ICCJ. Decizia nr. 5417/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5417/2013
Dosar nr. 1474/54/2012/a1
Şedinţa publică de la 24 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Olt reprezentată legal prin Preşedintele Consiliului Judeţean Olt - P.S., a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului - Direcţia Control şi Verificare Utilizare Fonduri Comunitare, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună, în principal, anularea deciziei din 26 aprilie 2012 emisă de comisia de soluţionare a contestaţiilor, anularea „Notei de constatare a neregulilor financiare şi de stabilire a corecţiilor financiare” încheiată la data de 09 martie 2012 de Direcţia de Control şi Verificare Utilizare Fonduri Comunitare din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, precum şi suspendarea executării acestui din urmă act administrativ până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În motivarea cererii de suspendare a executării, s-a arătat că în temeiul art. 47 din O.U.G. nr. 66/2011, coroborat cu prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, împotriva titlului de creanţă, reclamanta a formulat contestaţia înregistrată la Consiliul Judeţean Olt sub nr. 2896 din 04 aprilie 2012 iar la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului sub nr. 25947 din 04 aprilie 2012. Pentru că prin titlul de creanţă mai sus menţionat se stabileşte o corecţie financiară în valoare de 16.994.012 RON, la care se aplică T.V.A. recuperabilă, ajungându-se la valoarea totală de 17.998.822,94 RON ce reprezintă 100% din valoarea contractului de achiziţie publică supus verificării, reclamanta a promovat prezenta cerere de suspendare în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Argumentele juridice invocate de reclamantă cu privire la aplicabilitatea prevederilor art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004 sunt următoarele:
- posibilitatea de a solicita suspendarea, conferită de art. 50 alin. (8) din O.U.G. nr. 66/2011.
- îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de suspendare, reglementate de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Reclamanta a susţinut că în cauză sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii prevăzute de lege pentru a se pronunţa suspendarea executării, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Prin sentinţa nr. 936 din 12 octombrie 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Curţii de Conturi a României.
A admis cererea de suspendare privind pe reclamanta Unitatea administrativ-teritorială Judeţul Olt, reprezentată legal prin preşedintele Consiliului Judeţean Olt - dl. P.S., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.
A dispus suspendarea executării „Notei de constatare a neregulilor financiare şi de stabilire a corecţiilor financiare” încheiată la data de 09 martie 2012 de Direcţia de Control şi Verificare Utilizare Fonduri Comunitare din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în esenţă, următoarele:
- Cele două condiţii prevăzute în art. 14, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă sunt reciproc determinate, în sensul că pericolul producerii unei pagube iminente determină cazul bine justificat.
- Prezumţia de legalitate în materia executării actului administrativ are drept consecinţă doar caracterul executoriu din oficiu al actului administrativ însă nu poate împieta asupra prerogativei legale a instanţei de a dispune asupra suspendării executării actului administrativ.
- Referitor la cazul bine justificat, prima instanţă, analizând în ansamblu aspectele invocate de către reclamantă, a reţinut că argumentele aduse în susţinerea cererii de suspendare constituie împrejurări legate de starea de fapt şi de drept aparent veridice, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa actului administrativ contestat.
A mai reţinut Curtea de apel că această condiţie este îndeplinită şi prin prisma faptului că procedura administrativă nu este finalizată, iar executarea, înainte de definitivarea acestei proceduri şi mai înainte ca justiţia să se pronunţe asupra legalităţii şi temeiniciei datoriei constatate prin actul administrativ, constituie un motiv întemeiat la adoptarea soluţiei de suspendare a executării actului fiscal contestat.
Referitor la existenţa unei pagube iminente aşa cum aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea contenciosului administrativ a reţinut prima instanţă că şi această condiţie este îndeplinită în speţă fiind previzibil prejudiciul material ce se poate produce reclamantei prin executarea de îndată a actului administrativ în raport de suma reţinută prin executarea inerentă a sumei foarte mari înscrisă in titlul de creanţă (17.998.822,94 RON), înainte de soluţionarea contestaţiei, situaţie ce conduce la paralizarea activităţii subscrisei autorităţi administrativ-teritoriale, cu consecinţe negative asupra derulării contractelor şi a salarizării angajaţilor, inclusiv asupra instituţiilor şi angajaţilor bugetari pentru care Consiliul Judeţean Olt este ordonator principal de credit (unităţi de învăţământ, unităţi spitaliceşti, etc). Astfel prin titlul de creanţă sus-menţionat se stabileşte o corecţie financiară în valoare de 16.994.012 RON, la care se aplică TVA recuperabil, ajungându-se la valoarea totală de 17.998.822,94 RON ce reprezintă 100% din valoarea contractului de achiziţie publică supus verificării.
Ca urmare, faţă de probele administrate şi de prevederile legale incidente, Curtea de apel a reţinut că în cauză sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (înfiinţat prin reorganizarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului), criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., criticile subsumate acestora fiind următoarele:
- instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra autorităţii relative de lucru judecat, ridicată de autoritatea pârâtă prin întâmpinare. Se arată că reclamanta a formulat anterior o cerere de suspendare a executării aceleiaşi note de constatare a neregulilor şi stabilire corecţii financiare, care a format obiectul Dosarului nr. 842/54/2012 al Curţii de Apel Craiova, soluţionată prin sentinţa nr. 385 din 20 aprilie 2012, în sensul admiterii cererii de suspendare. Afirmă că, în prezent, această sentinţă este recurată, având termen de judecată stabilit pentru soluţionarea recursului la data de 31 martie 2013.
- în ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, arată că, în mod greşit, prima instanţă a apeciat ca fiind îndeplinită această cerinţă, din perspectiva a trei aspecte, neconforme cu realitatea.
Astfel, instituţia recurentă nu trebuia să procedeze la propria verificare, astfel cum a reţinut prima instanţă, având în vedere că dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011 impun obligaţia pentru autoritatea contractantă de a duce la îndeplinire constatările consemnate de autoritatea de audit a Curţii de Conturi în raportul de audit.
În mod eronat s-a reţinut şi aplicarea retroactivă a O.U.G. nr. 66/2011, cu ignorarea dispoziţiilor art. 66 din acelaşi act normativ, în condiţiile în care controlul nu era început la momentul intrării în vigoare a acestei norme legale.
În al treilea rând, în mod greşit, prima instanţă şi-a fundamentat îndeplinirea cazului bine justificat pe aspectul că încheierea notei de constatare s-a făcut cu desconsiderarea totală a punctelor de vedere oficiale, exprimate în speţă de alte autorităţi legal competente în domeniul achiziţiilor publice. Susţine recurentul că autoritatea de manegement nu este condiţionată în luarea deciziilor de activităţile desfăşurate de A.N.R.M.A.P., potrvit dispoziţiilor art. 324 din H.G. nr. 457/2008.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, susţine recurentul că simplul fapt că reclamanta este autoritate publică, iar pentru punerea în executare a titlului executoriu ar însemna să fie alocaţi bani publici care nu se regăsesc în bugetul acesteia, nu este de natură a conduce la îndeplinirea condiţiei analizate, în condiţiile în care reclamanta nu a făcut, în concret dovada lipsei fondurilor.
Intimata-reclamantă Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Olt a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat şi învederează că prin sentinţa nr. 169 din 12 aprilie 2013, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea în anularea celor două acte emise de Ministreul Dezvoltării regionale şi Turismului ca fiind nelegale.
Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.
În ceea ce priveşte autoritatea relativă de lucru judecat, reiterată de recurent prin cererea de recurs, Înalta Curte, verificând afirmaţiile intimatei-reclamante din întâmpinare, cu privire la acest aspect, cu datele existente în sistemul Ecris, constată că la acest moment, Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Olt nu este beneficiara unei alte hotărâri de suspendare a executării Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 14 martie 2012 emisă de pârât, întrucât sentinţa nr. 385 din 20 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 842/54/2012 a fost casată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 479 din 31 ianuarie 2013.
Pe de altă parte, prima cererea de suspendare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi viza suspendarea executării până la soluţionarea acţiunii în anulare de către instanţa de fond (motiv pentru care în prezent a răsmas fără obiect, instanţa de fond pronunţându-se prin sentinţa nr. 169 din 12 aprilie 2013), iar prezenta cerere de suspendare are o altă premisă juridică, întemeiată pe art. 15 din Legea nr. 554/2004, scopul urmărit de reclamantă fiind acela de a obţine suspendarea executării până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Aşadar, nu se poate reţine în cauză existenţa unei autorităţi relative de lucru judecat, care să inducă nelegalitatea sentinţei atacate prin prisma acestei critici.
În ceea ce priveşte criticile dezvoltate de autoritatea recurentă relative la fondul cererii de suspendare a executării actului administrativ, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 şi art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât şi în faza sesizării instanţei cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.
Suspendarea actelor administrative, ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situaţie de excepţie, care poate fi de drept, când legea o prevede sau judecătorească, dar în limitele şi condiţiile prevăzute de lege.
Înalta Curte reţine că în cauza dedusă judecăţii ne aflăm în situaţia prevăzută de art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, în conformitate cu care „Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei”.
Motivele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 sunt, potrivit acestui text de lege „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente”.
Dispoziţiile mai sus citate prevăd obligaţia îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1), întrucât cele două condiţii se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat, fără a exista pericolul producerii pagubei.
Înalta Curte constată că reclamanta prezintă cazul bine justificat ca fiind acela al existenţei unor indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură a induce o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, a abuzului autorităţii, a atitudinii acesteia, fiind arătate şi diligenţele depuse de reclamantă şi efectele posibile şi previzibile ale executării actului administrativ.
De asemenea, având în vedere gradul de complexitate pe care îl prezintă fondul cauzei, ce presupune verificarea condiţiilor legale şi a împrejurărilor de fapt şi de drept în care au fost emise actele administrative contestate, verificare pe care nu o poate face instanţa de suspendare, în raport de argumentele de fond şi de fornă invocate de intimata-reclamantă şi întemeiate pe înscrisurile prezentate instanţei de judecată, în mod corect, a reţinut prima instanţă, că, în cauză este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.
Constatarea Înaltei Curţi că raţionamentul juridic, dezvoltat de prima instanţă, în motivarea soluţiei de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale contestate este legal şi temeinic este confirmată de sentinţa nr. 169 din 12 aprilie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a admis acţiunea reclamantei privind anularea notei de constatare şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative.
Înalta Curte constată că întotdeauna, suspendarea actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale atât în sistemul Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.
Din acest punct de vedere, actul normativ incident în cauză răspunde recomandărilor Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, pentru că prevede atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri provizorii de protecţie a drepturilor şi intereselor particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.
În ceea ce priveşte existenţa condiţiei referitoare la paguba iminentă, Înalta Curte reţine că şi aceasta este îndeplinită în cauză, având în vedere atât cuantumul sumei reprezentând obligaţia fiscală reţinută în sarcina reclamantei, cât mai ales consecinţa imediată şi directă pe care punerea în executare a actelor contestate ar avea-o asupra activităţii desfăşurate de către aceasta şi, implicit asupra persoanelor fizice angajate să o desfăşoare.
În acest context, principiile consacrate de Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă sunt pe deplin respectate, soluţia de suspendare a executării fiind de natură a preveni aplicarea arbitrară a legii şi crearea unei pagube semnificative, dificil de reparat, în patrimoniul autorităţii publice reclamante.
Pentru toate aceste considerente, constatând că nu sunt motive de casare sau modificare a sentinţei primei instanţe, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (înfiinţat prin reorganizarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului), împotriva sentinţei nr. 936 din 12 octombrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4772/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5426/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
