ICCJ. Decizia nr. 526/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 526/2013
Dosar nr. 6116/2/2011
Şedinţa publică din 1 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 1 iulie 2011 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC S.G.I. SRL, Bucureşti prin administratorul judiciar, a chemat în judecată pe pârâtul M.A.I. – I.G.P. Române – Direcţia de Ordine Publică, solicitând instanţei ca, prin hotărârea judecătorească ce o va pronunţa, să fie obligat pârâtul la emiterea actului administrativ, respectiv la reînnoirea licenţei de funcţionare nr. 0579/P din 20 iunie 2005 pentru activităţile de pază şi protecţie.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă că, la data de 01 februarie 2011 societatea, prin administratorul judiciar, a depus la I.G.P. - Direcţia de Ordine Publică cererea nr. 695 din 01 februarie 2011 prin care a solicitat, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Lege nr. 333/2003, reînnoirea Licenţei de funcţionare nr. 0579/P/ din 20 iunie 2005.
Ca răspuns la solicitarea reclamantei, I.G.P. - Direcţia de Ordine Publica a comunicat societăţii, prin adresa nr. 1447694/S3/C/Ad din 06 aprilie 2011, că nu mai are dreptul să desfăşoare activităţi specifice licenţei de funcţionare nr. 0579/P/2005, după data de 20 iunie 2011, refuzându-i reînnoirea licenţei cu motivarea că societatea figurează în evidentele A.F.P. cu obligaţii de plata în valoare totală de 441,357 lei.
Reclamanta susţine că refuzul de reînnoire a licenţei este neîntemeiat din punct de vedere legal, întrucât de la momentul intrării în insolvenţă şi până în prezent, toate datoriile către bugetul de stat au fost achitate, iar datoria pe care societatea o avea la data intrării în insolvenţă către bugetul de stat urmează să fie plătită conform termenelor planului de reorganizare, astfel încât exigibilitatea acestei creanţe este afectată de termenele prevăzute în planul de reorganizare, nefiind exigibilă la momentul respectiv.
Susţine reclamanta că în cadrul procedurii insolvenţei primează dreptul societăţii debitoare de a-şi continua activitatea, în concurs cu dreptul creditorilor, inclusiv statul, de a-şi valorifica creanţele în anumite termene şi condiţii. Reclamanta invocă dispoziţiile art. 38 din Legea insolvenţei, care interzic oricăror furnizori de servicii să refuze sau să întrerupă temporar un astfel de serviciu în perioada de reorganizare, acest text de lege consacrând o serie de măsuri care au menirea să protejeze debitorul în perioada de observaţie şi de reorganizare. Totodată, reclamanta susţine că hotărârea prin care a fost admis planul de reorganizare, cu consecinţa eşalonării datoriilor către toţi creditorii, inclusiv bugetul de stat, este opozabilă erga omnes, inclusiv organului administrativ, care trebuie să ţină cont de această hotărâre judecătorească şi să interpreteze în mod corect dispoziţiile legale în ceea ce priveşte „obligaţiile de plată” ale societăţii reclamante către bugetul de stat, respectiv faptul că datoriile istorice, nu mai sunt scadente, ele fiind reeşalonate conform planului de reorganizare.
Cu alte cuvinte, reclamanta susţine că nu are datorii către bugetul de stat, astfel încât organul administrativ nu poate refuza reînnoirea licenţei de funcţionare pe considerentul menţionat.
Refuzul organului administrativ de a elibera licenţa de funcţionare produce grave prejudicii materiale, prin aceea ca societatea este obligată să suspende toate contractele aflate în derulare, având ca o primă consecinţa sistarea tuturor veniturilor societăţii şi, ca o consecinţă implicită, imposibilitatea respectării planului de reorganizare, respectiv imposibilitatea de a plăti datoriile evidenţiate în tabelul creditorilor şi, în plus, intrarea societăţii în faliment.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, având în vedere că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii tuturor condiţiilor prevăzute de cap.1, secţiunea a 3-a, art. 7 lit. c)) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1010/2004, respectiv nu a făcut dovada achitării taxelor de impozitelor către bugetul de stat. În acest sens, se invocă faptul că, din verificarea certificatului de atestare fiscală nr. 1782/ A din 19 ianuarie 2011, eliberat de A.F.P. pentru Contribuabili Mijlocii - Bucureşti, rezultă că societatea figurează în evidenţe cu obligaţii de plată către bugetul de stat în valoare totală de 441.357 lei.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin încheierea din 14 noiembrie 2011, Curtea de apel a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârât, reţinând că, faţă de obiectul cererii ce vizează refuzul de reînnoire a licenţei de funcţionare, nu este necesară îndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Prin sentinţa civilă nr. 7130 din 28 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, acţiunea, reţinând, în esenţă, aspectele arătate în continuare.
Din actele dosarului, rezultă că autoritatea publică pârâtă şi-a motivat refuzul pe faptul că reclamanta nu face dovada îndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 7 lit. c) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1010/2004, în forma în vigoare la data respectivă, conform cărora societăţile specializate de pază şi protecţie pot solicita reînnoirea la fiecare 3 ani a licenţei de funcţionare prezentând în acest sens şi cazierul fiscal şi dovada achitării taxelor şi impozitelor.
Faţă de susţinerile reclamantei, referitoare la faptul că obligaţiile fiscale către bugetul de stat nu sunt exigibile şi urmează a fi achitate potrivit planului de reorganizare, Curtea de apel a reţinut că în privinţa cerinţei de a depune dovada de achitare a taxelor şi impozitelor, legea nu face nicio distincţie între creanţele societăţii aflate în procedura de insolvenţă.
Or, în cauză, din certificatul de cazier fiscal rezultă că, la data de 31 decembrie 2010, societatea comercială reclamantă avea obligaţii de plată restante la bugetul de stat în valoare de 441.357 lei, din care 398.144 lei debit principal şi 52.243 lei accesorii.
Astfel fiind, în raport cu situaţia în care se află societatea comercială reclamantă şi faţă de dispoziţiile art. 7 lit. c) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1010/2004, Curtea de apel a constatat că, în mod legal şi temeinic, autoritatea publică pârâtă nu a dat curs cererii de reînnoire a licenţei de funcţionare, nefiind vorba de un refuz nejustificat în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 544/2004.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva Sentinţei civile nr. 7130 din 28 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta SC S.G.I. S.R.L. – Bucureşti, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acţiunii, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 3041 C. proc. civ.
În esenţă, a arătat că, în pofida situaţiei juridice a societăţii, aflată în procedură de reorganizare, cu un plan de reorganizare bazat pe dreptul de a-şi desfăşura în continuare activitatea, instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 7 lit. c) din H.G. nr. 1010/2004, pe care le-a interpretat absolut formal, în contradicţie cu spiritul legii.
4.Apărările intimatului
Prin întâmpinarea depusă la dosar, I.G.P.R. a arătat că soluţia pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală, pentru că recurenta - reclamantă nu a făcut dovada achitării taxelor şi impozitelor datorate, prevăzută în cap. 1, secţiunea a 3-a, art. 7 lit. c) din H.G. nr. 1010/2004 drept condiţie pentru reînnoirea licenţei de funcţionare.
A mai arătat că deschiderea procedurii generale a insolvenţei nu reprezintă o dovadă a achitării taxelor şi impozitelor, iar în intervalul de timp de la data desemnării sale – 17 august 2010 - şi data formulării cererii de reînnoire a licenţei - 01 februarie 2011, administratorul judiciar putea lua anumite măsuri în vederea evitării expirării licenţei de funcţionare şi continuării activităţii, în exercitarea atribuţiilor prevăzute în Legea nr. 85/2006.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta - reclamantă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama şi de apărările intimatului - pârât, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Aşa cum rezultă din cele arătate la pct. 1 alin. (1). din prezenta decizie, recurenta – reclamantă a supus controlului exercitat de instanţa de contencios administrativ refuzul, considerat nejustificat, de rezolvare a cererii de reînnoire a licenţei de funcţionare nr. 0579/P din 20 iunie 2005, pentru activităţile de pază şi protecţie.
Refuzul a fost exprimat prin adresa nr. 1447694/S3/C/Ad din 06 aprilie 2011, prin care I.G.P.R. - Direcţia de Ordine Publică i-a comunicat societăţii petiţionare că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru reînnoirea licenţei de funcţionare, în sensul că nu s-a făcut dovada achitării taxelor şi impozitelor, conform art. 7 lit. c) din Normele metodologice privind eliberarea, reînnoirea, suspendarea şi anularea licenţelor de funcţionare pentru societăţile specializate de pază şi protecţie, avizarea conducătorilor şi atestarea agenţiilor de pază, aprobate prin H.G. nr. 1010/2004.
În consecinţă, petiţionara a fost înştiinţată că după data de 20 iunie 2011 nu mai are dreptul de a desfăşura activităţi specifice licenţei de funcţionare nr. 0579/P din 20 iunie 2005.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere este „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane”, excesul de putere fiind definit în art. 2 alin. (1) lit. n): „exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor”.
Din interpretarea prevederilor legale citate, rezultă că atunci când are de analizat caracterul justificat sau nejustificat al refuzului de rezolvare a unei cereri, instanţa de contencios administrativ nu se limitează la un control de legalitate formală, ci trebuie să evalueze conduita autorităţii din perspectiva scopului legii, printr-o interpretare raţională a acesteia, pentru că principiul proporţionalităţii măsurilor administrative individuale în raport cu interesul public ocrotit, impune ca actele administrative să nu depăşească limitele a ceea ce este adecvat şi necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel ca inconvenientele cauzate particularului să nu fie excesiv de împovărătoare, disproporţionate în raport cu scopurile vizate.
În speţă, unica probă pe care autoritatea emitentă şi-a fundamentat opţiunea a constat în certificatul de atestare fiscală nr. 1782 A din 19 ianuarie 2011, eliberat de A.F.P. pentru Contribuabili Mijlocii - Bucureşti, potrivit căruia societatea figura în evidenţele fiscale cu obligaţii de plată către bugetul de stat în valoare totală de 441.357 lei, nefiind luate în considerare argumentele privind situaţia concretă a recurentei – reclamante, aflată în procedură de reorganizare, cu un plan de reorganizare aprobat de judecătorul sindic în Dosarul nr. 38813/3/2010 al Tribunalului Bucureşti.
La rândul său, judecătorul fondului a interpretat literal şi restrictiv sintagma „dovada achitării taxelor şi impozitelor”, cuprinsă în art. 7 lit. c) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1010/2004, fără a efectua un test de proporţionalitate în care să ia în considerare, pe de o parte, scopul urmărit prin instituirea acestei condiţii, constând în disciplinarea comportamentului fiscal al solicitanţilor de autorizaţii, pe de altă parte, situaţia concretă a unui contribuabil aflat în procedură de reorganizare din punctul de vedere al exigibilităţii obligaţiilor sale fiscale şi, în fine, efectele pe care interzicerea continuării activităţii le-ar avea asupra posibilităţilor reale şi efective de respectare a planului de reorganizare.
În acest sens,instanţa de control judiciar constată că refuzul rezolvării cererii reclamantei, analizat în raport cu circumstanţele în care a fost exprimat, astfel cum au fost descrise mai sus, şi cu consecinţele drastice pe care le produce asupra activităţii societăţii aflate în reorganizare, are caracter excesiv în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, prevedere legală pe care instanţa de fond a ignorat-o.
2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs,
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica sentinţa, în sensul admiterii acţiunii reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de SC S.G.I. SRL Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 7130 din 28 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea formulată de reclamanta SC S.G.I. SRL Bucureşti şi obligă pe pârâtul I.G.P.R. să îi reînnoiască licenţa de funcţionare nr. 0579/P din 20 iunie 2005 pentru activităţile de pază şi protecţie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 510/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 530/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
