ICCJ. Decizia nr. 54/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 54/2013
Dosar nr. 1165/54/2011
Şedinţa publică de la 10 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii T.A. şi T.C.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia să emită decizia-titlu de despăgubire pentru imobilul imposibil de restituit în natură, situat în Craiova, judeţul Dolj.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că autorul lor a fost validat cu suprafaţa de 2000 mp şi în anul 2009 dosarul a fost înaintat pârâtei care însă l-a restituit comisiei judeţene, susţinând că în mod abuziv i se întârzie acordarea despăgubirilor, atât timp cât pârâta nu are competenţa să verifice legalitatea validării persoanelor.
Prin întâmpinare, pârâta a arătat că în etapa de analizare a dosarului reclamanţilor s-a apreciat ca acesta nu este complet, fiind necesară o adeverinţă din care sa rezulte categoria de folosinţa a terenului la data preluării pentru a se stabili asupra valorii despăgubirilor, susţinând astfel că dosarul de despăgubire a fost returnat la data de 20 octombrie 2009 Comisiei judeţene pentru completări.
Totodată, a susţinut că dosarul de despăgubire a fost restituit Comisiei Centrale la data de 31 septembrie 2010 şi în etapa de verificare s-a constat că autorul reclamanţilor prin titlul de proprietate a cumpărat numai construcţiile, terenul de 2000 de mp fiind trecut în proprietatea statului, iar pentru lămurirea acestor aspecte dosarul a fost din nou returnat Comisiei judeţene la 06 septembrie 2010.
Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 592 din 18 noiembrie 2011, a respins acţiunea formulată de reclamanţi, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Hotărârea Comisiei judeţene nr. 625 din 16 martie 2007, autorul reclamanţilor a fost validat în anexa nr. 23/I/4 a Legii nr. 247/2005 cu despăgubiri pentru imobilul situat în Craiova, judeţul Dolj (imobil imposibil de restituit în natură), iar în anul 2009 dosarul reclamanţilor a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale de către Primăria Municipiului Craiova.
Ulterior, dosarul de despăgubire a fost returnat de două ori Comisiei judeţene, în anii 2009 şi 2010, pentru completarea lui, rezultând astfel că autoritatea pârâtă a avut în vedere dispoziţiile art. 16 din Capitolul V al Legii nr. 247/2005, potrivit cărora documentaţia notificării trebuie transmisă împreună cu situaţia actuala a imobilului şi propunerea motivată de acordare a despăgubirilor.
Totodată, a reţinut, faţă de susţinerile reclamanţilor, că pârâta este abilitată să ceara propunerea motivată de acordare a despăgubirii referitor la categoria de folosinţă a terenului şi fată de actul de proprietate al autorilor reclamanţilor, unde s-a indicat că terenul a fost trecut în proprietatea statului la momentul cumpărării de către aceştia a imobilului şi să se completeze dosarul în acest sens.
Prima instanţă a reţinut astfel că, în speţă, nu se poate reţine refuzul nejustificat al pârâtei de a soluţiona cererea reclamanţilor, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, şi nici nesoluţionarea cererii într-un termen rezonabil, completarea dosarului direct la Comisie nefiind indicată de lege ca obligaţie a acestei pârâte.
Referitor la fondul dreptului reclamanţilor la despăgubiri pentru teren, prima instanţă a apreciat că nu are căderea să se pronunţe direct asupra acestor aspecte, îndreptarea autorilor reclamanţilor putând face numai obiectul unor proceduri speciale civile, reglementate în baza legilor speciale de reconstituire a proprietăţii asupra fondului funciar. În acest sens instanţa nu a analizat direct nici înscrisurile privind îndreptarea autorilor reclamanţilor în temeiul art. 1 din Protocolul 1, care s-a apreciat că nu îşi găseşte incidenţa în cauză.
Concluzionând, judecătorul fondului a reţinut că din activităţile pârâtei nu rezulta atitudinea abuzivă şi nejustificată de tergiversare a drepturilor reclamanţilor, aceasta fiind motivată de complexitatea regimului juridic al proprietăţii imobiliare restituite după 1990.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei nr. 592/2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal au formulat recurs reclamanţii T.A. şi T.C.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea căii de atac, în esenţă, se susţine că autoritatea pârâtă trebuia să-i soluţioneze dosarul de despăgubiri întrucât Hotărârea nr. 685/2007 a Comisiei Judeţene de aplicare a Legii nr. 247/2005 – Dolj Anexa 23/I/4 nu a fost contestată, aceasta neavând atribuţii privind verificarea legalităţii validării persoanelor din anexă.
Restituirea dosarului de despăgubiri de către intimată arată o atitudine discreţionară a acesteia cât şi încălcarea termenului rezonabil de soluţionare a cererilor de acordare a despăgubirilor ce li se cuvin şi, implicit, a art. 6 din C.E.D.O. cât şi a art. 1 dinPrimului Protocol adiţional la Convenţie.
Intimata-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, combătând criticile recurenţilor.
În esenţă, se arată că are ca atribuţie egală analiza dosarelor sub aspectul posibilităţii restituirii în natură a imobilului ce face obiectul cererii de reconstituire.
Întrucât dosarul privind despăgubirile nu a fost însoţit de întreaga documentaţiei ce a stat la baza validării cererii de restituire a dreptului de proprietate, acesta a fost restituit entităţii notificate (Comisia municipală Galaţi de fond funciar).
Aceasta nu a mai transmis dosarul complet Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru a fi declanşată procedura administrativă.
S-a invocat şi incidenţa dispoziţiilor O.U.G. nr. 4/2011 şi ale Legii nr. 117/2012.
Recurenţii-reclamanţi au formulat şi concluzii scrise, reiterând argumentele din cererea de recurs cât şi faptul că după restituirea dosarului de despăgubiri au îndeplinit cerinţele din adresele de restituire, astfel că în prezent nu se mai contestă dreptul la măsuri reparatorii.
Referitor la incidenţa O.U.G. nr. 4/2012 aprobată prin Legea nr. 117/2012, se arată că acestea nu sunt de natură să o exonereze pe intimată de obligaţia de a lua toate măsurile, urmând ca decizia să poată fi emisă după data de 15 mai 2013.
3. Soluţia instanţei de recurs.
Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de susţinerile părţilor, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Deşi recurenţii nu au invocat temeiul legal al cererii de recurs se reţine că toate criticile formulate se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Potrivit art. 16 alin. (4) şi (5) din Titlul VII, Cap.V din Legea nr. 247/2005, Secretariatul autorităţii pârâte are ca atribuţie analiza dosarelor în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, după care procedează la centralizarea dosarelor în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, acestea fiind transmise evaluatorului.
Conform pct. 16.4 din Normele metodologice aprobate prin H.G. 1095/2005, în cazul despăgubirilor acordate potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia în care fostul proprietar sau moştenitorii acestuia nu acceptă sau nu pot primi teren în natură, pe alt amplasament, comisia judeţeană de aplicare a legilor fondului funciar va înainta Secretariatului Comisiei Centrale, pe bază de proces-verbal de predare-primire, întreaga documentaţie care a stat la baza validării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate. La dosar vor fi anexate şi dovezile privind faptul că fostului proprietar sau moştenitorilor acestuia li s-au oferit terenuri în natură, pe alt amplasament, pe care nu le-au acceptat, sau, după caz, o declaraţie semnată de membrii comisiei de aplicare a legilor fondului funciar, prin care se atestă că nu mai există teren disponibil pentru restituire în natură.
Înscrisurile trebuie să fie însoţite de un borderou iar toate filele dosarului vor fi numerotate, şnuruite şi sigilate. Dosarele astfel întocmite vor fi transmise Secretariatului Comisiei Centrale în original, iar sigiliul va fi aplicat pe prima şi ultima filă a dosarului.
Având în vedere atribuţia ce incumbă autorităţii pârâte conform dispoziţiilor legale menţionate cât şi faptului că nu s-a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor prevăzute la pct. 16.4 din Normele metodologice, în mod corect dosarul de despăgubiri privindu-i pe reclamanţi a fost restituit în vederea completării cu întreaga documentaţie ce a stat la baza validării dreptului de proprietate al acestora. Ulterior, nu s-a făcut dovada că dosarul a fost transmis completat conform dispoziţiilor legale.
De altfel, chiar recurenţii au menţionat că au contribuit cu înscrisuri la completarea dosarului.
Or, în această situaţie, în mod corect prima instanţă a statuat că nu se poate reţine refuzul nejustificat al pârâtei în soluţionarea dosarului de despăgubiri având ca obiect Hotărârea nr. 625 din 16 martie 2007, emisă recurenţilor-reclamanţi în procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin urmare, nu se poate imputa autorităţii pârâte o culpă în parcurgerea procedurilor administrative pentru acordarea despăgubirilor prevăzute de Titlul VII, Cap. V din Legea nr. 247/2005, şi implicit încălcarea termenului rezonabil invocat de recurenţii-reclamanţi, fiind nefondate criticile acestora.
Este evident că, după transmiterea dosarului complet, intimatei-pârâte îi incumbă obligaţia de a respecta dispoziţiile legale în ceea ce priveşte dosarul de despăgubiri al reclamanţilor.
În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor O.U.G. nr. 4/2012 aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012, instanţa de recurs apreciază că sunt fără relevanţă faţă de soluţia pronunţată de instanţa de fond, care va fi menţinută de instanţa de recurs.
Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, va respinge recursul formulat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de T.A. şi T.C.M. împotriva sentinţei nr. 592 din 18 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 519/2013. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 571/2013. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
