ICCJ. Decizia nr. 4830/2013. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4830/2013
Dosar nr. 9269/2/2012
Şedinţa publică de la 4 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanţii N.I. şi D.V. au chemat în judecată pârâta C.C.S.D. solicitând obligarea pârâtei la plata unei amenzi civile în cuantum de 20% din salariul minim brut pe zi de întârziere, începând cu data de 2 aprilie 2012 şi până la data îndeplinirii obligaţiei "de a face", adică transmiterea Dosarului de despăgubiri nr. 37079/CC unui evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare şi emiterea titlului de despăgubire conform sumei înscrise în raportul de evaluare şi la plata unei sume în cuantum de 6.000 RON reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în Sentinţa civilă nr. 3331 din 10 mai 2011, pe perioada 2 aprilie 2012 - 2 decembrie 2012.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că prin Sentinţa civilă nr. 3331 din 10 mai 2011, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 1883/2/2010, definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 1051 din 28 februarie 2012 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus obligarea pârâtei la transmiterea Dosarului de despăgubiri nr. 37079/CC unui evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii pronunţate în cauză şi la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire în termen de 15 zile de la data comunicării/înregistrării raportului de evaluare la Secretariatul C.C.S.D.
Au mai arătat reclamanţii că până la data cererii de chemare în judecată obligaţia prevăzută în titlul executoriu nu a fost adusă la îndeplinire, precum şi faptul că pe toată perioada scursă de după finalizarea litigiului prin pronunţarea sentinţei sus-menţionate pârâta a tratat cu nonşalanţă obligaţiile judiciare stabilite în sarcina sa.
Pârâta C.C.S.D. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat ca reclamanţii să precizeze cu cine înţeleg să se judece, având în vedere că art. 24 din Legea nr. 554/2004 vizează aplicarea amenzii conducătorului autorităţii publice în sarcina căreia s-a stabilit executarea unor operaţiuni administrative stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Pârâta a făcut referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 723/2012, prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 4/2012, susţinând că Guvernul nu refuză executarea hotărârilor judecătoreşti, fiind vorba doar despre suspendarea de drept, pe o perioadă de timp rezonabilă, a punerii în executare a titlurilor executorii.
A mai arătat pârâta că din datele furnizate de Secretariatul Comisiei Centrale reiese faptul că în Dosarul de despăgubire nr. 37079/CC al reclamanţilor, cu ocazia aprobării pe caz special, a fost desemnat evaluatorul ce va întocmi raportul de evaluare, ulterior expirării perioadei ce vizează suspendarea stabilită prin O.U.G. nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012, şi, astfel, nu a existat intenţia de a tergiversa soluţionarea Dosarului de despăgubire nr. 37070/CC şi nici de a nesocoti Sentinţa civilă nr. 3331/2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 1051/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La termenul de judecată din 8 ianuarie 2013, reclamanţii au precizat că solicită citarea în cauză în calitate de pârât şi a Preşedintelui C.C.S.D.
Prin Sentinţa civilă nr. 520 din 5 februarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamanţii N.I. şi D.V., în contradictoriu cu pârâţii C.C.S.D. şi Preşedintele C.C.S.D., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 3331 din 10 mai 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanţii N.I. şi D.V., în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., a obligat pârâta să înainteze dosarul aferent Dispoziţiei de restituire nr. 7481/2007 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti unui evaluator autorizat în vederea întocmirii raportului de expertiză în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinţei şi a obligat pârâta să emită titlul de despăgubire, potrivit sumei ce va rezulta din raportul de evaluare în termen de 15 zile de la data comunicării acestuia, iar sentinţa a rămas irevocabilă prin respingerea recursului ca nefondat, prin Decizia nr. 1051 din 28 februarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
A mai reţinut instanţa că potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi dispozitivului Sentinţei civile nr. 3331/2011, executarea obligaţiei de a înainta dosarul unui evaluator în vederea întocmirii raportului de expertiză trebuia să aibă loc în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, iar, cât priveşte obligaţia pârâtei de a emite titlul de despăgubire, a reţinut că aceasta trebuia executată în termen de 15 zile de la data comunicării raportului de evaluare.
S-a mai reţinut în considerentele hotărârii atacate că prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 s-a suspendat, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, iar prin Legea nr. 117/2012, perioada de suspendare de 6 luni a fost prelungită până la data de 15 mai 2013.
Curtea a constatat că la data expirării termenului în care pârâta trebuia să execute obligaţiile stabilite de instanţa de contencios administrativ erau în vigoare dispoziţiile O.U.G. nr. 4/2012, fiind suspendate atât procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, cât şi emiterea titlurilor de despăgubire.
Curtea a apreciat că mijloacele de constrângere reglementate de prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 pentru obţinerea executării hotărârii pot fi aplicate în cazul în care nerespectarea termenului prevăzut la art. 24 alin. (1) este culpa autorităţii publice în sarcina căreia instanţa a stabilit obligaţiile la care se referă acest text de lege, iar în speţă nu se poate reţine o culpă a pârâtei, având în vedere că dispoziţiile legale în vigoare la momentul expirării termenului în care urma să-şi execute obligaţiile suspendaseră temporar procedurile privind evaluarea imobilelor şi emiterea titlurilor de despăgubire.
Instanţa de fond a concluzionat că argumentul reclamanţilor referitor la modificările aduse Legii nr. 247/2005 prin O.U.G. nr. 4/2012 nu poate fi reţinut în soluţionarea favorabilă a cauzei şi că nu îi este imputabilă autorităţii pârâte nerespectarea termenelor stabilite de instanţa de contencios administrativ pentru executarea obligaţiilor, astfel că a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii N.I. şi D.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului declarat se arată că sentinţa recurată este nelegală deoarece instanţa de judecată a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanţi cu motivarea că sunt incidente dispoziţiile O.U.G. nr. 4/2012, modificată prin Legea nr. 117/2012, iar în cazul acestora s-a pronunţat Sentinţa civilă nr. 3331/2011 înainte de edictarea O.U.G. nr. 4/2012. Recurenţii apreciază că, fiind vorba de norme de drept substanţial, modificările aduse acestora prin O.U.G. nr. 4/2012, modificată prin Legea nr. 117/2012, sunt aplicabile exclusiv situaţiilor ivite după intrarea în vigoare a acestui act normativ, respectiv cauzelor (deduse sau nu judecăţii instanţelor) înregistrate după acest moment, iar nu şi raporturilor juridice născute sub imperiul legii vechi şi în care s-a pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, astfel cum este cazul în speţa dedusă judecăţii.
Recurenţii solicită admiterea recursului şi obligarea pârâtei la plata unei amenzi civile în cuantum de 20% din salariul minim brut pe zi de întârziere, începând cu data de 2 aprilie 2012 şi până la data îndeplinirii obligaţiei "de a face", adică transmiterea Dosarului de despăgubiri nr. 37079/CC unui evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare şi emiterea titlului de despăgubire conform sumei înscrise în raportul de evaluare, precum şi la plata unei sume în cuantum de 6.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în Sentinţa civilă nr. 3331/2011 pe perioada 2 aprilie 2012 - 2 decembrie 2012.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Înalta Curte constată că obiectul cauzei deduse judecăţii îl reprezintă aplicarea amenzii prevăzută de dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, republicată, Preşedintelui Comisiei Centrale, până la executarea obligaţiei de a înainta dosarul aferent Dispoziţiei de restituire nr. 7481/2007, emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, unui evaluator autorizat în vederea întocmirii raportului de expertiză, respectiv a obligaţiei de a emite titlul de despăgubire potrivit sumei ce va rezulta din raportul de evaluare, pentru imobilul situat în Bucureşti, str. A.I., sector 6, conform Sentinţei civile nr. 3331 din 10 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1051 din 28 februarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi obligarea Preşedintelui Comisiei Centrale la plata de despăgubiri în cuantumul prevăzut de art. 24 alin. (2) din lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004:
"(1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un certificat, o adeverinţă sau orice alt înscris, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se va face în termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
(2) În cazul în care termenul nu este respectat, se va aplica conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere."
Analiza legislaţiei aplicabile în materie relevă că se poate aplica conducătorului autorităţii publice o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere, în cazul în care hotărârea nu s-a executat în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia sau, în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Aşa fiind, rezultă că preşedintele C.C.S.D. avea obligaţia de a executa decizia menţionată, în sensul de a trimite dosarul la evaluator şi de a emite decizia reprezentând titlu de despăgubire, într-un termen de cel mult 30 de zile de la data pronunţării deciziei instanţei de recurs, respectiv până la data de 30 martie 2012.
Or, în interiorul acestui interval a intrat în vigoare, la data de 15 martie 2012, O.U.G. nr. 4/2012, al cărei articol unic prevede că "La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. nr. 653/22.07.2005, cu modificările şi completările ulterioare".
Ulterior, prin Legea nr. 117/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din Titlul VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei şi unele măsuri adiacente", a fost prelungită până la data de 15 mai 2013, perioada de suspendare a emiterii titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi a procedurilor de evaluare a imobilelor pentru care se acordă despăgubiri.
Astfel, prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 s-au suspendat procedurile de evaluare şi de emitere a titlurilor de despăgubire, fără ca legiuitorul să facă vreo distincţie între situaţiile soluţionate prin hotărâre judecătorească irevocabilă şi celelalte cazuri, instituind un tratament unitar pentru toate persoanele ale căror dosare se află în curs de soluţionare la C.C.S.D.
Pe de altă parte, pentru antrenarea răspunderii juridice trebuie îndeplinite, cumulativ, o serie de condiţii, între acestea fiind o faptă culpabilă şi vinovăţia celui care a cauzat prejudiciul.
Neîndeplinirea obligaţiei de a executa o hotărâre judecătorească în termenul prevăzut de lege se poate circumscrie noţiunii de faptă culpabilă de natură a antrena aplicarea amenzii şi a obliga la plata despăgubirilor reglementate de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Dar, pentru a se dispune aplicarea celor două categorii de sancţiuni trebuie să se dovedească şi existenţa vinovăţiei celui obligat, respectiv acesta să fi avut o vină în neexecutare.
În cauza analizată lipseşte acest ultim element esenţial al răspunderii juridice, potrivit celor ce se vor explica mai jos.
Răspunderea reglementată prin textul de lege sus-menţionat funcţionează ca o sancţiune a atitudinii de pasivitate a comisiei şi a conducătorului instituţiei.
În prezenta cauză, urmare a suspendării prin lege a atribuţiei de emitere a deciziilor prevăzute de Legea nr. 247/2005, nu se poate reţine culpa autorităţii în depăşirea termenului de punere în executare a hotărârii judecătoreşti.
De altfel, în jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg, s-a explicat că atunci când autorităţile sunt obligate să execute o hotărâre judecătorească şi nu îndeplinesc această obligaţie, pentru aplicarea unei sancţiuni trebuie să se aibă în vedere circumstanţele specifice fiecărui caz, precum şi atitudinea autorităţilor, eventuala inerţie a acestora (cauzele Fociac c/ României şi Sanglier c/ Franţei).
În speţa care formează obiectul prezentei analize judiciare, autoritatea pârâtă nu se află în culpă, pentru că, aşa cum s-a arătat anterior, prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 s-au suspendat procedurile de evaluare prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Mai trebuie precizat că prin Decizia nr. 723 din 5 iulie 2012 a Curţii Constituţionale, O.U.G. nr. 4/2012 a fost declarată ca fiind constituţională, iar în motivarea instanţei de contencios constituţional, care are acelaşi efect obligatoriu ca şi dispozitivul, s-a avut în vedere inclusiv suspendarea executării procedurii de emitere a titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătoreşti.
Astfel, a arătat Curtea Constituţională că suspendarea procedurilor nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătoreşti, având în vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăţilor, cât şi valoarea titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare.
În temeiul art. 147 alin. (4) din Constituţia României şi art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii.
Înalta Curte mai precizează că în raport de faptul că aplicarea măsurilor reparatorii implică indemnizarea unor largi categorii de proprietari, de natură a avea consecinţe economice evidente asupra ansamblului statului, măsurile legislative stabilite prin Legea nr. 247/2005, modificată prin O.U.G. nr. 81/2007 şi O.U.G. nr. 4/2012, se circumscriu limitelor ample ale puterii discreţionare a statului, atât în ceea ce priveşte alegerea modalităţii de garantare a drepturilor patrimoniale, cât şi asupra termenului necesar pentru aplicarea măsurilor.
O asemenea măsură nu contravine Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi Protocolului nr. 1 adiţional la Convenţie, pentru că statul a aplicat acelaşi principiu tuturor celor aflaţi în situaţii identice şi s-a încadrat în limitele de apreciere ale impactului economic al măsurilor asupra ansamblului statului, astfel încât măsura legislativă este temeinic justificată.
Această reglementare este de natură a oferi un remediu legislativ temporar, până la adoptarea unor măsuri cu caracter general menite să înlăture disfuncţionalităţile mecanismului de restituire sau despăgubire, urmând ca statul, cu respectarea Hotărârii-pilot a Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţată în cauza Atanasiu ş.a., să aleagă măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale ale celor îndreptăţiţi.
Instanţa de control judiciar constată că în mod corect s-a reţinut prin sentinţa atacată că în speţă nu se poate reţine o culpă a pârâtei, având în vedere că dispoziţiile legale în vigoare la momentul expirării termenului în care urma să-şi execute obligaţiile suspendaseră temporar procedurile privind evaluarea imobilelor şi emiterea titlurilor de despăgubire şi că existenţa acestor prevederi legale constituie o cauză obiectivă care justifică neexecutarea obligaţiilor în termenele stabilite de instanţă, concluzionând în mod corect că nu îi este imputabilă autorităţii pârâte nerespectarea termenelor stabilite de instanţa de contencios administrativ pentru executarea obligaţiilor.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de N.I. şi D.V. împotriva Sentinţei civile nr. 520 din 5 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 aprilie 2013.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 4829/2013. Contencios. Amendă pentru... | ICCJ. Decizia nr. 4831/2013. Contencios → |
|---|
