ICCJ. Decizia nr. 4756/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4756/2013
Dosar nr. 116/59/2012
Şedinţa de la 29 martie 2013
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
1: Cadrul-procesual
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 27 ianuarie 2012, precizată şi completată la data de 19 septembrie 2012, reclamanta SC I.D.C. SRL a chemat în judecată pe pârâţii M.F.P. - C.A.O.P.A.A., A.N.V. şi D.J.A.O.V. Arad, solicitând anularea Deciziei nr. 173 din 30 septembrie 2011, prin care pârâtul M.F.P. - C.A.O.P.A.A. a respins plângerea sa promovată în procedura prealabilă sesizării instanţei, anularea Deciziei emise de acelaşi pârât sub nr. 125 din 30 iunie 2011, prin care s-a revocat autorizaţia sa de antrepozit fiscal, obligarea pârâtului M.F.P. - C.A.O.P.A.A. să aprobe cererea sa de reautorizare a antrepozitului fiscal, înregistrată din 31 august 2010, şi suspendarea executării aceleiaşi decizii până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
La termenul din 14 noiembrie 2012, instanţa a pus în discuţie cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 125 din 30 iunie 2011 emisă de M.F.P. prin C.A.O.P.A.A., formulată de reclamantă, iar părţile au pus concluzii asupra acestei cereri.
Prin cererea de suspendare formulată în scris, reclamanta a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 125 din 30 iunie 2011 emisă de C.A.O.P.A.A. din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, susţinând, în esenţă că organul fiscal a interpretat eronat dispoziţiile legale referitoare la activităţile pe care aceasta putea să le desfăşoare în baza autorizaţiei de antrepozit fiscal de producţie alcool etilic, respectiv că acesta se face vinovat pentru situaţia de fapt în care se află reclamanta, în sensul că nu a întreprins demersurile necesare pentru predarea către aceasta a unei cantităţi de alcool tehnic brut, achiziţionat ca materie primă pentru producţia de alcool etilic în cadrul antrepozitului.
De asemenea, a susţinut că executarea deciziei contestate pe durata procesului este de natură să-i cauzeze o pagubă iminentă, în considerarea faptului că activitatea societăţii a fost blocată, împotriva acesteia fiind declanşată procedura generală a insolvenţei.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin încheierea de şedinţă din 14 noiembrie 2012, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare promovată de reclamanta SC I.D.C. SRL împotriva pârâţilor M.F.P. - C.A.O.P.A.A., A.N.V. şi D.J.A.O.V. Arad.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că cererea reclamantei apare neîntemeiată, nefiind întrunite condiţiile impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, la care se raportează art. 15 din acelaşi act normativ, pentru a se dispune suspendarea solicitată.
Astfel, deşi prima instanţă a constatat îndeplinite în cazul reclamantei condiţiile procedurale impuse de art. 15 din Legea nr. 554/2004 pentru admiterea cererii de suspendare, anume, consemnarea cauţiunii stabilite de instanţă, potrivit art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., respectiv, sesizarea autorităţii publice care a emis actul cu o contestaţie promovată pe cale administrativă, în procedura reglementată de art. 205 şi următoarele C. proc. fisc., prin care se solicită anularea deciziei emise de M.F.P. prin C.A.O.P.A.A. sub nr. 125 din 30 iunie 2011, a apreciat că reclamanta nu a dovedit existenţa unui caz bine justificat pentru luarea măsurii de suspendare solicitate, în sensul definit de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, anume, împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ contestat.
Instanţa de fond a reţinut că aspectele invocate de reclamantă cu privire la modul în care organul de inspecţie fiscală a interpretat anumite dispoziţii normative ori cu privire la contribuţia organului fiscal în crearea situaţiei de fapt în care se află reclamanta la acest moment, reprezintă p problemă de temeinicie a actului administrativ, iar nu de legalitate, în sensul restrâns la care face referire art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, astfel încât nu ar putea fi reţinute pentru a se stabili existenţa unui caz bine justificat de suspendare a executării, motiv pentru care nu vor fi analizate în detaliu.
A apreciat că, cel puţin în aparenţă, motivul revocării autorizaţiei de antrepozit fiscal nu îl constituie nerespectarea de către reclamantă a limitelor impuse cu privire la activitatea sa în autorizaţia de antrepozit fiscal, ci nerespectarea obligaţiilor referitoare la constituirea garanţiei aferente autorizaţiei, motiv pentru care argumentele expuse în susţinerea cererii de suspendare nu sunt concludente, respectiv nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii deciziei de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal.
Nefiind întrunită condiţia existenţei cazului bine justificat, nu s-a mai impus verificarea îndeplinirii condiţiei pagubei iminente.
3. Recursul
Împotriva hotărârii instanţei de fond a formulat recurs reclamanta SC I.D.C. SRL - Filiala Arad, prin Administrator Judiciar C.I.R. Sprl, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a încheierii recurate, în sensul admiterii cererii de suspendare a efectelor Deciziei nr. 125 din 30 iunie 2011, emisă de M.F.P., prin C.A.O.P.A.A., în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, până la momentul la care sentinţa ce urmează a fi pronunţata în cauza va rămâne irevocabilă.
În susţinerea recursului, recurenta a arătat, în esenţă, că sunt întrunite condiţiile impuse de lege, în speţă art. 14 alin. (1) la care se raportează art. 15 din Legea nr. 554/2004, pentru admiterea cererii de suspendare.
Recurenta a susţinut că societatea, în calitate de antrepozitar autorizat a desfăşurat activităţile pentru care a fost autorizată, în sensul că a obţinut alcool sanitar prin denaturarea alcoolului etilic (materie prima), obţinut în cadrul antrepozitului fiscal.
Astfel, a considerat interpretarea intimatei şi instituirea concluziilor conform cărora autorizaţia de producţie alcool etilic nu permite achiziţia intracomunitara de alcool etilic ca fiind eronată şi totodată ilegală, ea stând la baza emiterii Deciziei nr. 125 din 30 iunie 2011, actul administrativ contestat a cărui suspendare a solicitat-o, motiv pentru care a apreciat însăşi actul contestat ca fiind ilegal.
Un alt motiv de natură sa creeze o îndoiala asupra legalităţii actului atacat a cărui suspendare a solicitat-o rezultă din faptul a obţinut o sentinţa irevocabila nr. 1850/2012, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, ca instanţa de recurs, în Dosarul nr. 2405/108/2011, prin care pârâtele de rang 2 si 3 au fost obligate la eliberarea autorizaţiei de Utilizator Final.
Referitor la reţinerea instanţei de fond, şi anume că autorizaţia de antrepozit fiscal a fost retrasă pentru neîntregirea garanţiei bancare la suma solicitata de către intimată, recurenta a precizat că garanţia a fost executată parţial de către intimată şi că, până la momentul retragerii autorizaţiei de antrepozit fiscal, părţile nu au ajuns la o clarificare a debitelor pentru care scrisoarea de garanţie bancara a fost executată. A mai precizat ca retragerea autorizaţiei de antrepozit fiscal de către intimată nu se limitează doar la acest motiv, la origine aflându-se greşita interpretare a pct. 3 din alin. (43) din H.G. nr. 44/2004.
Cât priveşte producerea unei pagube iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, recurenta a reiterat faptul ca efectul revocării acestei autorizaţii de antrepozit fiscal a pus societatea în situaţia imposibilităţii onorarii relaţiilor comerciale, blocând în totalitate activitatea de producţie din cadrul antrepozitului.
4. Procedura în faţa instanţei de recurs Intimata - pârâtă D.R.A.O.V., în nume propriu şi pentru A.N.V., a formulat note de şedinţă, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond, ca fiind legală şi temeinică.
II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând sentinţa criticată, prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, inclusiv ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Măsura de suspendare a executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004, constituie un instrument procedural menit să asigure protecţia juridică provizorie a subiectelor de drept în sarcina cărora actul administrativ dă naştere unor obligaţii, până la evaluarea acestuia de către instanţa de contencios administrativ învestită cu acţiunea în anulare. Sau, aşa cum a reţinut Curtea Constituţională (Decizia nr. 349 din 24 aprilie 2012, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 394 din 13 iunie 2012), „dreptul de a solicita suspendarea executării unui act administrativ (...) constituie o garanţie procesuală aflată la îndemâna părţii interesate pentru evitarea efectelor negative pe care punerea în executare a actului administrativ unilateral a cărui anulare s-a solicitat le-ar putea avea asupra acesteia".
Această măsură de protecţie, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute cumulativ de lege:
- cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ;
- paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Îndeplinirea celor două condiţii este verificată în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu sau impozabil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanţă.
Înalta Curte constată că, în speţă prima instanţă a interpretat şi aplicat corect prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reţinând neîndeplinirea condiţiei cazului bine justificat.
De aceea, cel puţin la nivelul aparenţei dreptului, în acord cu cele reţinute de judecătorul primei instanţe, Înalta Curte constată că nu există un indiciu de nelegalitate al actului atacat.
În jurisprudenţa sa (spre exemplu, Decizia nr. 737 din 14 februarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1185/44/2011), Înalta Curte a reţinut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa trebuie să îşi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ. Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept, care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.
Or, în cauză, în sensul celor expuse, nu suntem în prezenţa unor împrejurări vădite de fapt sau de drept care să facă dovada îndeplinirii cerinţei referitoare la cazul bine justificat în sensul art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Constatând că sentinţa recurată este legală si temeinică si că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC I.D.C. SRL - Filiala Arad prin Administrator Judiciar C.I.R. Sprl împotriva încheierii din 14 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7547/2013. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 4761/2013. Contencios → |
|---|
