ICCJ. Decizia nr. 530/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 530/2013

Dosar nr. 1442/46/2011

Şedinţa publică din 1 februarie 2013

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 18 noiembrie 2011 pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta I.R.I., prin mandatar S.A., a chemat în judecată pe pârâtele, A.N.R.P. şi C.C.S.D. şi a solicitat să fie obligate la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul teren situat în municipiul Curtea de Argeş, Judeţul Argeş (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „imobilul în litigiu”).

În motivarea acţiunii, a arătat că, prin Dispoziţia Primarului Municipiului Curtea de Argeş nr. 867 din 29 iunie 2010, s-a propus acordarea de despăgubiri pentru diferenţa dintre valoarea reală reactualizată a imobilului în litigiu şi valoarea actualizată a despăgubirilor primite, iar pârâta nu a soluţionat într-un termen rezonabil cererea sa privind emiterea titlului de despăgubire.

2. Soluţia pronunţată de Curtea de apel

Prin Sentinţa nr. 16/F/-C.O.N.T. din 18 ianuarie 2012, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat pe pârâta C.C.S.D. să emită în favoarea reclamantei decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul în litigiu, conform Dispoziţiei nr. 867 din 29 iunie 2010.

Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin Dispoziţia Primarului Municipiului Curtea de Argeş nr. 867 din 29 iunie 2010, s-a propus să-i fie acordate reclamantei despăgubiri pentru diferenţa dintre valoarea reală actualizată a imobilului în litigiu şi valoarea actualizată a despăgubirilor primite, după care dosarul a fost înaintat pârâtei în vederea efectuării procedurilor administrative pentru acordarea despăgubirilor.

În cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt parcurse mai multe etape: etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor, etapa analizării dosarelor, etapa evaluării şi etapa emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire.

În cauză, deşi dosarul aferent dispoziţiei evocate a fost transmis de Primăria Municipiului Curtea de Argeş de peste un an, fiind înregistrat la Secretariatul C.C.S.D. sub nr. 48096/ CC au fost parcurse doar primele două etape, cauza stagnând în etapa evaluării fără ca pârâta să desemneze un evaluator sau o societate de evaluatori în vederea întocmirii raportului de evaluare.

În această situaţie, nesoluţionarea cererii reclamantei de către pârâta C.C.S.D. într-un termen rezonabil prin emiterea deciziei de despăgubire care să-i permită valorificarea titlului, îi produce o vătămare în drepturile sale ocrotite de lege, fiind incidente dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Cât priveşte pe pârâta A.N.R.P., aceasta nu are calitate procesuală pasivă, întrucât atribuţia emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire este conferită de lege C.C.S.D.

3. Recursul declarat de pârâta C.C.S.D.

Î mpotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel a declarat recurs pârâta C.C.S.D., invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă susţine că instanţa de fond în mod netemeinic şi nelegal a obligat C.C.S.D. să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire şi a reţinut faptul că autoritatea pârâtă a nesocotit principiul termenului rezonabil consacrat de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi dispoziţiile art. 1 din Protcolul adiţional nr. 1 la aceeaşi Convenţie.

În esenţă, recurenta-pârâtă arată că pârâta C.C.S.D. îşi exercită atribuţiile în procedura reglementată de Titlul VII – „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005, în cadrul căreia sunt parcurse mai multe etape, şi anume: etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor, etapa analizării dosarelor şi etapa evaluării, procedura fiind finalizată prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

În cauză, au fost parcurse etapa transmiterii şi etapa înregistrării dosarelor, iar etapa evaluării este condiţionată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, aşa cum s-a stabilit prin Decizia C.C.S.D. nr. 2815 din 16 septembrie 2008, pentru respectarea principiului egalităţii, consacrat în jurisprudenţa C.E.D.O.

În concluzie, recurenta-pârâtă susţine că titlul de despăgubire va fi emis de C.C.S.D. ulterior întocmirii raportului de evaluare cu respectarea ordinii de prioritate stabilite prin Decizia C.C.S.D. nr. 2815 din 16 septembrie 2008.

Prin notele de şedinţă depuse la data de 28 ianuarie 2013, recurenta-pârâtă a invocat prevederile O.U.G. nr. 4/2012, potrivit cărora a fost suspendată pe o perioadă de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubire şi de conversie şi procedurile privind evaluarea imobilelor prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, iar, prin Legea nr. 117/2012, termenul a fost prelungit până la data de 15 mai 2013.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cauza prin prisma criticilor din recurs, în raport cu art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

În esenţă, intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând refuzul soluţionării dosarului înregistrat la A.N.R.P. sub nr. 48096/ CC, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul în litigiu.

Înalta Curte constată, în primul rând, faptul că:

- în calitate de persoană îndreptăţită la restituirea imobilului în litigiu, reclamanta a depus notificări, înregistrate la Biroul executorului judecătoresc I.V. sub nr. 109/E din 13 iunie 2001 şi nr. 503/E din 26 septembrie 2001, şi la Primăria Municipiului Curtea de Argeş, sub nr. 8619 din 09 iulie 2003;

- Primarul Municipiului Curtea de Argeş a emis Dispoziţia nr. 867 din 29 iunie 2010, prin care a propus să fie acordate reclamantei despăgubiri în condiţiile Titlul VII al Legii nr. 247/2005 pentru diferenţa dintre valoarea reală reactualizată a imobilului îân litigiu şi valoarea actualizată a despăgubirilor primite;

- Dosarul conţinând dispoziţia respectivă a fost înaintat în anul 2010 la C.C.S.D., unde a fost înregistrat sub nr. 48096/ CC.

Faţă de aspectele reliefate, Înalta Curte constată că intervalul de timp pe parcursul căruia a fost derulată procedura de acordare a reparaţiilor pentru imobilul preluat abuziv (interval cuprins între anul 2001 – când au fost formulate primele notificări – şi luna noiembrie 2011 – când a fost introdusă acţiunea), în condiţiile în care calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubiri a fost stabilită prin Dispoziţia nr. 867 din 29 iunie 2010 emisă de Primarul Municipiului Curtea de Argeş, conferă consistenţă concluziei că a fost încălcat principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.

Faptul că legea specială nu prevede un termen pentru soluţionarea dosarelor, precum şi susţinerile recurentei-pârâte referitoare la respectarea ordinii de transmitere a dosarelor de despăgubire în procedura de evaluare, atâta timp cât, în temeiul art. 20 din Constituţia României, normele naţionale cuprinse în legislaţia primară şi secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate şi aplicate într-un sens care să contravină principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 par.1 din Convenţie, ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă, ci şi în cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor definitive.

Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare sau a unei totale pasivităţi a autorităţii publice.

Raportat la susţinerile recurentei-pârâte cuprinse în notele de şedinţă, Înalta Curte reţine că incidenţa dispoziţiilor O.U.G. nr. 4/2012 urmează a fi analizată în faza de executare a obligaţiei dispuse în sarcina autorităţii publice pârâte prin hotărâre judecătorească, întrucât adoptarea în cursul anului 2012 a actului normativ de suspendare a procedurii de evaluare şi a emiterii titlurilor de despăgubire şi de plată nu este de natură a înlătura încălcarea principiului termenului rezonabil generată de nesoluţionarea pe parcursul perioadei 2001 – 2012, deci într-un interval de 11 ani, a procedurii administrative demarate de reclamantă în vederea acordării despăgubirilor pentru imobilul în litigiu în conformitate cu dispoziţiile Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 3041 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei civile nr. 16/F-C.O.N.T. din 18 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2013.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 530/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs