ICCJ. Decizia nr. 4811/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4811/2013
Dosar nr. 436/35/2010
Şedinţa publică de la 4 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin acţiunea formulată, reclamanta SC A. SA Satu Mare a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare, anularea în tot a Deciziei de impunere nr. 291 din 28 aprilie 2009 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 40545 din 28 aprilie 2009, ca netemeinice şi nelegale.
Prin precizarea de acţiune, înregistrată ulterior, reclamanta a menţionat că înţelege să conteste şi Decizia nr. 362 din 2 octombrie 2009, emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare, prin care s-a soluţionat contestaţia formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 291 din 28 aprilie 2009.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin Sentinţa nr. 19/CA/2012 - PI din 23 ianuarie 2012 Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a dispus următoarele:
- a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamanta SC A. SA Satu Mare, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare,
- a anulat în parte Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 362 din 2 octombrie 2009, Decizia de impunere nr. 291 din 28 aprilie 2009 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. 40545 din 28 aprilie 2009, emise de pârâta D.G.F.P. Satu Mare,
- a stabilit în sarcina societăţii reclamante obligaţia de plată către bugetul de stat a sumelor de 206.418 RON - impozit pe profit pentru perioada 2004 - 2008 şi de 21.353 RON - T.V.A. suplimentar pentru perioada 2004 - 2008,
- a obligat reclamanta la plata sumei de 18.116 RON în favoarea consultantului fiscal G.A., reprezentând diferenţă onorariu expertiză.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin Decizia nr. 362 din 2 octombrie 2009, emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul A.N.A.F., a fost respinsă ca neîntemeiată şi nemotivată contestaţia formulată de S.C A. SA pentru suma totală de 1.608.318 RON, reprezentând: 659.899 RON - impozit pe profit stabilit suplimentar, 530.318 RON - majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 293.267 RON TVA de plată suplimentară şi 124.834 - majorări de întârziere aferente TVA de plată, sumă stabilită prin Decizia de impunere nr. 291 din 28 aprilie 2009 emisă de Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Satu Mare - Activitatea de Inspecţie Fiscală, în baza Raportului de Inspecţie Fiscală nr. 40545 din 28 aprilie 2009.
În speţă, la solicitarea reclamantei SC A. SA, instanţa a încuviinţat efectuarea unei expertize fiscale, având următoarele obiective:
I. stabilirea obligaţiilor către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor de şomaj, pe care societatea le înregistra la data privatizării - 16 octombrie 2000, pentru care, potrivit Legii nr. 254/2002 şi Legii nr. 190/2004, s-au acordat înlesniri la plată, conform Ordinului comun al M.A.P.A.M. şi M.M.S.S.F. nr. 884 din 10 noiembrie 2003, nr. 611 din 20 noiembrie 2003 şi a Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 275 din 1 iulie 2008 şi pentru care D.G.F.P Satu Mare nu a efectuat operaţiile legale necesare, înregistrându-le în continuare în sold la 31 decembrie 2004 şi pentru perioada 2004 - 2008, în solduri care au denaturat constatările din Raportul de inspecţie fiscală nr. 40545 din 28 aprilie 2009;
II. referitor la impozitul pe profit suplimentar stabilit în Raportul de inspecţie fiscală: a) stabilirea rezultatului financiar real, pierdere sau profit, pe care societatea l-a realizat şi înregistrat curent şi cumulat la 31 decembrie 2003; b) stabilirea rezultatului financiar pierdere sau profit realizat pe anii 2004 - 2008, în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi cu situaţia reală, faptică a societăţii; c) stabilirea impozitului pe profit datorat pe anii 2004 - 2008; d) stabilirea diferenţelor faţă de actul de inspecţie fiscală;
III. referitor la TVA stabilită în Raportul de inspecţie fiscală, stabilirea TVA colectată, deductibilă şi de plată către Bugetul de stat pe anii 2004 - 2008 trimestrial şi cumulat şi a diferenţelor faţă de constatările din raport;
IV. prezentarea concluziilor cu privire la obligaţiile fiscale suplimentare stabilite prin Raportul de inspecţie fiscală nr. 40545 din 28 aprilie 2009 şi cuprinse în Decizia de impunere fiscală suplimentară nr. 291 din 28 aprilie 2009 a D.G.F.P. Satu Mare.
În considerentele hotărârii atacate s-a reţinut că suma totală a obligaţiilor de plată cuprinzând sumele eşalonate, dobânzile aferente şi obligaţiile curente, este, potrivit expertului fiscal, de 145.546,00 RON. Societatea a achitat sub formă de sume eşalonate, dobânzile aferente şi obligaţiile curente, suma de 133.696 RON, rămânând o diferenţă de achitat în sumă de 11.850 RON. Societatea are garanţii pentru eşalonare în sumă de 4.659,70 RON, la care se adaugă cheltuieli de judecată stabilite de instanţă în sumă de 5.000 RON, în total suma de 9.659,70 RON. Dacă se scade această sumă din cei 11.850,00 RON rezultă o diferenţă datorată la bugetul de stat în sumă de 2.190,30 RON.
Pe baza celor menţionate mai sus, expertul a concluzionat că SCA. S.A. nu a respectat în totalitate condiţiile impuse în Ordinul comun al M.A.P.A.M. şi M.M.S.S.F. nr. 884 din 10 noiembrie 2003, nr. 611 din 20 noiembrie 2003 şi a Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 275 din 1 iulie 2008 (prin care pârâţii M.A.D.R.-A.D.S, M.Ec.-A.N.A.F. şi A.V.A.S. au fost obligaţi să emită ordinul comun prevăzut de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 190/2004, în favoarea reclamantei SC A. SA Satu Mare), deci nu are dreptul la anularea dobânzilor penalizatoare în sumă de 347.815,41 RON şi a penalităţilor de întârziere în sumă de 7.986,98 RON.
Referitor la impozitul pe profit suplimentar stabilit în Raportul de inspecţie fiscală nr. 40545 din 28 aprilie 2009, pe baza actelor justificative menţionate în cuprinsul raportului de expertiză, expertul a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile impuse de prevederile art. 6 din Legea nr. 82 din 1991 şi art. 21 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 şi suma de 1.334.017,66 RON, considerată ca nedeductibilă facturilor fiscale, în realitate se încadrează în categoria cheltuielilor deductibile din punct de vedere fiscal.
Expertul fiscal a menţionat, de asemenea, şi că în Raportul de inspecţie fiscală a fost trecut în mod eronat ca şi valoare totală a facturilor de la societăţile afiliate suma de 1.754.007 RON.
Referitor la impozitul pe profit, expertul a concluzionat că societatea reclamantă datorează, conform raportului de expertiză, pentru perioada 2004 - 2008, suma de 206.418 RON, faţă de suma de 659.899 RON, menţionată în Raportul de inspecţie fiscală nr. 40545 din 28 aprilie 2009 şi Decizia de impunere fiscală suplimentară nr. 291 din 28 aprilie 2009.
În ceea ce priveşte taxa pe valoare adăugată suplimentară, stabilită în Raportul de inspecţie fiscală contestat, expertul a reţinut că societatea nu a colectat T.V.A.-ul aferent vânzărilor de clădiri către persoane fizice din anul 2006, că T.V.A.-ul aferent acestor vânzări de clădiri este în sumă de 20.384 RON (2.223 RON pentru vânzarea către V.C., 18.161 RON pentru vânzarea către R.G.), în aceste cazuri organul de control aplicând corect art. 137 din C. fisc.
Cu privire la T.V.A. deductibil, expertul a reţinut că societatea a achiziţionat în perioada 2004 - 2008 diverse bunuri, care nu au fost folosite în scopul realizării de operaţiuni generatoare de venituri (produse alimentare, produse sportive, obiecte decorative, cazare), în valoare totală de 10.082 RON, T.V.A.-ul aferent fiind în sumă de 969 RON, iar organul de control a aplicat corect legislaţia neacceptând la deducere acest T.V.A.
În urma analizei întregului capitol referitor la T.V.A. din Raportul de Inspecţie Fiscală, expertul fiscal a concluzionat următoarele:
- organul de control a stabilit corect T.V.A.-ul suplimentar în sumă de 21.353 RON (969 RON aferent produselor achiziţionate care nu au fost folosite în scopul realizării de venituri şi 20.384 RON aferent vânzărilor de imobile către persoane fizice).
- organul de control a stabilit în mod eronat T.V.A. suplimentar în sumă de 271.914 RON (182.471 RON aferent facturilor de la societăţile afiliate, 8.591 RON aferent facturilor storno, iar diferenţa de 80.852 RON - sumă ce nu este identificată în Raportul de Inspecţie Fiscală pe facturi sau alte acte justificative).
Referitor la T.V.A. de plată, s-a reţinut că societatea datorează, conform Raportului de Inspecţie Fiscală nr. 40545 din 28 aprilie 2009 şi a Deciziei de impunere fiscală suplimentară nr. 291 din 28 aprilie 2009 a D.G.F.P. Satu Mare, pentru perioada 2004 - 2008, o sumă de 293.267 RON, iar T.V.A. de plată datorat conform expertizei pentru perioada 2004 - 2008 este în sumă de 21.353 RON.
Expertul a considerat justificată neamortizarea construcţiilor casate, dar nu a putut lua în considerare valoarea de intrare a construcţiilor noi pentru a se stabili amortizarea fiscală, pentru motivul că valoarea de intrare a acestora nu are la bază acte justificative (facturi pentru materiale şi lucrări de construcţii montaj sau alte cheltuieli colectate pe bază de acte justificative în contul investiţiilor în curs) în perioada 1 ianuarie - 10 decembrie 2004.
Instanţa de fond a constatat că prin precizările depuse la dosar la data de 8 decembrie 2011 expertul fiscal a răspuns obiecţiunilor formulate de reclamanta SC A. SA la raportul de expertiză.
Având în vedere concluziile raportului de expertiză fiscală întocmit în cauză şi care, în opinia instanţei, a stabilit cuantumul obligaţiilor fiscale datorate de reclamanta SC A. S.A., cu luarea în considerare a situaţiei speciale create prin acordarea înlesnirilor la plată prin Ordinul comun al M.A.P.A.M. şi M.M.S.S.F. nr. 884 din 10 noiembrie 2003, nr. 611 din 20 noiembrie 2003 şi a Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 275 din 1 iulie 2008, Curtea de Apel Oradea a apreciat acţiunea precizată a reclamantei ca fiind în parte întemeiată.
Pe cale de consecinţă, în temeiul prevederilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, raportat la prevederile art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, instanţa a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamanta SC A. SA, a anulat în parte Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 362 din 2 octombrie 2009, Decizia de impunere nr. 291 din 28 aprilie 2009 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. 40545 din 28 aprilie 2009, emise de pârâta D.G.F.P. Satu Mare, a stabilit în sarcina societăţii reclamante obligaţia de plată către bugetul de stat a sumelor de 206.418 RON - impozit pe profit pentru perioada 2004 - 2008 şi de 21.353 RON - TVA suplimentar pentru perioada 2004 - 2008 şi a obligat societatea reclamantă la plata sumei de 18.116 RON în favoarea consultantului fiscal G.A., reprezentând diferenţă onorariu expertiză fiscală încuviinţată în cauză, conform decontului depus la dosar.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamanta SC A. SA, cât şi pârâta D.G.F.P. Satu Mare.
În motivarea căii de atac formulată, DGFP Satu Mare a susţinut netemeinicia şi nelegalitatea hotărârii recurate şi a invocat ca temei legal dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
În esenţă, această recurentă, a adus următoarele critici hotărârii atacate:
- instanţa de fond nu a ţinut seama de faptul că nu a fost încunoştiinţată despre efectuarea expertizei, astfel că nu are date referitoare la actele şi documentele analizate de consultantul fiscal.
- recurenta-reclamantă nu a respectat termenul de formulare a acţiunii în anulare împotriva Deciziei nr. 362 din 2 octombrie 2009, astfel că acţiunea promovată este tardivă, în raport de data comunicării deciziei.
- pe fondul cauzei se menţionează că Decizia nr. 362/2009 este legală şi temeinică.
În motivarea recursului formulat, recurenta-reclamantă SC A. SA Satu Mare susţine, în esenţă, că:
- instanţa de fond, în mod greşit a respins solicitarea sa privind completarea raportului de expertiză cât şi pe cea de efectuare a unei contraexpertize necesare pentru dezlegarea în totalitate a pricinii, inclusiv în ceea ce priveşte solicitarea sa vizând anularea obligaţiei privind impozitul suplimentar pe profit în perioada 2004 - 2008, în sumă de 206.418 RON, în urma cuprinderii în baza de cheltuieli a sumei de 1.958.822,50 RON, reprezentând amortizarea mijloacelor fixe noi calculate pentru această perioadă;
- în mod nelegal instanţa de fond nu i-a acordat toate cheltuielile de judecată, încălcând prevederile art. 274 C. proc. civ.
SC A. SA a formulat întâmpinare la recursul D.G.F.P. Satu Mare prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, susţinând că nu au fost încălcate normele procedurale referitoare la expertiză cât şi nelegalitatea actelor administrative-fiscale contestate.
D.G.F.P. Satu Mare a formulat întâmpinare la recursul recurentei reclamante prin care a solicitat respingerea acestuia, iar pe fond respingerea acţiunii.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând recursul formulat de D.G.F.P. Satu Mare, apreciază că acesta este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al prezentei decizii, reclamanta, prin acţiunea promovată la 13 aprilie 2010, a solicitat anularea Deciziei de impunere nr. 291 din 28 aprilie 2009 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 40545 din 28 aprilie 2009.
Ulterior, la 31 ianuarie 2011, reclamanta a formulat precizare la acţiune, în sensul că înţelege să conteste inclusiv Decizia nr. 362 din 2 octombrie 2009.
Prin concluziile scrise depuse la instanţa de fond, DGFP Satu Mare a invocat tardivitatea acţiunii privind Decizia nr. 362 din 2 octombrie 2009 în raport de data comunicării acesteia.
Prin sentinţa recurată, instanţa de fond a anulat în parte Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 362 din 2 octombrie 2009, Decizia de impunere nr. 291/2009 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. 40545/2009.
În cuprinsul Titlului IX C. proc. fisc., "Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale", legiuitorul a prevăzut procedura de contestare pe cale administrativă a actelor administrative fiscale, încadrându-se în această categorie şi deciziile de impunere.
De asemenea, în cuprinsul dispoziţiilor art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. se prevede că deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestator la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.
În raport de aceste dispoziţiile legale, instanţa de recurs reţine că prin instituirea acestei proceduri speciale prin O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, se poate formula acţiune la instanţa de contencios administrativ competentă numai împotriva deciziilor de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă.
Potrivit acestei proceduri speciale, plenitudinea de jurisdicţie a instanţelor de contencios administrativ presupune anularea actului administrativ fiscal emis în soluţionarea contestaţiei sau constatarea refuzului nejustificat şi nu soluţionarea unei cereri de competenţa exclusivă a autorităţii publice în cadrul unei proceduri prealabile.
Faţă de considerentele expuse, soluţia instanţei de fond întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 este nelegală întrucât, aşa cum s-a reţinut anterior, actul administrativ fiscal care putea face obiectul cererii de chemare în judecată era Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 362/2009, şi nu Decizia de impunere nr. 291/2009 şi Raportul de inspecţie fiscală care a stat la baza emiterii acesteia.
În consecinţă, este inadmisibil capătul de acţiune care vizează decizia de impunere şi implicit actele care au stat la baza emiterii acesteia.
În altă ordine, capătul de acţiune referitor la Decizia nr. 362 din 2 octombrie 2009 este tardiv formulat, astfel cum corect a susţinut autoritatea publică pârâtă, atât în faţa instanţei de fond cât şi prin criticile formulate.
Din cuprinsul cererii de chemare în judecată cât şi în notele de şedinţă depuse pentru termenul din 6 decembrie 2010, rezultă că plângerea prealabilă formulată de reclamantă în condiţiile Titlului IX C. proc. fisc., a fost respinsă prin Decizia nr. 362 din 2 octombrie 2009, comunicată şi înregistrată sub numărul 163 din 9 octombrie 2009.
Conform dispoziţiilor art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., această decizie putea fi atacată de către reclamantă la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile Legii nr. 554/2004, respectiv în termen de 6 luni de la data comunicării acesteia, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. a) din acest act normativ.
Cum Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 362 din 2 octombrie 2009 a fost comunicată la 9 octombrie 2009, astfel cum însăşi reclamanta a menţionat, formularea cererii de anulare a acesteia la 31 ianuarie 2011, cu nesocotirea prevederilor art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, conduce la concluzia că o astfel de cerere este tardiv formulată.
În raport de această concluzie, este de prisos analiza celorlalte critici formulate de recurenta D.G.F.P. Satu Mare.
În consecinţă, faţă de toate considerentele expuse şi în raport de dispoziţiile art. 312 coroborat cu art. 314, în condiţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de D.G.F.P. Satu Mare, va casa sentinţa atacată, va respinge capătul de acţiune care vizează Decizia de impunere nr. 291/2009, ca inadmisibil şi ca tardiv formulat capătul de acţiune referitor la Decizia nr. 362/2009.
În ceea ce priveşte recursul formulat de reclamanta SC A. SA Satu Mare, dată fiind soluţia de casare a sentinţei recurate cât şi cea menţionată anterior cu privire la capetele de cerere ale acţiunii formulată de reclamantă, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, fiind de prisos analiza criticilor formulate pe fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Cu majoritate,
Respinge recursul declarat de SC A. SA Satu Mare împotriva Sentinţei nr. 19/CA/2012 - P.I. din 23 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare împotriva aceleiaşi sentinţe.
Casează sentinţa atacată.
Respinge capătul de acţiune formulat împotriva Deciziei de impunere nr. 291 din 28 aprilie 2009, ca inadmisibil.
Respinge capătul de acţiune formulat împotriva Deciziei nr. 362 din 2 octombrie 2009, ca tardiv formulat.
Cu opinia separată a doamnei judecător C.I., în sensul respingerii recursurilor declarate de SC A. S.A. Satu Mare şi de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare împotriva Sentinţei nr. 19/CA/2012 - P.I. din 23 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2013.
OPINIA SEPARATĂ
Contrar opiniei majoritate, consider că recursul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Satu Mare este nefondat.
Excepţia tardivităţii formulării cererii de anulare a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 362 din 2 octombrie 2009 nu poate fi primită.
Reclamanta SC A. SA Satu Mare a formulat acţiune în instanţa de contencios administrativ prin care a solicitat anularea Deciziei de impunere nr. 291 din 28 aprilie 2009 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 40545 din 28 aprilie 2009, arătând că prin Decizia nr. 362 din 2 octombrie 2009 a fost respinsă contestaţia formulată.
Acţiunea a fost depusă la 10 aprilie 2010 (prin poştă), cu respectarea termenului prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
La termenul de judecată din 11 octombrie 2010, reclamanta şi-a precizat acţiunea, astfel încât a arătat expres că a contestat în instanţă şi Decizia nr. 362 din 2 octombrie 2009.
Această afirmaţie nu constituie o completare a acţiunii iniţiale, ci o precizare asupra obiectului acesteia, în condiţiile în care precizarea a fost solicitată chiar de judecătorul fondului.
Rezultă că reclamanta nu a formulat cererea de anulare a Deciziei nr. 363 din 2 octombrie 2009 la 31 ianuarie 2011, astfel cum s-a reţinut în opinia majoritară, ci odată cu acţiunea introductivă.
Prin urmare, excepţia tardivităţii urma să fie respinsă ca nefondată.
Excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală, ca acte premergătoare, ce se atacă odată cu actul administrativ-fiscal este, de asemenea, nefondată.
Conform principiilor generale ale materiei contenciosului administrativ, o atare cerere este admisibilă, mai mult, dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, permit instanţei să se pronunţe şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii.
Pe fondul cererii de recurs, se constată că recurenta-pârâtă a fost citată pentru a participa la realizarea expertizei, împrejurarea neprezentării îi este imputată numai acesteia.
Obiectivele expertizei încuviinţate de judecătorul fondului nu exced cadrului legal al procesului.
Referirea la anumite date anterioare a fost făcută în contextul stabilirii existenţei plăţii la termen a datoriilor curente ale societăţii, pe întreaga perioadă a eşalonării, conform apărărilor reclamantei.
În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanta SC A. SA, opinia este în sensul respingerii ca nefondat.
Efectuarea unui supliment la expertiză sau a unei contraexpertize nu ar fi fost relevante pentru dezlegarea pricinii, întrucât reclamanta nu a depus documente justificative care să ducă la admiterea cererii.
Situaţia a fost lămurită de către expert, pe baza documentelor anexate, astfel încât solicitarea reclamantei a fost în mod corect respinsă de prima instanţă.
Faţă de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., recursurile urmau să fie respinse ca nefondate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4773/2013. Contencios. Alte cereri. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 4821/2013. Contencios → |
|---|
