ICCJ. Decizia nr. 5296/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5296/2013
Dosar nr. 1312/44/2012
Şedinţa publică de la 17 mai 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 641 din 13 decembrie 2012 Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC "D." SRL în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, astfel cum a fost precizată şi a dispus suspendarea pct. 6 şi 9 din Anexa 2 a Ordinului M.T.I. nr. 1614/2012 şi Ordinului M.A.I. nr. 240/2012, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că legiuitorul naţional a fost obligat să găsească criterii pertinente, pentru suspendarea executării actelor administrative, până la clarificarea exactă a gradului de conformare a acestora, cu normele juridice aplicabile în speţă. Măsura cu caracter provizoriu anterior individualizată determină punerea în balanţă a interesului social cu cel personal, preeminenţa unuia dintre ele fiind subsumată principiului legalităţii.
De altfel, trebuie semnalat faptul că, la nivel european, există preocupări în domeniu. (Recomandarea nr. R (89)) adoptată de Comitetul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei la data de 13 septembrie 1989, referitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă).
De asemenea, Recomandarea anterior arătată, a reţinut faptul că autorităţile administrative acţionează în numeroase domenii şi că activităţile lor sunt de natură să afecteze drepturile, libertăţile şi interesele persoanelor. Mai mult, acelaşi act european a statuat că executarea imediată şi integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi atacate poate cauza persoanelor, în anumite circumstanţe, un prejudiciu ireparabil pe care echitatea îl impune să fie evitat, în măsura posibilului.
Prin acţiunea formulată reclamanta a invocat mai multe motive de nelegalitate şi netemeinicie a actului atacat, ce constituie fără îndoială un caz bine justificat, în accepţiunea art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, instanţa de fond a apreciat că există o aparenţă de nelegalitate a actelor administrative a căror suspendare se solicită de reclamantă prin prezenta acţiune, aspect care nu poate fi considerat ca fiind o prejudecare a fondului ci doar o examinare sumară a împrejurărilor expuse mai sus.
Curtea de Apel a apreciat că, în cauză, este îndeplinită şi condiţia prevenirii pagubei iminente impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil.
Astfel, actele administrative aflate în litigiu determină o situaţie care nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă în sensul art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, situaţia de fapt generată în urma emiterii deciziilor fiind de natură să creeze un dezechilibru între interesul general şi obligaţia protejării drepturilor fundamentale ale reclamantei ca urmare a imposibilităţii desfăşurării activităţii respectiv a realizării obiectului de activitate, fiind practic exclusă de pe piaţă, aceasta fiind o sarcină excesivă şi disproporţionată.
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Transporturilor au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
I. Ministerul Afacerilor Interne, susţine că în cauză nu a fost dovedit cazul bine justificat, respectiv aparenţa de nelegalitate a actului atacat, în raport de prevederile explicite ale art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Practic, toate argumentele juridice care, în viziunea instanţei de fond "conduc" spre ideea existenţei cazului bine justificat, se rezumă, în mod evident, la simplele consideraţii invocate de către intimata-reclamantă fără o minimă dovadă care să răstoarne prezumţia de legalitate, autenticitate şi veridicitate de care beneficiază actul administrativ.
Pentru a accepta hotărârea instanţei de fond era nevoie ca intimata-reclamantă să "producă" probe atât de evidente despre nelegalitatea aparentă a actului administrativ contestat încât, pentru pronunţarea unei sentinţe legale şi temeinice, să nu fie necesară nicio cercetare a fondului cauzei, ceea ce, în speţă, evident nu este cazul.
Recurentul consideră că nici cerinţa pagubei iminente nu a fost demonstrată şi dovedită în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie statuând în mod constant, în practica sa, că simpla referire la pretinsele prejudicii materiile ce rezultă din executarea actului administrativ în discuţie, nu este de natură a satisface cerinţa textului de lege aplicabil, câtă vreme legiuitorul a stabilit, ca regulă, că actul administrativ este executoriu, iar suspendarea executării acestuia este excepţia.
II. Ministerul Transporturilor consideră că hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 (2) C. proc. civ.
În susţinerea acestui motiv de reformare acesta a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 105 C. proc. civ., actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule.
Recurentul arată că a fost citat pentru termenul din data de 13 decembrie 2012, prin fax, la data de 11 decembrie 2012, cu doar o zi înaintea termenului de judecată.
Potrivit dispoziţiilor art. 1141 alin. (3) C. proc. civ., în pricinile urgente, aşa cum este calificată cauza prin dispoziţiile art. 14 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, înmânarea citaţiei şi a cererii de chemare în judecată se impune a se realiza cu cel puţin 5 zile înainte de primul termen de judecată.
De asemenea, recurentul mai arată că reclamanta a înţeles să îşi precizeze acţiunea, act de procedură care deşi, fiind depus la primul termen acordat de instanţă, trebuia a fi comunicat părţilor pentru a fi supus contradictorialităţii.
Se mai susţine că din economia considerentelor soluţiei astfel pronunţate nu se poate reţine motivat cazul bine justificat de natură a crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului contestat.
Nici condiţia vătămării, apreciată de instanţa de fond ca fiind complinită în speţă, nu se susţine în expunerea raţionamentului, întrucât hotărârea nu identifică elementele probatorii care să certifice susţinerile reclamantei.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenţi, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate.
Pentru a putea ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Conform art. 85 C. proc. civ. "judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel".
Potrivit art. 86 C. proc. civ. "Comunicarea cererilor şi a tuturor actelor de procedură se va face: din oficiu, prin agenţii procedurali ai instanţei sau prin orice alt salariat al acesteia, precum şi prin agenţi ori salariaţi ai altor instanţe în ale căror circumscripţii se află cel căruia i se comunică actul. (...) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (1) nu este posibilă, aceasta se va face prin poştă, cu scrisoare recomandată, cu dovadă de primire sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia".
Astfel, realizarea citării şi comunicării actelor de procedură conform dispoziţiilor legale reprezintă o dovadă a respectării a două principii fundamentale ale procesului civil: contradictorialitatea şi dreptul la apărare.
Principiul contradictorialităţii presupune faptul că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii şi discuţiei părţilor, că fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenţia dedusă judecăţii.
Pentru ca acest principiu să fie respectat, nu este necesar ca partea să se fi exprimat efectiv, ci este suficient ca ea să fi fost în măsură să o facă.
Contradictorialitatea se manifestă atât în raporturile dintre părţi, iar pentru aceasta trebuie în prealabil ca părţile să fie informate exact despre existenţa procesului, conţinutul pretenţiilor şi argumentelor părţii adverse, cât şi în raporturile dintre părţi şi instanţă.
În acest sens judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, iar atunci când constată că partea care lipseşte nu a fost legal citată, dispune amânarea judecăţii şi refacerea procedurii de citare.
Nu în ultimul rând, citarea şi comunicarea actelor de procedură sunt foarte importante şi pentru a asigura respectarea dreptului la un proces echitabil, principiu consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi recunoscut de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Înalta Curte constată că în cauză este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. pentru că prin hotărârea dată s-au încălcat formele de procedură sub sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Legea nr. 554/2004 precizează că litigiile în materia contenciosului administrativ se judecă de "urgenţă" dar fără a identifica un termen când este vorba de citarea părţilor, iar în lipsa unei prevederi speciale se aplică dispoziţiile C. proc. civ. care în art. 1141 alin. (3) prevede că primul termen de judecată, în procesele urgente, se stabileşte cu cel puţin 5 zile înainte de data primirii citaţiei.
În cauza de faţă este evident faptul că dreptul la apărare al recurenţilor-pârâţi a fost încălcat pentru că au fost citaţi în data de 11 decembrie 2012, iar termenul stabilit pentru judecata cauzei a fost 13 decembrie 2012, termen la care reclamanta şi-a precizat acţiunea, iar această precizare a acţiunii nu a fost comunicată pârâţilor, aceştia neavând posibilitatea de a se exprima în legătură cu pretenţiile reclamantei.
Deci, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. şi pe cale de consecinţă poate fi reţinută situaţia prevăzută de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, care urmează a fi casată.
În rejudecare, instanţa de fond va cerceta fondul cauzei, în raport cu susţinerile şi apărările tuturor părţilor implicate în litigiu.
Motivul de casare astfel reţinut, face inutilă analizarea celorlalte motive de recurs invocate de recurenţii-pârâţi.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) şi art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Transporturilor împotriva Sentinţei nr. 641 din 13 decembrie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2013.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 5265/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5276/2013. Contencios → |
|---|
