ICCJ. Decizia nr. 4847/2013. Contencios

Decizii ICCJ 2013 (Contencios administrativ)


ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4847/2013

Dosar nr. 1026/54/2011

Şedinţa publică de la 05 aprilie 2013

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Craiova, reclamantul B.S. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român reprezentat legal prin M.F.P., M.A.I., I.G.P.F. şi M.A.I., solicitând următoarele:

- o bligarea pârâţilor să revoce actul administrativ unilateral devenit inoportun „ab initio" - Ordinul M.I.R.A. din 24 august 2007, care afectează dreptul său asupra gradului militar de ofiţer, datorită definitivării studiilor superioare de lungă durată în cadrul Universităţii „S.H." Bucureşti, specializarea Drept, absolvite în anul 2009, conform Diplomei de Licenţă.

- obligarea pârâţilor să reechivaleze gradul militar de „Locotenent" cu gradul profesional de „Comisar de poliţie" echivalent în prezent;

- obligarea pârâţilor, în solidar, la repararea pagubei ce i-a fost cauzată prin refuzul nejustificat de a răspunde în termenul legal la solicitările sale şi de a soluţiona favorabil memoriile depuse în acest sens şi să-i plătească drepturile băneşti actualizate şi cheltuielile de judecată pe care le va face cu acest proces.

Pârâtul I.G.P.F. a depus întâmpinare la acţiunea reclamantului B.S., invocând prezumţia de lucru judecat, excepţia tardivităţii introducerii acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive .

Pârâtul M.A.I., prin întâmpinare, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

La data de 08 iunie 2011, reclamantul B.S. a formulat excepţie de nelegalitate a actului administrativ unilateral cu caracter individual - Ordinul M.I.R.A. din 24 august 2007.

La termenul din 23 noiembrie 2011, reclamantul B.S. a formulat precizare la acţiune, prin care a menţionat că obiectul acţiunii îl constituie refuz soluţionare cerere de reechivalare a gradului militar de „locotenent” cu cel profesional corespunzător vechimii în specialitate, întrucât cauzele care au determinat încadrarea sa în categoria agenţilor de poliţie din cea a ofiţerilor au fost înlăturate.

Prin sentinţa nr. 48 din 25 ianuarie 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de nelegalitate a Ordinului M.I.R.A. din 24 august 2007, formulată de reclamantul B.S..

A respins acţiunea completată şi precizată de reclamantul B.S., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român reprezentat legal prin M.F.P., M.A.I., I.G.P.F. şi Ministrul Administraţiei şi Internelor.

Analizând cu prioritate, conform art. 137 C. proc. civ., excepţiile invocate de pârâţi prin întâmpinările formulate, instanţa de fond a constatat următoarele:

- În ceea ce priveşte prezumţia de lucru judecat invocată de pârâtul I.G.P.F. s-a reţinut că prin sentinţa nr. 1642/2010 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în Dosarul nr. 8379/2/2009, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 248/2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, a fost respinsă acţiunea promovată de reclamantul B.S. având ca obiect anularea Ordinului din 2007, ca fiind tardiv formulată.

S-a constatat că excepţia este neîntemeiată, având în vedere că ceea ce s-a soluţionat irevocabil, intrând sub puterea lucrului judecat, respectiv anularea Ordinului din 2007, nu are înrâurire asupra existenţei sau inexistenţei unui refuz nejustificat al instituţiilor pârâte de a soluţiona memoriile reclamantului prin care solicită revocarea ordinului aflat în discuţie.

- În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii acţiunii, instanţa de fond a reţinut că este neîntemeiată, deoarece termenul de introducere a acţiunii, în raport de obiectul dedus judecăţii, este reglementat de art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 şi este de 6 luni de la data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii, reclamantul încadrându-se în acest termen.

- Excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor I.G.P.F. şi M.A.I. au fost, de asemenea, respinse ca neîntemeiate, având în vedere că obiectul acţiunii îl reprezintă plângerea îndreptată împotriva refuzului nejustificat al pârâţilor de a soluţiona memoriile adresate, în sensul revocării Ordinului M.I.R.A. din 2007, existând astfel identitate între titularii obligaţiei din raportul juridic dedus judecăţii şi calitatea de pârâţi a I.G.P.F. şi M.A.I.

În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a Ordinului din 2007 invocată de reclamant prima instanţă a reţinut următoarele:

- În conformitate cu art. 4 din Legea nr. 554/2004 verificarea legalităţii actului administrativ pe calea excepţiei de nelegalitate presupune cenzurarea acestuia prin raportare la dispoziţiile legii.

- În motivarea excepţiei, autorul acesteia a susţinut faptul că actul administrativ ce face obiectul excepţiei de nelegalitate a fost emis cu exces de putere.

- Ordinul M.I.R.A. atacat pe calea excepţiei de nelegalitate este emis în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 360/2002 privind statutul poliţistului; ca atare, verificarea legalităţii acestuia nu poate avea în vedere decât actul normativ în executarea căruia a fost emis, şi nu dispoziţiile Constituţiei sau cele ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, aşa cum susţine reclamantul.

- Aspectele invocate privind crearea unei discriminări sau emiterea actului administrativ prin exces de putere nu pot fi cenzurate pe calea excepţiei de nelegalitate, ci doar cu ocazia verificării pe fond a actului administrativ unilateral.

În ceea ce priveşte fondul cauzei s-au reţinut următoarele:

- Reclamantul este funcţionar public cu statut special, având gradul de agent şef principal de poliţie şi îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 360/2002 privind statutul poliţistului.

- Prin cererile intitulate memorii, adresate instituţiilor pârâte şi înregistrate, reclamantul a solicitat revocarea Ordinului M.I.R.A. din 2007, prin care a fost încadrat în categoria B, cu grad profesional agent şef principal de poliţie, corespunzător pregătirii şi nivelului studiilor absolvite.

- Instituţiile pârâte au emis adresele din 12 noiembrie 2010 a M.A.I. şi din 14 noiembrie 2010 a I.G.P.F., prin care au răspuns la solicitările reclamantului privind condiţiile de emitere a Ordinului din 2007 formulate prin memoriile, anterior menţionate.

- În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 55472004, modificată, prin refuz nejustificat de soluţionare a cererii, se înţelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane.

-Refuzul pârâţilor de a nu rezolva favorabil cererea reclamantului, în sensul revocării Ordinul M.I.R.A. din 2007 şi echivalării gradului militar de „locotenent” cu gradul profesional de „comisar de poliţie”, nu se circumscrie noţiunii de „refuz nejustificat” având în vedere că emiterea ordinului s-a făcut cu respectarea întocmai a dispoziţiilor art. 73 coroborate cu cele ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, republicată.

- În scopul punerii în aplicare a acestor dispoziţii legale, art. 73 alin. (8) din lege a stabilit un termen de 5 ani de la data intrării în vigoare a acesteia, în care ofiţerii de poliţie, fără studii superioare, aveau obligaţia să îşi definitiveze aceste studii; textul de lege, anterior individualizat, a fost supus cenzurii Curţii Constituţionale, care a apreciat că este conform cu Legea fundamentală.

- Ca atare, data limită de definitivare a studiilor a fost 24 august 2007. Din înscrisurile depuse de reclamant se reţine că acesta şi-a definitivat studiile superioare necesare pentru încadrarea în categoria A în luna iulie 2009, aspect ce se reţine din copia Diplomei de licenţă anexate, (fila 20).

Analizând starea de fapt anterior prezentată, prima instanţă a concluzionat în sensul că reclamantul nu a respectat termenul limită de definitivare a studiilor superioare şi, mai mult, nu s-a încadrat într-un termen rezonabil de definitivare, ulterior celui stabilit imperativ de lege.

De asemenea, instanţa de fond a apreciat că reclamantul nu a fost discriminat, în sensul art. 2 din O.G. 137/2000, deoarece d ispoziţiile legale, în raport de care reclamantul a invocat existenţa unei discriminări au stabilit condiţiile aplicabile unui grup extins de persoane, fără a crea situaţii diferite celor ce îndeplinesc aceste condiţii.

Având în vedere soluţia dată petitului principal al acţiunii, a apreciat instanţa de fond că petitele privind obligarea la reechivalare şi repararea pagubei produse prin emiterea actului administrativ unilateral vor fi respinse, de asemenea, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamantul B.S. şi I.G.P.F., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Recurentul - reclamant B.S. a formulat două cereri de recurs, prima vizând soluţia pronunţată asupra excepţiei de nelegalitate, iar a doua cuprinzând critici asupra soluţiei date pe fondul cauzei.

I. Cererea de recurs privind soluţionarea excepţiei de nelegalitate este motivată prin invocarea dispoziţiilor art. 304 pct. 3, 4, 7 şi 9 şi pe cele ale art. 3041 C. proc. civ.

1. Primul motiv de recurs este întemeiat pe art. 304 pct. 3 C. proc. civ., arătându-se că hotărârea este dată cu încălcarea competenţei altei instanţe.

În susţinerea acestui motiv de recurs se arată că instanţa competentă teritorial să soluţioneze excepţia de nelegalitate invocată este Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca instanţă de la domiciliul pârâtului emitent al actului administrativ atacat.

Pentru acest considerent solicită casarea sentinţei recurate şi trimiterea dosarului la instanţa competentă teritorial să soluţioneze excepţia de nelegalitate.

2. Al doilea motiv de recurs este cel prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., recurentul susţinând că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, având în vedere că nu se putea pronunţa odată cu fondul asupra excepţiei de nelegalitate, decât dacă era competentă material şi în urma unei încheieri de sesizare motivată, pentru ca părţile să nu fie lipsite de o cale de atac, conferită de lege.

3. Prin al treilea motiv de recurs, recurentul invocă dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., afirmând că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină. În acest sens, arată recurentul că prima instanţă nu a ţinut cont de obligativitatea motivării actului administrativ individual, principiu impus de Curtea Europeană de Justiţie, neobservând că ordinul contestat este motivat doar în drept. Mai susţine că hotărârea este nemotivată, nefiind clară şi convingătoare, întrucât instanţa s-a rezumat numai la faptul că a fost sesizată Curtea Constituţională şi că actul administrativ a fost emis în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 360/2002, referindu-se la texte de drept substanţial în termeni generali, ce nu corespund scopului motivării şi echivalează practic, cu nemotivarea.

4. Ultimul motiv de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., recurentul susţinând că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii.

Se arată că instanţa de fond ar fi trebuit să aplice în soluţionarea excepţiei de nelegalitate direct textele Constituţiei, în lipsa unor dispoziţii exprese în legea organică privind reîncadrarea în categoria A - Ofiţeri de poliţie, după data definitivării studiilor superioare cu Diplomă de licenţă.

Se afirmă că instanţa trebuia să constate excesul de putere manifestat de autorităţi prin încălcarea unui drept subiectiv, actul juridic nelegal generând discriminare.

În final, se arată că, din modul în care a fost redactată hotărârea, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, întrucât concluzia în drept nu se poate justifica pe o singură ipoteză.

II. Recursul formulat de reclamantul B.S. împotriva soluţiei pronunţate pe fondul cauzei, se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 şi pe ale art. 3041 C. proc. civ.

1. Primul motiv de recurs este întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul-reclamant susţinând că hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, având în vedere că analiza efectuată de instanţa de fond este raportată greşit la un eventual refuz de soluţionare a cererii de revocare a actului administrativ, în realitate, prin acţiunea precizată solicitându-se reechivalarea unui grad militar de ofiţer ca drept al titularului, recunoscut de lege, prevăzut de art. 3 din Legea nr. 80/1995.

Mai arată recurentul că prima instanţă nu motivează în mod clar dacă beneficiază de prevederile Legii nr. 80/1995, în integralitatea sa, în baza art. 12 din Legea nr. 573/2004, datorită celor două decoraţii de Ofiţer primite (Locotenent/Inspector), ori beneficiază numai parţial de acest Statut al Cadrelor Militare, prin excluderea art. 3 din acesta, datorită încadrării sale ca agent echivalent subofiţer la data limită 24 august 2007.

Susţine că, prin definitivarea studiilor superioare cu examen de licenţă în anul 2009, a renăscut dreptul său de a primi de grad militar „Locotenent”, drept păstrat de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 360/2002.

2. Al doilea motiv de recurs este întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul susţinând că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul arată că nu a solicitat „revocarea actului administrativ unilateral emis de M.I.R.A.”; în concret, după cum rezultă din ultima cerere precizatoare a obiectului acţiunii iniţiale din data de 23 noiembrie 2011 (fila 210 dosar), solicitarea sa a fost cea de „reechivalare a gradului militar „Locotenent”, ca drept al titularului, cu cel profesional corespunzător vechimii în specialitate, întrucât cauzele care au determinat încadrarea sa în categoria agenţilor de poliţie din cea a ofiţerilor au fost înlăturate.

Mai susţine că, în memoriile depuse (filele 5-19 din dosar), a solicitat autorităţilor publice să analizeze oportunitatea revenirii asupra actului administrativ, nicidecum revocarea actului, cum greşit s-a interpretat de către instanţa de fond.

3. Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este argumentat prin faptul că instanţa de fond trebuia să aplice în soluţionarea cauzei direct textele Constituţiei României, în lipsa unor dispoziţii exprese în legea organică, în ceea ce priveşte reîncadrarea reclamantului în categoria A - Ofiţeri de poliţie, după data definitivării studiilor superioare cu Diplomă de licenţă, luând în considerare şi certificatul de absolvire a cursurilor de ofiţeri din anul 1995.

Mai susţine că instanţa de fond trebuia să analizeze dacă restrângerea exerciţiului dreptului vătămat (gradul de ofiţer) este proporţională cu situaţia care a determinat aplicarea măsurii şi dacă aceasta nu devine discriminatorie într-o societate democratică.

În final, arată că instanţa de fond nu a apreciat atitudinea ulterioară intrării în vigoare a legii, ignorând, ca şi pârâtul M.A.I., faptul că în anul 2007 se afla în continuarea studiilor, putându-i-se acorda o derogare de la aplicarea legii, precum şi posibilitatea de a beneficia de gradul profesional de „inspector de poliţie” până la definitivarea studiilor superioare.

III. Recursul declarat de pârâtul I.G.P.F.

Recurentul-pârât I.G.P.F. şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi pe cele ale art. 3041 C. proc. civ.

În susţinerea recursului partea arată, în esenţă, că în mod greşit, instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului, în condiţiile în care reclamantul a solicitat revocarea Ordinului M.I.R.A. din 2007.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor cuprinse în notele scrise, cât şi sub toate aspectele, după cum permit dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru argumentele expuse în continuare.

I. Cererea de recurs formulată de B.S. privind soluţionarea excepţiei de nelegalitate

1. Primul motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 3 C. proc. civ., este nefondat pentru următoarele argumente:

Potrivit dispoziţiilor art. 1591 alin. (2) C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 202/2010: „Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică poate fi invocată de părţi ori de către judecător la prima zi de înfăţişare în faţa primei instanţe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului”. Din actele dosarului rezultă că, la data de 08 iunie 2011, reclamantul B.S. a formulat excepţie de nelegalitate a actului administrativ unilateral cu caracter individual - Ordinul M.I.R.A. din 24 august 2007, solicitând Curţii de Apel Craiovam secţia contencios administrativ şi fiscal, constatarea nelegalităţii acestui act administrativ. Ca atare, necompetenţa teritorială a Curţii de Apel Craiova în soluţionarea excepţiei nu mai poate fi invocată pe calea recursului, potrivit dispoziţiilor procedurale precitate.

Pe de altă parte, în materia excepţiei de nelegalitate, regula de competenţă este aceea că soluţionarea acesteia revine instanţei de contencios administrativ competente să analizeze pe fond legalitatea actului administrativ. Cum în contencios administrativ, legiuitorul a stabilit o competenţă teritorială alternativă (de ordin privat), potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, iar reclamantul a înţeles să se adreseze instanţei de la domiciliul său, nu mai poate invoca ulterior necompetenţa teritorială a instanţei iniţial învestită.

2. Al doilea motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondat, recurentul dezvoltând această critică prin prisma aceleiaşi chestiuni de necompetenţă teritorială a instanţei de fond, situaţie care nu se încadrează în ipoteza textului procedural, respectiv „instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti”.

Cu alte cuvinte, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ. reglementează situaţia în care, instanţa de judecată săvârşeşte un exces de putere, în sensul încălcării competenţei unei alte puteri a statului, cum ar fi cea executivă sau legislativă, ceea ce se deosebeşte, în mod evident, de încălcarea competenţei altei instanţe judecătoreşti, ipoteză reglementată de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte inexistenţa unei încheieri de sesizare motivată privind excepţia de nelegalitate, invocată de recurent, Înalta Curte constată că nici această susţinere nu poate reprezenta o depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti, în sensul pct. 4 al art. 304 C. proc. civ. O astfel de încheiere se pronunţă doar în situaţia în care se impune sesizarea unei alte instanţe competente din punct de vedere material şi vizează doar condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare cu excepţia de nelegalitate, şi nu fondul excepţiei.

3. Al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este prezentat de recurent prin prisma expunerii unor motive contradictorii şi chiar a nemotivării hotărârii pronunţate.

Analizând argumentele expuse în cadrul acestui motiv de recurs, Înalta Curte constată că recurentul invocă, de fapt, nemotivarea actului administrativ contestat şi faptul că instanţa nu a reţinut acest motiv de nelegalitate, cu consecinţa admiterii excepţiei analizate.

Or, faţă de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepţia de nelegalitate presupune verificarea conformităţii actului administrativ cu legea, şi nu cenzurarea acestuia prin raportare la o situaţie de fapt de natură a afecta legalitatea actului, în acest caz dezlegarea problemei juridice revenind instanţei învestită cu acţiunea pe fond.

Prin urmare, în mod corect, prima instanţă a analizat excepţia de nelegalitate prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 360/2002, în temeiul căreia a fost emis Ordinul M.I.R.A. din 24 august 2007, constatând că nu sunt încălcate aceste prevederi legale, celelalte susţineri ale reclamantului fiind chestiuni pe care instanţa le-a avut în vedere la soluţionarea fondului cauzei.

4. Ultimele critici formulate de recurentul-reclamant s-au întemeiat pe dispoziţiile art. 304 punctul 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ., susţinându-se că hotărârea este lipsită de temei legal şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii.

Analizând această critică, Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată, având în vedere că legalitatea unui act administrativ nu poate fi analizată prin raportare la dispoziţiile constituţionale, atâta vreme cât acesta a fost emis în temeiul unei legi cu reglementări exprese în ceea ce priveşte situaţia de fapt în care se află reclamantul, iar constituţionalitatea textului Legii nr. 360/2002, respectiv art. 73 alin. (8) a fost analizată de Curtea Constituţională, constatându-se conformitatea cu prevederile constituţionale.

Pe de altă parte, afirmaţiile recurentului - în sensul că în cadrul soluţionării excepţiei de nelegalitate, instanţa ar fi trebuit să analizeze dacă actul emis era necesar (n.r. oportun) într-o societatea democratică şi dacă este discriminatoriu sau proporţional cu situaţia care a determinat emiterea lui - exced limitelor cadrului juridic în care instanţa poate cenzura legalitatea unui act pe cale de excepţie, potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004. Toate aceste critici referitoare la actul administrativ menţionat reprezintă motive pentru eventuala anulare a acestuia, pe calea directă a contenciosului administrativ, or Curtea de Apel Craiova nu a fost învestită în acest sens.

Pentru considerentele expuse anterior, Înalta Curte apreciază că recursul formulat de B.S. împotriva soluţiei de respingere a excepţiei de nelegalitate, este nefondat şi îl va respinge ca atare.

II. Recursul formulat de reclamantul B.S. împotriva soluţiei pronunţate pe fondul cauzei

1. Primul motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este nefondat.

Recurentul-reclamant susţine faptul că hotărârea atacată, cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, având în vedere că analiza efectuată de instanţa de fond este raportată greşit la un eventual refuz de soluţionare a cererii de revocare a actului administrativ; în realitate, prin acţiunea precizată se solicită reechivalarea gradului militar de ofiţer, drept recunoscut de art. 3 din Legea nr. 80/1995.

Cercetând considerentele instanţei de fond, Înalta Curte constată că, în analiza demersului judiciar al reclamantului, s-au avut în vedere completările şi precizările formulate pe parcursul judecării cauzei, inclusiv petitul privind reechivalarea gradului militar de locotenent cu gradul profesional de comisar de poliţie, întregul raţionament juridic raportându-se la această solicitare prin aplicarea dispoziţiilor legale incidente situaţiei de fapt.

Mai arată recurentul că prima instanţă nu motivează în mod clar dacă partea beneficiază de prevederile Legii nr. 80/1995, în integralitatea sa, în baza art. 12 din Legea nr. 573/2004 ori beneficiază numai parţial de acest Statut al Cadrelor Militare, prin excluderea art. 3 din acesta, datorită încadrării sale ca agent echivalent subofiţer la data limită 24 august 2007.

Această critică nu are fundament logic, având în vedere că instanţa de fond a apreciat că sunt aplicabile speţei doar dispoziţiile Legii nr. 360/2002, în considerarea calităţii reclamantului de funcţionar public cu statut special. Chiar dacă statutul poliţistului, inclusiv a reclamantului, a fost reglementat, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2002, de Legea nr. 80/1995 a cadrelor militare, situaţia de fapt generatoare a conflictului juridic se plasează într-o perioadă ulterioară demilitarizării poliţiei şi intrării în vigoare a Legii nr. 360/2002.

În aceste condiţii, instanţa de fond nu avea cum să se raporteze în motivarea soluţiei la prevederi legale care nu mai sunt aplicabile statutului poliţistului şi care nu au stat la baza emiterii vreunui act administrativ referitor la situaţia profesională a reclamantului, prezentată prin acţiunea precizată.

Pe de altă parte, instanţa de fond nu putea să reţină teoria reclamantului în sensul că, prin definitivarea studiilor superioare cu examen de licenţă, în anul 2009, acesta poate primi gradul militar de „Locotenent”, grad păstrat de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 360/2002, deoarece, judecătorului nu îi este permis să adauge la lege; mai mult decât atât, gradul de „locotenent” invocat de recurent a fost echivalat deja prin Legea nr. 360/2002, cu gradul de „inspector de poliţie”, pe care reclamantul l-a avut până în anul 2007.

În concluzie, sentinţa recurată cuprinde toate elementele raţionamentului juridic al judecătorului, prin prisma exigenţelor impuse de dispoziţiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ., nefiind identificată niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

2. Al doilea motiv de recurs este întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul susţinând că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul invocă, de fapt, o presupusă nepronunţare a instanţei asupra a ceea ce s-a cerut prin cererea precizatoare, situaţie diferită de cea reglementată de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Prin acţiunea precizată, reclamantul nu a solicitat anularea vreunui act administrativ, ci a invocat refuzul nejustificat de a i se reechivala gradul de ofiţer, avut anterior emiterii Ordinului din 2007, cu cel de comisar de poliţie, ca efect al finalizării studiilor superioare cu examen de licenţă, în anul 2009. Prin precizarea acţiunii din data de 23 noiembrie 2011 (fila 210 dosar fond), reclamantul nu solicită decât constatarea unui refuz nejustificat din partea autorităţilor pârâte, fără a merge mai departe în demersul judiciar, în sensul de a pretinde şi emiterea unui act administrativ care să dea curs cererii sale de reacordare a gradului de ofiţer, pierdut în anul 2007, instanţa de fond soluţionând acţiunea în limitele învestirii şi constatând că nu există un refuz nejustificat manifestat de pârâţi.

Prin urmare, nici această critică adusă sentinţei recurate nu are susţinere în actele şi lucrările dosarului, nefiind îndeplinită ipoteza art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

3. Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează fondul problemei de drept a cărei dezlegare trebuie făcută în speţă.

Analizând argumentele aduse de reclamantul B.S. în susţinerea acestui motiv de recurs, Înalta Curte constată că acestea reprezintă reiterarea susţinerilor din faţa instanţei de fond.

Pentru a se putea cerceta existenţa refuzului nejustificat din partea autorităţii, în ceea ce priveşte reechivalarea gradului de ofiţer pentru reclamant, trebuie identificată situaţia premisă a acestei solicitări, iar instanţa de fond a apreciat corect că aceasta rezidă în dispoziţiile art. 73 alin. (8) din Legea nr. 360/2002, aplicabile reclamantului, care au stabilit imperativ un termen de 5 ani de la data intrării în vigoare a legii de definitivare a studiilor.

Prin urmare, reechivalarea gradului de ofiţer solicitată de reclamant, chiar dacă acesta afirmă că este petitul principal al acţiunii, nu poate fi analizată decât după ce se constată că reclamantul a îndeplinit condiţiile prevăzute de Legea nr. 360/2002 pentru a i se menţine gradul de ofiţer. De altfel, prin acest demers judiciar, reclamantul a încercat să obţină ceea ce nu a reuşit prin acţiunea în anularea Ordinului din 24 august 2007, finalizată prin respingerea ei ca tardiv formulată.

În acest context, în mod legal şi temeinic, instanţa de fond a analizat pretenţiile reclamantului prin prisma dispoziţiilor art. 73 alin. (8) din Legea nr. 360/2002, constatând că, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că acesta şi-a definitivat studiile superioare necesare pentru încadrarea în categoria A - Ofiţeri de poliţie în luna iulie 2009, fără a respecta termenul limită de definitivare a studiilor superioare, respectiv, 24 iulie 2008.

Toate celelalte aspecte invocate de recurentul-reclamant referitoare la posibilitatea autorităţilor pârâte să îi acorde o derogare de la termenul de 5 ani, prin prelungirea acestuia până la definitivarea studiilor, la aplicabilitatea Legii nr. 80/1995, la necomunicarea ordinului de încadrare în funcţia de agent şef principal nu au relevanţă pentru dezlegarea problemei de drept dedusă judecăţii.

De asemenea, în mod corect, a apreciat instanţa de fond că nu poate fi reţinută ipoteza unei discriminări în ceea ce îl priveşte pe reclamant, faţă de colegii înscrişi în tabelul din 2007, în sensul art. 2 din O.G. 137/2000, deoarece d ispoziţiile art. 73 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 s-au aplicat tuturor poliţiştilor aflaţi în situaţie similară cu a reclamantului.

În final, se reţine că în speţă nu poate fi constatată existenţa unui refuz nejustificat, având în vedere că autorităţile pârâte au răspuns memoriilor adresate de către reclamant, iar soluţionarea nefavorabilă a solicitărilor acestuia sunt întemeiate pe dispoziţiile legale apreciate şi de instanţa de fond ca fiind incidente speţei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de B.S.

III. Recursul declarat de pârâtul I.G.P.F.

Recurentul-pârât I.G.P.F. şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 punctul 9 şi pe cele ale art. 3041 C. proc. civ. criticând soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.

Analizând sentinţa recurată, sub acest aspect, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond a apreciat că I.G.P.F. are legitimitate procesuală, având în vedere că, prin acţiunea precizată, reclamantul solicită reechivalarea gradului de ofiţer de poliţie şi nu revocarea Ordinului din 24 august 2007, cum susţine recurentul.

Or, faţă de acest petit, recurentul-pârât are obligaţia legală de a propune M.A.I. acordarea gradului profesional de ofiţer, corespunzător vechimii în specialitate, în acest sens fiind dispoziţiile art. 15 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 360/2002; ca atare, calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză este atrasă de refuzul pretins nejustificat de a face propunerea ministrului.

Prin urmare, chemarea în judecată în calitate de pârât a I.G.P.F. este pe deplin justificată din punct de vedere legal, iar pronunţarea hotărârii s-a făcut într-un cadru procesual corect stabilit, astfel încât recursul va fi respins ca nefondat.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de B.S. şi I.G.P.F., împotriva sentinţei nr. 48 din 25 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 4840/2013. Contencios  ICCJ. Decizia nr. 3109/2013. Contencios. Contestaţie act... →

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4847/2013. Contencios