ICCJ. Decizia nr. 524/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 524/2013
Dosar nr. 4305/2/2011
Şedinţa publică de la 1 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 9 mai 2011 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii B.R., M.L. şi L.M.V. au chemat în judecată pe pârâţii Primăria Municipiului Iaşi şi Statul Român, prin Comisia Centrală pentru S.D. (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „C.C.S.D.”), solicitând:
I. Să fie obligată pârâta Primăria Municipiului Iaşi să transmită în vederea soluţionării conform art. 16 si următoarele din Capitolul V al Titlului VII din Legea nr. 247/2005 către pârâtul Statul Român, prin C.C.S.D., întreaga documentaţie a dosarului înregistrat la A.N.R.P. (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „A.N.R.P.”);
II. Să fie obligat pârâtul Statul Român, prin C.C.S.D., la efectuarea controlului de legalitate în sensul analizării dosarului înregistrat la A.N.R.P. sub aspectul legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului situat în laşi, Str. Buzdugan (actual Str. G. Ibrăileanu), compus din teren în suprafaţă de 1004 m2 (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „imobilul în litigiu”) pentru care s-au propus măsuri reparatorii prin Dispoziţia primarului nr. 1469 din 18 septembrie 2009;
III. Să fie obligat pârâtul Statul Român, prin C.C.S.D., în funcţie de rezultatul controlului cu privire la legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, după caz:
a) La transmiterea dosarului către evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare a imobilului şi pe baza raportului de evaluare la emiterea deciziei reprezentând titlul la despăgubire pentru imobilul în litigiu, conform dispoziţiilor art. 16 din Capitolul V al Titlului VII din Legea nr. 247/2005;
b) La emiterea deciziei motivate de restituire în natură a imobilului în litigiu, conform art. 21 din Capitolul VII al Titlului VII din Legea nr. 247/2005, dacă, pe baza constatărilor Secretariatului C.C.S.D., se stabileşte că imobilul pentru care s-a stabilit plata de despăgubiri este restituibil în natură.
IV. Să se constate opozabilitatea faţă de Statul Român, prin C.C.S.D., a contractului de cesiune de drepturi autentificat din 11 august 2008 de B.N.P. - C.S.P. prin care H.T. a cesionat fiicelor sale, L.L. şi B.R., drepturile decurgând din calitatea de persoană îndreptăţită pentru imobilul în litigiu, şi să fie obligat pârâtul Statul Român, prin C.C.S.D., să emită decizia reprezentând titlul la despăgubire sau, după caz, decizia motivată de restituire în natură, conform efectelor contractului de cesiune.
V. Să fie obligat pârâtul Statul Român, prin C.C.S.D., la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că, prin notificarea din 16 mai 2001, au solicitat restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu, notificarea fiind soluţionată prin Dispoziţia primarului nr. 1469 din 18 septembrie 2009, prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul ce nu poate fi restituit în natură, conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Conform art. 16 alin. (21) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, dispoziţia primarului a fost înaintată C.C.S.D., împreună cu referatul de legalitate al Instituţiei Prefectului, prin care s-a constatat legalitatea dispoziţiei, respectiv îndeplinirea condiţiilor legale la momentul emiterii, şi anume: calitatea notificatorului de persoană îndreptăţită, respectiv dacă depunerea notificării s-a făcut cu respectarea condiţiilor şi în termenul prevăzut de lege, dacă s-a dovedit existenţa dreptului de proprietate, preluarea abuzivă a imobilului notificat în perioada de referinţă a legii, precum şi alte elemente privind continuitatea dreptului de proprietate, situaţia juridică şi situaţia despăgubirilor, acte care să descrie construcţia, etc. Totodată, au fost verificate şi înscrisurile care atestă imposibilitatea restituirii în natură a imobilului care face obiectul notificării, precum şi imposibilitatea atribuirii în compensare a unor alte bunuri deţinute de emitentul dispoziţiei.
Întrucât C.C.S.D. a restituit dosarul către Primăria Iaşi, reclamanţii susţin că restituirea este nelegală, nefiind prevăzută de lege. Sub acest aspect, se principiul soluţionării cererii într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
La data introducerii acţiunii, dosarul este nesoluţionat, fără a fi restituit autorităţii competente, deşi au trecut aproape 10 ani de la data notificării.
Raportat la dispoziţiile art. 13 şi următoarele din Titlul VII al legii nr. 247/2005, precum şi la dispoziţiile pct. 16.10 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, C.C.S.D. nu are competenţa de a analiza dispoziţia emisă de primar, din punct de vedere al condiţiilor de legalitate, care fac obiectul exclusiv al controlului exercitat de Instituţia Prefectului.
Soluţionarea notificării într-un termen rezonabil reprezintă o componentă esenţială a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi constituie o garanţie a părţii implicate într-un litigiu, indiferent de faza de desfăşurare a acestuia: faza administrativă sau faza contencioasă.
Reclamanta invocă privarea sa de dreptul de proprietate, după ce validitatea titlului său a fost confirmată într-o procedură administrativă anterioară şi face trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Demetrescu împotriva României; cauza I. împotriva României, Hotărârea din 6 decembrie 2007; cauza Ichim împotriva României, Hotărârea din 10 martie 2009).
2. Soluţia pronunţată de Curtea de apel
Prin sentinţa nr. 22 din 6 ianuarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele:
- a admis cererea formulată de reclamanţi;
- a obligat pârâta Primăria Municipiului Iaşi să retransmită pârâtei C.C.S.D. dosarul înregistrat la A.N.R.P.;
- a obligat pe pârâta C.C.S.D. să efectueze controlul de legalitate a măsurii de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului în litigiu;
- a obligat pe pârâta C.C.S.D., şi în funcţie de rezultatul controlului de legalitate, fie să desemneze evaluator şi să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, fie să emită o decizie de restituire în natură a imobilului.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Raportat la notificarea formulată de reclamanţi, la Dispoziţia Primarului Municipiului Iaşi din 18 septembrie 2009 şi la contractul de cesiune de drepturi autentificat din 11 august 2008 de B.N.P. - C.S.P., Curtea de apel a apreciat că cesiunea este valabilă, îndeplinind condiţiile de fond şi de formă cerute de lege, motiv pentru care este opozabilă tuturor subiectelor de drept.
Potrivit art. 13 şi următoarele din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, C.C.S.D. este obligată să analizeze dosarul reclamanţilor în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură şi nu poate depăşi competenţele imperative prevăzute de lege, trimiţând dosarul la Primăria Iaşi. Pentru aceste motive, în baza textelor de lege menţionate, Curtea de apel a reţinut că este întemeiată cererea de obligare a pârâtei Primăria Municipiului Iaşi să retransmită pârâtei C.C.S.D. dosarul înregistrat la A.N.R.P. şi cererea de obligare a pârâtei C.C.S.D. să efectueze controlul de legalitate a măsurii de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului în litigiu.
Având în vedere procedura administrativă reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în funcţie de rezultatul controlului de legalitate, dosarul reclamanţilor va parcurge etapele prevăzute de lege sau se va emite o decizie de restituire în natură a imobilului.
În prezent, dosarul este nesoluţionat, fără a fi restituit autorităţii competente, deşi au trecut aproape 10 ani de la data notificării.
În considerarea principiului soluţionării cererii într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea de apel a reţinut că nereglementarea prin Legea nr. 247/2005 a unui termen pentru finalizarea procedurii administrative prin emiterea titlului de despăgubire nu poate constitui o justificare pentru C.C.S.D. să tergiverseze nepermis soluţionarea cererii reclamantei, în condiţiile în care de la ultima etapă realizată în procedura administrativă au trecut 2 ani.
În ipoteza în care C.C.S.D. va aprecia că imobilul arătat este restituibil în natură, conform art. 21 din Capitolul VII al Titlului VII din Legea nr. 247/2005, C.C.S.D. are obligaţia legală de a restitui în natură imobilul pe baza unei decizii motivate.
Reclamanta a fost privată de dreptul de proprietate, după ce validitatea titlului său a fost confirmată într-o procedură administrativă anterioară, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a sancţionat încălcarea dreptului de proprietate în speţe similare (cauza Demetrescu împotriva României) reţinând că neexecutarea unei decizii prin care este recunoscut un drept de proprietate, constituie o ingerinţă în sensul primei fraze a primului alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acelaşi sens, instanţa a avut în vedere jurisprudenţa C.E.D.O. în cauza I. împotriva României (Hotărârea din 6 decembrie 2007) şi în cauza Ichim împotriva României (Hotărârea din 10 martie 2009).
3. Recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.C.S.D.
Î mpotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin C.C.S.D., invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul-pârât susţine că instanţa de fond în mod netemeinic şi nelegal l-a obligat să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, deşi nu a fost parcursă în integralitate procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, întrucât, prin adresa din 15 noiembrie 2010, C.C.S.D. a restituit dosarul la Primăria Municipiului Iaşi în vederea reanalizării înscrusurilor, motivat de faptul că, prin Dispoziţia Primarului Municipiului Iaşi din 18 septembrie 2009, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în favoarea numiţilor H.T., B.R., L.M.V. şi M.L., deşi anterior emiterii acestui act, H.T. a cedat integral drepturile sale la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu. În acelaşi sens, recurentul-pârât arată că, prin adresa din 23 noiembrie 2011, C.C.S.D. a solicitat Primăriei Municipiului Iaşi urgentarea reanalizării şi retransmiterii dosarului de despăgubire la C.C.S.D.
Arată recurentul-pârât că etapa evaluării şi emiterii titlului de despăgubire vor fi realizate în ordinea de înregistrare a dosarelor, aşa cum s-a stabilit prin Decizia C.C.S.D. din 16 septembrie 2008.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor din recurs, în raport cu art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
În esenţă, intimaţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând refuzul soluţionării dosarului înregistrat la A.N.R.P., prin emiterea întocmirea raportului de evaluare şi emiterea titlului de despăgubire pentru imobilul în litigiu, pentru care au fost propuse măsuri reparatorii prin Dispoziţia Primarului Municipiului Iaşi din 18 septembrie 2009.
Motivele de recurs nu cuprind critici propriu-zise cu privire la soluţia primei instanţe, ci reprezintă o reiterare a apărărilor din întâmpinarea depusă în faţa instanţei de fond întemeiate exclusiv pe faptul că nu poate fi finalizată procedura administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, prin parcurgerea etapei evaluării şi emiterea titlului de despăgubire, deoarece dosarul înregistrat la A.N.R.P. a fost restituit Primăriei Municipiului Iaşi, prin adresa din 15 noiembrie 2010, în vederea reanalizării înscrusurilor, raportat la împrejurarea că, anterior emiterii dispoziţiei primarului, H.T. a cedat integral drepturile sale la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, iar, prin adresa din 23 noiembrie 2011, C.C.S.D. a solicitat Primăriei Municipiului Iaşi urgentarea reanalizării şi retransmiterii dosarului de despăgubire la C.C.S.D.
Intervalul de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţiilor pentru imobilul preluat abuziv, în condiţiile în care intimaţii-reclamanţi au depus notificarea înregistrată la Primăria Municipiului Iaşi 16 mai 2001 (conform celor menţionate în preambulul dispoziţiei primarului), calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubiri a fost stabilită prin Dispoziţia Primarului Municipiului Iaşi din 18 septembrie 2009, iar dosarul a fost înregistrat la C.C.S.D. cel târziu în anul 2010, conferă consistenţă concluziei instanţei de fond, în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
a cţiunea este circumscrisă prevederilor art. 8 alin. (1) teza finală şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, referitoare la nesoluţionarea în termen a unei cereri referitoare la un drept ori la un interes legitim privat, texte legale a căror incidenţă nu este înlăturată de împrejurarea că învestirea C.C.S.D. se face potrivit procedurii speciale reglementate de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, iar nu în baza unei cereri formulate de persoana îndreptăţită, în sensul celor arătate în recurs.
Faptul că legea specială nu prevede un termen pentru soluţionarea dosarelor nu conferă suport susţinerilor recurentului, pentru că, în temeiul art. 20 din Constituţia României, normele naţionale cuprinse în legislaţia primară şi secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate şi aplicate într-un sens care să contravină principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenţie, ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă, ci şi în cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor definitive.
Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare sau a unei totale pasivităţi a autorităţii publice.
Criticile din recurs, întemeiate pe faptul că dosarul de despăgubire nu este înregistrat pe rolul C.C.S.D., fiind restituit Primăriei Municipiului Iaşi în vederea lămuririi unor aspecte faţă de împrejurarea că H.T. a cedat integral drepturile sale la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, sunt lipsite de relevanţă, în condiţiile în care soluţionarea dosarului de despăgubire trenează pe rolul autorităţilor administrative din anul 2001, astfel că, până la data pronunţării prezentei hotărâri judecătoreşti, au trecut circa 12 ani, interval de timp care nu poate fi apreciat ca fiind unul rezonabil în sensul dispoziţiilor convenţionale şi constituţionale menţionate anterior.
Totodată, Înalta Curte constată că apărările din recurs referitoare la faptul că dosarul nu a fost restituit C.C.S.D. de către Primăria Municipiului Iaşi sunt neîntemeiate, având în vedere că obligaţia ce revine C.C.S.D. este subsidiară îndeplinirii de către Primăria Municipiului Iaşi a obligaţiei ce i-a fost impusă prin hotărârea atacată, şi anume de a retransmite la C.C.S.D. dosarul înregistrat la A.N.R.P.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Statul Român prin C.C.S.D. împotriva sentinţei civile nr. 22 din 6 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5123/2013. Contencios. Investire cu formula... | ICCJ. Decizia nr. 394/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
