ICCJ. Decizia nr. 5284/2013. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5284/2013
Dosar nr. 968/39/2010*
Şedinţa publică de la 17 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 101 din 14 martie 2012 Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondate, excepţiile invocate de pârâtul Guvernul României, constând în: netimbrarea acţiunii reclamantelor; a inadmisibilităţii acţiunii pentru nerespectarea de către reclamante a prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004; a lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor şi a lipsei interesului acestora în promovarea acţiunii; a respinge, ca nefondată, acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantele: R.G., G.C., G.V., C.A.D. şi Ţ.A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României - Secretariatul General, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Casa Judeţeană de Pensii Suceava şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că asupra excepţiilor invocate de pârâtul Guvernul României, instanţa s-a pronunţat prin Sentinţa nr. 280 din 8 decembrie 2010 - prin care a fost soluţionată cererea reclamantelor privind suspendarea executării actului administrativ contestat, în condiţiile art. 15 prin raportare la art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei s-a constatat că problematica transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, a făcut obiect de analiză a Curţii Constituţionale a României cu ocazia soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, a Curţii de la Strasbourg precum şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu ocazia soluţionării recursului în interesul legii.
Astfel, în Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 publicată în M. Of. nr. 433/28.06.2010, Curtea Constituţională a României pronunţându-se asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, procedează printre altele şi la analiza criticilor de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 - 5 şi art. 12 din această lege, critici care se referă la încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, consacrat de art. 15 (2) din Constituţie şi respectiv, dacă aceste prevederi de lege afectează drepturi câştigate, stabilite potrivit legislaţiei anterioare.
Relevantă în acest sens este şi Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, în care s-a statuat că "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare."
Făcând trimitere la Decizia Curţii Constituţionale a României menţionată mai sus, şi la considerentele deja reţinute cu privire la natura specială a pensiei de serviciu, a celor două componente - contributivă şi necontributivă - ale sale, instanţa de contencios constituţional statuează că, chiar dacă partea necontributivă a pensiei de serviciu poate fi încadrată în noţiunea de "bun" potrivit interpretării pe care Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, ea reprezintă un drept câştigat numai cu privire la prestaţiile de asigurări sociale până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestuia pentru viitor nu are semnificaţia exproprierii.
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantele R.G., G.C., G.V., C.A.D. şi Ţ.A. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că instanţa de fond, în mod greşit, a reţinut că H.G. nr. 737/2010 nu este o normă retroactivă, în condiţiile în care afectează drepturi patrimoniale stabilite anterior intrării sale în vigoare.
Or, orice normă juridică care se aplică retroactiv contravine dispoziţiilor art. 15 din Constituţie, care interzice retroactivitatea normelor juridice.
De asemenea, raportarea la sistemul contribuţiilor este una complet eronată. Nici pensia de asigurări sociale nu se achită din contribuţiile pe care o persoană le-a achitat de-a lungul vieţii către bugetul de asigurări sociale, iar instanţa constituţională admite acest fapt. În aceste condiţii, orice raportare la lipsa unor contribuţii pentru pensiile speciale este doar o încercare de mascare a presiunilor de ordin politic care au condus la o astfel de decizie, complet opusă întregii jurisprudenţe a Curţii Constituţionale de până la acel moment. Cu atât mai bizară este Decizia nr. 873/2010 a Curţii Constituţionale cu cât, tot în Decizia nr. 874 din aceeaşi dată, magistraţii instanţei constituţionale renunţă la distincţia dintre pensia contributivă şi cea necontributivă, citând în acest sens şi o soluţie a Curţii europene a drepturilor omului.
Astfel dificultăţile economice întâmpinate în raport de plata pensiilor au ajuns să fie suportate de doar câteva categorii sociale, a căror selecţie este lipsită de orice fundament obiectiv şi rezonabil. Guvernul avea la îndemână numeroase alte variante de a rezolva această problemă, precum impozitarea tuturor pensiilor, însă a ales să afecteze doar câteva categorii de pensionari de o manieră extrem de radicală. O astfel de situaţie, în care un grup de persoane suportă o reducere a pensiei, în timp ce imensa parte a pensionarilor, indiferent de cuantumul pensiilor acestora, nu suportă absolut niciun fel de reducere, este o situaţie incompatibilă cu prevederile Convenţiei europene, aşa cum a decis de altfel şi Curtea în afacerea Buchen c. Cehia din 2002. Operând o reducere masivă a pensiei unor categorii de persoane determinate, statul român a supus aceste persoane la o discriminare prin raport la celelalte categorii de pensionari, discriminare realizată pe criterii pur subiective.
În speţa dedusă judecăţii, însă, în măsura în care H.G. nr. 737/2010 încalcă principiul ierarhiei normelor juridice şi contravine principiului constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, prevăzut de art. 3 alin. (4) din Constituţia României şi de art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, încălcarea principiului legalităţii actului administrativ, cât priveşte pensia aflată deja în plată, nu se mai impune analizarea încălcării acestui protocol.
Recurenţii mai susţin că instanţa de fond nu se pronunţă nici asupra faptului că H.G. nr. 737/2010 încalcă principiul ierarhiei normelor juridice şi contravine principiului constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, prevăzut de art. 3 alin. (4) din Constituţia României şi de art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, încalcă principiul legalităţii actului administrativ.
Prin urmare, întregul proces de recalculare a pensiilor este supus normelor cuprinse în Legea nr. 119/2010, care face trimitere la dispoziţiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, deci şi normelor şi principiilor stabilite de această din urmă lege, în măsura în care se trimite la aceasta.
Astfel, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 119/2010 procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare şi contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
De asemenea, potrivit disp. art. 180 alin. (7) din Legea nr. 19/2000, în situaţia în care cuantumul pensiilor, stabilit conform alin. (6), este mai mic decât cel stabilit în baza legislaţiei anterioare, se păstrează în plată cuantumul avantajos.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Potrivit prevederilor art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, "în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului".
În temeiul acestor prevederi legale, precum şi al dispoziţiilor art. 108 din Constituţia României, Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
Aşa cum o arată şi titlul actului administrativ normativ contestat, prin conţinutul acestuia se reglementează "metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor", constituind normele procedurale efective de punere în executare a dispoziţiilor legale în temeiul cărora a fost emis actul administrativ în discuţie.
H.G. nr. 737/2010 nu conţine, aşadar, principii sau norme de drept substanţial referitoare la pensii, acestea fiind reglementate de Legile nr. 19/2000 şi nr. 119/2010, dispoziţiile acestui din urmă act normativ constituind şi temeiul legal al emiterii actului administrativ contestat.
Aceasta rezultă din însuşi conţinutul actului administrativ contestat, raportat la prevederile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010, care definesc în mod explicit rolul şi sfera de reglementare a actului emis în temeiul şi aplicarea acestei legi, respectiv acela de a se constitui într-o sumă de procedee tehnice, practice, pe baza cărora să se realizeze operaţiunea de transformare a pensiilor de serviciu în pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000; H.G. nr. 737/2010 îndeplineşte, deci, o simplă funcţie metodologică (tehnică) iar nu un rol creator sau modificator de drepturi, de natura celor invocate reclamanţi, care prin criticile aduse vizează, în realitate, Legea nr. 119/2010, criticile neputând fi, însă, transpuse în procedura de control a legalităţii actului administrativ contestat.
Rolul H.G. nr. 737/2010, precum şi sfera de aplicare a acesteia, se rezumă la stabilirea instrumentelor de ordin procedural, practic, care să permită aplicarea dispoziţiilor actului legislativ cu forţă juridică superioară, care este Legea nr. 119/2010, pentru a cărei executare a fost emis actul administrativ contestat şi ale cărei dispoziţii nu le încalcă.
Or, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituţionale, instanţa constituţională analizând legea respectivă inclusiv din perspectiva prevederilor şi principiilor constituţionale şi comunitare invocate în cauza de faţă, după cum urmează: art. 1 alin. (5) referitor la respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 referitor la nivelul de trai şi dreptul la pensie, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi şi art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligaţia statului de a asigura crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii, precum şi prevederile art. 20 din Constituţie prin raportare la următoarele acte internaţionale: Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi anume art. 1 referitor la proprietate; Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, şi anume art. 17 cu privire la dreptul de proprietate, art. 23 pct. 3 cu privire la dreptul la o retribuire echitabilă şi la protecţie socială şi art. 25 pct. 1 privind dreptul la un nivel de trai decent; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, şi anume art. 1 privind demnitatea umană, art. 17 alin. (1) privind dreptul de proprietate, art. 25 privind drepturile persoanelor în vârstă, art. 34 alin. (1) privind securitatea socială şi asistenţa socială şi art. 52 alin. (1) privind întinderea şi interpretarea drepturilor şi principiilor.
Însuşi art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 impune recalcularea şi conferă criteriul algoritmului de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, dispoziţiile hotărârii atacate nedepăşind cadrul juridic impus de actul normativ în a cărui executare a fost emisă.
Analizând încălcarea art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte constată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului când, din considerente obiective, măsura dispusă printr-o nouă reglementare determină numai reducerea cuantumului valoric al dreptului de asigurări sociale, o asemenea ipoteză nu reprezintă încălcarea art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu cât noul nivel este determinat în funcţie de sistemul contributivităţii, iar, în aceste condiţii, reducerea cuantumului unei pensii speciale până la nivelul determinat de aplicarea principiului contributivităţii, nu reprezintă nici o măsură nejustificată, nici o măsură care să depăşească criteriile cerute de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, recunoscute şi în art. 53 din Constituţia României.
Examinând aspectele invocate de către recurenţii-reclamanţi nu poate fi reţinută nelegalitatea actului administrativ cu caracter normativ a cărui anulare face obiectul prezentei cauze.
Practic, recurenţii-reclamanţi critică reducerea cuantumului pensiilor de serviciu de care beneficiau anterior intrării în vigoare a H.G. nr. 737/2010, în urma recalculării, în condiţiile în care criteriile avute în vedere pentru recalculare prin metodologia prevăzută de H.G. nr. 737/2010, sunt cele stabilite prin Legea nr. 119/2010.
Într-adevăr, H.G. nr. 737/2010, publicată în M. Of. al României nr. 528/29.07.2010, a fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituţie şi al art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, din examinarea înscrisurilor dosarului neputând fi identificate elemente de nelegalitate în operaţiunea elaborării şi adoptării sale.
De asemenea, verificând concordanţa actului administrativ cu Legea nr. 119/2010, în baza şi în aplicarea căreia a fost emis, prin prisma motivelor invocate de recurenţii-reclamanţi, Înalta Curte constată că H.G. nr. 737/2010 îndeplineşte numai o funcţie tehnică, rezumându-se la a stabili instrumentele procedurale care să permită aplicarea actului normativ cu forţă juridică superioară, în acord cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind nomele de tehnică legislativă.
În realitate, prevederile legale criticate au fost preluate în cuprinsul actului administrativ din chiar Legea nr. 119/2010, respectiv art. 3 alin. (1): "Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare" şi art. 7 alin. (1) "Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare şi contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare".
Aşa fiind, Înalta Curte constată că nu există argumente valide care să conducă la concluzia că H.G. nr. 737/2010 ar fi depăşit cadrul normativ fixat prin Legea nr. 119/2010, iar, pe de altă parte, acest act normativ cu forţă juridică superioară a făcut deja obiectul controlului de constituţionalitate sub aspectele criticate de către recurenţii-reclamanţi.
Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate, şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii R.G., G.C., G.V., C.A.D. şi Ţ.A. împotriva Sentinţei nr. 101 din 14 martie 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2013.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 5276/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5286/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
