ICCJ. Decizia nr. 5768/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5768/2013
Dosar nr. 104/64/2012
Şedinţa publică de la 18 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina la data de 23 iunie 2010 sub nr. 3473/204/2010 reclamanta Comuna Băneşti prin Primar a solicitat evacuarea pârâtelor V.I. şi M.L.M. din imobilul situat în comuna Băneşti, str. Gherghiceni, jud. Prahova (construcţie şi teren în suprafaţă de 300 mp) şi obligarea acestora la plata lipsei de folosinţă pentru construcţie şi teren până la evacuare.
În motivarea cererii s-a arătat că în temeiul contractului de Închiriere nr. 4 din 03 ianuarie 1983 imobilul în litigiu a fost închiriat către M.D., fostul soţ al reclamantei V.I. în temeiul Legii nr. 5/1973. Imobilul se află în domeniul public al comunei, conform documentaţiei ataşate, spaţiul se află în incinta clădirii în care funcţionează Primăria. în continuare se învederează că efectul imediat al denunţării unilaterale a contractului de închiriere constă în încetarea acestuia, solicitându-se astfel admiterea cererii.
La data de 05 octombrie 2010 pârâtele au depus întâmpinare şi cerere reconvenţională solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată şi obligarea reclamantei la încheierea contractului de vânzare - cumpărare cu pârâtele privind imobilul situa în comuna Băneşti, str. Gherghiceni, jud. Prahova în temeiul art. 9 din Legea nr. 112/1995. în subsidiar s-a solicitat, în măsura admiterii cererii principale şi obligarea reclamantei la plata contravalorii cheltuielilor necesare şi utile efectuate de către pârâte, instituirea unui drept de retenţie asupra imobilului până la plata cheltuielilor solicitate, cu cheltuieli de judecată. De asemenea, au fost invocate excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, excepţia autorităţii de lucru judecat, excepţia netimbrării acţiunii, caracterul inform al cererii de chemare în judecată.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, se arată că imobilul face obiectul dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, locuinţa trecând în proprietatea statului prin preluarea de la foştii proprietari în anul 1977. Astfel, imobilul a avut destinaţie de locuinţă, în anul 1977 trecând din proprietate privată a foştilor proprietari în proprietatea privată a statului.
La data de 29 octombrie 2010 reclamanta a depus întâmpinare la cererea reconvenţională, solicitând respingerea acesteia. Astfel, se arată că imobilul în discuţie nu face obiectul Legii nr. 112/1995, nefiind îndeplinite condiţiile pentru încheierea contractului de vânzare - cumpărare. Imobilul aparţine de domeniul public al comunei şi nu domeniului privat.
La data de 24 ianuarie 2011 pârâtele au depus precizare la cererea reconvenţională, solicitând în principal obligarea reclamantei de a vinde spaţiul deţinut în temeiul contractului de închiriere, urmând a fi evaluat imobilul în condiţiile prevăzute de lege şi a se deduce îmbunătăţirile efectuate, iar în subsidiar obligarea reclamantei de a menţine contractul de închiriere, chiria urmând a fi calculată potrivit prevederilor legale.
Prin încheierea din data de 29 aprilie 2011 instanţa a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie în interes propriu formulată de către M.C.A., iar prin încheierea din data de 10 iunie 2011 s-a dispus înaintarea cauzei către Judecătoria Sfântu Gheorghe, ca urmare a admiterii cererii de strămutare a cauzei dispusă prin Încheierea nr. 3660 din 04 mai 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 893/1/2011.
2. Excepţia de nelegalitate
La termenul din data de 11 ianuarie 2012 pârâtele au depus note de şedinţă invocând excepţia de nelegalitate privind Hotărârile Consiliului Local al Comunei Băneşti nr. 18/1999, nr. 29/2004, 93/2008, precum şi H.G. nr. 1359/2001, nr. 405/2009.
În ceea ce priveşte nelegalitatea actelor administrative se arată că apartamentul şi terenul nu fac parte din categoria bunurilor indicate de Normele Tehnice ale H.G. nr. 548/1999. Imobilul în mod continuu şi neîntrerupt, începând cu anul 1982 şi până în prezent având destinaţia de locuinţă civilă.
3. Hotărârea ce face obiectul recursului în prezenta cauză
Prin sentinţa civilă nr. 196/F din 14 septembrie 2012, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, învestită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 1359/2001, nr. 405/2009, invocată în Dosarul nr. 3473/204/2010 al Judecătoriei Sfântu Gheorghe, a respins excepţia.
În motivarea acestei soluţii, instanţa fondului a apreciat actele contestate ca fiind legal adoptate, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la momentul emiterii celor două hotărâri de guvern, precum şi a normelor de competenţă conferite de legiuitor emitentului, că au fost emise în temeiul unor prevederi nedeclarate neconstituţionale, că în cauză au fost respectaţi toţi paşii ceruţi prin Legea nr. 213/2008, inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Comunei Băneşti fiind întocmit de comisia special constituită, fiind însuşit de consiliul local, centralizat de consiliul judeţean şi trimis guvernului care, prin hotărâre, să ateste apartenenţa lor la domeniul public de interes local, Hotărârile de Consiliu Local avute în vedere de guvern la momentul emiterii hotărârilor în discuţie fiind apreciate, irevocabil, ca legale, de către instanţa de contencios administrativ.
4. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei nr. 196/F din 14 septembrie 2012 au formulat recurs reclamantele V.I. şi M.L.M. şi intervenientul M.C.A., solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, s-a susţinut că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în condiţiile în care instanţa de fond nu s-a pronunţat în raport de probele administrate, nu a răspuns apărărilor reclamanţilor, aparent nu a efectuat o examinare proprie a cauzei, ci s-a limitat a copia motivările Tribunalului Covasna şi a Curţii de Apel Braşov.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a argumentat că hotărârea dată a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, instanţa de fond nereţinând nerespectarea etapelor prevăzute de normele de tehnică legislativă, şi anume aducerea la cunoştinţă publică a actelor adoptate de Consiliul Local, şi nici a dispoziţiilor Titlului X şi Titlului XI din H.G. nr. 548/1999 privind Normele tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor.
5. Soluţia instanţei de recurs
Analizând criticile aduse hotărârii instanţei de fond de recurenţi, actele şi lucrările dosarului ca şi prevederile legale aplicabile, inclusiv „art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate de natură a antrena fie modificarea, fie casarea hotărârii primei instanţe astfel că urmează a fi respinse recursul declarat, pe temeiurile şi pentru considerentele în continuare arătate.
În cauză, recurenţii au învestit instanţa de contencios administrativ cu examinarea, pe cale de excepţie, a legalităţii H.G. nr. 1359/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Prahova şi nr. 405/2009 pentru modificarea şi completarea unor anexe la H.G. nr. 1359/2001.
În anexa N a acestui din urmă act administrativ, poziţia 1 este menţionată, în secţiunea „Inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al comunei Băneşti", clădirea administrativă Băneşti - Sediul primăriei comuna Băneşti şi, la poziţia 2, terenul aferent, descrise ca aparţinând domeniului public al comunei Băneşti în temeiul Hotărârea C.L. nr. 93/2008.
Dosarul în care s-a ridicat excepţia de nelegalitate are ca obiect, în esenţă, dreptul de folosinţă, respectiv, ca urmare a cererii reconvenţionale, dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului descris în anexa N poziţia 1 a H.G. nr. 1359/2001
Principalul motiv de nelegalitate al actelor ce fac obiectul excepţiei de faţă l-a reprezentat, în opinia recurenţilor-reclamanţi, faptul că bunul ce face obiectul actelor criticate, şi al litigiului aflat în soluţionarea instanţei civile, nu este şi nu poate fi proprietate publică, Hotărârile de C.L. nr. 18/1999, nr. 29/2004 şi nr. 93/2008, ce au stat la baza adoptării Hotărârilor de Guvern contestate, fiind, din această perspectivă, nelegale.
Astfel, hotărârile de Guvern privind atestarea domeniului public al judeţului Prahova sunt, la rândul lor, afectate de nulitate.
S-a mai argumentat nerespectarea procedurii prevăzute de normele de tehnică legislativă incidente în materie pentru adoptarea actelor administrative atacate.
Instanţa fondului a respins excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 1359/2001 şi H.G. nr. 405/2009, apreciind că acestea au fost legal adoptate, soluţie criticată de către recurenţi.
1. Motivul de recurs - prevăzut de dispoziţiile ari. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Acest motiv se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, conform jurisprudenţei instanţei de la Strasbourg, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse.
La rândul său, Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.
În speţa de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul excepţiei de nelegalitate de faţă, instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale.
Considerentele hotărârii atacate fac referire în mod convingător la aspectele de fapt şi de drept relevante pentru soluţionarea cauzei.
Astfel, acest motiv de recurs este nefondat.
2. Motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Acest motiv de recurs este neîntemeiat pentru că soluţia instanţei de fond a fost dată cu justa aplicare a legii.
În speţă, pentru constatarea nelegalităţii parţiale a hotărârilor de guvern contestate ar fi fost necesar ca clin probele cauzei să rezulte cu certitudine că atestarea apartenenţei bunurilor în litigiu la domeniul public a comunei este nelegală, fie din motive legate de neregularitate a procedurii derulate în temeiul art. 21 din Legea nr. 213/1998, fie sub aspect substanţial, legat de uzul şi destinaţia de interes public a imobilelor.
În cauză, contrar susţinerilor recurenţilor, nu au fost avansate dovezi din care să rezulte neregularitatea procedurii derulate în temeiul art. 21 din Legea nr. 213/1998.
Astfel, bunurile ce alcătuiesc domeniul public al Comunei Băneşti, printre care şi imobilul în litigiu, au fost inventariate de către comisiile special constituite în acest sens, iar inventarul a fost însuşit prin hotărârea autorităţii publice a unităţii respective, în speţă prin Hotărârea C.L. nr. 18/1999 şi respectiv Hotărârea C.L. nr. 93/2008 ale Comunei Băneşti.
Efectul juridic al actului emis de autoritatea centrală este doar de atestare a regimului juridic al proprietăţii publice, stabilit iniţial prin hotărârile consiliului local, reglementate ca acte administrative de sine stătătoare.
Înalta Curte mai reţine şi că, pe de altă parte, hotărârile consiliului local pe care s-au bazat hotărârile de guvern în discuţie s-au apreciat de către instanţa de contencios administrativ, prin decizie irevocabilă, a fi legale, neavând neregularităţi de formă, fiind corect fundamentate şi în concordanţă cu prevederile legale în materie
Trecerea unui imobil în domeniul public trebuie să fie justificată de un interes public. Astfel, art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 prevede că „domeniul public al comunelor, al oraşelor şi al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexă şi din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public naţional ori judeţean. ”
Conform punctului III din Anexa la Legea nr. 213/1998 „domeniul public local al comunelor, oraşelor şi municipiilor este alcătuit din următoarele bunuri:
1. drumurile comunale, vicinale şi străzile;
2. pieţele publice, comerciale, târgurile, oboarele şi parcurile publice, precum şi zonele de agrement;
3. lacurile şi plajele care nu sunt declarate de interes public naţional sau judeţean;
4. reţelele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, staţiile de tratare şi epurare a apelor uzate, cu instalaţiile, construcţiile şi terenurile aferente;
5. terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea consiliul local şi primăria, precum şi instituţiile publice de interes local, cum sunt: teatrele, bibliotecile, muzeele, spitalele, policlinicile şi altele asemenea;
6. locuinţele sociale;
7. statuile şi monumentele, dacă nu au fost declarate de interes public naţional;
8. bogăţiile de orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ, dacă nu au fost declarate de interes public naţional;
9. terenurile cu destinaţie forestieră, dacă nu fac parte din domeniul privat al statului şi dacă nu sunt proprietatea persoanelor fizice ori a persoanelor juridice de drept privat;
10. cimitirele orăşeneşti şi comunale”.
Este necontestat, în speţă, că imobilul în litigiu şi raportat la care se invocă nelegalitatea actelor administrative atacate, este sediul primăriei Băneşti, imobilul fiind afectat, astfel, uzului de interes public şi fiind incidente în speţă, dispoziţiile pct. III 5 din Anexa la Legea nr. 213/1998.
Faţă de cele învederate şi reţinând regimul juridic al terenului în litigiu a cărui apartenenţă Ia domeniul public al statului nu poate fi tăgăduită, soluţia instanţei de fond de respingere a excepţiei de nelegalitate este legală şi temeinică.
Pentru aceste motive, apreciindu-se că nu există motive de reformare a sentinţei instanţei de fond, în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de V.I., M.L.M. şi M.C.A. împotriva Sentinţei civile nr. 196/F din 14 septembrie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5614/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5828/2013. Contencios → |
|---|
