ICCJ. Decizia nr. 6167/2013. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6167/2013
Dosar nr. 1925/54/2010*
Şedinţa publică de la 13 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei.
Susţinerile părţilor,
Prin acţiunea înregistrară iniţial pe rolul Tribunalului Gorj, secţia civilă, la data de 05 iunie 2009, reclamanta Obştea Bumbeşti a solicitat instanţei obligarea pârâţilor Statul Român prin M.F.P., M.A.P.D.R. şi M.M.P. la plata sumei de 2.946.310,2 lei reprezentând contravaloarea compensaţiilor băneşti ce trebuiau acordate proprietarilor ce deţin păduri cu funcţii speciale de protecţie şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că este proprietara suprafeţei de 4.435,67 ha, teren cu vegetaţie forestieră, în baza procesului verbal de punere în posesie din 19 decembrie 2006 şi a titlului de proprietate eliberat la data de 18 ianuarie 2007 de C.J.S.D.P.T. a Judeţului Gorj.
Conform H.G. nr. 1581/2005 privind instituirea regimului de arie naturală protejată s-a constituit Parcul Naţional „Defileul Jiului" ale cărui limite sunt descrise în anexa 1 la hotărârea menţionată.
Reclamanta a arătat că din suprafaţa totală de 4.435,67 ha înscrisă în titlul de proprietate, suprafaţa de 3153 ha a fost inclusă în Parcul Naţional „Defileul Jiului", iar potrivit art. 3 pct. 2 din H.G. nr. 1581/2005 „în zonele de conservare specială, sunt excluse orice formă de exploatare sau utilizarea resurselor naturale, precum şi orice formă de folosire a terenurilor, incompatibilă cu scopurile de protecţie şi/sau de conservare.”
Astfel, în baza contractului de prestări servicii din 2007 încheiat între Obştea Bumbeşti şi R.N.P. R. - O.S. Bumbeşti, ultima se obliga să asigure servicii de pază pe suprafaţa de 4.603,58 ha teren cu vegetaţie forestieră proprietatea reclamantei.
A învederat reclamanta că deşi este creat cadrul legislativ pentru acordarea acestor compensaţii încă din anul 2006, până în prezent nu a beneficiat de aceste drepturi, cu toate că a făcut numeroase demersuri în acest sens.
În concluzie, a solicitat ca aceste compensaţii să fie achitate pentru perioada 16 martie 2007 - 31 mai 2009, conform calculului întocmit de D.S. Bumbeşti.
Pârâtul M.A.D.R., prin întâmpinare a invocat excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată, excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
Pârâtul M.M.P. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar M.F.P. - excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi pe fond a solicitat respingerea acţiunii.
2. Hotărârile pronunţate în primul ciclu procesual
Prin sentinţa civilă nr. 116 din 19 aprilie 2010 Tribunalul Gorj, secţia civilă, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de Apel Craiova.
Prin Decizia nr. 806 din 14 iunie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, a respins recursul reclamantei Obştea Bumbeşti formulat împotriva sentinţei civile nr. 116 din 19 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia civilă, reţinând că pretenţiile reclamantei sunt grefate pe un raport de contencios administrativ existent între părţi, pretenţiile băneşti ale reclamantei fiind generate de refuzul pârâţilor de a achita sumele de bani pretinse, cauza fiind de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal.
Ca urmare a declinării de competenţă, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 1925/54/2010.
La data de 16 septembrie 2010, pârâtul M.M.P. a completat întâmpinarea solicitând respingerea acţiunii ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile şi pe fond, ca neîntemeiată, iar prin notele de şedinţă depuse ulterior a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, conform art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin sentinţa nr. 608 din 17 decembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta Obştea Bumbeşti.
În esenţă, instanţa a reţinut că reclamanta nu a efectuat procedura prealabilă obligatorie prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, în raport de compensaţiile ce s-ar datora pentru perioada ulterioară datei de 10 martie 2008, în sensul că nu a solicitat aceste compensaţii pe cale administrativă, fiind inadmisibil a le solicita direct în instanţă.
Faţă de pârâţii M.M.P. şi M.F.P., instanţa a respins acţiunea ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, aceste instituţii neavând atribuţii expres prevăzute de lege pentru avizarea şi acordarea compensaţiilor solicitate, deci, în cauză nu există identitate între persoanele pârâţilor şi titularul obligaţiei.
Prin decizia nr. 4516 din 4 octombrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul formulat de reclamanta Obştea Bumbeşti împotriva sentinţei nr. 608 din 17 octombrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În considerentele deciziei de casare s-a reţinut că soluţia instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi art. 11 din Legea nr. 554/2004, inclusiv în ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a pârâtului M.M.P.
S-a apreciat că niciuna dintre excepţiile reţinute de instanţa de fond nu este fondată, în cauză nefiind aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar în ceea ce priveşte cadrul procesual, intimatul M.M.P. are calitate procesuală pasivă în raport de obiectul acţiunii de acordare a compensaţiilor pentru lipsa de folosinţă a pădurilor protejate.
Referitor la tardivitatea formulării acţiunii, Înalta Curte a apreciat că acţiunea a fost formulată în termen, întrucât reclamanta a depus în perioada 10 septembrie 2007 - 19 februarie 2009 sesizări la M.A.M., Guvernul României sau D.S. Gorj, prin care a solicitat acordarea de compensaţii. Cele sesizate nu au primit o rezolvare în sensul soluţionării exprese de admitere sau respingere a cererii, autorităţile declinându-şi reciproc competenţa de rezolvare în raport de diferitele acte normative aplicabile.
S-a apreciat că, în raport de adresa din 5 ianuarie 2009 şi faţă de demersurile anterioare, acţiunea reclamantei depusă la o instanţă necompetentă la 5 iunie 2009 a fost formulată în termenul de decădere de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
În ceea priveşte cadrul procesual în cauză, Înalta Curte a apreciat că are calitate procesuală M.M.P. autoritate care, în baza O.U.G. nr. 115/2009 şi H.G. nr. 1635/2009 a preluat toate drepturile şi obligaţiile decurgând din actele normative privind pădurile.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte a constatat că soluţia de respingere a acţiunii în raport de excepţiile reţinute în considerente este nelegală, în cauză fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 312 alin. (5) C. proc. civ. şi astfel a admis recursul, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare, pentru a se verifica pe fond dacă sunt îndeplinite sau nu condiţiile existenţei unui refuz nejustificat în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea 554/2004.
3. Sentinţa pronunţată în rejudecarea cauzei,
Dosarul a fost trimis Curţii de Apel Craiova, care l-a înregistrat sub nr. 1925/54/2010*.
Cu ocazia rejudecării cauzei, reclamanta şi-a precizat acţiunea la data de 02 decembrie 2011, arătând că restrânge atât cadrul procesual în sensul conceptării ca pârât doar a M.M.P. dar şi pretenţiile, solicitând compensaţii doar pentru anii 2007 şi 2008, nemaisolicitând compensaţii pentru anul 2009, întrucât pentru acest an drepturile cuvenite i-au fost acordate printr-o altă sentinţă.
S-a mai solicitat restituirea diferenţei taxei de timbru achitată în plus, respectiv a sumei de 32.629,62 lei, achitată cu O.P. din 24 iunie 2009.
Prin sentinţa nr. 213 din 23 martie 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta Obştea Bumbeşti şi a obligat pe pârâtul M.M.P. la plata despăgubirilor către reclamantă, în cuantum de 905.921,10 lei aferente perioadei 16 martie 2007-10 decembrie 2007 şi în cuantum de 1.291.825,01 lei aferente perioadei 11 decembrie 2007-03 decembrie 2008.
Totodată, a fost respinsă cererea reclamantei privind restituirea taxei de timbru.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de rejudecare, analizând prevederile art. 29 alin. (1) lit. g) din O.G. nr. 96/1998 (forma în vigoare la data constituirii parcului - anul 2005), a reţinut că odată cu constituirea Parcului National „Defileul Jiului", a fost exclusă posibilitatea reclamantei de a mai exploata sau utiliza resursele naturale sau de a folosi terenul care a fost inclus în acest parc, fiind astfel îndreptăţită să primească compensaţiile prevăzute de O.G. nr. 96/1998.
A mai reţinut că, deşi reclamanta a formulat diferite memorii şi adrese către pârât, acesta a refuzat să-i acorde compensaţiile la care este îndreptăţită, pe considerentul că textul art. 29 alin. (1) lit. g) din O.G. nr. 96/1998 prevede expres că aceste drepturi se acordă numai persoanelor fizice, nu şi persoanelor juridice, în acest sens fiind adresa din 10 martie 2008.
În opinia curţii de apel, acest refuz a fost considerat ca fiind nejustificat întrucât obştile (asociaţiile) de moşneni, cum este cazul reclamantei de faţă, sunt persoane juridice distincte, cu reglementare specială prevăzută în Legea nr. 1/2000, unde titularele dreptului de proprietate nu sunt asociaţiile în sine, în calitate de persoane juridice, ci persoanele fizice, membre ale obştii.
În cauza de faţă, proprietarii terenurilor sunt persoanele fizice, membre ale obştii şi nu obştea în sine, situaţie în care, reclamanta este îndreptăţită la acordarea acestor compensaţii pentru membrii săi, persoane fizice.
Pe de altă parte, curtea de apel a reţinut că asociaţiile de tipul reclamantei au fost incluse în O.G. nr. 96/1998 (forma în vigoare la data constituirii parcului-anul 2005) la secţiunea privind administrarea fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice, respectiv, la cap. III, Secţiunea a 3-a (art. 15) privind administrarea fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice cât şi la Secţiunea a 4-a (art. 16), privind administrarea pădurilor proprietate privată a unităţilor de cult (parohii, schituri, mănăstiri), a instituţiilor de învăţământ sau a altor persoane juridice, unde nu se face referire la nicio asociaţie cu personalitate juridică, ceea ce denotă că legiuitorul nu a înţeles să asimileze aceste asociaţii cu persoanele juridice de drept comun, care ar fi exceptate de la acordarea compensaţiilor prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a).
În aprecierea instanţei, chiar dacă s-ar admite că reclamanta este o persoană juridică de drept comun, la art. 2 din H.G. nr. 1071/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea şi controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora, care a abrogat dispoziţiile H.G. nr. 163/2000 (unde în art. 5 alin. (4) se prevedea acordarea de compensaţii numai pentru persoanele fizice), s-a prevăzut că astfel de despăgubiri se acordă atât persoanelor fizice, cât şi celor juridice.
De asemenea, prin Ordinul nr. 625/2006 al M.A.P.D.R., emis avându-se în vedere dispoziţiile art. 2 din H.G. nr. 1071/2006, s-a aprobat Metodologia de calcul a sumelor cuvenite drept compensaţii proprietarilor persoane fizice şi juridice care deţin păduri cu funcţii speciale de protecţie.
Mai mult, prin Legea 46/2008, care a abrogat O.G. nr. 96/1998, s-a prevăzut că aceste compensaţii se acordă tuturor proprietarilor, atât persoane fizice, cât şi juridice.
În acest context legislativ, curtea de apel a apreciat că reclamanta este îndreptăţită să primească astfel de compensaţii pentru anii 2007 şi 2008.
Cu privire la cuantumul sumelor solicitate, respectiv de 905.921,10 lei aferentă perioadei 16 martie 2007-10 decembrie 2007 şi 1.291.825,01 lei aferentă perioadei 11 decembrie 2007-03 decembrie 2008, curtea de apel a constatat că aceste sume nu au fost contestate, existând şi centralizatoare ale acestora cu anexe de calcul întocmite de Ocolul Silvic Bumbeşti din 20 mai 2009, depuse la filele 72-79 în Dosarul nr. 4970/95/2009 al Tribunalului Gorj, sectia civilă.
Cu privire la cererea reclamantei privind restituirea taxei de timbru, aceasta a fost respinsă, curtea de apel reţinând, pe de-o parte, că, potrivit art. 23 alin. (4) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cererea de restituire se adresează instanţei judecătoreşti la care s-a introdus acţiunea sau cererea, în speţă, acţiunea fiind introdusă la Tribunalul Gorj, secţia civilă, iar pe de altă parte, reclamanta nu a mai insistat în soluţionarea cererii atât timp cât prin încheierea din data de 02 decembrie 2011 s-a consemnat că aceasta urma să se adreseze instanţei competente, respectiv Tribunalului Gorj, secţia civilă.
4. Recursul declarat de M.M.P.
Împotriva sentinţei curţii de apel a formulat recurs în termen legal pârâtul M.M.P., invocând art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ.
Recurentul şi-a structurat criticile formulate în două motive de recurs, potrivit cărora:
4.1. Instanţa de fond a apreciat eronat că reclamanta, în calitate de persoană juridică, are dreptul la compensaţiile prevăzute de lege
În dezvoltare, recurentul a arătat că obştile de moşneni sunt persoane juridice potrivit art. 28 alin. (4) din Legea nr. 1/2000, fiind, prin aceasta, excluse de la aplicarea art. 29 lit. g) din O.G. nr. 96/2008 care prevăd posibilitatea acordării compensaţiilor numai persoanelor fizice.
Împrejurarea că prin acte normative cu forţă inferioară se dispune altfel nu poate avea nici un efect, pentru că acestea nu pot conferi mai multe drepturi decât o ordonanţă aprobată prin lege.
De asemenea, nici prevederile din Legea nr. 46/2008 (care a abrogat O.G. nr. 96/1998) nu sunt incidente, această reglementare neputând avea efect retroactiv.
4.2. Ignorarea efectelor Legii nr. 46/2008 în privinţa compensaţiilor stabilite pentru anul 2008.
Potrivit recurentului, după intrarea în vigoare a noului C. silvic, în raport de dispoziţiile art. 97 alin. (1) lit. b) compensaţiile în discuţie reprezintă ajutoare de stat şi nu pot fi acordate decât după notificarea Comisiei Europene şi primirea unei decizii favorabile în acest sens.
În plus, modalitatea efectivă de acordare a despăgubirilor este stabilită prin H.G. nr. 961/2009 care reclamă, de asemenea, obligativitatea unei decizii favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.
5. Apărările formulate de Obştea Bumbeşti,
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 12 iulie 2013, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Răspunzând punctual la motivele de recurs, intimata a arătat că:
- recurentul ignoră modificările aduse O.G. nr. 96/1998 care nu fac nicio distincţie între categoriile de proprietari: persoane fizice ori persoane juridice;
- atât vechiul cât şi noul C. silvic, reglementează expres obligaţia organelor statului de a o despăgubi pentru limitările aduse dreptului de proprietate;
- compensaţia pretinsă nu reprezintă o formă de ajutor de stat, ci are funcţia unei despăgubiri;
- nu este necesară o decizie favorabilă a Comisiei Europene pentru drepturile aferente anilor 2007 şi 2008, în acelaşi sens s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 4838/2011;
- între timp Comisia Europeană a avizat favorabil ajutoarele prevăzute în schema notificată, prin Decizia nr. C(2012) 5266 final din 19 iulie 2012.
6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs, a apărărilor din întâmpinare şi a concluziilor scrise formulate de ambele părţi, luând în considerare şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., care permit analizarea hotărârii sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
După cum rezultă din prezentarea rezumativă a istoricului acestei cauze, în al doilea ciclu procesual, intimata-reclamantă Obştea Bumbeşti şi-a restrâns obiectul acţiunii la acordarea despăgubirilor aferente anilor 2007 şi 2008, cu titlu de compensaţie, corelativ constatării refuzului nejustificat al recurentului-pârât M.M.P. (actualmente M.M.S.C.) de a-i soluţiona favorabil cererile formulate.
Temeiul acestor cereri îl reprezintă includerea unei suprafeţe de 3.153 ha teren cu vegetaţie forestieră, proprietatea obştii, în Parcul Naţional „Defileul Jiului”constituit prin H.G. nr. 1581/2005 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone, cu consecinţa golirii de conţinut economic a dreptului de proprietate, câtă vreme, prin art. 3 pct. 2 din acelaşi act normativ s-a stipulat că „în zonele de conservare specială sunt excluse orice formă de exploatare sau utilizare a resurselor naturale, precum şi orice formă de folosirea terenurilor, incompatibilă cu scopul de protecţie şi/sau conservare”.
Refuzul acordării compensaţiilor pretinse s-a fundamentat pe dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. g) din O.G. nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional (în vigoare la momentul respectiv) care se refereau numai la proprietarii persoane fizice.
Concluzia curţii de apel, în sensul că acest refuz este nejustificat, este corectă.
Reevaluând cadrul normativ aplicabil şi probele administrate pentru a răspunde la motivele de recurs, Înalta Curte reţine următoarele:
Referitor la sfera persoanelor care pot beneficia de compensaţii,
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. g) din O.G. nr. 96/1998:
„În vederea sprijinirii proprietarilor de păduri, indiferent de forma de proprietate, în efectuarea unor lucrări de gospodărire, în scopul asigurării integrităţii fondului forestier naţional şi gestionării durabile a acestuia, statul va aloca anual de la buget fondurile necesare pentru:
g) sprijinirea proprietarilor de păduri cu funcţii speciale de protecţie, persoane fizice, prin acordarea unor compensaţii reprezentând contravaloarea bunurilor pe care nu le recoltează datorită restricţiilor impuse prin amenajamentele silvice în pădurile cu funcţii speciale de protecţie”.
Cum s-a arătat, refuzul acordării compensaţiilor a fost motivat pe împrejurarea că în textul citat legiuitorul a indicat numai persoanele fizice ca beneficiari ai sumelor plătite cu acest titlu, nu şi persoanele juridice, cum este obştea intimată.
Această abordare reflectă o interpretare simplistă a cadrului normativ în vigoare la data exprimării refuzului.
Astfel, după cum bine s-a apărat intimata, la data adoptării reglementării citate încă nu fuseseră constituite obştile ori alte forme asociative care să aibă în proprietate păduri, astfel încât legiuitorul nu s-a putut raporta la acestea. Acest proces a început abia după intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, ceea ce s-a reflectat corespunzător în actele normative adoptate ulterior, care nu au mai făcut nicio distincţie între categoriile de proprietari, persoane fizice ori juridice.
Pe de altă parte, chiar analiza sistematică a cadrului normativ existent anterior N.C.S. adoptat prin Legea nr. 46/2008, ar fi trebuit să-l conducă pe recurent la rezolvarea favorabilă a cererilor intimatei.
Încă prin Legea nr. 26/1996 (vechiul C. silvic) s-a reglementat obligativitatea constituirii unui fond de conservare şi regenerare a pădurilor destinat, printre altele, acoperirii cheltuielilor ocazionate de gospodărirea cu prioritate a unor păduri cu funcţii speciale de protecţie iar dispoziţiile art. 63 din acest act normativ se referă la proprietari, nefăcând vreo distincţie suplimentară.
Mai mult, prin O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, act normativ adoptat în procesul de transpunere a două directive europene - Directiva nr. 79/409/CEE privind conservarea păsărilor sălbatice şi Directiva nr. 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de floră şi faună sălbatice - este reglementată exact ipoteza acestei cauze prin art. 26 alin. (1), potrivit căruia:
„Pentru terenurile din arii naturale protejate, deţinute în regim de proprietate privată sau concesionate, proprietarii ori concesionarii vor primi compensaţii pentru respectarea prevederilor restrictive din planul de management al ariei naturale protejate. Modalitatea de solicitare, de calcul şi de acordare a compensaţiilor se stabileşte prin hotărâre a Guvernului.”
Conchizând în această privinţă, Înalta Curte reţine, la fel ca judecătorul fondului, că fundamentarea refuzului acordării compensaţiilor pe calitatea de persoană juridică a intimatei-reclamante, este nejustificată.
Referitor la efectele Legii nr. 46/2008 privind C. silvic
Potrivit recurentului, intrarea în vigoare a noului C. silvic a fost valorizată greşit de către prima instanţă, în sensul că l-ar fi aplicat retroactiv pentru anul 2007 şi, în plus, nu s-ar fi observat schimbarea de regim juridic a compensaţiilor, care sunt tratate ca ajutoare de stat.
Ambele susţineri sunt nefondate.
Noul C. silvic a intrat în vigoare la data de 30 martie 2008 care se situează, într-adevăr, în interiorul perioadei de referinţă pentru care se solicită compensaţii.
Necontestat, nici noul C. silvic nu face distincţie între categoriile de proprietari (art. 97 alin. (1) lit. b) cărora li se cuvin compensaţii.
Curtea de apel nu a aplicat retroactiv prevederile noului C. silvic - de altfel nu era necesar în raport de raţionamentul expus - ci a accentuat coerenţa normativă, în sensul că, practic, distincţia operată de minister nu se justifică nici sub imperiul vechiului şi nici al noului C. silvic.
Cât priveşte referirile pe care curtea de apel le-a făcut la Metodologia de calcul a compensaţiilor aprobată prin ordinul comun al M.A.D.R. şi M.F.P. (nr. 625/2006, respectiv nr. 22507/2006), în baza art. 2 din H.G. nr. 1071/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea şi controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora, fără distincţie după cum vizau perioade anterioare ori ulterioare intrării în vigoare a noului C. silvic, aceasta se justifică prin norma tranzitorie cuprinsă în noul C. silvic, la art. 138, potrivit căreia, legislaţia subsecventă adoptată în temeiul Legii nr. 26/1996 privind codul silvic, O.U.G. nr. 96/1998 şi O.U.G. nr. 139/2005 „rămâne în vigoare până la elaborarea legislaţiei în condiţiile prezentului cod”. Or, abia prin H.G. nr. 861/2009 s-au adoptat Normele metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale, ceea ce înseamnă că aplicarea metodologiei anterioare şi pentru anul 2008 este corectă.
De altfel, recurentul nu a formulat nicio obiecţie cu privire la cuantumul compensaţiilor la care a fost obligat,aşa încât, şi din această perspectivă, critica examinată este nefondată.
Întreaga construcţie juridică privind obligativitatea parcurgerii procedurii de acordare a ajutorului de stat este greşită.
După cum bine a remarcat intimata prin întâmpinare, până la data de 31 decembrie 2009 nu se poate pune problema conformării măsurilor de ajutor de stat cu legislaţia europeană, în acest sens fiind prevederile tratatului de aderare (art. 3-168 alin. (1) şi Anexa 5 cap. 3, pct. b) potrivit cărora ajutoarele acordate ori puse în aplicare înainte de data aderării sunt calificate ca ajutoare existente „până la sfârşitul celui de-al treilea an de la data aderării”.
În acelaşi sens s-au pronunţat atât ministerele implicate în procedura acordării compensaţiilor (corespondenţa între ministrul mediului şi pădurilor şi ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, filele 80-83, dosar recurs), cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Decizia nr. 4838 din 20 octombrie 2011.
În această hotărâre judecătorească s-a argumentat legalitatea acordării compensaţiilor cuvenite pentru anul 2009 pentru aceeaşi Obşte Bumbeşti, cu motivarea că pentru această perioadă nu este necesară decizia favorabilă a Comisiei Europene, respingându-se pentru anul 2010 întrucât, la momentul soluţionării recursului, instituţia europeană nu se pronunţase încă asupra schemei notificate de Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă U.E. şi, în aceste condiţii, refuzul acordării compensaţiilor pentru acest din urmă an apare ca fiind justificat.
Această decizie favorabilă a fost adoptată de Comisia Europeană sub nr. C(2012)5266 final din 19 iulie 2012, ajutoarele prevăzute în cadrul schemei notificate până la 31 decembrie 2013 fiind considerate compatibile cu piaţa internă.
Conchizând în această privinţă, Înalta Curte reţine că nefiind necesară obţinerea unei decizii favorabile a Comisiei Europene, nu este relevant momentul adoptării acesteia şi, deci, refuzul exprimat de recurent este, şi din această perspectivă, nejustificat.
În fine, în raport de considerentele ce preced, nu mai prezintă interes examinarea naturii juridice a compensaţiilor cuvenite: despăgubire sau formă de ajutor de stat.
7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs,
Pentru considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de faţă ca nefondat, nefiind identificate motive care să atragă reformarea sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.M.S.C. împotriva sentinţei nr. 213 din 23 martie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7784/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 7223/2013. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
