ICCJ. Decizia nr. 5146/2013. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5146/2013
Dosar nr. 7206/2/2011
Şedinţa publică de la 24 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. 7206/2/2011, reclamanta A.P.I.A. a chemat în judecată Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi a Judeţului Giurgiu, solicitând anularea Încheierii nr. 38 din 22 iulie 2011, emisă de Curtea de Conturi a României, anularea Deciziei nr. 21/2011, emisă de Camera de Conturi a Judeţului Giurgiu şi suspendarea executării celor două acte până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii sale reclamanta a arătat că în perioada 4 aprilie 2011 - 20 aprilie 2011, s-a desfăşurat acţiunea "auditul performanţei privind implementarea, administrarea şi gestionarea programului de identificare şi înregistrare a animalelor şi a utilizării bazei de date în acordarea subvenţiilor şi a altor forme de sprijin din partea statului pe anul 2007 - cod acţiune 4032".
Prin Încheierea nr. 38 din 22 iulie 2011, dată de Curtea de Conturi, s-a dispus respingerea contestaţiei formulate de reclamantă împotriva Deciziei nr. 21/2011 emisă de Camera de Conturi Giurgiu, reţinându-se în mod greşit faptul că A.P.I.A. avea obligaţia de a verifica veridicitatea declaraţiilor pe proprie răspundere referitoare la datoriile restante faţă de bugetul de stat şi/sau bugetul local la data limită de depunere a cererilor, invocându-se prevederile art. 121din O.U.G. nr. 125/2006, or, a susţinut reclamanta că nu are atribuţii de a verifica veridicitatea declaraţiilor pe proprie răspundere, date de solicitanţii-fermieri.
Pârâta Curtea de Conturi a României a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii de suspendare a executării ca inadmisibilă în principal şi ca neîntemeiată în subsidiar şi respingerea acţiunii în fond, ca neîntemeiată.
Prin Sentinţa nr. 7688 din 16 decembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării şi a respins cererea de suspendare a executării şi în fond acţiunea formulată de reclamanta A.P.I.A. - Centrul Judeţean Giurgiu ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a constatat că prin Decizia nr. 21/2011 s-a dispus în sarcina A.P.I.A. - Centrul Judeţean Giurgiu verificarea îndeplinirii condiţiei de eligibilitate privind lipsa datoriilor restante la bugetul de stat şi a datoriilor restante la bugetele locale, pentru toate cererile eligibile privind PNDC în sectorul zootehnic (bovine/ovine/caprine) din anul 2007, prin solicitarea oficială a confirmărilor scrise de organele fiscale (ale Ministerului Finanţelor Publice şi ale administraţiei publice locale).
A reţinut Curtea că argumentele reclamantei nu atestă nelegalitatea măsurii dispuse de Camera de Conturi Giurgiu, şi aceasta întrucât măsura dispusă urmăreşte verificarea îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate pentru sprijinul financiar acordat de reclamantă şi întreprinderea măsurilor de recuperare a sumelor constatate a fi acordate necuvenit, conform dispoziţiilor art. 121 din O.U.G. nr. 125/2006.
Referitor la cererea de suspendare a executării, instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii, invocată prin întâmpinare, luând act că argumentele invocate de pârâtă nu relevă un fine de neprimire al unei cereri de suspendare a executării, ci aspecte prin care tinde la caracterizarea acestei cereri ca fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A.P.I.A. - Centrul Judeţean Giurgiu, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată de recurentă constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Giurgiu, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Cererea formulată de reclamanta A.P.I.A. - Centrul Judeţean Giurgiu are ca obiect anularea în tot a Încheierii nr. 38 din 22 iulie 2011, emisă de Curtea de Conturi a României - Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor şi înregistrată la A.P.I.A. - Centrul Judeţean Giurgiu cu nr. 7746 din 25 iulie 2011, prin care a fost respinsă contestaţia împotriva măsurilor 1 şi 2 din Decizia nr. 21/2011 emisă de Camera de Conturi a Judeţului Giurgiu şi implicit anularea în tot a Deciziei nr. 21/2011, emisă de Camera de Conturi a Judeţului Giurgiu, respectiv pct. 1 şi pct. 2, ca fiind netemeinică, precum şi suspendarea executării celor două acte ce fac obiectul litigiului.
În drept, decizia şi încheierea contestate au fost întemeiate pe prevederile Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi şi ale Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi.
Actele normative sus-menţionate, reprezentând temeiul juridic al actelor administrative deduse judecăţii, nu cuprind norme derogatorii de la regulile de drept comun din Legea nr. 554/2004 cu privire la competenţa materială de soluţionare a litigiilor de contencios administrativ.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincţie pentru stabilirea competenţei instanţelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).
În raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act administrativ emis de o autoritate publică locală se soluţionează în fond de către tribunal.
În acelaşi sens, în şedinţa Plenului secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 20 februarie 2012 s-a hotărât că aparţine tribunalului competenţa de soluţionare a litigiilor având ca obiect acţiuni prin care se solicită: (1) anularea încheierii emise de Curtea de Conturi a României în soluţionarea contestaţiei administrative formulate împotriva măsurilor prevăzute prin decizia emisă de Camera de Conturi Judeţeană; (2) anularea deciziei emise de Camera de Conturi Judeţeană; (3) anularea procesului-verbal de constatare încheiat de Camera de Conturi Judeţeană.
Astfel, în raport cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere actele ce formează obiectul litigiului, s-a apreciat că actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ, este decizia emisă de Camera de Conturi Judeţeană, care este o autoritate publică de nivel local.
S-a mai reţinut că şi atunci când, prin încheierea pe care o pronunţă, structura centrală a Curţii de Conturi a României respinge sau admite în parte contestaţia formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Judeţeană, actul administrativ care produce efecte juridice şi care este supus obligaţiei de executare este tot decizia emisă de Camera de Conturi Judeţeană, care este o autoritate publică de nivel local.
Trebuie precizat că soluţiile de principiu adoptate la nivelul secţiei reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine pronunţarea unor soluţii neunitare, mai ales că rolul Înaltei Curţi este acela de unificare a practicii judiciare, iar soluţiile acesteia nu pot constitui sursă de insecuritate a raporturilor juridice.
Împrejurarea că, la data emiterii actelor contestate era în vigoare Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea nr. 1/2009 a Plenului Curţii de Conturi, nu este de natură a fundamenta o altă soluţie, atâta vreme cât, în sensul celor expuse anterior, competenţa de soluţionare a cauzei revine secţiei de contencios administrativ a tribunalului în raport cu dispoziţiile Legii nr. 554/2004.
De altfel, în chiar finalul Încheierii nr. VI 350 din 6 decembrie 2010, pronunţată de Curtea de Conturi a României - Departamentul de coordonare a verificării bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, prin care a fost respinsă contestaţia formulată de Primăria Comunei Tomeşti împotriva Deciziei nr. 26 din 3 septembrie 2010 emisă de Camera de Conturi a Judeţului Hunedoara, ce formează obiectul prezentei cauze, se precizează expres că "entitatea verificată poate sesiza secţia de contencios administrativ - Tribunalul Hunedoara".
Mutatis mutandis, la pronunţarea prezentei decizii, Înalta Curte are în vedere şi jurisprudenţa sa unitară referitoare la nelegalitatea dispoziţiilor art. 223 lit. e) şi art. 228 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 a Plenului Curţii de Conturi, care stabileau competenţa de soluţionare a unor asemenea cauze în favoarea secţiei de contencios administrativ a curţii de apel.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) şi art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Giurgiu, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.P.I.A. - Centrul Judeţean Giurgiu împotriva Sentinţei nr. 7688 din 16 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Giurgiu, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 aprilie 2013.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 5142/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5152/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
