ICCJ. Decizia nr. 4989/2013. Contencios. Contract administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4989/2013

Dosar nr. 3740/1/2012

Şedinţa de la 12 aprilie 2013

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin acţiunea formulată, reclamanta SC D.P. SRL a chemat în judecată pe pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea procesului-verbal din 26 martie 2010, prin care s-a stabilit obligarea societăţii reclamante la restituirea sumei de 1.019.387,65 RON, reprezentând sprijin financiar nerambursabil aferent contractului din 6 aprilie 2006 şi a Deciziei nr. 11415 din 7 iunie 2010 de respingere a contestaţiei formulate de reclamantă împotriva acestui proces-verbal.

Prin întâmpinare, pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.

Prin Sentinţa nr. 164 din 18 mai 2011 Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC D.P. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, a dispus anularea procesului-verbal înregistrat la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit la 26 martie 2010 şi a Deciziei nr. 11415 din 7 iunie 2010 emisă de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, a obligat pârâta la plata sumei de 13.544 RON către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, onorariu expert şi taxă de timbru.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în speţă, contractul din 6 aprilie 2006 s-a derulat în condiţii corespunzătoare, livrarea tuturor echipamentelor fiind făcută la termenele şi la preţurile contractate şi în concordanţă cu oferta făcută de firma declarată câştigătoare, că investiţia finanţată din fonduri SAPARD a fost realizată, utilajele contractate au fost primite în totalitate, unitatea funcţionează conform parametrilor din contractul de finanţare, respectând obiectul de activitate iniţial, astfel că scopul finanţării a fost atins.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, susţinând că soluţia instanţei de fond a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor contractului de finanţare şi anexelor acestuia, cât şi a dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003, deşi s-a dovedit că selecţia de oferte pentru adjudecarea contractului de achiziţie a fost viciată şi nu îndeplineşte condiţiile impuse prin Programul SAPARD referitoare la respectarea principiului liberei concurenţe, al transparenţei, al respectării parametrilor de calitate a obiectelor achiziţiilor şi principiul eficienţei utilizării fondurilor;

2. Decizia contestată

Prin Decizia nr. 2044 din 24 aprilie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit împotriva Sentinţei nr. 164 din 18 mai 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, a casat sentinţa recurată şi a respins acţiunea reclamantei SC D.P. SRL Măgureni, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a reţinut că din probele administrate în cauză, rezultă că la selecţia de oferte au participat societăţile comerciale SC R.K.G., SC E. SRL şi SC S.I.S. SRL, fiind declarată câştigătoare firma R.K.G., cu care s-a încheiat contractul de furnizare din 6 aprilie 2006.

Instanţa de recurs a reţinut că societatea R.K.G. Germania este acţionar cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 50% la G. K&M G. SRL Glina, judeţul Ilfov, alături de M.Ş.C. (persoană fizică cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 50%), acesta din urmă fiind asociat cu cotă de participare la beneficii/pierderi de 75% şi la SC E. SRL, astfel că, în raport de această situaţie, nu s-a asigurat un cadru concurenţial adecvat, încălcându-se principiul liberei concurenţe, al transparenţei în utilizarea fondurilor.

S-a mai arătat în considerentele deciziei atacate că, în raport de dispoziţii legale şi contractuale se impunea ca ofertele să fie obţinute de la furnizori şi să fie reale, însă în cauză, firma câştigătoare nu avea obiect de activitate adecvat pentru a desfăşura activitatea dobândită prin selecţia de oferte, acţionând conform traducerii furnizate de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit în domeniul producerii de condimente şi sosuri, fabricare de preparate chimice şi alte activităţi, diferite de fabricarea/comerţul cu echipamente de procesare a cărnii, astfel că nu putea participa la selecţia de oferte organizată de reclamantă pentru implementarea proiectului „Investiţie nouă, fabrică de preparate din carne în comuna Măgureni, judeţul Prahova”.

De asemenea, instanţa de recurs a reţinut că potrivit adresei de răspuns nr. 20205 din 22 septembrie 2009 a O.L.A.F. către recurentă, nici cealaltă societate care a participat la selecţia de oferte, S.I.S. SRL nu este distribuitor de utilaje de procesare carne, echipamente de ambalare, marcare, etichetare, igienizare şi de laborator, fiind producător de agregate frigorifice civile şi industriale, astfel că nu putea participa la selecţia de oferte menţionată, prin urmare nici această ofertă nu poate fi considerată ca provenind de la un furnizor de echipamente supuse selecţiei de oferte lansată de reclamantă în calitate de beneficiar, cum impuneau prevederile contractuale şi legale menţionate.

În fine, instanţa de recurs a constatat că potrivit raportului O.L.A.F., a cărui valoare probantă nu a fost contestată, cât şi corespondenţei derulate cu autoritatea pârâtă cu privire la investigaţia asupra ofertelor false depuse şi utilizate de către societăţi în cadrul finanţării din fonduri SAPARD, printre care este enumerată şi reclamanta, ofertele emise în numele companiei italiene S.I.S. SRL, sunt false.

3. Calea de atac formulată

Împotriva acestei decizii, a formulat contestaţie în anulare SC D.P. SRL, în baza art. 318 C. proc. civ. arătând că instanţa a omis să se pronunţe asupra unor elemente ceea ce a condus la pronunţarea unei hotărâri nelegale.

În dezvoltarea motivelor căii de atac exercitate, contestatoarea a susţinut, în esenţă, că:

- la termenul la care s-a judecat recursul promovat în cauză, reprezentantul societăţii a solicitat proba cu înscrisuri şi a depus un set de înscrisuri, însă instanţa de recurs nu a înţeles să acorde termen pentru comunicarea acestora şi nici nu a amânat pronunţarea pentru a le studia, astfel că a pronunţat o hotărâre cu încălcarea prevederilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ., întrucât în motivarea deciziei nu a făcut nicio referire şi nicio trimitere la aceste înscrisuri.

- instanţa de recurs a omis să cerceteze toate aspectele deduse judecăţii, aspecte care conformau că cele două acte supuse controlului judiciar sunt nelegale. Astfel, nu s-a observat că sprijinul financiar nerambursabil a fost primit de societate în baza contractului de finanţare din 6 aprilie 2006, în conformitate cu dispoziţiile contractului cadru din 12 septembrie 2005, acte ce nu au fost reziliate, prin urmare continuă să producă efecte, iar obligarea societăţii la restituirea acestora este nelegală.

- în convenţia încheiată nu este stipulat niciun pact comisoriu de gradul 4 care să permită autorităţii să pună capăt contractului în mod unilateral ca urmare a faptului că societatea nu şi-a îndeplinit obligaţia de diligenţă în alegerea partenerilor contractuali.

- autoritatea contractantă trebuia să obţină rezilierea contractelor şi pe cale de consecinţă să solicite restituirea finanţării obţinute de societate.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Contestaţia în anulare de faţă, urmează a fi respinsă ca nefondată, faţă de temeiul de drept invocat şi raportat la motivele înfăţişate de contestatoare, în considerarea celor ce urmează:

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată doar pentru motivele limitativ şi strict prevăzute de lege şi care nu presupune o rejudecare a recursului.

Astfel, potrivit art. 318 teza I C. proc. civ., contestaţia în anulare specială este admisibilă numai dacă hotărârea instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., contestaţia în anulare specială se referă la situaţia în care instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de recurs.

Înalta Curte reaminteşte că greşelile instanţei de recurs care deschid calea contestaţiei în anulare, sunt greşeli de fapt, de natură a conduce la pronunţarea unei soluţii eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecăţii, ceea ce nu poate fi reţinut în cauză.

Susţinerile contestatoarei referitoare la faptul că instanţa de recurs nu a înţeles să acorde termen pentru comunicarea înscrisurilor depuse şi nici nu a amânat pronunţarea pentru a le studia, nu sunt fondate, întrucât aşa cum rezultă din practicaua deciziei, reprezentantul recurentei-pârâte a precizat, în şedinţă publică, că nu doreşte un termen pentru a lua cunoştinţă de conţinutul acestora, rămânând la latitudinea instanţei dacă este necesară amânarea pronunţării hotărârii.

Instanţa de control judiciar apreciază că hotărârea contestată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. întrucât instanţa de recurs a expus în mod convingător şi detaliat argumentele care au determinat formarea convingerii sale.

În cauză, contestatoarea, reiterând argumentele expuse prin întâmpinare în faţa instanţei de recurs, efectuează de fapt o critică a hotărârii instanţei de recurs, prin prisma modului în care aceasta a analizat materialul probator administrat în cauză precum şi modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiile legale în materie, ceea ce nu poate fi acceptat pe calea contestaţiei în anulare, procedură în care nu poate fi examinată justeţea soluţiei contestate.

Astfel, susţinerile contestatoarei referitoare la pretinsa omitere a instanţei de recurs de a analiza înscrisurile depuse în recurs, sunt fără relevanţă, întrucât nu privesc aspecte formale ale judecăţii, ci unele de fond care nu pot face obiectul unei contestaţii în anulare.

De altfel, din analiza sistematică a considerentelor rezultă fără echivoc că, instanţa de recurs nu a omis să analizeze înscrisurile depuse de intimata-reclamanta, ci a analizat motivele de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond invocate prin cererea de recurs, prin raportare la înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Pe de altă parte, este lesne de observat că prin referirile la greşita apreciere a situaţiei de fapt, contestatoarea evocă de fapt greşeli de judecată în procedura de soluţionare a recursului şi nu greşeli materiale în sensul art. 318 C. proc. civ., ceea ce excede cadrului procedurii de soluţionare a unei contestaţii în anulare.

Criticile contestatoarei referitoare la pronunţarea unei decizii de către instanţa de recurs prin ignorarea faptului că, în cauză, nu sunt reziliate contractele în baza cărora societatea contestatoare a primit sprijinul nerambursabil, sunt nefondate, întrucât instanţa de recurs, prin raportare la legislaţia în materie, a analizat în mod detaliat atât clauzele contractuale referitoare la eligibilitatea cheltuielilor, cât şi neregulile constatate de către autoritatea pârâtă cu ocazia investigaţiei care au condus, la declanşarea procedurii de recuperare a debitului, fiind întocmite procesul-verbal şi decizia contestate în cauză şi apreciate ca legale de instanţa de recurs.

Faţă de formularea clară a textului prevăzut de art. 318 C. proc. civ., contestaţia poate fi exercitată numai dacă instanţa de recurs a omis să analizeze un motiv de recurs cu care a fost învestită nu şi atunci când nu au fost analizate punctual toate criticile formulate în dezvoltarea sau combaterea motivelor de recurs. Aşa fiind neexaminarea distinctă a fiecărei critici nu constituie prin ea însăşi, o omisiune în sensul art. 318 C. proc. civ, dacă instanţa a răspuns printr-un considerent comun.

În consecinţă, constatând că în cauză nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondată contestaţia în anulare

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de SC D.P. SRL Măgureni prin A.J. A.I. I.P.U.R.L. împotriva Deciziei nr. 2044 din 26 aprilie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2013.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4989/2013. Contencios. Contract administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs