ICCJ. Decizia nr. 4781/2013. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4781/2013
Dosar nr. 6029/2/2010
Şedinţa publică de la 2 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. 6029/2/2010 din 06 iulie 2010 reclamanta SC R.T. SRL a formulat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, contestaţie împotriva Deciziei nr. 24 din 17 iunie 2010 prin care a fost sancţionată pentru fapte ce ar reprezenta latura obiectivă a contravenţiilor cuprinse în art. 51 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, apreciind că decizia atacată este nelegală şi netemeinică şi solicitând instanţei să dispună anularea acesteia şi exonerarea reclamantei de la plata sumei de 216.097 RON.
În motivarea contestaţiei reclamanta a arătat că decizia atacată este nelegală faţă de modalitatea de demarare a procedurii de investigaţie de către Consiliul Concurenţei precum şi faţă de modalitatea de finalizare a investigaţiilor cu încălcarea dreptului la apărare al reclamantei.
Astfel, s-a susţinut că investigaţia a fost dispusă ca urmare a unei plângeri a unei societăţi de asigurări pentru care nu s-a făcut dovada că ar fi suferit un prejudiciu real şi direct, nefiind întrunite condiţiile prev. de art. 34 din Legea nr. 21/1996 pentru efectuarea investigaţiilor privind faptele cuprinse în art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996.
Totodată s-a invocat şi nerespectarea dispoziţiilor art. 43 din Legea nr. 21/1996 privitoare la necesitatea audierii agenţilor economici participanţi la înţelegere, întrucât deşi reprezentantul său a solicitat acordarea unui nou termen de către Consiliul Concurenţei pentru a se putea prezenta, acest lucru a fost ignorat.
A mai susţinut reclamanta că scopul întâlnirii nu a fost stabilirea unor tarife, ci stabilirea unei modalităţi comune de lucru care să le faciliteze recuperarea într-un termen mai scurt a creanţelor de la asigurători.
S-au mai invocat şi erori de fapt existente în raportul Consiliului Concurenţei reclamanta având un procent de piaţă în materia asigurărilor mai mic decât cel reţinut.
S-a mai arătat în acţiune că în mod greşit pârâtul a avut în vedere, la stabilirea amenzii, întreaga sa cifră de afaceri, deşi societatea desfăşoară şi alte activităţi (vânzare de maşini şi piese de schimb), aceste activităţi reprezentând peste 80% din cifra de afaceri, nefiind avute în vedere nici obligaţiile fiscale ale reclamantei de 564.230 RON.
Hotărârea instanţei de fond.
Prin Sentinţa nr. 7189 din 30 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins contestaţia formulată de reclamanta SC R.T. SRL în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin Decizia Consiliului Concurenţei nr. 24 din 17 iunie 2010 s-a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin (1) lit. a) din Legea Concurenţei nr. 21/1996, republicată, prin participarea la o înţelegere având ca obiect şi ca efect fixarea tarifelor pe piaţa întreţinerii şi reparării autovehiculelor din municipiul Slobozia, judeţul Ialomiţa şi din localităţile învecinate, de către: SC S. SRL, SC S.I. SRL, SC I.S.S. SA, SC RT SRL şi SC E.S. SRL (în prezent SC E.S.T. SRL).
În temeiul art. 51 din Legea Concurenţei nr. 21/1996, republicată, s-a dispus sancţionarea societăţilor comerciale participante la înţelegerea anticoncurenţială, sancţiunea aplicată reclamantei SC R.T. SRL fiind amenda în valoare de 216.097 RON, reprezentând 3,6% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancţionării.
S-a reţinut că la data de 30 octombrie 2008 în cadrul unei întâlniri desfăşurate în Slobozia părţile implicate au încheiat o înţelegere anticoncurenţială, având ca obiectiv fixarea tarifelor pentru ora de manoperă pentru serviciile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor. Tot în cadrul acestei întâlniri a fost stabilit un plan comun de acţiune care prevedea o serie de acţiuni comune şi individuale ale părţilor implicate având ca obiectiv final creşterea tarifelor pentru ora de manoperă.
În ceea ce priveşte motivele de nelegalitate invocate de reclamantă, referitoare la lipsa unei plângeri din partea unei persoane juridice care să fi suferit un prejudiciu real şi direct şi la nerespectarea dreptului la apărare al reclamantei, Curtea de apel a reţinut că investigaţia a fost declanşată, din oficiu, prin ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 70 din 18 februarie 2009, iar informaţiile transmise de SC G.A., precum şi cele deţinute de Consiliul Concurenţei, au constituit indicii sub aspectul posibilei încălcări a Legii concurenţei nr. 21/1996 şi au stat la baza declanşării, din oficiu, a investigaţiei.
De asemenea, s-a mai reţinut că reclamanta a comunicat în scris punctul său de vedere ce a fost analizat în cuprinsul deciziei contestate, iar cu privire la lipsa motivată a reprezentantului reclamantei de la audiere, a fost apreciată că fiind o "neprezentare", astfel că potrivit alin. (3) al art. 43 din Legea nr. 21/1996, Consiliul Concurenţei putea continua procedura de investigaţie.
În ceea ce priveşte existenţa înţelegerii, s-a avut în vedere conţinutul e-mail-ului din 31 octombrie 2008 din care rezultă că în urma întâlnirii din 30 octombrie 2008 a reprezentanţilor celor 5 societăţi comerciale s-a întocmit un proiect de adresă care să fie comunicată către societăţile de asigurare prin care se modificau tarifele de decontare a manoperei şi erau stabilite aceste tarife la sumele de 25 euro pentru autoturisme, 30 euro pentru autoutilitare şi 35 euro pentru camioane, precum şi e-mail-urile din 04 noiembrie 2008, 05 noiembrie 2008 şi 11 noiembrie 2008, adresa comună din 06 noiembrie 2008 şi adresele trimise în data de 11 noiembrie 2008 şi după această dată, care fac referire la aceleaşi tarife.
A mai reţinut judecătorul fondului că părţile implicate în înţelegere deţin cumulat aproximativ 84% din cota de pe această piaţă, mult peste limita minimă de 10% prevăzută de art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, precum şi că reclamanta este autorizată să efectueze reparaţii la orice marcă de autoturism.
Cu privire la individualizarea amenzii, Curtea a reţinut că potrivit art. 51 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, cuantumul amenzii ce se aplică pentru această faptă este între 0,5% şi 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancţionării faptei neexistând niciun temei legal în susţinerea interpretării dată de reclamantă, potrivit căreia textul se referă doar la cifra de afaceri obţinută din activităţile vizate de înţelegerea anticoncurenţială, fiind aplicată o amendă redusă de 3,6 % din cifra de afaceri.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs SC R.T. SRL Slobozia, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, recurenta-reclamantă a susţinut în esenţă că decizia atacată este nelegală şi netemeinică.
Astfel, susţine recurenta că decizia este nelegală, având în vedere modul în care a fost demarată procedura de investigaţie cât şi modalitatea în care intimatul-pârât a finalizat investigaţiile, cu încălcarea dreptului la apărare al acesteia.
Susţine recurenta că nici în raportul întocmit cu ocazia cercetărilor efectuate şi nici în cuprinsul deciziei atacate nu s-a menţionat prejudiciul pe care l-ar fi suferit societatea de asigurări.
Apreciază recurenta că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru efectuarea investigaţiilor privind faptele cuprinse în art. 5 din Legea nr. 21/1996 şi în consecinţă toate actele efectuate în cadrul acestui control sunt lovite de nulitate absolută, invocând în acest sens prevederile art. 43 din Legea concurenţei potrivit cărora este obligatorie audierea agenţilor economici participanţi la înţelegere.
În ceea ce priveşte netemeinicia deciziei atacate, recurenta a susţinut că în cauză nu au fost încălcate dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 21/1996 întrucât întâlnirea celor cinci societăţi nu a avut ca scop stabilirea unor tarife care să fie impuse societăţilor de asigurare şi beneficiarilor de servicii, scopul acestei întâlniri fiind acela de a stabili o modalitate comună de lucru, care să faciliteze recuperarea într-un termen scurt a creanţelor de la asigurări precum şi stabilirea unei proceduri comune de lucru.
Totodată recurenta a criticat soluţia instanţei de fond susţinând în esenţă că nu există premisa săvârşirii unei contravenţii, atât ale laturii obiective a faptelor reţinute cât şi elementul subiectiv respectiv intenţia de a stabili un monopol la nivel zonal, în ceea ce priveşte activitatea de reparaţii auto.
Cu privire la cuantumul amenzii stabilite, recurenta a susţinut că sancţiunea ar trebui raportată la cifra de afaceri rezultată din serviciile prestate şi nu prin aplicarea amenzii la întreaga cifră de afaceri.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Intimatul Consiliul Concurenţei a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului formulat şi menţinerea soluţiei instanţei de fond ca legală şi temeinică, susţinând în esenţă că Decizia nr. 24/2010 a fost emisă cu respectarea tuturor condiţiilor legale.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat şi urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ., potrivit considerentelor expuse în continuare.
Conform Deciziei nr. 24/2010 emisă de Consiliul Concurenţei s-a dispus sancţionarea unui număr de cinci agenţi economici, printre care şi SC R.T. SRL pentru încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 constatând că între aceştia a existat o înţelegere anticoncurenţială ce intră sub incidenţa acestor dispoziţii legale, care a avut ca obiect şi ca efect fixarea tarifelor pentru ora de manoperă pentru serviciile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor, respectiv 25 euro fără TVA pentru autovehicule, 30 euro fără TVA pentru autoutilitare şi 35 euro fără TVA pentru autocamioane şi semiremorci, stabilindu-se totodată şi un plan comun de acţiune, în ceea ce priveşte relaţiile cu societăţile de asigurare, având ca obiectiv final, creşterea tarifelor pentru manoperă.
Sancţiunea aplicată recurentei-reclamante în temeiul art. 51 din Legea concurenţei nr. 21/1996 pentru înţelegerea anticoncurenţială privind fixarea tarifelor pentru ora de manoperă a fost amenda în valoare de 216.097 RON reprezentând 3,6% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancţionării.
Principalele critici formulate vizează motive de nulitate absolută a deciziei autorităţii intimate, recurenta-reclamantă susţinând că actele de control cât şi decizia atacată încalcă dispoziţiile legale prevăzute de art. 34 din Legea nr. 21/1996, investigaţia fiind demarată de plângerea formulată de către o persoană care nu a făcut dovada unui prejudiciu real şi direct.
Susţinerile recurentei reclamante sunt însă nefondate întrucât astfel cum în mod corect a constatat şi instanţa de fond prin sentinţa recurată, temeiul de drept al declanşării investigaţiei este art. 34 lit. a) din Legea nr. 21/1996, investigaţia fiind deschisă din oficiu şi nu dispoziţiile art. 34 lit. b) din acelaşi act normativ (privind plângerea) astfel cum în mod eronat susţine recurenta.
Adresa din 21 ianuarie 2009 a SC G.A. SA nu a fost considerată plângere de către autoritatea de concurenţă întrucât nu erau îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 3 alin. (2) şi (3) din Regulamentul pentru aplicarea prevederilor art. 5 şi 6 din Legea concurenţei nr. 21/1996 republicată privind practicile anticoncurenţiale în cazul plângerilor.
Astfel fiind adresa în cauză neîndeplinind condiţiile prevăzute de regulament şi care nu constituie o plângere în sensul prevederilor art. 34 lit. b) din lege, a constituit o sursă de informaţii care a condus intimata la declanşarea unei investigaţii din oficiu în baza art. 34 lit. a) din lege.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentei referitoare la încălcarea dreptului la apărare prin neparticiparea reprezentantului societăţii la audiere, Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, având în vedere că aceasta şi-a comunicat punctul de vedere, care a fost de altfel analizat în decizia contestată iar din probatoriul administrat în cauză rezultă că aceasta a fost convocată pentru a se prezenta la audiere şi i-a fost adus la cunoştinţă posibilitatea legală de a formula observaţii în scris faţă de concluziile raportului de investigaţie, drept pe care aceasta şi l-a exercitat prin adresa din 9 iunie 2010.
Nu pot fi reţinute nici criticile recurentei-reclamante vizând netemeinicia deciziei cât şi a sentinţei atacate, conform cărora scopul întâlnirii celor cinci societăţi a fost acela de a stabili o modalitate comună de lucru care să faciliteze recuperarea într-un termen mai scurt al creanţelor de la asigurători întrucât, din probatoriul administrat în cauză a rezultat existenţa cartelului având ca obiect fixarea tarifului pentru ora de manoperă, obţinându-se atât o creştere a tarifelor cât şi o aliniere a participanţilor la acest nivel.
În fapt, prin fixarea preţurilor între concurenţi, societăţile comerciale implicate în înţelegerea anticoncurenţială printre care şi recurenta, au influenţat manifestarea liberă a mecanismelor pieţei ce are ca efect stabilirea unor preţuri competitive, aceasta fiind restricţionată sau chiar împiedicată.
Din întregul material probator administrat în cauză a rezultat că, în mod corect s-a reţinut prin sentinţa pronunţată de către instanţa de fond faptul că înţelegerea dintre recurenta-reclamantă şi celelalte societăţi comerciale implicate constituie fapta contravenţională prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 218/1996 republicată.
În ceea ce priveşte criticile recurentei cu privire la individualizarea amenzii aplicate, Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate întrucât dispoziţiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 prevăd modalitatea de stabilire a cuantumului amenzii, în raport de cifra de afaceri totală realizată de agentul economic sancţionat şi nu prin aplicarea procentului stabilit la diferenţa dintre veniturile realizate din prestările de servicii şi impozitul aferent.
Pe de altă parte, astfel cum a rezultat din probatoriul administrat în cauză, la stabilirea amenzii aplicate s-au avut în vedere atât gravitatea faptei, durata acesteia cât şi circumstanţa atenuantă, intimata luând în considerare rolul exclusiv pasiv sau imitativ pe care l-a avut recurenta-reclamantă în săvârşirea încălcării.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, în cauză nefiind incident niciunul din motivele de casare sau modificare a acesteia şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC R.T. SRL Slobozia împotriva Sentinţei nr. 7189 din 30 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2013.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 4779/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4783/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
