ICCJ. Decizia nr. 4792/2013. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4792/2013
Dosar nr. 1034/44/2011
Şedinţa publică de la 2 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin cererea înregistrată sub numărul 1034/44/2011 pe rolul Curţii de Apel Galaţi reclamanta Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură - Centrul Judeţean Brăila a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi a Judeţului Brăila anularea în tot a Încheierii nr. 51 din 27 iulie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României - Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care a fost respinsă contestaţia împotriva Deciziei nr. 21 din 30 mai 2011 emisă de Camera de Conturi a Judeţului Brăila şi implicit anularea în tot a Deciziei nr. 21 din 30 mai 2011 emisă de Camera de Conturi Judeţeană Brăila, ca fiind netemeinică, precum şi suspendarea executării celor două acte ce fac obiectul litigiului: Decizia nr. 21 din 30 mai 2011 emisă de Camera de Conturi Judeţeană Brăila şi Încheierii nr. 51 din 27 mai 2011, emisă de Curtea de Conturi a României - Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că în mod greşit s-a reţinut în sarcina sa obligativitatea verificării îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate privind lipsa datoriilor restante la bugetul de stat şi a datoriilor restante la bugetele locale, pentru toate cererile eligibile, privind PNDC în sectorul zootehnic (bovine/ovine/caprine) din anul 2007, prin solicitarea oficială a confirmărilor scrise de la organul de administrare fiscală teritorial al MFP, respectiv celui de impozite şi taxe locale, de la fiecare administraţie publică locală.
S-a mai susţinut că, având în vedere termenul foarte scurt privind depunerea, verificarea, autorizarea şi efectuarea plăţilor către solicitanţii - fermieri, A.P.I.A. - Centrul Judeţean Brăila nu putea cere fiecărui solicitant - fermier să prezinte adeverinţe, emise de autorităţile locale şi de Direcţia Finanţelor Publice Brăila, privind lipsa datoriilor la bugetele locale şi de stat.
De asemenea, s-a mai arătat în acţiune că, prin actele normative în vigoare şi cu relevanţă în cauză, A.P.I.A. nu era obligată să solicite autorităţilor statului informaţii cu privire la existenţa/inexistenţa datoriilor restante la bugetul de stat şi/sau la bugetul local, la data solicitării primei de către solicitanţii-fermieri, care au dat declaraţiile pe proprie răspundere în temeiul art. 292 din C. pen.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 227 şi art. 228 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specific Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, publicat în M. Of. nr. 832/13 decembrie 2010, raportat la dispoziţiile Legii nr. 94/1992, republicată, şi ale Legii nr. 554/2004.
Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 405/2011 din 7 decembrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, îndreptată prin Încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 13 februarie 2012, s-a respins ca fiind rămasă fără obiect cererea privind suspendarea executării Încheierii nr. 51 din 27 iulie 2011 a Curţii de Conturi a României şi a Deciziei nr. 21 din 30 mai 2011 a Camerei de Conturi a Judeţului Brăila; s-a respins ca nefondată cererea privind anularea Încheierii nr. 51 din 27 iulie 2011 a Curţii de Conturi a României şi a Deciziei nr. 21 din 30 mai 2011 a Camerei de Conturi a Judeţului Brăila.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că Decizia nr. 21 din 30 mai 2011 emisă de Camera de Conturi a Judeţului Brăila urmare controlului efectuat în cadrul APIA - Centrul Judeţean Brăila s-au constatat nereguli în ceea ce priveşte acordarea primelor pe exploataţie şi a primelor pe cap de animal prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. d) şi de art. 3 alin. (1) lit. d) din Anexa 1 la Ordinul M.A.D.R. nr. 295/2007, acordate în anul 2007.
Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestaţie care a fost respinsă prin Încheierea nr. 51 din 27 iulie 2011 emisă de către Curtea de conturi a României.
A constatat judecătorul fondului că potrivit prevederilor art. 24 alin. (3) din Ordinul MADR nr. 295/2007 în vigoare în perioada la care se referă deciziile contestate şi art. 6 din acelaşi ordin, personalul agenţiei reclamante nu avea ca obligaţii verificarea dacă în concret fiecare solicitant de primă are datorii către bugetul de stat, legislaţia în vigoarea în perioada supusă verificării reclamând o simplă declaraţie pe propria răspundere în acest sens a solicitantului.
A reţinut instanţa că deficienţele constatate se datorează carenţelor şi imperfecţiunilor actului normativ care a reglementat acordarea primei.
S-a arătat, însă, în considerentele sentinţei atacate că odată constatate deficienţele cu privire la întocmirea dosarelor privind primele de exploataţie de bovine, instituţia trebuia să efectueze toate măsurile necesare recuperării prejudiciului cauzat bugetului de stat prin acordarea primelor unor persoane care nu erau îndreptăţite să le primească, potrivit art. 2 alin. (2) şi art. 121din O.G. nr. 14/2010.
Astfel, chiar dacă este necesară reverificarea cererilor unui număr mare de producători iniţial declaraţi neeligibil, instanţa a apreciat că acest obiectiv poate fi realizat prin emiterea unor adrese cu conţinut standard către organele fiscale care pot furniza relaţii privind datoriile la bugetul de stat al solicitanţilor de prime.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare, în raport de împrejurarea că prin sentinţă se soluţionează fondul cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 rămâne fără obiect.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs recurenta-reclamantă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Brăila, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, a arătat în esenţă că instanţa de fond a omis să observe că nici O.U.G. nr. 125/2006 şi nici OMADR nr. 295/2007 nu au prevăzut în mod expres obligaţia de a verifica datoriile la bugetul de stat al solicitanţilor de primă.
De asemenea, s-a susţinut că în mod greşit instanţa a reţinut că sprijinul financiar a fost acordat în baza O.G. nr. 14/2010 şi nu în temeiul O.U.G. nr. 125/2006.
În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Procedura în faţa instanţei de recurs
Recurenta-reclamantă a depus concluzii scrise prin care a invocat, pe cale de excepţie, necompetenţa materială a Curţii de Apel Galaţi în soluţionarea fondului, solicitând stabilirea competenţei în favoarea Tribunalului Brăila.
Intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată de recurenta-reclamantă, constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
În raport de actele depuse la dosarul cauzei, se reţine că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie cererea privind anularea Încheierii nr. 51 din 27 iulie 2011 a Curţii de Conturi a României şi a Deciziei nr. 21 din 30 mai 2011 a Camerei de Conturi a Judeţului Brăila şi cererea de suspendarea executării actelor până la pronunţarea unei soluţii irevocabile.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice".
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) menţionate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României nr. 832/13 decembrie 2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care "suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia".
În raport de dispoziţiile legale menţionate, se reţine că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării este decizia structurii Curţii de Conturi prin care se respinge integral sau parţial contestaţia, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Este adevărat că regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din acelaşi regulament, "competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, aparţine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate în condiţiile Legii contenciosului administrativ".
Referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Dat fiind faptul că dispoziţiile din regulament menţionate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenţei materiale de soluţionare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecăţii, acesta fiind emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, respectiv de o autoritate publică judeţeană.
Dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de contencios administrativ.
De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziţii speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competenţa materială în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În concluzie, faţă de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ţinând seama de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 din C. proc. civ., stabileşte că în cazul în care se respinge total sau parţial contestaţia împotriva deciziei structurii Curţii de Conturi, revine competenţa materială de soluţionare a cauzei tribunalului, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, ca autoritate publică judeţeană.
În cazul în care, în procedura instituită de Regulament pentru soluţionarea contestaţiei la decizie intervine desfiinţarea/anularea deciziei emise de structura Curţii de Conturi, printr-o încheiere emisă de comisia de soluţionare a contestaţiei, care se substituie astfel deciziei structurii judeţene, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine Curţii de Apel, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât, în această situaţie, actul administrativ care produce efecte juridice şi "dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice", fiind supus executării este această încheiere emisă de o comisie care funcţionează în cadrul Curţii de Conturi a României, autoritate publică centrală.
În altă ordine, chiar dacă soluţiile în ceea ce priveşte excepţiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părţile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 259/32/2011, a fost respins recursul împotriva Sentinţei civile nr. 112/2011 a Curţii de Apel Bacău prin care s-a admis excepţia de nelegalitate şi s-a constatat nelegalitatea dispoziţiilor pct. 228 şi 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, întăreşte argumentele expuse anterior cu privire la competenţa materială de soluţionare a unor astfel cauze.
Cum în cauză, contestaţia împotriva Deciziei nr. 21 din 30 mai 2011 a Camerei de Conturi a Judeţului Brăila a fost respinsă integral prin Încheierea nr. 51 din 27 iulie 2011 emisă de Curtea de Conturi, Înalta Curte, ţinând seama de considerentele expuse, reţine că revenea competenţa de soluţionare a cauzei Tribunalului Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Prin urmare, în mod greşit instanţa de fond a reţinut că îi revine competenţa materială de soluţionare a cauzei.
Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, competenţa teritorială revine aceleiaşi instanţe.
În consecinţă, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) teza I şi alin. (61), art. 313 din C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va admite recursul formulat, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Această soluţie face de prisos analiza motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Brăila împotriva Sentinţei nr. 405/2011 din 7 decembrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competenţă soluţionare Tribunalului Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2013.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 4791/2013. Contencios. Anulare acte... | ICCJ. Decizia nr. 4794/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
