ICCJ. Decizia nr. 4789/2013. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4789/2013
Dosar nr. 11487/302/2007
Şedinţa publică de la 2 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti la data de 20 noiembrie 2007 sub numărul 11487/302/2007, reclamantul Ministerul Dezvoltărilor, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor a chemat în judecată pe pârâta U. din Oradea, solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 25.540,26 euro sumă solicitată conform art. 17 şi 18 din Condiţiile Generale ale Contractului de Grant din 5 februarie, reprezentând finanţare necuvenită încasată sub formă de avans, compusă din 11.119,08 euro, reprezentând fonduri Phare şi 23.374,36 RON, reprezentând cofinanţare de la bugetul de stat; obligarea pârâtei, în baza art. 18.4 din Anexa II a contractului, la plata comisionului bancar suportat de Autoritatea Contractuală la virarea sumelor menţionate la Punctul I, în valoare de 48,15 euro şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin contractul de grant pârâta a beneficiat de un împrumut nerambursabil ce urma să fie utilizat pentru implementarea proiectului "Formare Profesională şi Certificare în Informatică", pentru care a primit suma de 60.000 euro.
Prin Sentinţa civilă nr. 53 din 8 ianuarie 2008 s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea, reţinându-se că are relevanţă sub aspectul competenţei teritoriale instanţa unde pârâta îşi are sediul.
Prin Decizia civilă nr. 493 din 13 martie 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a s-a respins recursul declarat împotriva Sentinţei nr. 53 din 8 ianuarie 2008.
Prin Sentinţa civilă nr. 2501 din 5 martie 2010 a Judecătoriei Oradea, irevocabilă prin nerecurare, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.
Prin Sentinţa civilă nr. 679 din 1 iulie 2010, irevocabilă prin nerecurare, s-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Prin Încheierea de şedinţă din data de 2 februarie 2011, curtea de apel a respins excepţiile de necompetenţă materială şi teritorială de soluţionare a cauzei, reţinând că un contract de grant este un contract administrativ, iar sumele solicitate nu reprezintă taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale sau accesorii ale acestora.
Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 2438 din 28 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis cererea formulată de reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale şi a Locuinţei în contradictoriu cu pârâta U. Oradea; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 25.540,26 euro, reprezentând finanţare necuvenită sub formă de avans şi suma de 48,15 euro, reprezentând comision bancar.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că în baza Contractului de Grant din 5 februarie, pârâta a beneficiat de un împrumut nerambursabil pentru implementarea proiectului "Formare Profesională şi Certificare în Informatică", pentru care a primit un avans de 60.000 euro.
A mai reţinut instanţa fondului că pârâta avea obligaţia de a justifica modul în care a folosit finanţarea prin intermediul rapoartelor tehnice şi financiare, iar Agenţia de implementare avea obligaţia de a verifica dacă toate cheltuielile au fost efectuate în conformitate cu bugetul aprobat, dacă sunt eligibile potrivit art. 14 din Anexa II la contract şi dacă au fost îndeplinite celelalte obligaţii stabilite în sarcina beneficiarului.
De asemenea, judecătorul fondului a constatat că documentaţia depusă de către pârâtă nu respectă cerinţele prevăzute de art. 2 alin. (3) din Condiţiile Generale ale Contractului, constatându-se neeligibile unele cheltuieli, respectiv neprezentarea unor contracte de muncă încheiate conform cerinţelor din procedurile de plată, utilizarea unor forme de decontare neacceptabile - autofacturarea, înregistrându-se depăşiri ale unor linii bugetare în sumă de 2.197,51 euro, cheltuieli neefectuate în sumă de 954,97 euro şi venituri încasate din dobânzi, în sumă de 64,72 euro.
A reţinut judecătorul fondului că pârâta a decontat la capitolul bugetar "resurse umane" cheltuieli de salarizare pe bază de contracte civile de prestări servicii, cheltuieli pe care le-a apreciat neeligibile întrucât prin intrarea în vigoare a C. muncii - Legea nr. 53/2003 a fost eliminată posibilitatea încheierii acestor convenţii cu plata din fondul de salarii
S-a mai arătat în considerentele hotărârii că, faţă de situaţia de fapt reţinută, sunt incidente dispoziţiile art 17 alin. (2) din Condiţiile Generale ale Contractului de Grant în sensul că Autoritatea Contractantă a constatat faptul că la sfârşitul perioadei de implementare, costurile eligibile sunt mai mici decât costul total estimat menţionat la art. 3 alin. (1) din Condiţiile Speciale, iar potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (2), contribuţia autorităţii contractante este 80% din valoarea proiectului.
În fine, Curtea de Apel a reţinut că la sfârşitul perioadei de implementare suma decontată pentru proiectul total a fost de 43.215,76 euro iar potrivit contractului, partea de finanţare care i se cuvenea pârâtei era de 34.572,61 euro.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta Universitatea din Oradea, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea acestuia şi modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii numai pentru suma de 3.217,20 euro din care 2.197,51 euro, depăşiri ale unor linii bugetare, 954,97 euro, cheltuieli neefectuate şi 64,72 euro, venituri încasate din dobânzi, apreciind că diferenţa de 22.323,06 euro cheltuieli la capitolul "Resurse umane", nu este datorată la restituire.
În şedinţa publică din data de 2 aprilie 2013 şi prin notele de şedinţă depuse, recurenta pârâtă a invocat în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc. civ., ca motiv de ordine publică, excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în soluţionarea fondului cauzei.
În susţinerea excepţiei au fost invocate dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi dispoziţiile art. 10 din O.G. nr. 79/2003, considerându-se că în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, competenţa se stabileşte după criteriul valoric şi nu după criteriul funcţional al autorităţii publice centrale, solicitându-se trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Cererea de recurs este întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 3, 6, 7, 8 şi 9 şi art. 304 ind. 1 C. proc. civ.
Procedura în faţa instanţei de recurs
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând în esenţă că recurenta a decontat convenţii civile la capitolul "Resurse umane" deşi odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 53/2002 s-a eliminat în totalitate posibilitatea încheierii de convenţii civile de prestări servicii, a căror plată să se efectueze din fondul de salarii.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs.
Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată de către recurenta-pârâtă, constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Astfel cum rezultă din expunerea prezentată anterior, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 25.540,26 euro, conform art. 17 şi 18 din Condiţiile Generale ale Contractului de Grant din 5 februarie, reprezentând finanţare necuvenită încasată sub formă de avans, compusă din 11.119,08 euro, reprezentând fonduri Phare şi 23.374,36 RON, reprezentând cofinanţare de la bugetul de stat şi obligarea pârâtei, în baza art. 18.4 din Anexa II a contractului la plata comisionului bancar suportat de Autoritatea Contractuală la virarea sumelor menţionate la Punctul I, în valoare de 48,15 euro şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În interpretarea şi aplicarea normelor de competenţă cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudenţa Instanţei Supreme s-a reţinut cu caracter unitar că aceste dispoziţii instituie două criterii de determinare a competenţei materiale a instanţei de fond, după cum urmează:
- criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat;
- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.
Având în vedere obiectul cauzei de faţă, care priveşte o creanţă bugetară, rezultată din nereguli privind utilizarea fondurilor comunitare şi de cofinanţare, competenţa de soluţionare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul cuantumului sumei stabilită de actul administrativ atacat de până la 500.000 RON, indiferent dacă actul atacat este emis de o autoritate centrală.
Soluţia decurge şi din aplicarea prevederilor art. 3 din O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare la acel moment şi incidentă în cauză, conform art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit căruia sumele provenite din asistenţa financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană, precum şi din fondurile de cofinanţare care sunt rezultatul unor nereguli sau fraude reprezintă creanţe bugetare, a căror constatare urmează procedura din legislaţia în vigoare privind contestarea de plată a creanţelor bugetare.
În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanţă bugetară - în sumă de 25.540,26 euro şi 48,15 euro - asimilată creanţelor fiscale în sensul prevederilor C. proc. fisc., conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ se stabileşte în funcţie de criteriul valoric şi revine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti, competent şi din punct de vedere teritorial potrivit art. 10 alin. (3) din aceeaşi lege, acţiunea fiind introdusă la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, reclamantul exercitându-şi dreptul de opţiune.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse în temeiul art. 313 coroborat cu art. 312 alin. (3) şi art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, care va avea în vedere şi motivele de recurs invocate de pârâtă, ce privesc fondul pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de U. din Oradea împotriva Sentinţei nr. 2438 din 28 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2013.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 4784/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4791/2013. Contencios. Anulare acte... → |
|---|
