ICCJ. Decizia nr. 5439/2013. Contencios. Acţiuni împotriva ordonanţelor guvernului. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5439/2013
Dosar nr. 751/42/2011
Şedinţa de la 28 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 751/42/2011, reclamanţii A.I., C.M., D.M., I.E., S.P., V.C., M.L., O.E., D.M., M.M., P.V., P.V.I., A.L., N.P.E., I.M., D.M., D.V., T.F., I.C., J.I., C.E., C.D.A. şi D.M.A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, au solicitat anularea O.U.G. nr. 59/2011.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că intimatul a elaborat O.U.G. nr. 59/2011 cu încălcarea flagranta a legislaţiei privind transparenţa decizională şi nu a fost supusă dezbaterii publice, nu există avizul CES, această ordonanţă este nelegală, întrucât contravine atât prevederilor art. 15 din Constituţia României, cât şi prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, au arătat reclamanţii că O.U.G. nr. 59/2011, este o normă retroactivă, în condiţiile în care afectează drepturi patrimoniale stabilite anterior intrării sale în vigoare, fiind perfect adevărat că norma juridică nouă nu afectează pensia pentru lunile scurse anterior intrării în vigoare, urmând să afecteze pensia începând cu septembrie 2010, însă acest fapt nu se datorează faptului că legea nu are caracter retroactiv, ci a însăşi naturii obligaţiei pe care şi-a asumat-o prin art. 68 din Legea nr. 567/2004, deoarece pensia specială este o prestaţie periodică, lunară, pe care statul s-a angajat să o plătească foştilor angajaţi în serviciile auxiliare din justiţie, nu o sumă stabilită lunar, prin acte normative diferite, obligaţia statului fiind unică, cu executare periodică nu o serie de obligaţii care pot fi modificate de la lună la lună.
Reclamanţii au susţinut, faţă de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, că o normă care conduce la reducerea pensiilor este în vădită contradicţie cu Constituţia României, astfel încât se impune anularea acesteia.
Faptul că prin Decizia nr. 873/2010, Curtea Constituţională a respins obiecţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 119/2010, nu poate conduce la o altă concluzie, întrucât, potrivit art. 147 din Constituţie, numai deciziile prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi produc efecte în plan juridic.
Au arătat reclamanţii că argumentele reţinute prin decizia instanţei constituţionale sunt extrem de criticabile, aceasta reţinând că pensia specială are un alt regim juridic decât pensia de asigurări sociale pentru că are la bază un sistem contributiv şi pentru că se achită din bugetul de stat, nu din bugetul de asigurări sociale.
În fine, au învederat faptul că art. 68 din Legea nr. 567/2004 este în vigoare, acest text legal nefiind încă abrogat, astfel încât reducerea cuantumului pensiilor este şi din acest punct de vedere, lipsit de orice bază legală în dreptul intern.
De asemenea, O.U.G. nr. 59/2011 contravine şi dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr, 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care se aplică cu prioritate, faţă de orice altă dispoziţie de drept intern, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituţie, întrucât impune o privare de proprietate discriminatoriu şi lipsită de proporţionalitate. Nimeni nu neagă dificultăţile bugetare ale României, însă trebuie subliniat faptul că, într-un final, dintre toate categoriile de pensionari, singurii care au astfel de reduceri ale pensiilor sunt persoanele ce au făcut parte din aparatul auxiliar al justiţiei, plus foştii militari şi poliţişti.
Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare, invocând excepţia nulităţii acţiunii pentru lipsa timbrajului, faţă de dispoziţiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 146/1997, solicitând a se anula acţiunea pentru netimbrare.
Totodată, pârâtul a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a O.U.G. nr. 59/2011, arătând că ordonanţele guvernului nu sunt acte administrative, ci sunt acte normative cu caracter de lege, adoptate în temeiul delegării legislative stabilite de aceste dispoziţii, astfel încât instanţele de judecată nu au posibilitatea de a cenzura actele emise de către puterea executivă, deoarece potrivit art. 108 alin. (3) şi art. 115 din Constituţie, ordonanţele se supun cenzurii numai în faţa Curţii Constituţionale.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 320 din 16 noiembrie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, invocată de pârâtul Guvernul României şi a respins acţiunea formulată de reclamanţii D.M., C.D.A., M.M., P.V., P.V.I., A.L., D.M.A., V.C., S.P., N.P., I.M., D.M., D.V., T.F., M.L., I.C., D.M., I.E., A.I., C.M., J.I., O.E. şi C.E. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.
În ceea ce priveşte excepţia de netimbrare a acţiunii de pârât prin întâmpinare, instanţa de fond a reţinut că la dosar există depusă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 RON şi timbrul judiciar de 0,3 RON.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii invocată, de asemenea, de către pârât, Curtea a reţinut că, din dispoziţiile art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, rezultă că acţiunile împotriva ordonanţelor guvernului pot fi atacate pe calea acţiunii la instanţa de contencios administrativ numai însoţite de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă.
Ori, prin acţiunea formulată de reclamanţi, aceştia au solicitat anularea O.U.G. nr. 59/2011, ceea ce nu este posibil, atâta timp cât acţiunea nu a fost însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, iar obiectul principal al acţiunii nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a vreunei dispoziţii din ordonanţă.
Potrivit dispoziţiilor art. 108 alin. (3) şi art. 115 din Constituţie, ordonanţele şi ordonanţele de urgenţă se supun cenzurii Curţii Constituţionale şi respectiv Parlamentului, atunci când sunt supuse spre aprobare acestuia, admiterea unei soluţii contrare ar reprezenta extinderea nejustificată a competenţelor puterii judecătoreşti şi încălcarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.
Totodată, a reţinut că dispoziţiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, prevăd că dacă ordonanţa sau o dispoziţie a acesteia a fost declarată neconstituţională, instanţa soluţionează fondul cauzei; în caz contrar, acţiunea se respinge ca inadmisibilă.
3. Recursul
Împotriva hotărârii instanţei de fond au declarat recurs pârâţii A.I., C.M., D.M., I.E., S.P. şi V.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinţei atacate şi, pe cale de consecinţă, sesizarea Curţii Constituţionale în vederea judecării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 59/2011.
În susținerea recursului, recurenţii-reclamanţi au arătat, în esenţă, că au formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate a prevederilor O.U.G. nr. 59/2011, însă instanţa de fond a respins cererea ca fiind inadmisibilă.
Au menţionat că Legea nr. 119/2010 a fost adoptată de Parlamentul României în procedură de urgenţă, la data de 29 iunie 2010 şi a fost trimisă Preşedintelui României în aceeaşi zi, fiind promulgată tot la data de 29 iunie 2010, prin Decretul Prezidenţial nr. 604/2010.
Recurenţii au susţinut că Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor trebuia depusă la Secretarul General al Camerei Deputaţilor şi la cel al Senatului şi comunicată Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Avocatului Poporului, cu 2 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare. Numai după expirarea unui termen de două zile, actul adoptat de Parlament putea fi trimis Preşedintelui României în vederea exercitării dreptului constituţional de a sesiza Curtea Constituţională, în vederea verificării modalităţii de punere de acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 873/2010 ori pentru a promulga actul normativ.
Au arătat că această procedură, cât şi termenul de două zile nu au fost respectate, atâta timp cât legea a fost promulgată în aceeaşi zi în care a fost adoptată, şi anume la data de 29 iunie 2010.
Recurenţii au mai susţinut că, prin nerespectarea prevederilor art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, Legea nr. 119/2010 înfrânge prevederile art. 146 din Constituţie, fiind astfel pe deplin neconstituţională.
Au precizat faptul că cuantumul pensiilor din sistemul asigurărilor sociale a fost calculat în baza H.G. nr. 737/2010, deja abrogată de executiv şi anulată de instanţe, iar revizuirea cuantumului pensie recalculate s-a realizat în baza O.U.G. nr. 59/2011, emisă în aplicarea unei legi neconstituţionale.
Recalcularea pensiei în temeiul Legii nr. 119/2010 a condus la pierderea totală a dreptului la pensie specială, prin măsura luată aducându-se atingere chiar substanţei dreptului de proprietate, atingere care este incompatibilă cu dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi art. 17 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.
Legat de distincţia între partea contributivă şi suplimentul din partea statului ca şi componente ale pensiei de serviciu, au precizat că în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a ajuns la concluzia că „pensia reprezintă un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, indiferent daca aceasta are la bază principiul contributivităţii sau este stabilită în baza unei legi speciale”.
În ceea ce priveşte Convenţia europeană privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ca principiu general, dispoziţiile acesteia au forţă constituţională şi supralegislativă.
În concluzie, au apreciat că, în cazul în care, instanţele de judecată naţionale constată că legile interne încalcă pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, conţinând dispoziţii mai puţin favorabile decât acestea din urmă, sunt obligate să ignore aceste prevederi şi să facă aplicarea celor din reglementarea internaţională mai favorabilă.
Constatarea de către Curtea Constituţională, în cuprinsul Deciziei nr. 871 din 25 iunie 2010, că Legea nr. 119/2010 nu încalcă dispoziţiile Constituţiei României, nu împiedică instanţele de judecată să facă aplicarea dispoziţiilor art. 20 din Legea fundamentală şi să dea prioritate pactelor şi tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
II. Decizia instanţei de recurs
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Astfel, Înalta Curte are în vedere faptul că obiectul acţiunii judiciare din prezenta cauză l-a constituit anularea O.U.G. nr. 59/2011.
Potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004, „(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă.
(2) Instanţa de contencios administrativ, dacă apreciază că excepţia îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituţională şi suspendă soluţionarea cauzei pe fond (…).
(5) Acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative”.
Analiza legislaţiei aplicabile în materia dedusă judecăţii în prezenta cauză relevă că obiectul acţiunii judiciare îl poate constitui, în baza art. 9 din Legea nr. 554/2004, cererea privind anularea unui act administrativ şi/sau despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe declarate neconstituţionale.
În cauza de faţă, obiectul acţiunii îl constituie anularea unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului şi nu anularea unui act administrativ sau obligarea la despăgubiri.
Înalta Curte precizează că din dispoziţiile art. 115 din Constituţia României rezultă că ordonanţele Guvernului nu sunt acte administrative supuse controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ, ci sunt acte normative cu putere de lege, adoptate în temeiul delegării legislative.
Conform alin. (5) din art. 9 din Legea nr. 554/2004, obiectul litigiilor întemeiate pe dispoziţiile acestui articol îl reprezintă acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţele Guvernului sau anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative.
Cu alte cuvinte, instanţa de contencios administrativ se pronunţă doar în privinţa efectelor vătămătoare ale unei ordonanţe sau dispoziţii a acesteia, declarate ca neconstituţionale de către Curtea Constituţională, în procedura constituţională.
Legile şi ordonanţele sunt acte normative care nu pot forma obiectul controlului instanţei de contencios administrativ, întrucât acestea constituie sorgintea dreptului pozitiv.
Judecătorul nu este în drept să judece modul de adoptare al unei legi sau ordonanţe guvernamentale care are caracter de lege în perioada cât este în vigoare, competenţa acestuia fiind aceea de a aplica şi interpreta legea.
Criticile recurenţilor vizează soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 59/2011, însă Curtea de apel nu a fost învestită cu o astfel de cerere, iar soluţia pronunţată de către instanţa de fond priveşte cererea de anulare a prevederilor acestei ordonanţe, cerere ce constituie obiectul acţiunii formulate de reclamanţii-recurenţi.
În orice caz, excepţia de neconstituţionalitate se putea invoca, iar instanţa ar fi trebuit să sesizeze Curtea Constituţională, dacă obiectul acţiunii l-ar fi constituit anularea unui act administrativ emis ca urmare a adoptării ordonanţei de urgenţă sau despăgubiri pentru pagubele cauzate prin ordonanţa de urgenţă.
Prin urmare, cum obiectul acţiunii nu se circumscrie reglementării cuprinse în art. 9 din Legea nr. 554/2004, în mod legal instanţa a reţinut inadmisibilitatea acţiunii, cu obiectul precizat de reclamanţi.
Având în vedere considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge, sentinţa atacată fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.I., C.M., D.M., I.E., S.P. şi V.C. împotriva sentinţei nr. 320 din 16 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5426/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 6685/2013. Contencios → |
|---|
