicitat restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 360 mp, situat în Bucureşti, trecut abuziv în proprietatea statului.
Prin Dispoziţia nr. 10167 din 11 aprilie 2008 s-a soluţionat notificarea şi s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul ce nu poate fi restituit în natură, conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Dosarul aferent Dispoziţiei nr. 10167/2008 a fost înaintat la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 45489/CC.
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a considerentelor sentinţei, obiectul cererii în contencios administrativ formulate de reclamanţi a vizat obligarea pârâtei CCSD la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, urmare a evaluării în condiţiile art. 16(5) şi (6) ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005 conform Dispoziţiei nr. 10181 din 11 aprilie 2008 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale menţionate.
Abordarea solicitărilor reclamantelor în temeiul Legii nr. 247/2005, a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (art. 6 § 1) este corectă, iar invocarea de către recurentă a Deciziei nr. 2815/2008 potrivit căreia ordinea de soluţionare a dosarelor este cea a înregistrării lor la Comisie cu schimbă cu nimic datele problemei.
Dispoziţiile Capitolului V intitulat "Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor" din Titlul VII "Regimul stabilirii şi plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 (privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei precum şi unele măsuri adiacente) cu modificările şi completările ulterioare nu prevăd un termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Un asemenea termen nu se regăseşte nici în Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din lege - aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 şi nici în Decizia nr. 2815/2008 prin care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a stabilit ordinea în care se soluţionează cererile.
În lipsa unei dispoziţii exprese referitoare la termenul de soluţionare a cererii fundamentate pe dispoziţiile Legii nr. 247/2005, Titlul VII, instanţa de judecată este datoare a exercita un control asupra dreptului de apreciere al autorităţii administrative pentru a asigura o protecţie reală drepturilor fundamentale ale cetăţenilor garantate atât de Constituţia României cât şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Omisiunea legiuitorului se poate complini prin raportare la termenul rezonabil consacrat de art. 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi care constituie o componentă esenţială a dreptului la un proces echitabil.
Garanţia unui proces echitabil trebuie să fie prezentă nu doar în procedura contencioasă, ci şi în procedura administrativă preliminară.
În speţă demersurile pentru restituirea în natură sau prin echivalent pentru imobilul în litigiu a început în anul 2001 prin notificarea din 23 iulie 2001, astfel că în mod corect s-a apreciat că termenul rezonabil a fost încălcat.
În acest context, dată fiind situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că soluţia de admitere a acţiunii şi de obligare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire este singura soluţie de natură a proteja şi respecta dreptul de proprietate al reclamanţilor.
La pronunţarea prezentei decizii, Curtea are în vedere jurisprudenţa sa anterioară şi unitară în materie reprezentată, spre exemplu, de următoarele decizii publicate: Decizia nr. 1655 din 20 martie 2007 şi Decizia nr. 3207 din 22 iunie 2007; Decizia nr. 4503 din 21 noiembrie 2007; Deciziile nr. 3857 şi nr. 3870 din 4 noiembrie 2008; Decizia nr. 1079 din 26 februarie 2009 şi Decizia nr. 4843 din 4 noiembrie 2009.
În concluzie, constatând că motivele de recurs sunt neîntemeiate, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 7287 din 2 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 438/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4592/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
