ICCJ. Decizia nr. 5850/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5850/2013
Dosar nr. 7373/2/2012
Şedinţa publică de la 20 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin cererea completatoare a cererii de chemare în judecată, reclamantul I.N.S. a solicitat suspendarea executării Notei de Constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, încheiată de pârâtul M.M.F.P.S. la 11 aprilie 2012 privind protocolul „Portal web prelucrarea on-line a datelor statistice”, codul S.M.I.S., notă prin care a fost aplicată o corecţie în valoare de 5.300.784,70 lei (fără T.V.A.) reprezentând 25% din valoarea totală eligibilă a contractului de achiziţie din 11 noiembrie 2009 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin încheierea de şedinţă din data de 28 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamantul I.N.S. în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.M.A. - A.M.P.O.S. „Creşterea Competitivităţii Economice” şi a suspendat executarea Notei de constatare din 11 aprilie 2012 până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a constatat că, din actul de control rezultă, la o analiză sumară, că este vorba despre un punct de vedere exclusiv al autorităţii pârâte, apreciind că pentru verificarea legalităţii constatărilor este necesară administrarea tuturor probatoriilor în cauză, inclusiv a documentaţiei de atribuire în procedura achiziţiei, iar aceasta justifică suspendarea notei de constatare.
Totodată, a reţinut că autoritatea pârâtă a fost citată la 08 octombrie 2012 pentru termenul de judecată din 21 noiembrie 2012 să depună documentaţia care a stat la baza actului contestat, dar la dosarul cauzei nu s-a depus această documentaţie, contrar art. 13 din Legea nr. 554/2004. De asemenea, autoritatea pârâtă nu a soluţionat plângerea prealabilă din 25 aprilie 2012 şi nu a depus la dosar cu celeritate apărările autorităţii cu privire la criticile de nelegalitate invocate de reclamant.
Având în vedere că autoritatea reclamantă este finanţată din bugetul de stat, iar cuantumul corecţiei financiare de 25% stabilită în sarcina sa este de 5.300.784,70 lei (fără T.V.A.), obligaţia fiind purtătoare de dobânzi în caz de neachitare la termen, Curtea a reţinut că este previzibilă producerea unei pagube iminente conform accepţiunii dată de art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pârâtul Ministerul Economiei (în calitate de succesor al fostului M.E.C.M.A., în temeiul dispoziţiilor O.U.G. nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative) a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În cuprinsul cererii de recurs, autoritatea pârâtă critică, în esenţă, procedura de citare efectuată în faţa instanţei de fond, modalitatea de stabilire a termenelor în vederea efectuării actelor de procedură şi maniera de soluţionare a cererii de amânare formulată în cauză, susţinând că instituţia pârâtă nu şi-a putut pregăti apărarea, iar încheierea pronunţată de judecătorul fondului a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale.
Pe de altă parte, se critică soluţia de suspendare a executării actului administrativ contestat, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile legale pentru a putea dispune măsura suspendării.
Recurentul susţine, pentru aceste motive, că instanţa de fond, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, iar încheierea recurată este dată cu aplicarea greşită a legii.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent, precum şi de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
4.1. O primă critică din recurs vizează aspecte legate de citarea pârâtului M.E.C.M.A. şi de soluţionarea cererii de amânare a judecării cauzei formulată de această instituţie. Se susţine că, pentru termenul de judecată din data de 7 noiembrie 2012, citaţia a fost transmisă şi înregistrată la sediul A.M.P.O.S. „Creşterea Competitivităţii Economice şi nu la sediul M.E.C.M.A. din, Sector 1, Bucureşti.
Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că autoritatea pârâtă a fost citată pentru termenul din 07 noiembrie 2012, citaţia şi acţiunea fiind comunicate, la data de 8 octombrie 2012, la sediul A.M.P.O.S. „Creşterea Competitivităţii Economice din, Sector 6, Bucureşti (fila nr. 114 dosar fond).
În timpul şedinţei de judecată din data de 07 noiembrie 2012, A.M.P.O.S. „Creşterea Competitivităţii Economice a transmis la dosar, prin fax, o cerere de amânare a judecării cauzei, solicitând citarea M.E.C.M.A. la sediul din, Sector 1, Bucureşti.
Curtea de Apel Bucureşti, ţinând cont că reclamantul a depus o cerere de completare a acţiunii, pentru a acorda posibilitatea pârâtului să ia cunoştinţă de conţinutul cererii, precum şi pentru a fi citat la sediul indicat, cu menţiunea de a depune anumite documente, a dispus amânarea cauzei.
Înalta Curte constată faptul că instituţia pârâtă a fost legal citată pentru termenul de judecată din data de 21 noiembrie 2012, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare prin fax, la data de 14 noiembrie 2012 (filele nr. 131-132 dosar fond) şi prin agent procedural, la data de 16 noiembrie 2012 (fila nr. 134 dosar fond).
Recurentul critică, de asemenea, faptul că instanţa de fond a respins cea de-a doua cerere de amânare formulată în cauză, transmisă la dosar, prin fax, în timpul şedinţei de judecată din data de 21 noiembrie 2012, dispunând nelegal, susţine autoritatea, amânarea pronunţării soluţiei pentru a da posibilitatea pârâtului să depună concluzii scrise.
Analizând toate aceste aspecte, Înalta Curte reţine legalitatea atât a efectuării procedurii de citare pe tot parcursul cercetării fondului cauzei, cât şi a soluţionării cererilor de amânare formulate în cauză.
Astfel, Curtea de apel a respectat dispoziţiile procedurale referitoare la citarea tuturor părţilor din proces şi la comunicarea actelor de procedură, precum şi principiile fundamentale ale contradictorialităţii şi dreptului la apărare faţă de toate părţile din proces.
Principiul contradictorialităţii presupune faptul că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii şi discuţiei părţilor şi că fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenţia dedusă judecăţii.
Pentru ca acest principiu să fie respectat nu este necesar ca partea să se fi exprimat efectiv, ci este suficient ca ea să fi fost în măsură să o facă.
Contradictorialitatea se manifestă atât în raporturile dintre părţi, cât şi în raporturile dintre părţi şi instanţă, astfel încât judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, iar atunci când constată că partea care lipseşte nu a fost legal citată, dispune amânarea judecăţii şi refacerea procedurii de citare.
Încuviinţarea noii cereri de amânare a judecării cauzei în temeiul art. 156 C. proc. civ., formulată de autoritatea pârâtă nu-şi găsea justificare, câtă vreme legea prevede expres că „instanţa va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată” iar, în speţă, pârâtul fusese citat cu respectarea termenelor stabilite de C. proc. civ., culpa pentru lipsa de diligenţă în valorificarea termenului datorându-i-se exclusiv, dreptul la apărare al recurentului nefiind deci încălcat.
Este de reţinut că dispoziţiile art. 156 C. proc. civ. nu constituie o restrângere şi nici nu încalcă dreptul la apărare consacrat de art. 24 din Constituţie, ci reprezintă o măsură de descurajare a exercitării cu rea-credinţă a drepturilor procesuale prin cereri de amânare a procesului în scopul tergiversării acestuia şi al împiedicării înfăptuirii justiţiei.
De asemenea, facultatea instituită pentru judecător, de a nu acorda un termen pentru lipsă de apărare (caz în care se va amâna pronunţarea pentru depunerea de concluzii scrise) sau de a acorda un singur termen în acest scop, implică responsabilitatea acestuia în înfăptuirea actului de justiţie, iar pentru eventualele abuzuri sau greşeli de judecată datorate încălcării dreptului la apărare, legea prevede remediile necesare.
4.2. Instanţa de fond a reţinut cu justeţe - în opinia Înaltei Curţi - îndeplinirea condiţiilor cerute de prevederile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, dispunând suspendarea executării Notei de constatare din 11 aprilie 2012 până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.
Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente.
Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ. Condiţia cazului bine justificat presupune existenţa unor împrejurări evidente, care să poată fi constatate de instanţă în cadrul unei cercetări sumare a actului administrativ contestat, fără a fi permisă verificarea însăşi a motivelor de nelegalitate invocate de contestator în cadrul contestaţiei sau acţiunii în anulare.
Condiţia existenţei cazului „bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea şi înţelepciunea judecătorului sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.
Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza, pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.
Independent de conţinutul motivelor de recurs, Înalta Curte reţine că instanţa de fond corect a observat că actul de control ar conţine un punct de vedere exclusiv al autorităţii pârâte.
Totodată, Înalta Curte apreciază, în acord cu instanţa de fond, că şi cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce reclamantului în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză, deoarece autoritatea reclamantă este finanţată din bugetul de stat, iar cuantumul corecţiei financiare de 25% stabilită în sarcina sa este de 5.300.784,70 lei (fără T.V.A.), obligaţia fiind purtătoare de dobânzi.
Instanţa de control judiciar va înlătura apărările recurentului, întrucât argumentele invocate ţin de însăşi legalitatea actului administrativ contestat. Instanţa de contencios administrativ are, neîndoielnic, competenţa verificării respectării de către actele administrative a supremaţiei Constituţiei, a legilor, principiilor şi drepturilor fundamentale garantate de normele de drept, dar o atare analiză nu poate fi realizată fără a se prejudeca fondul cauzei.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de autoritatea pârâtă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.E. (în calitate de succesor al fostului M.E.C.M.A., în temeiul dispoziţiilor O.U.G. nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative) împotriva încheierii din 28 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 575/2013. Contencios. Investire cu formula... | ICCJ. Decizia nr. 5851/2013. Contencios → |
|---|
