ICCJ. Decizia nr. 5102/2013. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5102/2013
Dosar nr. 59066/3/2010
Şedinţa publică de la 23 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul excepţiei de nelegalitate
Prin cererea formulată la data de 6 ianuarie 2012, în Dosarul nr. 59066/3/2010, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamanţii SC O.M.V.P. SA şi SC P.L.P.G. SA au invocat, în contradictoriu cu pârâţii SC E.T.A.G. SRL, Guvernul României şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, în condiţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 excepţia de nelegalitate a pct. 2.3 şi a pct. 3.2.4 din Prescripţia tehnică PT C 3-2003, ediţia 1, "Cerinţe tehnice privind utilizarea recipientelor - butelii cu capacitatea până la 26 litri pentru GPL" aprobată prin Ordinul Ministrului Industriei şi Resurselor nr. 86/2003 şi modificată prin Ordinul nr. 210/2003 şi prin Ordinul nr. 304/2005 şi cu privire la art. 8 alin. (3) din H.G. nr. 941/2003.
Reclamanţii au susţinut că aceste dispoziţii impun un regim al exercitării dreptului la marcă în materia comercializării GPL încărcat în butelii mai restrictiv şi derogator de la regimul exercitării dreptului la marcă aşa cum este el stabilit cu titlul general prin Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 4983 din 14 septembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de nelegalitate a pct. 2.3 şi a pct. 3.2.4 din Prescripţia tehnică PT C 3-2003, aprobată prin Ordinul Ministrului Industriei şi Resurselor nr. 86/2003 şi a art. 8 alin. (3) din H.G. nr. 941/2003
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă, examinând dispoziţiile pct. 2.3 şi 3.2.4 din PT C-3 2003, ce fac obiectul excepţiei de nelegalitate, a reţinut că PT C-3 2003, raportat la Ordinul nr. 304/2005 prin norma de trimitere cuprinsă la pct. 2.3, instituie obligaţii şi drepturi în sarcina, respectiv în beneficiul comercianţilor cu GPL prin referire la criteriul personalizării.
Astfel, pe de o parte, pct. 3.2.4 limitează interdicţia umplerii cu GPL la buteliile personalizate ale unui comerciant concurent, ceea ce înseamnă, într-o interpretare per a contrario că pct. 3.2.4 legitimează actele de umplere cu GPL efectuate de un comerciant cu privire la orice recipiente nepersonalizate. Pe de altă parte, procedura de personalizare a buteliilor reglementată de pct. 2.3 şi Ordinul I.S.C.I.R. nr. 304/2005 la care trimite pct. 2.3 reglementează aprobarea de către I.S.C.I.R. a unui model format din elemente distinctive.
Din analiza dispoziţiilor metodologiei aprobată prin Ordinul nr. 304/2005 rezultă că aceasta reglementează în realitate, în mod distinct de identificarea prin poansonare a buteliilor, o procedură de personalizare, ce presupune solicitarea de către un operator economic autorizat pentru umplerea buteliilor a "acordului I.S.C.I.R. privind modelul (tipul) de personalizare a buteliilor proprii împreună cu un document cu prezentarea tuturor elementelor distinctive prin care staţia de umplere/punctul de lucru al staţiei de umplere propune modelul de personalizare (vopsire, aplicarea unei sigle înregistrate; elemente constructive - decupări de forme diferite, imprimări în postament sau garda de protecţie nedemontabilă - care nu afectează cerinţele minime ale normelor de execuţie - standarde, reglementări tehnice, etc. - pentru butelii, aprobate la nivel naţional)".
Noţiunea de "butelii nepersonalizate" are o accepţiune proprie PT C-3 2003 şi metodologiei menţionate, fără corespondent în legislaţia naţională şi europeană contemporană Ordinului nr. 86/2003 şi Ordinului nr. 304/2005 sau ulterioară şi de asemenea fără legătură cu conformitatea tehnică a buteliei.
Aprobarea de către I.S.C.I.R. a caracterului distinctiv al unui model, modelul de personalizarea şi reglementarea condiţiilor de comercializare a buteliilor GPL prin condiţionarea dreptului de umplere a acestora de existenţa sau inexistenţa unui model distinctiv aprobat de către I.S.C.I.R. (desigur cu plata corespunzătoare a tarifelor aplicate de I.S.C.I.R. în funcţie de numărul de butelii personalizate) exced sferei de reglementare a unei prescripţii tehnice.
Curtea a apreciat că nu există nicio justificare de ordin tehnic, care să corespundă asigurării conformităţii tehnice a unui recipient sub presiune - acestea fiind limitele reglementării prin Ordinul nr. 86/2003 - pentru măsurile dispuse prin pct. 2.3 şi 3.2.4 din PT C-3 2003.
A arătat că aceste dispoziţii reprezintă ingerinţe în activitatea profesioniştilor din lanţul de distribuţie fără legătură cu proprietăţile de securitate ale buteliilor. Aplicarea pe butelie a unui model distinctiv aprobat de către I.S.C.I.R., în mod distinct de aplicarea unui poanson de identificare a buteliei, nu este de natură să se încadreze în sfera stabilirii cerinţelor tehnice de fabricare, de verificare şi funcţionare a aparatelor sub presiune, iar reglementarea subsecventă a condiţiilor de comercializare în funcţie de faptul că s-a exercitat sau nu această opţiune (personalizarea fiind facultativă potrivit pct. 2.3 din PT C-3 2003) nu are nicio justificare de ordin tehnic.
A mai concluzionat instanţa fondului că, depăşind scopul declarat încă de la pct. 1.1 al PT C3-2003, acesta cuprinde şi o serie de prevederi care exced domeniului de reglementare stabilit şi specific unei prescripţii tehnice, tinzând să stabilească reguli speciale în ceea ce priveşte aplicarea mărcii pe aceste butelii GPL, reguli care sunt derogatorii de la Legea nr. 84/1998, dreptul comun în materie.
Astfel, în materia buteliilor GPL, agenţii economici care au obţinut protecţia mărcii lor prin înregistrarea mărcii la O.S.I.M. nu ar putea să folosească această marcă în mod liber şi firesc prin aplicarea ei pe butelie ci, pentru a-şi personaliza buteliile, ar trebuie să recurgă la această procedură de personalizare impusă de PT C3-2003, iar în lipsa acordului I.S.C.I.R. nici nu ar putea proceda la aplicarea propriei mărci pe butelie.
De asemenea, singurul obstacol în calea folosirii unor butelii GPL ca recipient gol de agenţii economici care activează pe piaţa de umplere şi comercializarea butelii GPL ar fi personalizarea acestor butelii, după procedura de la pct. 2.3. Per a contrario, atâta vreme cât o butelie nu este personalizată după procedura de la pct. 2.3 ea poate fi folosită liber de orice agent economic. Astfel, potrivit acestui text legal, aplicarea unei mărci comerciale aparţinând unui agent economic, aplicarea care este făcută în exerciţiul liber şi neîngrădit al dreptului său la marcă nu are nicio relevanţă şi nu este de natură să împiedice folosirea acelei butelii de către un alt agent economic.
Instanţa de fond a apreciat că dispoziţiile art. 8 alin. (3) din H.G. nr. 941/2003 tind, de asemenea, la îngrădirea dreptului la marcă şi la încălcarea regimului juridic al acesteia, aşa cum a fost el consolidat prin Legea nr. 84/1998, câtă vreme arată că, o dată îndeplinite anumite cerinţe, normele care asigură protecţia dreptului la marcă pot fi ignorate.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva Sentinţei nr. 4983 din 14 septembrie 2012 au declarat recurs pârâţii SC E.G. SRL, Guvernul României şi Ministerul Economiei, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate ca nefondată.
a. Recursul pârâtei SC E.G. SRL
În motivarea recursului, s-a susţinut, în esenţă, că judecătorul fondului a făcut o interpretare eronată a textului normativ şi o confuzie între personalizarea buteliilor (care se face prin poansonare, confirmată prin poansonarea unui număr de înmatriculare al I.S.C.I.R.) şi dreptul agentului economic de a aplica în mod liber orice semn de identificare doreşte, inclusiv marca autorizată.
În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a pct. 3.2.4. şi art. 8 alin. (3) din H.G. nr. 941/2003, în prezent abrogată prin O.U.G. nr. 126/2011, s-a arătat că acestea nu au o incidenţă în cauza supusă judecăţii, aflată pe rolul Tribunalului Bucureşti, nefiind determinante în soluţionarea acesteia, şi că excepţia trebuia respinsă ca inadmisibilă sub acest aspect.
b. Recursul pârâtului Guvernul României
Acest recurent a arătat că H.G. nr. 941/2003 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă şi utilizarea repetată a echipamentelor sub presiune transportabile, cu modificările şi completările ulterioare, care transpunea în legislaţia naţională Directiva nr. 1999/36/EC a Consiliului Uniunii Europene a fost abrogată de O.U.G. nr. 126/2011 privind echipamentele sub presiune transportabile, care transpune Directiva nr. 2012/35/CE a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene.
A mai arătat că H.G. nr. 941/2003 este legal şi temeinic adoptat, raportat la dispoziţiile în baza cărora a fost emis, şi anume art. 107 din Constituţie şi prevederile Acordului european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993, ratificat prin Legea nr. 20/1993, fiind respectate şi dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum şi cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin H.G. nr. 555/2001.
A mai susţinut că atât H.G. nr. 941/2003 cât şi O.U.G. nr. 126/2011, precum şi actele administrative subsecvente, se referă exclusiv la specificaţiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească aceste produse cu scopul de a îmbunătăţi siguranţa, neputându-se reţine efecte în ceea ce priveşte dreptul la marcă sau încălcarea regimului juridic al acesteia.
c. Recursul pârâtului Ministerul Economiei
La rândul său, acest recurent a susţinut că H.G. nr. 941/2003 este legal şi temeinic adoptat, raportat la dispoziţiile în baza cărora a fost emis, fiind respectate şi dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi că invocarea reglementărilor tehnice privind echipamentele sub presiune transportabile, în speţa de faţă, nu este relevantă în privinţa regimului proprietăţii bunului, respectiv a buteliilor GPL, în situaţia în care acestea au fost reţinute de un alt operator în vederea reîncărcării.
4. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi înscrisurile dosarului, raportat la susţinerile părţilor şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
a. Recursurile pârâţilor Ministerul Economiei şi SC E.G. SRL
Aceste recursuri sunt tardiv formulate şi vor fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează.
Ca regulă, potrivit dispoziţiilor art. 301 din C. proc. civ., "termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel."
În speţă, obiectul cererii reclamanţilor-intimaţi îl constituie excepţia de nelegalitate a unor dispoziţii cuprinse în acte administrative, invocată în temeiul dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Dispoziţiile imperative ale art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 arată că hotărârea prin care instanţa de contencios administrativ se pronunţă asupra excepţiei de nelegalitate poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Or, din examinarea înscrisurilor depuse în recurs, Înalta Curte constată că intimaţii-pârâţi au formulat recurs la data de 10 octombrie 2012, în condiţiile în care sentinţa recurată a fost comunicată, ambilor, la data de 25 septembrie 2012 şi, faţă de dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, termenul în care legea procedurală permitea declararea recursului, în cauză, s-a împlinit la data de 1 octombrie 2012.
Susţinerile recurentului Ministerul Economiei privind menţionarea, în dispozitivul hotărârii atacate, a unui termen de recurs de 15 zile, nu sunt de natură a duce la respingerea excepţiei tardivităţii, câtă vreme termenul de recurs de 5 zile este expres şi imperativ prevăzut de norma legală sus-citată şi nemo censetur ignorare legem.
Cum în cauză nu s-a făcut nici dovada existenţei vreuneia din situaţiile prevăzute de art. 103 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a face aplicarea dispoziţiilor art. 103 alin. (1) teza I din C. proc. civ., cu consecinţa admiterii excepţiei şi respingerii ambelor recursuri ca tardiv formulate.
b. Recursul pârâtului Guvernul României.
Acest recurs este fondat şi va fi admis.
Astfel, obiectul excepţiei de nelegalitate dedusă judecăţii în prezenta cauză îl reprezintă pct. 2.3 şi pct. 3.2.4 din Prescripţia tehnică PT C 3-2003, ediţia 1, "Cerinţe tehnice privind utilizarea recipientelor - butelii cu capacitatea până la 26 litri pentru GPL" aprobată prin Ordinul Ministrului Industriei şi Resurselor nr. 86/2003 şi modificată prin Ordinul nr. 210/2003 şi prin Ordinul nr. 304/2005 şi dispoziţiile art. 8 alin. (3) din H.G. nr. 941/2003.
Prevederile pct. 2.3 şi 3.2.4 din PT C-3 2003 ce fac obiectul excepţiei de nelegalitate au următorul conţinut:
"2.3 Agenţii economici autorizaţi care fac dovada proprietăţii buteliilor pe baza documentelor financiar-contabile pot să îşi personalizeze buteliile. Personalizarea buteliilor se va face conform metodologiei privind personalizarea recipientelor-butelii cu capacitate până la 26 litri pentru GPL aprobată prin ordin al Inspectorului de stat şef al I.S.C.I.R. ăi publicată în M. Of. al României. Partea I.
Agenţii economici vor solicita în scris la I.S.C.I.R. - I.N.S.P.E.C.I.T. aprobarea pentru personalizare. Agentul economic va începe acţiunea de personalizare efectivă numai după primirea confirmării scrise de la I.S.C.I.R. - I.N.S.P.E.C.T.
Adresa de solicitare trebuie să cuprindă un tabel centralizator cu denumirea producătorului, seriile şi anii de fabricaţie.
Personalizarea se poate efectua de către:
- I.T. I.S.C.I.R. în raza căreia se află sediul agentului economic sau punctul de lucru al acestuia, printr-un inspector de specialitate;
- responsabilul cu supravegherea lucrărilor al agentului economic, pe baza unei împuterniciri scrise primite de la I.T. I.S.C.I.R."
"3.2.4 Agenţii economici nu vor putea umple buteliile personalizate ale altui proprietar decât cu consimţământul scris al acestuia".
La rândul lor, dispoziţiile art. 8 alin. (3) din H.G. nr. 941/2003 prevăd că:
"Utilizarea, inclusiv umplerea, depozitarea, golirea sau reumplerea:
a) echipamentelor sub presiune transportabile, prevăzute la art. 2 lit. a), b) şi c), care satisfac cerinţele prezentei hotărâri şi poartă marcajul prevăzut la art. 12 alin. (1);
b) recipientelor-butelii existente, care poartă marcajul prevăzut în Ordinul ministrului industriei şi resurselor nr. 113/2001, cu modificările ulterioare, precum şi marcajul şi numărul de identificare prevăzut la art. 12 alin. (3), care indică faptul că recipientele-butelii au fost supuse unei inspecţii periodice, nu poate fi interzisă, limitată sau împiedicată din considerente referitoare la echipamentul sub presiune transportabil ca atare."
În motivarea excepţiei de nelegalitate, reclamanţii au susţinut, în esenţă, că aceste dispoziţii impun un regim al exercitării dreptului la marcă în materia comercializării GPL încărcat în butelii mai restrictiv şi derogator de la regimul exercitării dreptului la marcă aşa cum este el stabilit cu titlul general prin Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, argument ce reprezintă, de altfel, şi fundamentul raţionamentului instanţei de fond în ceea ce priveşte aprecierea nelegalităţii dispoziţiilor criticate.
Conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, legalitatea unui act administrativ nelegal cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.
Odată cu instituţionalizarea excepţiei de nelegalitate, prin Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ stabileşte, în baza principiilor legalităţii, ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, legalitatea unui act administrativ pe calea acestei excepţii.
Prin urmare, excepţia de nelegalitate presupune cenzurarea actelor administrative prin raportare la legea în a cărei executare au fost emise.
Cu alte cuvinte, avem de-a face cu consonanţa unui act juridic care produce efecte cu o forţă juridică inferioară faţă de actul juridic care produce efecte cu forţă juridică superioară, fundamentul constituţional fiind reprezentat de art. 1 alin. (5), coroborat cu art. 16 alin. (2) şi, respectiv, cu art. 108 alin. (2) din Constituţie.
Aşadar, intimaţii-reclamanţi trebuiau să individualizeze în motivarea excepţiei de nelegalitate textele legale care au fost încălcate la momentul emiterii actului administrativ dedus judecăţii pe această cale procedurală, texte raportat la care instanţa de contencios administrativ ar examina legalitatea actelor administrative atacate.
Or, din examinarea raţionamentului instanţei de fond, se constată, pe de o parte, că aceasta a apreciat nelegalitatea prevederilor pct. 2.3 şi 3.2.4 din PT C-3 2003 cu referire la Ordinul I.S.C.I.R. nr. 304/2005 şi la efectele pe care aplicarea coroborată a acestora ar putea-o avea, făcând aprecieri asupra justificării acestor prescripţii raportat la limitele implicite Ordinului nr. 86/2003 şi a depăşirii scopului declarat la pct. 1.1 al PT C3-2003, şi concluzionând că atât punctele criticate, cât şi PT C-3 2003, în integralitatea sa, exced domeniului de reglementare stabilit şi specific unei prescripţii tehnice.
Acest demers este criticabil, prin faptul că instanţa de contencios administrativ avea obligaţia de a examina, în concret, modul în care dispoziţiile criticate se abat de la normele legale, cu forţă juridică superioară, în executarea şi în temeiul cărora au fost emise.
Dispoziţiile criticate prevăd numai condiţiile de introducere pe piaţă pentru echipamentele sub presiune transportabile noi; condiţiile privind inspecţia periodică şi utilizarea repetată a acestor echipamente; procedurile de evaluare şi reevaluare a conformităţii în sistem modular.
Aceste dispoziţii nu stabilesc limitele, regimul juridic şi protecţia dreptului la marcă, aspect reglementat, separat, de alte texte normative a căror aplicare nu exclude şi nu vine în contradicţie, în mod direct, cu dispoziţiile criticate pe calea excepţiei de nelegalitate în prezenta speţă.
Pe de altă parte, aprecierea nelegalităţii art. 8 alin. (3) din H.G. nr. 941/2003, dar şi a prevederilor pct. 2.3 şi 3.2.4 din PT C-3 2003, nu se poate realiza raportat la întregul corpus al Legii nr. 84/1998, sau la principii cu caracter general promovate de această lege, cum, în speţă, au făcut atât intimaţii-reclamanţi, cât şi instanţa de fond.
În fine, examinând conţinutul dispoziţiilor contestate, prin raportare la actele normative cu forţa juridică superioară, relevante pentru domeniul reglementat, în temeiul şi executarea cărora au fost emise, conform principiului ierarhiei şi forţei juridice actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţia României şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, Înalta Curte nu poate reţine elemente de nelegalitate a acestora.
În consecinţă, considerând că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 3041C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de Guvernul României şi va modifica sentinţa atacată, în sensul că va respinge ca nefondată excepţia de nelegalitate invocată de reclamantele SC O.M.V.P. SA şi SC G.L. & D. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardiv formulate recursurile declarate de SC E.G. SRL Bucureşti şi Ministerul Economiei împotriva Sentinţei civile nr. 4983 din 14 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva aceleiaşi sentinţei.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge ca nefondată excepţia de nelegalitate invocată de intimatele-reclamante SC O.M.V.P. SA şi SC G.L. & D. SA.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 aprilie 2013.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 5089/2013. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5105/2013. Contencios → |
|---|
