ICCJ. Decizia nr. 5299/2013. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5299/2013
Dosar nr. 7253/2/2011
Şedinţa publică de la 17 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea formulată, reclamanta SC R.G. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, anularea Deciziei din 31 ianuarie 2011 a Direcţiei Generale de Soluţionare a Contestaţiilor, anularea Deciziei de impunere din 30 septembrie 2010 şi Raportul de inspecţie fiscală din 30 septembrie 2010 emise de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj în sensul anulării totale a deciziei de impunere şi anulării parţiale a raportului de inspecţie fiscală în ceea ce priveşte punctele de la A1 la A8 şi punctele de la B1 la B6, să se constate că societatea are de recuperat suma de 5.366.680 RON reprezentând TVA, conform balanţei de verificare din data de 30 iunie 2010, iar în subsidiar, casarea cu trimitere spre rejudecare a contestaţiei formulate în faţa organului administrativ-jurisdicţional.
Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a instituţiei pentru că în speţă nu se realizează identitatea cerută de lege între cel care stă în judecată în calitate de pârât (Ministerul Finanţelor Publice) şi cel care poate fi obligat în raportul juridic dedus judecăţii. Altfel, din conţinutul cererii de chemare în judecată, rezultă că indicarea Ministerului Finanţelor Publice printre pârâţii în contradictoriu cu care înţelege reclamanta să se judece nu conduce automat la a-i conferi Ministerului Finanţelor Publice calitate procesuală, atâta timp cât reclamanta nu a indicat în concret motivele de fapt şi de drept, şi nici dovezile pe care se sprijină chemarea în judecată a Ministerului Finanţelor Publice.
De asemenea, pârâtul a invocat excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii prealabile faţă de Ministerul Finanţelor Publice.
Pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Pârâta a menţionat că de vreme ce contestaţia nu a fost formulată în termenul de 30 de zile de la data comunicării, conform art. 207 alin. (1) C. proc. fisc., în mod corect aceasta a fost respinsă ca tardiv formulată.
În subsidiar, s-a arătat că în situaţia în care se apreciază că reclamanta a formulat contestaţia în termen, în raport de prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 se impune emiterea unei noi decizii care să soluţioneze această contestaţie.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 526 din 26 ianuarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice invocată de acesta prin întâmpinare, a respins acţiunea în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC R.G. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, a anulat Decizia din 31 ianuarie 2011 a Direcţiei de Soluţionare a Contestaţiilor şi a obligat organul fiscal la soluţionarea pe fond a contestaţiei înregistrată la 25 ianuarie 2011, a respins în rest acţiunea, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut următoarele:
Cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, instanţa de fond a observat că pentru a fi justificată această calitate, trebuie făcută dovada existenţei identităţii dintre persoana pârâtului şi persoana care este titularul obligaţiei în raportul juridic dedus judecăţii.
Instanţa de fond a mai constatat că actele administrativ-fiscale împotriva cărora reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată sunt emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Dolj şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, iar nu de către Ministerul Finanţelor Publice. Aşadar, raporturile juridice nu s-au creat între reclamantă şi Ministerul Finanţelor Publice.
Având în vedere soluţia pronunţată cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, instanţa de fond a apreciat că nu se mai impune analizarea excepţiei inadmisibilităţii invocate de acest pârât dat fiind faptul că aceasta apare ca fiind invocată de o persoană fără calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut că prin Decizia din 31 ianuarie 2011 privind soluţionarea contestaţiei depusă de SC R.G. SRL emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a fost respinsă contestaţia formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală din 30 septembrie 2010 emisă de organele de inspecţie fiscală din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Dolj - Activitatea de Inspecţie Fiscală ca nedepusă în termen.
Pentru a pronunţa această soluţie, s-a reţinut că Decizia de impunere privind obligaţii fiscale suplimentare de plată din 30 septembrie 2011 emisă în baza raportului de inspecţie fiscală din 30 septembrie 2010 de organele de inspecţie fiscală din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Dolj a fost comunicată societăţii contestatoare la data de 4 octombrie 2010, corespondenţa fiind restituită cu menţiunea „destinatar mutat din localitate, nu se cunoaşte noua adresă”. În raport de această situaţie, decizia de impunere contestată a fost afişată pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală la data de 12 octombrie 2010, conform anunţului individual din 8 octombrie 2010. S-a menţionat că de vreme ce actul administrativ se consideră comunicat în termen de 15 zile de la afişarea anunţului, respectiv la data de 28 octombrie 2010, termenul de 30 de zile în care putea fi formulată contestaţia s-a împlinit la data de 28 noiembrie 2010, ultima zi de depunere a contestaţiei fiind 29 noiembrie 2010. Or, aşa cum rezultă din ştampila Serviciului Registratură din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Dolj, contestaţia a fost depusă la data de 17 ianuarie 2011.
În cauza de faţă, instanţa a apreciat că, într-adevăr, organul fiscal emitent a procedat la comunicarea raportului de inspecţie fiscală din 30 septembrie 2010 şi a deciziei de impunere din 30 septembrie 2010 prin poştă, la domiciliul fiscal al reclamantei, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, corespondenţa fiind restituită cu menţiunea „Dest. mutat de la adresă fără a comunica noua adresă”, motiv pentru care a procedat la comunicarea acestora prin publicitate, respectiv prin afişare, la data de 12 octombrie 2010, pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a anunţului individual din 8 octombrie 2010. Cu toate acestea, la dosarul cauzei nu au fost depuse dovezi din care să rezulte că înainte de a proceda la comunicarea actelor administrativ-fiscale prin publicitate, organul emitent a încercat să le comunice reclamantei prin modalităţile prevăzute de art. 44 alin. (2) lit. a) şi b), respectiv prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent şi primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului sau prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului.
În aceste condiţii, instanţa a apreciat că nu se poate reţine că actele administrativ-fiscale menţionate anterior au fost considerate comunicate în mod legal la data expirării termenului de 15 zile de la momentul afişării pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a anunţului individual din 8 octombrie 2010, respectiv data de 28 octombrie 2010, şi că acesta ar putea constitui momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile prevăzut de art. 207 din O.G. nr. 92/2003 în care poate fi formulată contestaţia.
În raport de aceste date, instanţa a observat că, de vreme ce reclamanta a formulat contestaţia la data de 17 ianuarie 2011, rezultă că aceasta a fost formulată în ultima zi a termenului, aspect în raport cu care soluţia pronunţată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, de respingere a contestaţiei ca nedepusă în termen, apare ca fiind greşită.
În condiţiile în care contestaţia formulată de reclamantă nu a fost analizată pe fond, ci a fost respinsă ca nefiind depusă în termen, instanţa de fond a apreciat că în raport de dispoziţiile art. 18 alin. (1) şi ale art. 8 din Legea nr. 554/2004, soluţionarea acţiunii în sensul anulării Deciziei de impunere din 30 septembrie 2010 şi a Raportului de inspecţie fiscală din 30 septembrie 2010 emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj constituie o imixtiune a instanţei de contencios în atribuţiile autorităţii administrative. Controlul judecătoresc asupra fondului litigiului poate fi exercitat doar în momentul emiterii deciziei de soluţionare pe fond a contestaţiei formulate de reclamantă.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva Sentinţei civile nr. 526 din 26 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a declarat recurs şi a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată.
În motivele de recurs s-a arătat că hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi s-a învederat că susţinerea reclamantei potrivit căreia nu au fost respectate dispoziţiile art. 44 alin. (2) lit. a) - d) nu poate fi reţinută având în vedere că publicarea pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală s-a datorat faptului că în urma transmiterii deciziei prin poştă, cu confirmare de primire, la sediul reclamatei declarat la organul fiscal, la data de 6 octombrie 2010, aceasta nu a fost primită.
Ulterior publicării acestui anunţ, intimata-reclamantă a solicitat la 7 decembrie 2010, o copie a actului de control din 30 septembrie 21010 şi a deciziei de impunere din 30 septembrie 2010, acte care i-au fost comunicate la 16 decembrie 2010.
S-a apreciat că argumentele instanţei de fond potrivit cărora decizia de impunere şi raportul de inspecţie fiscală ar fi fost comunicate prin scrisoare recomandată la data de 15 decembrie 2010 sunt nefondate, deoarece actele contestate au fost comunicate prin publicare pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Recurenta a considerat că modalităţile de comunicare reglementate de art. 44 alin. (2) C. proc. fisc. nu sunt enunţate în ordinea priorităţii, iar modul de comunicare prin publicitate reglementat de art. 44 alin. (2) lit. d) C. proc. fisc. nu are caracter subsidiar, fiind justificat de imposibilitatea organelor fiscale de a comunica actul administrativ fiscal la domiciliul fiscal al contribuabilului.
Înainte de a dispune publicarea anunţului individual pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală s-a încercat comunicarea deciziei de impunere prin mijloace care să asigure primirea acesteia de către reclamant şi anume prin intermediul P. şi, totodată, să se confirme primirea de către reclamantă, iar contestaţia înregistrată la 14 ianuarie 2011 nu a fost depusă în termenul legal de 30 de zile de la comunicare, astfel că în mod corect a fost respinsă contestaţia ca tardiv formulată de reclamantă.
4. Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a fost învestită cu soluţionarea unei acţiuni în anulare a Deciziei din 31 ianuarie 2011 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor prin care contestaţia formulată de SC R.G. SRL împotriva Deciziei de impunere din 30 septembrie 2010 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj a fost respinsă ca nedepusă în termen.
Prin sentinţa recurată a fost admisă, în parte, acţiunea, anulată Decizia din 31 ianuarie 2011 a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi obligat organul fiscal să soluţioneze pe fond contestaţia reclamantei.
În motivele de recurs se critică soluţia pentru greşita aplicare a art. 44 alin. (2) lit. a) - d) C. proc. fisc., dar aceste critici sunt nefondate.
Potrivit art. 44 alin. (2) C. proc. fisc.: „Actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează: a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent şi primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului; b) prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului; c) prin poştă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum şi prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal şi confirmarea primirii acestuia; d) prin publicitate”, iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede: „Comunicarea prin publicitate se face prin afişarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a unui anunţ în care se menţionează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afişarea se face, concomitent, la sediul acestora şi pe pagina de internet a autorităţii administraţiei publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului judeţean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afişării anunţului”.
Deşi instanţa de fond a făcut referiri la considerentele şi dispozitivul Deciziei din 28 aprilie 2011 a Curţii Constituţionale referitoare la constituţionalitatea art. 44 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, recurenta nu a combătut aceste susţineri ci, dimpotrivă, motivele de recurs ignorată cele reţinute de Curtea Constituţională în acea decizie.
În considerentele Deciziei din 28 aprilie 2011, Curtea Constituţională a arătat că procedând la o interpretare teleologică a dispoziţiilor art. 44 alin. (2) lit. a) - d) din O.G. nr. 92/2003, enumerarea pe care o conţine nu este întâmplătoare, ci modalităţile de comunicare a acelor administrative fiscale sunt menţionate într-o ordine de prioritate în ceea ce priveşte aplicarea lor. Astfel, prima dintre acestea, care asigură certitudinea absolută a luării la cunoştinţă a contribuabilului de conţinutul actului administrativ fiscal, este cea de la lit. a), constând în prezentarea contribuabilului de conţinutul actului administrativ fiscal emitent şi primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură. De asemenea, un grad înalt de certitudine îl conferă şi modalitatea prevăzută la lit. b) şi anume remiterea către contribuabil, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal. Urmează, potrivit lit. c) comunicarea prin poştă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum şi prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal şi confirmarea primirii acestuia. În fine, la lit. d) se menţionează comunicarea prin publicitate, a cărei descriere se găseşte în textul de lege criticat în cauza de faţă.
Prin urmare, susţinerile recurentei potrivit cărora modalitatea de comunicare prin publicitate reglementată de art. 44 alin. (2) lit. d) C. proc. fisc., nu ar avea un caracter subsidiar şi nu ar fi o situaţie de excepţie, sunt nefondate.
Nu se contestată de către instanţa de fond faptul că organul fiscal ar fi încercat comunicarea actului administrativ fiscal prin poştă la domiciliul fiscal declarat de organul fiscal, ci s-a reproşat că nu există dovezi din care să rezulte încercarea de comunicare către contribuabil a actului administrativ-fiscal prin modalităţile prevăzute de art. 44 alin. (2) lit. a) şi b), respectiv: „a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent şi primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului; b) prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului”.
Numai printr-o asemenea interpretare se poate face aplicarea, care este obligatorie, a considerentelor Deciziei nr. 536/2011 a Curţii Constituţionale.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei nr. 526 din 26 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5251/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5300/2013. Contencios → |
|---|
