ICCJ. Decizia nr. 5265/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5265/2013
Dosar nr. 356/57/2012
Şedinţa publică de la 16 mai 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul B.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Baroul Alba şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, anularea Hotărârii nr. 31 din 28 ianuarie 2011 emisă de către pârâtul Consiliul Baroului Alba şi anularea Deciziei nr. 80 din 3 decembrie 2011 emisă de către pârâtul Consiliul U.N.B.R, precum şi obligarea Baroului Alba la emiterea unei hotărâri de primire a sa în profesia de avocat cu scutire de examen.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că în luna octombrie 2010 a solicitat Baroului Alba primirea sa în profesia de avocat, în temeiul art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, îndeplinind condiţiile acestui text de lege întrucât prin exercitarea unei profesii juridice timp de 10 ani a dobândit cunoştinţele necesare profesiei de avocat.
Prin întâmpinare, pârâţii au solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, susţinând că primirea în profesia de avocat constituie o posibilitate pentru barou şi nu o obligaţie.
Prin Sentinţa nr. 254 din 26 iunie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea, a anulat Hotărârea nr. 31 din 28 ianuarie 2011 emisă de către Consiliul Baroului Alba şi a Deciziei nr. 80 din 3 decembrie 2011 emisă de către Consiliul U.N.B.R., obligând Baroul Alba să emită decizie de primire a reclamantului în profesia de avocat, cu scutire de examen.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, prin Hotărârea nr. 31 din 28 ianuarie 2011 atacată în cauză a fost respinsă cererea reclamantului de intrare în avocatură fără examen. Acesta a formulat contestaţie împotriva hotărârii care a fost respinsă prin Decizia nr. 80 din 3 decembrie 2011 a Consiliului U.N.B.R.
Prima instanţă a reţinut, din analizarea art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, că persoanele care au deţinut una din funcţiile enumerate în cuprinsul acestui text de lege au dreptul de a fi primite în profesia de avocat cu scutire de examen, dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de lege.
Condiţia privind exercitarea acestei profesii într-un interval de 10 ani reprezintă, aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fundamentul scutirii de examen, legiuitorul instituind prezumţia legală că acest termen este îndestulător pentru dobândirea cunoştinţelor necesare exercitării profesiei de avocat, astfel că orice examinare a unui solicitant pentru primirea în profesia de avocat este inutilă.
Chiar dacă prin art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat se prevede că, în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, Consiliul Baroului poate să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, această prevedere nu trebuie înţeleasă în sensul conferirii dreptului de a organiza o examinare a cunoştinţelor solicitanţilor, scrisă sau orală, cu nota minimă de promovare. A interpreta în sens contrar aceste dispoziţii legale, înseamnă a lipsi de eficienţă prevederea cuprinsă în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.
Prima instanţă a reţinut că, în speţă, reclamantul a fost invitat la un interviu, acesta a fost transformat unilateral şi fără temei legal într-o veritabilă examinare, rezultatul acesteia fiind determinat de modul cum a votat fiecare consilier al Baroului Alba. Or, atâta timp cât dispoziţiile citate au reglementat dreptul reclamantului de a fi primit în profesie fără examen, refuzul pârâţilor de a da curs cererii sale pe motiv că nota obţinută de acesta este sub media minimă stabilită este nejustificat.
Prima instanţă nu a împărtăşit modalitatea de interpretare a art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 exprimată de pârâţi prin întâmpinare, având în vedere că sintagma "la cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen" în forma avută de textul legal la momentul evenimentelor reclamate, exprimă dreptul solicitantului, posibilitatea acestuia de a opta, în măsura în care îndeplinea condiţiile legale, pentru intrarea în profesia de avocat fără examen, şi nu posibilitatea pentru pârâţi de a-l primi sau nu în această profesie.
Prima instanţă a apreciat că nu se poate face abstracţie de modalitatea discreţionară de evaluare şi apreciere a cunoştinţelor reclamantului la proba orală, când, în urma răspunsurilor date de către acesta la întrebările adresate de către membrii Consiliului Baroului Alba, transformat în comisie de examinare, fiecare membru a votat pentru sau împotriva, ori s-a abţinut de la vot în privinţa admiterii reclamantului în profesia de avocat cu scutire de examen, iar fiecare vot pozitiv a fost transformat într-un punct, care, însumate au condus la stabilirea notei pentru această examinare.
Or, o asemenea evaluare a solicitanţilor nu este prevăzută în niciun act normativ specific profesiei de avocat sau act administrativ de punere în executare a legii, fiind stabilită ad-hoc, fără o minimă încunoştinţare a solicitantului.
2. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Uniunea Naţională Baroul Alba şi Uniunea Naţională a Barourilor din România (U.N.B.R.) şi Baroul Alba, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 şi art. 3041 din C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, în esenţă, se susţine că instanţa de fond a interpretat greşit prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 54/1995 şi a ignorat dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, care permit consiliului baroului să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, ceea ce este pe deplin justificat din moment ce solicitantul urma să acceadă într-o profesie străină de cea pe care o exercitase ulterior.
Hotărârea nr. 31 din 28 ianuarie 2011 a Consiliului Baroului Alba este legală, fiind conformă cu dispoziţiile legale şi regulamentare citate, dar şi cu prevederile Hotărârii nr. 902/2010 a Consiliului U.N.B.R., respectiv pct. 5 alin. (3), unde se prevede că rezultatul verificării poate determina respingerea cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.
De asemenea, se arată că în mod greşit şi fără temei s-a reţinut că membrii consiliului au avut o atitudine subiectivă, precum şi faptul că instanţa nu se poate substitui Consiliului Baroului Alba cu privire la verificarea cunoştinţelor acestuia.
Ulterior Uniunea Naţională a Barourilor din România a formulat precizări prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Alba Iulia arătând că revenea competenţa soluţionării în fond Tribunalului Alba, secţia de contencios administrativ şi fiscal, invocând în acest sens şi soluţia pronunţată în Dosarul nr. 636412/2011 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, susţinând, în esenţă, că soluţia instanţei de fond este temeinică şi legală.
Se arată că potrivit obligaţiilor legale incidente cauzei, nu se impune verificarea cunoştinţelor sale pentru primirea în profesia de avocat.
Se menţionează şi faptul că recurenţii au transformat interviul în examen, iar refuzul recurenţilor de a da curs cererii sale pe motiv că 4 consilieri au votat pentru primire, unul s-a abţinut şi 6 au votat împotrivă este nejustificat.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând recursurile formulate, apreciază ca acestea sunt fondate, însă, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Înalta Curte, referitor la excepţia necompetenţei materiale a instanţei de fond, invocată de recurentul U.N.B.R., reţine că, în raport de modul cum a fost formulată cât şi de concluziile orale referitoare la aceasta, recurentul nu a intenţionat să învestească instanţa cu o astfel de excepţie sau să invoce un alt motiv de recurs, ci doar a dorit să semnaleze o soluţie care contravine practicii judiciare de până acum cu privire la competenţa de soluţionare a unor astfel de cauze în fond, de către curţile de apel, secţiile de specialitate.
De altfel, nici nu a motivat această excepţie, solicitând, în final, admiterea recursurilor, casarea sentinţei recurate şi respingerea acţiunii reclamantului.
Însă, dincolo de aceste aspecte, această excepţie nu a fost invocată, conform art. 1591din C. proc. civ. (introdus prin Legea nr. 202/2010), astfel că în cauză nu se va reţine incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010.
În consecinţă, faţă de cele expuse, se reţine că instanţa de fond care a pronunţat hotărârea recurată, a fost competentă material să judece cauze.
În altă ordine, deşi se invocă ca temei legal al recursului şi dispoziţiile art. 304 pct. 8 din C. proc. civ., recurenţii nu aduc nici un argument în dezvoltarea acestui motiv, astfel că în lipsa oricăror critici instanţa de recurs apreciază că sentinţa recurată nu poate fi supusă controlului de legalitate din perspectiva acestui motiv de recurs.
De altfel, se constată că instanţa de fond nu a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi nici nu a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, pronunţându-se în raport de obiectul acţiunii cu care a fost învestită.
Criticile formulate, chiar dacă nu au fost structurate, se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.
În cauză, este necontestat că intimatul-reclamant îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 republicată (2).
De asemenea, este necontestat că intimatul-reclamant a fost supus unui interviu, înregistrat audio, înregistrări care nu au fost depuse la dosar şi nici transcriptul acestora, de către Consiliul Baroului Alba.
Prin Hotărârea nr. 31 din 28 ianuarie 2011 Consiliul Baroului Alba Iulia a respins cererea de primire în profesie cu scutire de examen, în considerentele acesteia afirmându-se că "Cu 4 voturi pentru primire, o abţinere şi 6 voturi împotrivă, ţinând cont de modul în care petentul s-a prezentat în faţa Consiliului Baroului Alba şi de modul de desfăşurare al interviului consemnat în procesul-verbal de şedinţă şi pe suport audio, s-a dispus respingerea primirii în profesia de avocat cu scutire de examen a domnului B.I.".
Potrivit prevederilor legale în vigoare la data formulării/soluţionării cererii reclamantului, dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată [2], prevedeau că la cerere puteau fi primite în profesia de avocat, cu scutire de examen, persoanele care îndeplineau condiţiile enumerate la alin. (2) lit. a) şi lit. b).
Instanţa de recurs constată că legiuitorul, prin edictarea unei norme juridice permisive "poate fi primit în profesie", a conferit autorităţii competente un drept de apreciere discreţionar.
Astfel, se explică şi se justifică legalitatea prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, adoptat la Congresul Avocaţilor din România, potrivit cărora "în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului poate să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat", ceea ce nu reprezintă o adăugare la dispoziţiile art. 16 alin. (2) din lege, ci o materializare a exercitării dreptului de apreciere ce i-a fost conferit de legiuitor prin folosirea unei norme juridice permisive.
De asemenea, în scopul asigurării unei transparenţe care să permită instanţelor competente să verifice legalitatea exercitării dreptului de apreciere şi existenţa/inexistenţa oricărei forme de arbitrariu, prin Hotărârea nr. 902/2010, Consiliul U.N.B.R. a adoptat Ghidul de bună practică privind procedura soluţionării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, act care nu a fost atacat/constatat ca fiind nelegal.
Este adevărat că la pct. 5 Cap. II din Ghid, se prevede că verificarea cunoştinţelor va consta dintr-o evaluare făcută pe baza unor discuţii libere în cadrul unui interviu, cu privire la legislaţia specifică organizării şi exercitării profesiei de avocat, dar se prevede şi că barourile pot decide ca verificarea să se facă şi în formă scrisă, cum s-a întâmplat în cauza de faţă.
Deci, Baroul Alba a avut temei legal şi regulamentar să procedeze la realizarea verificării respective în forma interviului oral, aşa cum a şi organizat-o la care reclamantul a şi participat, fără să o conteste.
În cauză, însă, autorităţile pârâte nu au depus documente în legătură cu realizarea interviului în cadrul căruia au fost verificate cunoştinţele reclamantului privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
Prima instanţă avea obligaţia de a cere înregistrarea video şi audio a modului de desfăşurare a interviului, pentru a putea să aprecieze în cunoştinţă de cauză cu privire la legalitatea procedurii şi dacă consemnarea făcută în cele două hotărâri are semnificaţia dată de pârâţi, şi anume, a necunoaşterii normelor privind practicarea profesiei de avocat.
Recurenţii-pârâţi pot fi obligaţi să depună şi o transcriere a înregistrării audio, în vederea observării respectării normelor legale pentru desfăşurarea interviului.
Fără ca judecătorul să se substituie membrilor comisiei în a analiza dacă răspunsurile date de reclamantă sunt sau nu corecte, acesta este dator să se pronunţe cu privire la toate probele ce pot conduce la dezlegarea pricinii.
Trimiterea în actele contestate la interviul dat de către reclamant impune ca judecătorul să administreze proba şi nu să o ignore, fiind esenţială în dezlegarea pricinii.
Faţă de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I şi alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi admis, urmând a se casa sentinţa recurată şi a se trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Baroul Alba şi Uniunea Naţională a Barourilor din România împotriva Sentinţei nr. 254 din 26 iunie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2013.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 5259/2013. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 5296/2013. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
