ICCJ. Decizia nr. 4779/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4779/2013
Dosar nr. 8173/101/2012
Şedinţa de la 29 martie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului
Prin cererea înregistrată la data de 31 mai 2012 pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta B. (L.) R.A., în contradictoriu cu pârâta U.S.H. Bucureşti şi chematul în garanţie Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a solicitat obligarea la eliberarea diplomei de licenţă şi a suplimentului la diplomă, în termen de 30 de zile de la pronunţarea hotărârii şi, respectiv, la tipizarea formularelor de diplomă în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii, sub sancţiunea plăţii daunelor cominatorii în cuantum de 1.500 RON pentru fiecare zi de întârziere.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a urmat cursurile Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine, Secţia Engleză-Spaniolă din cadrul U.S.H., promoţia 2009, a susţinut şi promovat Examenul de Licenţă în sesiunea din iulie 2009. În urma promovării acestui examen, universitatea pârâtă i-a eliberat adeverinţa din 11 aprilie 2009.
Întrucât adeverinţa menţionată are ca termen de valabilitate 12 luni, reclamanta a solicitat universităţii pârâte, în baza art. 20 din Regulamentul privind regimul actelor de studii din învăţământul superior, aprobat prin O.M.E.C.T. nr. 2284/2007, eliberarea diplomei de licenţă şi a suplimentului la diplomă.
Reclamanta a susţinut că din momentul înscrierii la facultate şi până la absolvirea acesteia a îndeplinit toate obligaţiile ce-i reveneau potrivit contractului de studii încheiat cu Universitatea şi Regulamentul privind activitatea profesională a studenţilor, în sensul că şi-a plătit taxele de studii, a susţinut şi promovat toate examenele de an, inclusiv examenul de licenţă.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii învăţământului nr. 1/2011, Legii nr. 84/1995 şi dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă.
2.1. Prin Sentinţa civilă nr. 827 din data de 17 septembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1358/54/2012, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a curţii de apel şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reţinând, în esenţă, următoarele:
Prezentul litigiu are ca obiect obligarea unei instituţii de învăţământ superior la eliberarea diplomei de licenţă.
Pârâta U.S.H. din Bucureşti se încadrează în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 554/2004.
În raport cu dispoziţiile Legii nr. 443/2002 şi ale art. 1 din H.G. nr. 81/2010, U.S.H. din Bucureşti nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale, fiind încadrată în categoria autorităţilor publice locale.
Având în vedere rangul local al pârâtei, conform art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a cauzei revine tribunalului.
Totodată, a reţinut Curtea de apel că, raportat la dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., cererea de chemare în garanţie a Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este o cerere incidentală, care se soluţionează de instanţa competentă să soluţioneze acţiunea principală.
2.2. Învestit cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Tribunalului Mehedinţi, secţia a II- a civilă, contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 4397 din data de 1 noiembrie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 8173/101/2012, a admis excepţia necompetenţei materiale a tribunalului, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal spre soluţionarea conflictului.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că, din interpretarea dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 443/2002 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, rezultă că pârâta U.S.H. Bucureşti este asimilată autorităţii publice centrale, fiind competentă să presteze un serviciu public.
Prin urmare, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a apreciat că litigiul este de competenţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Craiova.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.
Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ îl reprezintă, în principal, obligarea unei instituţii de învăţământ superior să elibereze diploma de licenţă.
Pârâta U.S.H. din Bucureşti este o autoritate publică, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 554/2004.
U.S.H. din Bucureşti a fost înfiinţată prin Legea nr. 443/2002, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
Totodată, potrivit art. 121 din Legea nr. 1/2011, Ministerul Educaţiei Naţionale (Ministerul Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului) este autoritate publică şi este abilitat să urmărească, să controleze aplicarea şi respectarea reglementărilor legale în domeniul învăţământului superior. De asemenea, controlează modul în care universităţile îşi exercită autonomia universitară, îşi asumă misiunea generală şi pe cea proprie şi îşi exercită răspunderea publică.
Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ pe acelaşi palier cu Ministerul Educaţiei Naţionale, neavând aceleaşi competenţe şi responsabilităţi ca instituţie publică, responsabilă de fundamentarea şi aplicarea strategiei globale a învăţământului.
Aceste prerogative legale revin unui organ central al administraţiei publice, astfel că unitatea de învăţământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educaţiei.
În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituţie, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autorităţile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.
În speţă, U.S.H. din Bucureşti nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecinţa unei delegări de competenţe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem naţional de învăţământ.
În mod evident, U.S.H. din Bucureşti este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.
În alţi termeni, U.S.H. din Bucureşti nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conţine o asemenea dispoziţie cu privire la universitatea pârâtă.
Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorităţi publice locale.
Faţă de argumentele expuse, Înalta Curte reţine că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanţei competente material, două criterii, şi anume: (i) rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice; (ii) criteriul valoric.
În cauza de faţă, este aplicabil primul criteriu enunţat, astfel că, raportat la rangul local al autorităţii publice pârâte - U.S.H. - competenţa de soluţionare a litigiului revine tribunalului.
De asemenea, se cuvine a observa dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
Or, în litigiul de faţă, este evident faptul că cererea de chemare în garanţie este o cerere incidentală care va fi soluţionată de către instanţa competentă să soluţioneze cererea principală.
2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta B. (L.) R.A., în contradictoriu cu pârâţii U.S.H. şi Ministerul Educaţiei Naţionale/Ministerul Tineretului şi Sportului (fostul Minister al Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului) în favoarea Tribunalului Mehedinţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2013.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 4764/2013. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 4781/2013. Contencios → |
|---|
