ICCJ. Decizia nr. 3119/2013. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3119/2013
Dosar nr. 5253/1/2012
Şedinţa publică de la 8 martie 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată şi hotărârea instanţei de fond.
Prin acţiunea înregistrată la data de 12 noiembrie 2008, sub nr. 2285/40/2008 la Tribunalul Botoşani, secţia comercială şi contencios administrativ, reclamanţii R.G.D., H.C., H.N., I.A., P.D., N.I., E.G.L., S.E., A.I.E., M.M., L.I., M.C., I.S., M.R., P.M., E.V., B.E., T.C.M., N.N., D.M.M., I.V., G.P., N.D., V.O.A., O.C., J.V., M.M.B., B.C., M.A.E., T.E., C.D., N.T., L.(T.A.), S.D.N., P.M.M., C.I.K., T.C.M. şi C.D. au chemat în judecată pe pârâta C.N.P. Bucureşti, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispun obligarea pârâtei la plata suplimentului postului în procent de 25 % din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare in procent de 25 %, drepturi prevăzute de art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, sume calculate şi actualizate conform indicelui de inflaţie la data plăţii, începând cu data de 01 ianuarie 2004 şi în continuare pentru viitor, obligarea pârâtei să opereze modificările prevăzute de lege referitoare la încadrarea şi stabilirea drepturilor şi obligaţiilor funcţionarilor publici.
Prin sentinţa nr. 1195 din 12 noiembrie 2008, Tribunalul Botoşani a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti,s a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 402 din 4 februarie 2009, a respins ca rămasă fără obiect acţiunea în ceea ce priveşte pe reclamanţii R.G.D., H.C., H.N. şi I.A. şi ca neîntemeiată acţiunea reclamanţilor P.D., N.I., E.G.L., S.E., A.I.E., M.M., L.I., M.C., I.S., M.R., P.M., E.V., B.E., T.C.M., N.N., D.M.M., I.V., G.P., N.D., V.O.A., O.C., J.V., M.M.B., B.C., M.A.E., T.E., C.D., N.T., L.(T.A.), S.D.N., P.M.M., C.I.K., T.C.M. şi C.D.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în aplicarea art. 29 din Legea nr. 188/1999, care prevede că pentru activitatea desfăşurată funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului şi suplimentul gradului, A.N.F.P. a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcţionarilor publici, însă acest proiect nu a fost promovat până în prezent, astfel că nu există bază legală pentru calcularea, cuantificarea şi acordarea suplimentului postului şi a suplimentului gradului.
A mai reţinut prima instanţă că în condiţiile în care nu este reglementată modalitatea de calcul a acestor drepturi, acordarea acestora presupune pe de o parte obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar pe de altă parte eventuala cuantificare de către instanţă ar reprezenta o nesocotire a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 820/2008, în sensul că instanţele judecătoreşti nu au competenţa de a se substitui legiuitorului ori executivului în privinţa acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Cu privire la cererea reclamanţilor R.G.D., H.C., H.N. şi I.A., Curtea a reţinut că a rămas fără obiect având în vedere că aceşti reclamanţi şi-au valorificat drepturile pe rolul Tribunalului Botoşani, care a pronunţat sentinţa nr. 486/16 aprilie 2008.
Prin decizia nr. 3581 din 25 iunie 2010 pronunţată în dosarul nr. 4086/40/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamanţii R.G.D., H.C., H.N. şi I.A., a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe reţinând că, în ceea ce priveşte pe aceşti recurenţi în mod greşit instanţa de fond a respins acţiunea ca rămasă fără obiect întrucât prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat acordarea drepturilor pentru perioada 01 ianuarie 2004 şi până la pronunţarea instanţei, or sentinţa nr. 486 din 16 aprilie 2008 a Tribunalului Botoşani a vizat o altă perioadă.
În rejudecare Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 5249 din 22 decembrie 2012, a respins acţiunea reclamanţilor ca neîntemeiată.
Recursul exercitat în cauză şi decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia nr. 4819 din 19 octombrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul declarat de reclamanţi, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că în cauză, dreptul la salariu al funcţionarilor publici este reglementat în Secţiunea I din Capitolul 5, intitulat „Drepturi şi îndatoriri”, din Legea nr. 188/1999, iar potrivit art. 31 alin. (3) din această lege, salarizarea se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare.
Or, în reglementările drepturilor salariale şi ale altor drepturi ale funcţionarilor publici, în vigoare pentru perioada în care recurenţii-reclamanţi solicită plata drepturilor, în calitate de funcţionari publici în cadrul C.N.P.P. nu a fost prevăzut nici suplimentul postului şi nici suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Astfel fiind, a admite teoria recurenţilor şi a obliga autoritatea să le acorde acestora suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25 % pentru fiecare dintre cele două suplimente salariale, ar însemna ca instanţa, în lipsa unor reglementări şi criterii legale, să stabilească procentual cuantumul celor două sporuri.
Or, o asemenea situaţie echivalează cu depăşirea limitelor puterii judecătoreşti, limitate constituţional la aplicarea legii pozitive, precum şi cu substituirea autorităţii judecătoreşti în rolul ce revine puterii legislative, în speţă de a adopta legea de salarizare a funcţionarilor publici, ori în rolul ce revine puterii executive, în speţă de a emite norme de organizare a executării reglementărilor în litigiu.
Totodată, Înalta Curte constată că drepturile solicitate prin acţiune nu sunt drepturi de creanţă şi nici bunuri, iar recurenţii- reclamanţi nu au o speranţă legitimă în sensul art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la C.E.D.O.
Calea de atac a contestaţia în anulare.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie în anulare, G.D.R., invocând prevederile art. 317 alin. (2) şi art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
A susţinut contestatorul că instanţa de recurs nu a ţinut seama de art. 11 şi 20 din Constituţia României şi nici de Dreptul comunitar şi Jurisprudenţa C.E.D.O., având în vedere faptul că la toate celelalte instanţe din ţară s-a dat câştig de cauză reclamanţilor şi că în actuala speţă a existat în mod clar un regim discriminatoriu.
Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la contestaţia în anulare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând motivele contestaţiei în anulare formulate în raport cu decizia atacată şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge contestaţia în anulare, pentru considerentele ce urmează:
Contestatorul G.D.R. a invocat drept temei de drept al contestaţiei în anulare prevederile art. 317 alin. (2) şi art. 318 alin. (1) C. proc. civ. şi a susţinut că instanţa de recurs nu a ţinut seama de necesitatea respectării unei jurisprudenţe unitare în raport cu faptul că celelalte instanţe judecătoreşti din ţară au acordat suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25 % pentru fiecare dintre cele două suplimente salariale.
Potrivit dispoziţiilor art. 317 şi art. 318 C. proc. civ.
„ Art. 317. - Hotarârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai daca aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1. când procedura de chemare a parţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinita potrivit cu cerinţele legii;
2. când hotărârea a fost data de judecători cu călcarea dispoziţiilor de ordine publica privitoare la competenta.
Cu toate acestea, contestaţia poate fi primita pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru ca aveau nevoie de verificări de fapt sau daca recursul a fost respins fără ca el sa fi fost judecat în fond.
Art. 318. - Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea data este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală sa cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar motivele pentru care poate fi exercitată sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 317 – art. 318 C. proc. civ., această cale extraordinară de atac fiind deschisă exclusiv pentru situaţiile prevăzute de textele legale anterior menţionate, fără ca instanţa de retractare să poată proceda la o reapreciere a probelor sau a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză.
Analizând cererea contestatorului şi hotărârea atacată, prin prisma dispoziţiilor care reglementează contestaţia în anulare, Înalta Curte constată că decizia în cauză nu se circumscrie niciunei ipoteze a prevederilor art. 317 – art. 318 C. proc. civ.
Invocarea unei jurisprudenţe contradictorii şi, implicit modul în care instanţa de recurs a interpretat sau aplicat prevederile legale referitoare la soluţionarea cauzei pe fondul ei sunt lipsite de consistenţă şi exced prevederilor restrictive ale dispoziţiilor art. 317 alin. (1) pct. 2 şi art. 318 C. proc. civ.
Aşa fiind, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de G.D.M., ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de G.D.R. împotriva deciziei nr. 4819 din 19 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3117/2013. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 47/2013. Contencios. Litigii Curtea de Conturi... → |
|---|
