ICCJ. Decizia nr. 531/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 531/2013
Dosar nr. 858/57/2011
Şedinţa publică de la 1 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată la data de 4 iulie 2011 pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta B.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P. (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „A.N.R.P.”), să se modifice titlul de despăgubire - Decizia nr. 9568 din 15 martie 2011 - ca netemeinic şi nelegal în ce priveşte cuantumul de la 150.000 lei la 241.050 lei, cât şi regimul plăţilor, întrucât, în ceea ce priveşte despăgubirile pentru cota proprie acestea au fost stabilite prin Oferta din 10 martie 2005 a Primăriei Sibiu acceptată în 10 iunie 2005, reclamanta a purtat litigiul cu Primăria Sibiu numai în ce priveşte cota de 4/ 16 părţi ce i se cuvenea în calitate de moştenitoare a surorii sale, astfel că, pentru cota sa, despăgubirile au fost stabilite administrativ şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor trebuia să valorifice concluziile raportului de evaluare efectuat înaintea emiterii deciziei care a reactualizat valoarea la zi - 241.050 lei.
În ceea ce priveşte titlul de plată emis, acesta este netemeinic şi în ce priveşte amânarea plăţii în baza O.U.G nr. 62/2010, care se aplică în temeiul art. III numai dispoziţiilor de plată emise în baza Titlului VII din Legea nr. 247/2005, despăgubirilor stabilite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar nu şi celor stabilite de autorităţile administrative.
În concluzie, reclamanta susţine că se impune desfiinţarea titlului de despăgubiri şi obligarea Comisiei Centrale să emită un nou titlu pentru suma de 241.050 lei, iar plata să se facă de îndată, fără aplicarea O.U.G. nr. 62/2010.
Reclamanta a solicitat citarea în calitate de pârâtă şi a C.C.S.D. (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „C.C.S.D.”).
În probaţiune, au fost depuse Decizia nr. 9568/2011 şi actele care au stat la baza emiterii acesteia, precum şi raportul de evaluare nr. 401 din 16 martie 2011 efectuat de expert evaluator C.P. (filele 320-328 la dosarul de fond).
2. Soluţia pronunţată de Curtea de apel
Prin sentinţa civilă nr. 354 din 22 noiembrie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele:
- a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile invocată de pârâta CCSD.
- a admis acţiunea formulată de reclamanta B.M., în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D. şi, în consecinţă, a modificat Decizia nr. 9568 din 15 martie 2011 în sensul obligării pârâtei să emită titlu de despăgubire pentru suma de 241.050 lei, a respins acţiunea reclamantei împotriva pârâtei A.N.R.P. privind amânarea la plată a titlului de plată, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.R.P. în ce priveşte cererea reclamantei pentru anularea Deciziei C.C.S.D. nr. 9568 din 15 martie 3011 şi a respins această cerere împotriva A.N.R.P.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu referire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.R.P., instanţa a reţinut că acţiunea reclamantei vizează două aspecte:
- unul referitor la modificarea Deciziei C.C.S.D. nr. 9568/2011, capăt de cerere care trebuie judecat în contradictoriu cu emitentul actului, astfel că A.N.R.P. nu are calitate procesuală pasivă;
- al doilea referitor la plata de îndată a despăgubirii, faţă de care în mod corect a fost chemată în judecată A.N.R.P., care are atribuţia emiterii titlurilor de plată şi punerea în executare a acestora, respectiv de plată a despăgubirilor. Pentru acest capăt de cerere A.N.R.P. are calitate procesuală pasivă.
Cu referire la excepţia lipsei procedurii prealabile, instanţa a apreciat că excepţia este tardivă în raport cu dispoziţiile art. 109 coroborat cu art. 1141 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, având în vedere că pârâta C.C.S.D. a invocat excepţia după încheierea dezbaterilor, la data de 8 noiembrie 2011. Totodată, însă, instanţa a reţinut că la dosar există dovada că reclamanta a îndeplinit procedura prealabilă, aşa cum rezultă din înscrisul de la fila 115.
Pe fondul cauzei instanţa a reţinut următoarele:
Reclamanta a formulat notificare în condiţiile Legii nr. 10/2011 pentru acordare de măsuri reparatorii privind imobilul în litigiu, iar, prin oferta nr. 24/2003, Primăria Sibiu a propus acordarea de despăgubiri pentru cota de 4/16 părţi din imobil evaluată la 150.000 lei RON în calitate de coproprietară a imobilului, pentru care s-a emis avizul D.G.F.P. Sibiu.
Reclamanta a solicitat, în Dosarul nr. 3264/112/2006 al Tribunalului Sibiu, să fie obligată pârâta Primăria Sibiu să emită dispoziţie pentru suma de 150.000 lei în nume propriu, dar şi pentru cota de 4/16 părţi în calitate de moştenitoare a surorii sale - M.E., la finalizarea litigiului constatându-se că reclamanta nu este îndreptăţită să beneficieze şi de cota de proprietate în calitate de moştenitoare.
Prin Decizia nr. 9568 din 15 martie 2011, C.C.S.D. a emis în favoarea reclamantei titlul de despăgubire pentru suma de 150.000 lei, reprezentând contravaloarea cotei de 4/16 din terenul situat în Sibiu, str. Contorului, în suprafaţă de 921 mp ce a aparţinut reclamantei ca proprietar tabular, potrivit Sentinţei civile nr. 1616/2006 a Tribunalului Sibiu. În litigiul respectiv nu s-a contestat valoarea despăgubirii aferente cotei sale de proprietate de 4/ 16 părţi, aşa cum a fost stabilit în faza administrativă.
Aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 1616/2006 a Tribunalului Sibiu, în urma soluţionării recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 6677/2007, pârâta a emis oferta de măsuri reparatorii în echivalent în favoarea reclamantei, dar numai pentru cota de 4/16 părţi din imobil în limita sumei de 150.000 lei şi a refuzat soluţionarea cererii privind cota de 4/16 părţi, deţinută de sora reclamantei. Odată oferta emisă pentru cota reclamantei din imobil, primul capăt de cerere din acţiune a fost interpretat de instanţă ca fiind obligarea pârâtei de a emite dispoziţie prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent la valoarea stabilită prin ofertă de 150.000 lei noi (RON).
În consecinţă, problema litigioasă care a condus la formularea acţiunii şi la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti a fost doar refuzul Primăriei Sibiu de a emite dispoziţie din considerente care ţineau de contestarea calităţii de moştenitoare a reclamantei pentru cota de 4/16 părţi a surorii sale şi nu de stabilirea calităţii de persoană îndreptăţită pentru propria cotă şi de stabilirea cuantumului despăgubirii aferent acestei cote.
Pe cale de consecinţă, prin decizia C.C.S.D. trebuia stabilit un cuantum reevaluat al despăgubirii de la 150.000 lei din 2003 până la data emiterii deciziei şi nu preluat cuantumul iniţial pe considerentul greşit că a fost stabilit prin hotărâre judecătorească.
Cu raportul de evaluare dispus de altfel de pârâtă în faza administrativă, depus în instanţă la filele 320-328, reclamanta a făcut dovada cuantumului reevaluat al despăgubirii aferent cotei sale de 4/ 16 părţi din imobil.
În cauză nu se aplică Decizia LII (52) din 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată într-un recurs în interesul legii, deoarece cuantumul despăgubirii nu a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească, ci cuantumul despăgubirii pentru cota reclamantei în nume propriu a fost stabilit prin oferta 24/2003 a Primăriei Sibiu - cuantumul acestei despăgubiri, nefiind contestat în instanţă, astfel că titlul de despăgubire - Decizia nr. 9568 din 15 martie 2011 - a fost emis cu încălcarea prevederilor legale în ce priveşte cuantumul despăgubirii, deşi s-a urmat corect procedura administrativă prin reevaluarea despăgubirii, conform raportului de evaluare efectuat de evaluator C.P.
În ce priveşte cererea reclamantei, în contradictoriu cu A.N.R.P., pentru obligarea la plata despăgubirii, instanţa reţine că acest capăt de cerere este nefondat, având în vedere incidenţa dispoziţiilor art. III din O.U.G. nr. 62/2010, potrivit cărora pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, iar valorificarea titlurilor de despăgubire se va face doar prin conversia lor în acţiuni emise de Fondul "Proprietatea" - listat la Bursă, corespunzător sumei pentru care s-a formulat opţiunea. Totodată, instanţa a reţinut că emiterea titlului de plată este ulterioară emiterii titlului de despăgubire ceea ce justifică refuzul A.N.R.P. de a plăti despăgubirea.
3. Recursul declarat de pârâta C.C.S.D.
Î mpotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel a declarat recurs pârâta C.C.S.D., invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă susţine că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că nu este aplicabilă Decizia nr. LII (52) din 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţii unite, deoarece în situaţiile în care există hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă prin care s-a constatat şi a fost stabilit cuantumul sau modul de calcul al cuantumului întinderii dreptului persoanei la acordarea de măsuri reparatorii, C.C.S.D. procedează la punerea în executare a hotărârii.
Arată recurenta-pârâtă că, prin sentinţa civilă nr. 1616/2006 a Tribunalului Sibiu, rămasă definitivă şi irevocabilă, a fost stabilită valoarea de 150.000 lei (RON) pentru cota de 4/ 16 păţri din terenul situat în Sibiu, Str. Cantorului, valoare în limita căreia Primăria Municipiului Sibiu urma să propună acordarea de despăgubiri, iar raportul de evaluare întocmit de evaluatorul Cezar Petrescu a avut ca obiect aceeaşi cotă, moştenită de reclamantă după defuncta M.E., cotă pentru care Tribunalul Sibiu, prin hotărârea respectivă, nu a stabilit o valoare, fiind urmată astfel procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Totodată, recurenta-pârâtă susţine că prima instanţă în mod greşit a reţinut că valoarea stabilită prin evaluarea imobiliară efectuată de expertul Cezar Petrescu poate reprezenta o reevaluare a sumei de 150.000 lei stabilită prin sentinţa civilă nr. 161/2006 a Tribunalului Sibiu, deoarece actualizarea sumei respective poate fi făcută doar printr-un raport de expertiză contabilă, iar nu printr-o expertiză imobiliară. Recurenta-pârâtă precizează că nu este de acord cu niciuna dintre aceste expertize, întrucât legislaţia specială nu prevede o actualizare a cuantumului stabilit de instanţa judecătorească pentru imobilele ce fac obiectul Legii nr. 10/2001.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor din recurs, în raport cu art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
În esenţă, intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat modificarea titlului de despăgubire emis de C.C.S.D. - Decizia nr. 9568 din 15 martie 2011 - în ce priveşte cuantumul de la 150.000 lei la 241.050 lei, cât şi regimul plăţilor, întrucât, în ceea ce priveşte despăgubirile pentru cota proprie acestea au fost stabilite prin Oferta nr. 24 din 10 martie 2005 a Primăriei Sibiu acceptată în 10 iunie 2005, iar litigiul cu Primăria Sibiu priveşte numai cota de 4/16 părţi ce i se cuvenea în calitate de moştenitoare a surorii sale, astfel că, pentru cota sa, despăgubirile au fost stabilite administrativ, iar C.C.S.D. trebuia să valorifice concluziile raportului de evaluare efectuat înaintea emiterii deciziei care a reactualizat valoarea la zi, la suma de 241.050 lei.
Se constată că, prin sentinţa civilă nr. 1616 din 19 decembrie 2006, Tribunalul Sibiu, secţia civilă, a admis acţiunea reclamantei B.M. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Sibiu şi în consecinţă, a dispus următoarele:
- a obligat pârâta să emită dispoziţie prin care să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale în valoare de 150.000 lei (RON) pentru cota de 4/16 părţi din terenul situat în Sibiu, Str. Cantorului, înscris în CF Sibiu corespunzător suprafeţei de 921 m2, ce a aparţinut reclamantei;
- a obligat pârâta să emită dispoziţie prin care să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale în favoarea reclamantei pentru cota de 4/ 16 părţi din acelaşi teren şi în aceeaşi suprafaţă după defuncta M.E., născută P.
Prin decizia nr. 6677 din 16 octombrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 1916/85/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de Primarul Municipiului Sibiu împotriva deciziei nr. 123/ A din 29 martie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, pe care a casat-o, a admis apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Sibiu împotriva sentinţei nr. 1616 din 19 decembrie 2006 a Tribunalului Sibiu, secţia civilă, pe care a schimbat-o în parte în sensul că înlătură dispoziţia de obligare a pârâtului să emită dispoziţia prin care să propună acordarea de despăgubiri reclamantei pentru cota de 4/ 16 părţi din terenul ce a aparţinut defunctei M.E., menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei tribunalului.
Totodată, se constată că, prin Decizia nr. 6677 din 16 octombrie 2007, pronunţată în dosarul nr. 1916/85/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada calităţii de moştenitoare a surorii sale M.E., motiv pentru care nu are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001.
Rezultă, astfel, că, prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, a fost stabilit dreptul reclamantei B.M. la despăgubiri în condiţiile legii speciale, în valoare de 150.000 lei (RON), pentru cota de 4/ 16 părţi din terenul situat în Sibiu, Str. Cantorului, înscris în CF Sibiu corespunzător suprafeţei de 921 m2, ce a aparţinut reclamantei.
În consecinţă, Înalta Curte reţine că, pentru imobilul în litigiu, atât dreptul reclamantei la măsuri reparatorii, cât şi cuantumul acestora de 150.000 lei (RON), au fost stabilite cu putere de lucru judecat prin sentinţa civilă nr. 1616 din 19 decembrie 2006 a Tribunalului Sibiu, secţia civilă, definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 6677 din 16 octombrie 2007 a Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pentru punerea în executare a hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile, prin Dispoziţia Primarului Municipiului Sibiu nr. 2881 din 28 mai 2007 (filele 23-25 la dosarul de fond), astfel cum a fost modificată prin Dispoziţia Primarului Municipiului Sibiu nr. 16345 din 5 decembrie 2007 (filele 54-55 la dosarul de fond), şi prin Decizia C.C.S.D. nr. 9568 din 15 martie 2011 a fost emis în favoarea reclamantei B.M. titlul de despăgubire în cuantum de 150.000 lei (RON), reprezentând contravaloarea cotei de 4/16 din imobilul în litigiu, ce a aparţinut reclamantei în calitate de proprietar tabular.
Faţă de aspectele expuse, contrar celor reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente soluţia şi considerentele Deciziei LII (52) din 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţii unite, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 140 din 22 februarie 2008, prin care s-a decis că „prevederile cuprinse în art. 16 şi următoarele din Legea nr. 247/2005 , privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 , astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005”, considerentele hotărârii fiind în sensul de a înlătura procedura administrativă de evaluare a imobilelor şi de stabilire a cuantumului despăgubirilor pentru situaţiile în care acestea fuseseră tranşate prin hotărâri judecătoreşti rămase irevocabile anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 sau în cazurile în care, la data intrării în vigoare a noii legi, pe rolul instanţelor civile se aflau litigii care vizau atât îndreptăţirea persoanelor la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, cât şi natura sau întinderea reparaţiilor.
În sensul jurisprudenţei sale anterioare (cu titlu de exemplu, D eciziile nr. 3393/2010, nr. 3417/2010 şi nr. 1534/2011 ), Înalta Curte reţine că şi în ipoteza stabilirii cuantumului despăgubirilor prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, persoana îndreptăţită are dreptul la o reparaţie justă şi echitabilă, prin actualizarea sumelor stabilite cu indicele de inflaţie la data plăţii lor efective.
Un argument de text, în acest sens, oferă chiar actul normativ în discuţie, care în art. 16 alin. (9) stabileşte că „în cazul prevăzut la alin. (8) [când prin decizii sau ordine emise în temeiul art. 6 alin. (4) şi art. 32 din Legea nr. 10/2001 s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire n.n], titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurenţa sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflaţie”.
În consecinţă, Înalta Curte reţine că reclamanta are dreptul la actualizarea sumei 150.000 lei (RON), stabilită în favoarea sa cu titlu de despăgubire prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, în sensul celor expuse anterior, iar nu la acordarea de despăgubiri în sumă de 241.050 lei (RON), conform Raportului extrajudiciar de evaluare nr. 401 din 16 martie 2011 efectuat de expert evaluator C.P. (filele 320-328 la dosarul de fond), prin care, contrar celor reţinute anterior, s-a procedat la o reevaluare a imobilului pentru care reclamantei îi fuseseră deja stabilite cu putere de lucru judecat despăgubirile cuvenite.
Având în vedere că recurenta-pârâtă nu a adus critici soluţiei recurate sub aspectul soluţiei de respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile, al soluţiei de respingere a acţiunii împotriva pârâtei A.N.R.P. privind amânarea la plată a titlului de plată ori al soluţiei de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.R.P. în ce priveşte cererea reclamantei pentru anularea Deciziei C.C.S.D. nr. 9568 din 15 martie 3011 şi respingerii, în consecinţă, a acestui petit, instanţa de recurs, reţinând legalitatea şi temeinicia soluţiilor respective, nu consideră oportun a expune argumente suplimentare faţă de motivarea necesară şi suficientă prezentată de prima instanţă.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica în parte sentinţa atacată în sensul admiterii în parte a acţiunii reclamantei B.M. şi anulării în parte a Deciziei nr. 9568 din 15 martie 2011 şi obligării pârâtei C.C.S.D. să emită titlul de despăgubire în favoarea reclamantei B.M. pentru suma de 150.000 lei actualizată în raport cu rata inflaţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de C.C.S.D. împotriva sentinţei civile nr. 354 din 22 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că admite în parte acţiunea reclamantei B.M., anulează în parte Decizia nr. 9568 din 15 martie 2011 şi obligă pârâta C.C.S.D. să emită titlul de despăgubire în favoarea reclamantei B.M. pentru suma de 150.000 lei actualizată în raport cu rata inflaţiei.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 527/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 534/2013. Contencios. Anulare act emis de... → |
|---|
