ICCJ. Decizia nr. 4742/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4742/2013
Dosar nr. 6780/2/2011
Şedinţa publică de la 28 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 7479 din 9 decembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamanta Agenţia Domeniilor Statului, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă că în urma controlului efectuat de către în perioada 10 ianuarie 2011 - 25 martie 2011 auditori publici externi din cadrul Departamentului III - Direcţia 2, Curtea de Conturi a României, au efectuat controlul situaţiei, evoluţiei şi modului de administrare a suprafeţelor de teren agricol şi cu destinaţie agricolă, inclusiv a celor acoperite cu luciu de apă, pentru perioada 2001 - 2010 la Agenţia Domeniilor Statului.
În urma acestui control privind situaţia, evoluţia şi modul de administrare a suprafeţelor de teren agricol şi cu destinaţie agricolă, inclusiv a celor acoperite cu luciu de apă pe perioada 2001 - 2010 la Agenţia Domeniilor Statului, deficienţele constatate au fost consemnate în Raportul de control nr. 1292 din 25 martie 2011, Curtea de Conturi a României Departamentul III pronunţând Decizia nr. 6 din 28 aprilie 2011.
Contestaţia formulată împotriva acestei decizii a fost respinsă prin Încheierea nr. 15 din 1 iulie 2011, Curtea de Conturi concluzionând că prelungirea termenelor de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse poate fi de acordată numai după ce acestea au fost iniţiate de ADS, şi numai în condiţiile în care prelungirea este datorată respectării unor termene procedurale stabilite prin acte normative, sau eventual a apariţiei unor condiţii obiective independente de instituţie, situaţii în care acestea se solicită Curţii de Conturi printr-o adresă, la data apariţiei acestor aspecte.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că reclamanta a reuşit să identifice ce texte legale au fost încălcate de către intimată, în sensul că deşi aceasta invocă neluarea măsurilor legale pentru actualizarea redevenţelor cu suprafeţelor efectiv exploatate de Asociaţia Agricolă I. - P. Câlnău, în baza contractului de concesiune nr. 22/2000, totuşi instanţa nu a fost sesizată cu verificarea obligaţiilor contractuale din contractul nr. 22/2000, iar motivele de nelegalitate ale petentei fac trimitere la obligaţii din acest contract.
De asemenea, judecătorul fondului a apreciat că susţinerile reclamantei privind notificări de reziliere ale unor contracte de concesiune, nu pot fi analizate întrucât acestea nu sunt aspecte de nelegalitate ale încheierii atacate, ci pot fi motive pentru alte tipuri de acţiuni judiciare.
Curtea de apel a verificat toate motivele acţiunii şi a concluzionat că nu s-au putut identifica decât consideraţii şi nemulţumiri privind rezilieri de contracte, clauze, daune moratorii, reduceri de suprafeţe concesionate, redevenţe stabilite în exces, drepturi de preemţiune pentru suprafeţe mari de teren agricol, neexecutări corespunzătoare de contracte, încetări, sume incerte de recuperat sub aspectul redevenţei şi penalităţilor, însă nerespectarea unor clauze contractuale nu este un motiv de nelegalitate a unui act administrativ.
Împotriva Sentinţei civile nr. 7479 din data de 9 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal Agenţia Domeniilor Statului, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii formulate de reclamantă, cu consecinţa anulării parţiale a Încheierii nr. 15 din 1 iulie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României.
Reclamanta Agenţia Domeniilor Statului a învederat, prin motivele cererii de recurs, că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică, aceasta fiind dată cu interpretarea greşită a materialului probator şi cu nesocotirea dispoziţiilor legale incidente în litigiu. Totodată, recurenta a arătat că sentinţa recurată încalcă dispoziţiile imperative ale art. 261 pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei ce a stat la pronunţarea acestei sentinţe şi nici nu arată argumentat în drept motivele pentru care au fost înlăturate susţinerile esenţiale ale reclamantei.
Instanţa de fond, s-a precizat, nu a făcut altceva decât să preia apărările formulate de pârâta Curtea de Conturi a României, considerând că măsurile dispuse prin Raportul de control nr. 1292 din 25 martie 2011, încheiat în urma acţiunii de control privind situaţia, evoluţia şi modul de administrare a suprafeţelor de teren agricol şi cu destinaţie agricolă, inclusiv a celor acoperite cu luciu de apă pe perioada 2001 - 2010 la Agenţia Domeniilor Statului, Curtea de Conturi a României - Departamentul III, sunt întemeiate, respingând toate susţinerile reclamantei faţă de măsurile dispuse prin actul de control.
În aceste condiţii, s-a susţinut că vicierea motivării sentinţei atacate constă în nearătarea convingătoare a motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, situaţie ce echivalează cu o motivarea insuficientă, ceea ce constituie, aşa cum s-a statuat în practica judiciară, o "lipsă de bază legală" a sentinţei pronunţată de prima instanţă.
Recurenta a apreciat că judecătorul fondului trebuia să trateze diferenţiat solicitările Agenţiei Domeniilor Statului privind prelungirea unor termene de realizare a măsurilor impuse de Curtea de Conturi faţă de cele în care recurenta a solicitat anularea măsurilor dispuse de către acelaşi organ de control. În ceea ce priveşte prelungirea termenelor de realizare a măsurilor dispuse de către Curtea de Conturi a României, a precizat reclamanta că prin procesul-verbal nr. 3162 din 16 septembrie 2011 reprezentanţii ADS şi ai Curţii de Conturi au convenit acordarea unor noi termene de realizare a măsurilor dispuse, iar referitor la capetele de cerere prin care Agenţia Domeniilor Statului a solicitat anularea măsurilor dispuse de către Curtea de Conturi, a considerat reclamanta că instanţa de fond a nesocotit faptul că prin cererea formulată de aceasta era învestită legal a se pronunţa cu privire la legalitatea acestor măsuri, în virtutea rolului activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ. Motivarea dată de judecătorul fondului, s-a concluzionat, teoretic lipseşte Agenţia Domeniilor Statului de orice posibilitate de a contesta măsurile dispuse de Curtea de Conturi a României.
Pe fondul litigiului, recurenta a reiterat, în cuprinsul cererii de recurs, motivele de nelegalitate şi de netemeinicie a constatărilor x, respectiv a dispoziţiilor art. I pct. 4, şi art. II pct. 1, 2, 3, 4, 5, 9 şi 11 din Decizia nr. 6 din 28 aprilie 2011 emisă în Dosarul nr. III/40209/2011 al Curţii de Conturi a României - Departamentul III, motive ce au fost invocate, împreună cu altele, prin cererea de chemare în judecată.
Intimata Curtea de Conturi a României nu a formulat întâmpinare.
Recursul declarat de Agenţia Domeniilor Statului împotriva Sentinţei civile nr. 7479 din data de 9 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, este fondat şi va fi admis, cu consecinţa casării hotărârii recurate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească se dă în numele legii şi trebuie să menţioneze, printre altele, "motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".
Constituie motiv de recurs, astfel cum dispune art. 304 pct. 7 C. proc. civ., situaţia în care "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii".
În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor, iar, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar fiind lipsită de suport probator şi legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Motivarea este, prin urmare, un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate, sau, în cazul incidenţei prevederilor art. 3041 C. proc. civ., a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Orice parte în cadrul unei proceduri are aşadar dreptul de a prezenta judecătorului observaţiile şi argumentele sale şi de a pretinde organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil, indiscutabil, nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, instanţă care are în mod necesar obligaţia de a proceda la un examen efectiv al motivelor de fapt şi de drept invocate prin cererea de chemare în judecată.
Se constată, în cauză, că prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal sub nr. 6780/2/2011 din data de 25 iulie 2011, reclamanta Agenţia Domeniilor Statului a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anularea parţială a Încheierii nr. 15 din 1 iulie 2011 dată de Comisia de contestaţii din cadrul Departamentului III al Curţii de Conturi a României, conform celor solicitate prin contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 6 din data de 28 aprilie 2011 emisă de şeful Departamentului III al Curţii de Conturi, şi admiterea, în cazurile arătate, a solicitării Agenţiei Domeniilor Statului privind prelungirea termenelor de îndeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 6/2011.
Reclamanta a reiterat, în cererea de chemare în judecată, cele menţionate în contestaţia referitoare la 17 constatări şi măsuri din cuprinsul Deciziei nr. 6 din 28 aprilie 2011 emisă de şeful Compartimentului III din cadrul Curţii de Conturi a României, şi a arătat, în mod detaliat, motivele şi argumentele vizând nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei de respingere a contestaţiei, dispusă prin Încheierea nr. 15 din 1 iulie 2011 dată de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Departamentului III al Curţii de Conturi a României.
Astfel cât priveşte măsurile dispuse prin art. 1 pct. 2 şi 3 din Decizia nr. 6/2011, reclamanta a învederat că în mod greşit prin încheierea atacată nu s-a procedat la amânarea termenului de soluţionare pentru data de 30 noiembrie 2011, respectiv prelungirea termenului de realizare până la data de 31 mai 2013, în condiţiile în care s-a probat, pe de o parte, că Agenţia Domeniilor Statului a luat iniţiativă în sensul ducerii la îndeplinire a celor dispuse de Curtea de Conturi, ceea ce îndeplineşte condiţiile cerute pentru aprobarea prelungirii termenului solicitat, şi, pe de altă parte, că acţiunea de inventariere a suprafeţelor de teren ce fac obiectul tuturor contractelor de concesiune încheiate de A.D.S. presupune cheltuieli considerabile, de care Agenţia Domeniilor Statului, mai ales în condiţiile restructurărilor la care a fost supusă, nu dispune, ceea ce face ca realizarea inventarierii şi apoi implementarea rezultatelor la nivelul contractelor viabile să fie o acţiune de durată, fiind aşadar îndeplinit şi motivul reţinut de Curtea de Conturi ca fiind apt de a justifica prelungirea termenului solicitat, respectiv apariţia unor condiţii obiective independente de instituţie.
Referitor la cele dispuse prin art. I pct. 4 din Decizia nr. 6 din 28 aprilie 2011, Agenţia Domeniilor Statului a menţionat faptul că atât timp cât măsura din decizie are "mai mult un caracter preventiv" şi rezultă că A.D.S. a respectat prevederile legale privind detaşarea personalului de la alţi angajatori, nu se justifică termenul de realizare acordat de către Curtea de Conturi în vederea intrării în legalitate a A.D.S. privind angajarea şi promovarea personalului de specialitate, iar cât priveşte cele dispuse prin art. II pct. 1 din aceeaşi decizie reclamanta a precizat că a luat toate măsurile legale astfel încât să recupereze sumele cu care Curtea de Conturi a apreciat că au fost diminuate veniturile bugetului de stat (concesionarul SC I. P. Călnău a fost notificat pentru neplata debitului, s-a solicitat direcţiei de specialitate din cadrul A.D.S. să rezilieze contractul şi să acţioneze pentru recuperarea debitului şi s-a realizat rezilierea contractului în luna martie 2003).
Cu privire la cele dispuse prin art. II pct. 2 din Decizia nr. 6 din 28 aprilie 2011, reclamanta a învederat că Agenţia Domeniilor Statului are dreptul de a solicita contravaloarea redevenţei aferente suprafeţelor de teren aflate în administrarea sa doar în condiţiile în care există un contract valabil având ca obiect exploatarea acestora şi care se află în derulare în anumite perioade, că pentru perioada de după notificarea de reziliere a contractului de concesiune nr. 72/2000, respectiv anul 2003, temeiul legal al pretenţiilor băneşti ale A.D.S. nu mai poate fi contractul de concesiune, că reducerea suprafeţei concesionate s-a datorat urmare a aplicării legilor fondului funciar, respectiv prin retrocedările de teren efectuate în perioada cuprinsă între data rezilierii contractului de concesiune nr. 72/2000 şi data organizării licitaţiei de concesionare a terenului, că în mod incorect Curtea de Conturi la stabilirea sumei de 3.460.710 RON reprezentând redevenţă aferentă suprafeţei de 2.538 teren agricol nu a procedat la diminuarea suprafeţelor de teren prin luarea în considerare a tuturor protocoalelor de predare teren de către A.D.S. către comisiile locale de fond funciar realizate în perioada 2003 - 2008, şi că în aceste condiţii sunt nefondate concluziile reprezentanţilor Curţii de Conturi privind diminuarea de către A.D.S. a veniturilor bugetului de stat.
Referitor la cele dispuse prin art. II pct. 3 din Decizia nr. 6 din 28 aprilie 2011, recurenta Agenţia Domeniilor Statului a relevat că din documentele aflate la dosarul de urmărire a contractului de concesiune nr. 431/2000 reiese că au fost luate toate măsurile legale în vederea recuperării debitului, şi a solicitat a se constata că, prin raportare la termenul impus de Curtea de Conturi pentru recuperarea debitului în sumă de 575.902,05 RON reprezentând redevenţă aferentă unei suprafeţe de 2321 ha teren agricol concesionată de către SC F. SA Medgidia în baza contractului de concesiune nr. 431/2000, contract menţinut şi după privatizarea societăţii prin vânzarea pachetului de acţiuni către Asociaţia Salariaţilor PAS (6 decembrie 2000), şi la complexitatea măsurii dispuse de Curtea de Conturi, termenul de 31 iulie 2011 este un termen prea scurt pentru ca Agenţia Domeniilor Statului să îndrepte neregulile constatate.
Cât priveşte cele dispuse prin art. II pct. 4 şi 5 din Decizia nr. 6 din 28 aprilie 2011 Agenţia Domeniilor Statului a subliniat că în mod eronat Curtea de Conturi, prin Încheierea nr. 15 din 1 iulie 2011 a reţinut, pe de o parte, faptul că incertitudinea sumei, urmare a problemelor de fond funciar, nu constituie un motiv obiectiv pentru ca ADS să nu ducă la îndeplinire măsura dispusă la art. II pct. 4 şi, pe de altă parte, faptul că în mod eronat ADS a justificat neaplicarea daunelor moratorii de împrejurarea că celelalte obligaţii asumate prin contract nu au un cuantum determinat, întrucât atâta vreme cât debitul înregistrat de către Staţiunea de Cercetare şi Producţie pentru Creşterea Ovinelor Ruşeţu, constând în redevenţă şi penalităţi nu are un caracter cert, astfel că A.D.S. nu avea posibilitatea de a calcula daune moratorii, care la rândul lor ar fi reprezentat un debit incert.
De asemenea, Agenţia Domeniilor Statului a arătat, cu privire la măsura dispusă prin art. II pct. 8 din Decizia nr. 6 din 28 aprilie 2011, că se impunea prelungirea termenului limită de realizare a măsurii până la data de 31 decembrie 2012, motivat de faptul că, urmare a procedurii de restructurare a ADS în baza O.U.G. nr. 70/2010, coroborat cu impedimentul legal prevăzut de C. muncii privind angajarea de personal suplimentar pe o perioadă de 9 luni de la restructurare, şi ţinând cont de numărul mare de contracte aflate în derulare, raportat la numărul redus de personal, neprelungirea termenului de realizare a măsurii stabilite de către Curtea de Conturi poate avea drept efect desfăşurarea în condiţii necorespunzătoare a activităţii A.D.S., care în timp poate genera nereguli în activitatea reclamantei.
Cât priveşte măsura dispusă prin art. II pct. 9 din Decizia nr. 6 din 28 aprilie 2011 reclamanta a pretins că aceasta este nelegală, întrucât Agenţia Domeniilor Statului prin necalcularea TVA aferent valorii suprafeţelor de teren construibil vândute, din cele 258 de circumscripţii sanitare veterinare, precum şi în cazul CSV Săbăoani, a respectat prevederile art. 141 alin. (2) lit. f) din C. fisc., fiind astfel inadmisibilă obligarea A.D.S. la calcularea TVA, aşa cum a dispus Curtea de Conturi.
Referitor la măsura dispusă prin art. II pct. 10 din Decizia nr. 6 din 28 aprilie 2011, s-a subliniat că se impune fixarea unui termen de un an de zile pentru reglementarea situaţiei, deoarece nu se poate reţine ca şi nereguli în activitatea A.D.S. utilizarea de către medici veterinari a spaţiilor şi terenurilor aferente cabinetelor veterinare din circumscripţiile sanitar veterinare fără a exista contracte de concesiune încheiate de A.D.S. din moment ce nu exista un cadru legal care să îi confere reclamantei dreptul de a concesiona aceste imobile. Numai la data de 20 iunie 2011, s-a arătat, această situaţie a primit o reglementare, prin Legea nr. 118/2011 pentru aprobarea O.U.G. nr. 125/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului.
În fine, cât priveşte măsura dispusă prin art. II pct. 11 din Decizia Curţii de Conturi a României nr. 6 din 28 aprilie 2011 s-a arătat de către Agenţia Domeniilor Statului că nu are temei legal, întrucât pensionarul N.G. nu se află în niciuna din cele trei situaţii prevăzute de art. 18 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional (deci nu are contract individual de muncă sau raport de serviciu), iar cât priveşte măsura dispusă prin art. II pct. 12 din Decizia nr. 6 din 28 aprilie 2011 s-a precizat de către reclamantă că se impune prelungirea termenului de realizare până la 31 decembrie 2011 deoarece, urmare a procedurii de restructurare a A.D.S. în baza O.U.G. nr. 70/2010, coroborat cu impedimentul legal prevăzut de C. muncii privind angajarea de personal suplimentar pe o perioadă de 9 luni de la restructurare, şi ţinând cont de numărul mare de contracte aflate în derulare, raportat la numărul redus de personal, neprelungirea termenului de realizare a măsurii stabilite de către Curtea de Conturi poate avea drept efect desfăşurarea în condiţii necorespunzătoare a activităţii A.D.S., care în timp poate genera nereguli în activitatea reclamantei.
Judecătorul fondului, în litigiu, în condiţiile în care a respins în întregime ca nefondată acţiunea recurentei Agenţia Domeniilor Statului, nu s-a pronunţat prin considerentele hotărârii pronunţate asupra unor serioase şi importante motive de fapt şi de drept invocate prin cererea de chemare în judecată, corespunzător dezvoltate şi argumente, limitându-se numai a arăta, fără argumente pertinente şi convingătoare, şi fără a realiza o analiză în concret a motivelor de nelegalitate şi de netemeinicie a măsurilor contestate de recurentă, dispuse prin art. I pct. 2, 3 şi 4 şi art. II pct. 2, 3, 4, 5, 8, 9, 10, 11 şi 12 din Decizia nr. 6 din 28 aprilie 2011 a Curţii de Conturi a României - Departamentul III, că aspectele de fapt constatate de pârâta Curtea de Conturi nu conţin dovezi de nelegalitate, că petenta nu a reuşit să identifice ce texte legale au fost încălcate de organul de control, şi că urmare verificării - fără a se spune în ce mod - a tuturor motivelor acţiunii "nu s-au putut identifica decât consideraţii şi nemulţumiri privind rezilieri de contracte, clauze, daune moratorii, reduceri de suprafeţe concesionate, redevenţe stabilite în exces, drepturi de preemţiune pentru suprafeţe mari de teren agricol, neexecutări corespunzătoare de contracte, încetări, sume incerte de recuperat sub aspectul redevenţei şi penalităţilor".
În aceste condiţii, instanţa de control judiciar reţine că prin omisiunea instanţei de fond de analiza şi cerceta, în mod efectiv şi concret, prin considerentele hotărârii recurate, motivele de fond invocate de reclamantă prin acţiunea în contencios administrativ au fost nesocotite în litigiu dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi a fost încălcat astfel dreptul reclamantei la un proces echitabil. Motivele menţionate, de care s-a prevalat reclamanta, cu precădere cele de natură să ducă la anularea unor dispoziţii cuprinse în actele administrative atacate, au caracterul unor mijloace de apărare hotărâtoare pentru soluţia ce se putea pronunţa în cauză şi pentru dezlegarea corespunzătoare a raportului juridic dedus judecăţii, şi ele necesitau, prin urmare, un răspuns specific şi explicit din partea instanţei de fond.
Aşa fiind, concluzia care se impune este aceea că recurentei reclamante i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.
Prin urmare, constatându-se că sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză şi că este nelegală hotărârea pronunţată în cauză, se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a prevederilor art. 304 pct. 7, art. 312 alin. (1) - (3) şi art. 313 C. proc. civ., admiterea recursului declarat de reclamanta Agenţia Domeniilor Statului împotriva Sentinţei civile nr. 7479 din data de 9 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Agenţia Domeniilor Statului împotriva Sentinţei civile nr. 7479 din 9 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4700/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4744/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
