ICCJ. Decizia nr. 4884/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4884/2013
Dosar nr. 3025/2/2011
Şedinţa publică de la 9 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată la 1 aprilie 2011, reclamantul C.M. a chemat in judecata pe pârâtul G.R. prin M.F., solicitând:
- constatarea nulităţii absolute parţiale a H.G. nr. 1358/2001 şi a H.G. nr. 735/2008 de modificare a H.G. nr. 1358/2001 privind atestarea domeniului public al Judeţului Teleorman cu privire la terenurile din raza localităţii Videle poz. 738 1.6.2 stadion st = 12 223 mp; poz. 739 1.6.2 Baza antrenament st= 7694 mp ; poz 740 1.6.2 teren joaca st = 445 mp; terenuri revendicate prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii fond funciar nr. 18/1991; 10/2001 de C.M. la 31 iulie 2001;
- restabilirea terenurilor ce fac obiectul H.G. nr. 1358/2001 la pct. 1 din prezenta, in situaţia anterioara si redarea in situaţia aplicării legii fondului funciar.
La 19 octombrie 2011, pârâtul a depus întâmpinare, formulând şi o cerere pentru introducerea în cauză a unităţii administrativ-teritoriale oraşul Videle, judeţul Teleorman, reprezentat prin primar, pentru asigurarea contradictorialităţii, precum şi a unităţii administrativ-teritoriale oraşul Videle, titulară a unui drept real asupra imobilului în discuţie.
În susţinerea apărărilor, pârâtul a invocat excepţia tardivităţii introducerii acţiunii şi excepţia lipsei plângerii prealabile.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 731 din 3 februarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia tardivităţii şi a dispus respingerea cererii reclamantului C.M., în contradictoriu cu pârâţii G.R. şi O. Videle prin P., ca tardiv formulată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a analizat cu prioritate excepţiile invocate, reţinând următoarele aspecte:
H.G. nr. 1358/2001, cu modificările şi completările ulterioare, are caracterul unui act administrativ individual, iar cel mai târziu la data de 27 iunie 2005, reclamatul avea cunoştinţă de cuprinsul H.G. nr. 1358/2001 în ceea ce priveşte includerea imobilului despre care face vorbire la domeniul public al oraşului Videle şi nu a introdus cererea de anulare în termenul de decădere de 1 an.
În ceea ce priveşte H.G. nr. 735/2008 pentru modificarea H.G. nr. 1358/2001, aceasta s-a publicat în M. Of. nr. 585/04 august 2008 şi, de aceea, se prezumă ca reclamantul a luat cunoştinţă de acest act administrativ individual la 4 august 2008 şi nu a introdus acţiunea de anulare în termen de un an, iar în baza art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Curtea a admis excepţia tardivităţii şi a respins cererea ca tardiv formulată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reclamantul C.M. a declarat recurs.
Recurentul expune istoricul cauzei şi demersurile efectuate în sensul reconstituirii dreptului de proprietate, criticând sentinţa pronunţată în cauză şi susţinând că instanţa de fond în mod eronat a reţinut că a depăşit termenul legal prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 ca termen de prescripţie, întrucât intimata C.F.F. Videle şi C.J.T. nu au comunicat reclamantului, printr-un act administrativ, situaţia juridică a terenului trecut în domeniul public, astfel încât să fie pus în termen legal de contestaţie.
Cu privire la atacarea actelor administrative H.G. nr. 1358/2001 şi H.G. nr. 738/2008, arată că a luat la cunoştinţă de acestea prin expertiza efectuată în dosarul nr. 4464/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti la data de 7 mai 2011, motiv pentru care a formulat acţiunea în termen de 6 luni, respectiv un an de la data luării la cunoştinţă, neputându-se reţine tardivitatea.
Totodată, recurentul susţine că instanţa de fond în mod eronat a reţinut lipsa plângerii prealabile, reclamantul depunând mai multe cereri către C.J.T. şi Comisia de fond funciar, pentru reconstituirea dreptului de proprietate, rămase fără rezultat, astfel cum rezultă din comunicările din dosar.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent, precum şi de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
4.1. Astfel, cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, reclamantul C.M. a solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a H.G. nr. 1358/2001 şi a H.G. nr. 735/2008 de modificare a H.G. nr. 358/2001 privind atestarea domeniului public al Judeţului Teleorman cu privire la terenurile din raza localităţii Videle poz. 738 1.6.2 stadion st = 12 223 mp; poz. 739 1.6.2 Baza antrenament st = 7694 mp; poz 740 1.6.2 teren joaca st = 445 mp; terenuri revendicate prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii fond funciar nr. 18/1991 şi nr. 10/2001 de C.M., la data de 31 iulie 2001, precum şi restabilirea în situaţia anterioară a terenurilor ce fac obiectul H.G. nr. 1358/2001- pct. 1.
Potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, „Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz”.
În mod corect a remarcat instanţa de fond că H.G. nr. 1358/2001, cu modificările şi completările ulterioare, are caracterul unui act administrativ individual, dat fiind faptul că priveşte anumite persoane juridice, respectiv unităţile administrativ-teritoriale din judeţul Teleorman, precum şi municipiile, oraşele şi comunele din judeţul Teleorman, dispoziţiile cuprinse în aceasta neavând deci caracter general şi impersonal.
Înscrisurile aflate la dosarul cauzei atestă faptul că reclamantul a luat cunoştinţă de cuprinsul H.G. nr. 1358/2011 la data de 27 iunie 2005 şi de cel al H.G. nr. 735/2008 la data de 4 august 2008, iar cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de un aprilie 2011.
În concluzie, în mod corect a reţinut Curtea de apel că reclamantul a introdus acţiunea cu nerespectarea termenului de decădere prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, fiind întemeiată excepţia tardivităţii introducerii cererii de chemare în judecată.
Faţă de cele reţinute, instanţa de recurs nu va mai analiza legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate sub aspectul celorlalte critici din recursul declarat de reclamant.
4.2. Înalta Curte constată faptul că intimatul-pârât O. Videle prin P. a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat, în cuantum 2.250 lei, astfel cum rezultă din înscrisurile doveditoare aflate la dosarul de recurs.
Având în vedere soluţia pronunţată în etapa procesuală a recursului, devin incidente dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., iar instanţa de control judiciar va face aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora „judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor…, ori de către ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat” şi va reduce cheltuielile de judecată la suma de 700 lei.
Este adevărat că onorariile avocaţilor sunt negociabile şi se stabilesc prin contractul de asistenţă juridică, însă acest contract nu este opozabil terţilor în proces şi ca atare, în raport de natura litigiului şi după criteriile prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanţa poate majora sau micşora, nu onorariul avocatului, ci suma pe care o va include în cheltuielile de judecată cu titlu de onorariu de avocat.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamant, ca nefondat.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., constatând culpa procesuală a recurentului, Înalta Curte îl va obliga pe acesta la plata către intimatul O. Videle prin P. a sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.M. împotriva sentinţei civile nr. 731 din 3 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul la plata sumei de 700 lei cheltuieli de judecată către intimatul-pârât O. Videle prin P., stabilite conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 47/2013. Contencios. Litigii Curtea de Conturi... | ICCJ. Decizia nr. 4890/2013. Contencios → |
|---|
