ICCJ. Decizia nr. 47/2013. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 47/2013

Dosar nr. 1132/33/2011

Şedinţa publică de la 10 ianuarie 2013

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A.P.I.A. – C.J. Maramureş a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C.C.R. şi C.C.J. Maramureş, anularea Încheiereii nr. 53 din 27 iulie 2011 emisă de C.C.R., prin care a fost respinsă contestaţia împotriva măsurilor stabilite la punctul nr. 1 din Decizia nr. 19 din 23 mai 2011 emisă de C.C.J. Maramureş şi, implicit, anularea Deciziei nr. 19 din 2011 emisă de C.C.J. Maramureş, respectiv pct. l.

Totodată, a solicitat suspendarea executării Decizia nr. 1912011 emise de C.C.J. Maramureş şi a Încheierii nr. 53/2011 emise de C.C.R., până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu obligarea acestor pârâte la cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că auditorul public extern din cadrul C.C.R., C.C.J. Maramureş, în temeiul Legii nr. 94/1992, republicată, şi a delegaţiei nr. J05 din 01 aprilie 2011, a efectuat la agenţia sa, în perioada 04 aprilie 2011 - 29 aprilie 29011, acţiunea „auditul performanţei privind implementarea, administrarea şi gestionarea programului de identificare şi înregistrare a animalelor şi a utilizării bazei de date în acordarea subvenţiilor şi a altor forme de sprijin din partea statului pe anul 2009”.

C.C.R. – C.C. Maramureş, prin Decizia nr. 19/2011, a cărei anulare o solicită, în mod greşit, a constatat şi reţinut o serie de nereguli, obligând reclamanta să întreprindă măsurile necesare pentru remedierea deficienţelor constatate de curtea de Conturi în urma acţiunii de verificare.

În motivarea cererii de suspendare, reclamanta a susţinut că sunt îndeplinite cerinţele art. 15 din Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa unui caz bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.

Prin întâmpinare, pârâta C.C.R. a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

2. Hotărârea Curţii de apel

Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 670 din 15 noiembrie 2011, a admis acţiunea şi cererea de suspendare formulate de reclamantă, a anulat Încheierea nr. 53 din 27 iulie 2011 emisă de C.C.R. şi decizia nr. 19/2011 emisă de C.C.J. Maramureş, dispunând suspendarea executării acestor acte administrative până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:

A.P.I.A. – C.J. Maramureş a fost supusă în perioada 4 aprilie – 29 aprilie 2011, misiunii de audit al performanţei privind implementarea, administrarea şi gestionarea programului de identificare şi înregistrare a animalelor şi utilizării bazei de date în acordarea subvenţiilor şi a altor forme de sprijin din partea statului.

Prin Decizia nr. 19/2011, a cărei anulare se solicită, s-au reţinut o serie de nereguli, fiind obligată reclamanta să întreprindă măsuri constând în verificarea îndeplinirii condiţiei de eligibilitate privind lipsa datoriilor restante la bugetul de stat şi a datoriilor restante la bugetele locale, pentru toate cererile eligibile, privind P.N.D.C. în sectorul zootehnic (bovine/ovine/caprine), din anul 2009, prin solicitarea oficială a confirmărilor scrise de la organele fiscale, respectiv D.G.F.P. Maramureş şi unităţile administraţiei publice locale.

În cazurile în care se dovedesc că proprietarii respectivi aveau datorii restante, la data de punerii cererilor, iar lipsa datoriilor era condiţie de eligibilitate, conducerea centrului judeţean A.P.I.A. Maramureş va reanaliza eligibilitatea cererilor respective, prin prisma existenţei datoriilor restante, va stabili întinderea prejudiciului cauzat de stat şi va proceda conform prevederilor letale în vigoare (O.U.G. nr. 125/2006), conducerea centrului judeţean A.P.I.A. Maramureş va analiza neconcordanţele existente între datele conţinute în documentele primite de la organele fiscale şi declaraţiile pe propria răspundere ale proprietarilor de animale şi, după caz, va aplica prevederile legale în vigoare.

Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestaţie care a fost respinsă prin Încheierea nr. 53 din 27 iulie 2011.

În esenţă, Curtea de apel a reţinut, din actele contestate, că măsurile dispuse în urma auditului efectuat de Curtea de Conturi sunt ca urmare a constatării, cu prilejul verificării îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate de către solicitanţii-fermieri a primelor din cadrul plăţilor naţionale directe complementare, faptului că funcţionarii din cadrul C.J. Maramureş al A.P.I.A. nu au întreprins măsuri de control a veridicităţii şi realităţii datelor înscrise de solicitanţi în declaraţiile pe propria răspundere.

De asemenea, exercitarea unui control financiar preventiv formal asupra aceloraşi cereri a determinat la aprobarea unor cereri care nu îndeplineau condiţiile de eligibilitate. Auditul a vizat anul 2007, iar prin decizia nr. 19/2011 s-a dispus ca reclamanta să extindă verificările pentru anii 2008 - 2010. Aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007 fiind reglementată de O.U.G. nr. 125/2006.

În temeiul art. 1 şi 13 din O.U.G.nr. 125/2006, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a emis Ordinul nr. 295/2007 în vigoare până la data de 27 aprilie 2010 când a fost publicat în M. Of. al României Ordinul nr. 98/2010.

Între condiţiile impuse pentru acordarea primelor producătorilor agricoli, art. 2 prevede, la lit. d)) lipsa datoriilor la bugetul de stat şi la bugetul local, iar documentele care trebuie să însoţească cererea, alin. (2) al aceluiaşi articol, prevede "declaraţie pe propria răspundere că nu au datorii la bugetul de stat şi la bugetul local".

Ordinul nr. 295/2007 a suferit numeroase modificări, determinate, în principal, de extinderea prevederilor sale la anii următori anului 2007, însă modificările nu au vizat nici condiţia lipsei datoriilor bugetare, nici documentele ori verificările în sarcina A.P.I.A. sub aspectul analizat.

Curtea de apel a reţinut că măsurile stabilite de Curtea de Conturi în sarcina reclamantei sunt excesive, în raport cu obligaţiile reglementate în sarcina personalului A.P.I.A., prin art. 5, 51 şi art. 6 din Ordinul nr. 295/2007 sub aspectul verificării veridicităţii declaraţiilor date de solicitanţi pe propria răspundere.

Nu sunt aplicabile dispoziţiile cuprinse în O.G. nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, retinite de Curtea de Conturi prin încheierea nr. 50/2010, întrucât aceste dispoziţii nu pot fi aplicate retroactiv pentru anii 2007-2009.

În ceea ce priveşte anul 2010, potrivit art. 13 din acelaşi act normativ, a considerat a fi ajutor necuvenit sumele acordare în temeiul ordonanţei şi utilizate pentru alte scopuri decât cele pentru care au fost solicitare; sumele acordare prin înscrierea sau atestarea de către beneficiari a unor date ori situaţii nereale pe documentele de decontare aferente ajutorului prevăzut în prezenta ordonanţă sau cu încălcarea în orice mod a prevederilor ordonanţei.

În speţă, niciuna dintre aceste situaţii nu poate ti reţinută întrucât nu s-a stabilit un alt scop al utilizării sumelor decât cel pentru care au fost solicitare, datele nereale înscrise în unele dintre declaraţiile pe propria răspundere privesc existenţa/inexistenta datoriilor bugetare, iar nu decontarea ajutorului. Prin actele contestate nu s-a reţinut vreun alt mod de încălcare a O.G. nr. 14/2010 în raport cu care ar putea face o analiză a respectării legalităţii.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare, Curtea de apel a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) raportat la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâtele C.C.R. şi C.C.J. Maramureş pentru motive încadrate în drept în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cu prioritate motivul de ordine publică invocat din oficiu potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că sentinţa atacată a fost pronunţată cu încălcarea competenţei materiale a primei instanţe.

1. Argumentele corespunzătoare motivului de ordine publică

Obiectul acţiunii îl constituie anularea Încheiereii nr. 53 din 27 iulie 2011 emisă de C.C.R., prin care a fost respinsă contestaţia împotriva măsurilor stabilite la punctul nr. 1 din Decizia nr. 19 din 23 mai 2011 emisă de C.C.J. Maramureş şi anularea Deciziei nr. 19/2011 emisă de C.C.J. Maramureş, respectiv pct. 1.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

În raport cu obiectul cererii de chemare în judecată şi dispoziţiile menţionate, se impune a se stabili care este actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.

Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice C.C.R., precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 (M. Of. nr. 832/13.12.2010), împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care „suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către C.S.C. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de C.S.C., prin care se respinge integral sau parţial contestaţia”.

Din aceste dispoziţiile legale, rezultă că actul administrativ care produce efecte juridice, ce este supus obligaţiei executării, este decizia structurii C.C., prin care se respinge integral sau parţial contestaţia, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Într-adevăr, regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale C.C., prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de Comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din acelaşi regulament, „competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, aparţine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate în condiţiile Legii contenciosului administrativ”.

Conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

„Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziţii speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se impune a se stabili competenţa materială în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură judeţeană a C.C., deci de o autoritate publică de nivel local, competenţa de soluţionare a cauzei revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului .

În şedinţa Plenului Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 20 februarie 2012 s-a hotărât că aparţine tribunalului competenţa de soluţionare a litigiilor având ca obiect acţiuni prin care se solicită: (1) anularea încheierii emise de C.C.R. în soluţionarea contestaţiei administrative formulate împotriva măsurilor prevăzute prin decizia emisă de C.C.J.; (2) anularea deciziei emisă de C.C.J.; (3) anularea procesului-verbal de constatare încheiat de C.C.J.

Soluţiile de principiu adoptate la nivelul secţiei reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine pronunţarea unor soluţii neunitare, mai ales că rolul Înaltei Curţi este acela de unificare a practicii judiciare, iar soluţiile acesteia nu pot constitui sursă de insecuritate a raporturilor juridice.

De altfel, Înalta Curte a stabilit, prin mai multe decizii pronunţate ca regulator de competenţă, cât şi în astfel de litigii, cum este şi cel care formează obiectul cauzei deduse judecăţii, că revine competenţa materială şi teritorială de soluţionare a acestor cauze tribunalelor (Decizia nr. 6112/2011, nr. 5657/2011, nr. 5658/2011, Decizia nr. 498 şi nr. 499/2012).

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 304 pct. 3 coroborat cu art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Maramureş, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de C.C.R. şi C.C.J. Maramureş împotriva Sentinţei nr. 670 din 15 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Maramureş, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 ianuarie 2013.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 47/2013. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs