ICCJ. Decizia nr. 7223/2013. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7223/2013
Dosar nr. 63403/3/2010
Şedinţa publică de la 12 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 30 decembrie 2010, reclamantul B.T. a chemat în judecată pârâtul Guvernul României, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului să-i răspundă la memoriile pe care i le-a adresat în anul 2010 şi prin care a solicitat punerea în aplicare a O.U.G. nr. 39/2006.
Prin sentinţa civilă nr. 437 din 3 februarie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, acţiunile privind „actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, se soluţionează, în fond, de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel”.
Cererea reclamantului a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 3 martie 2011.
Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia, iar în subsidiar a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 5926 din 17 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului; a fost respinsă cererea formulată de reclamantul B.T., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a formulat două memorii către Guvernul României având ca obiect nemulţumirea reclamantului privind eliberarea unei adeverinţe care să ateste vechimea în muncă, necesară în vederea calculării punctului de pensie şi al cuantumului acesteia.
Reclamantul prin memoriile formulate la Guvernul României a învederat incompetenţa şi birocraţia autorităţilor statului în ce priveşte preluarea arhivelor fostelor societăţi comerciale cu capital de stat, precum şi faptul că neeliberându-i-se o adeverinţă cu vechimea în muncă i s-a creat un prejudiciu de 1.000 euro prin această hărţuire nejustificată.
A reţinut Curtea de apel că pârâtul Guvernul României a răspuns memoriilor formulate de către reclamant, învederându-i acestuia aspectele care derivă din aplicarea art. 18 din Legea nr. 16/1996 privind Arhivele Naţionale potrivit căruia casele judeţene de pensii aveau obligaţia preluării documentelor cu valoare practică care au aparţinut creatorilor de documente, persoane juridice care au fost desfiinţate, precum şi faptul că în urma modificării prevederilor art. 18 din Legea nr. 16/1996 documentele menționate anterior vor fi preluate de către Arhivele Naţionale sau de către direcţiile judeţene ale Arhivelor Naţionale.
În aprecierea caracterului justificat al refuzului administrativ al pârâtului Guvernul României în privinţa soluţionării cererii reclamantului Curtea de apel a reţinut că, în competenţa funcţională a acestei autorităţi publice nu se regăseşte şi atribuţia referitoarea la eliberarea pentru reclamant a unei adeverinţe care să ateste vechimea în muncă a acestuia, necesară în vederea calculării punctului de pensie şi al cuantumului acesteia.
Fiind vorba de un raport de drept administrativ născut între reclamant şi pârâtul Guvernul României judecătorul fondului a reţinut că aceasta din urmă are calitate procesuală pasivă, existând o identitate între persoana acesteia şi subiectul pasiv din raportul juridic dedus judecăţii
În fine, a apreciat Curtea de apel că pentru a fi în prezenţa unui refuz nejustificat al pârâtului Guvernul României în ce priveşte soluţionarea cererii reclamantului este necesar, de plano, ca soluţionarea acelei cereri să fie de competenţa autorităţii publice care a fost învestită, însă, nu se poate vorbi de un refuz nejustificat al unei autorităţi publice în ce priveşte soluţionarea unei cereri câtă vreme autoritatea publică învestită nu are competenţa funcţională recunoscută de lege în privinţa cererii.
Respingând ca neîntemeiat capătul principal al cererii au fost respins şi capetele de cerere accesorii.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul B.M.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, a arătat în esență că judecata în cauză a fost superficială şi părtinitoare.
A arătat recurentul-reclamant că O.U.G. nr. 39/2006 nu este respectată de către instituţiile guvernului.
S-a susţinut că Ministerul Muncii nu are nicio calitate în problema arhivelor de la casele de pensii prin O.U.G. nr. 39/2006 emisă de către pârât.
Se arată că a solicitat în instanţă respectarea ordonanţei de urgenţă.
Considerentele și soluția instanței de recurs
Recursul nu este fondat.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, incluzând art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nu sunt incidente în cauză motivele de nelegalitate invocate, în considerarea celor în continuare arătate.
În fapt, prin acţiunea formulată, reclamantul B.T. a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului să-i răspundă la memoriile pe care i le-a adresat în anul 2010 şi prin care a solicitat punerea în aplicare a O.U.G. nr. 39/2006 pentru modificarea şi completarea Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, cu obligarea acestuia la plata daunelor morale de 1.000 euro pentru hărţuirea nejustificată şi cheltuieli de judecată.
Obiectul acţiunii judiciare în contencios administrativ este reglementat prin art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit acestui text de lege, persoana vătămată în vreun drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual reparaţii pentru daune morale.
De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a cererii.
Noţiunea de contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ în art. 2 alin. (1) lit. f) ca fiind activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul principal al cauzei deduse judecăţii îl reprezintă obligarea pârâtei la soluţionarea cererii reclamantului, aşa cum a solicitat expres prin cererea introductivă. De asemenea, s-au solicitat şi daune.
Instanţa de control judiciar reţine că recurentul-reclamant a invocat refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluţiona cererea, respectiv de a răspunde pretenţiilor sale.
În cauza de faţă însă recurentul-reclamant nu a dovedit existenţa refuzului nejustificat din partea autorităţii pârâte de a răspunde sau a soluţiona cererile, deoarece pârâtul Guvernul României, astfel cum a reținut și prima instanță, a răspuns memoriilor formulate de către reclamant, învederându-i acestuia aspectele care derivă din aplicarea art. 18 din Legea nr. 16/1996 privind Arhivele Naţionale potrivit căruia casele judeţene de pensii aveau obligaţia preluării documentelor cu valoare practică care au aparţinut creatorilor de documente, persoane juridice care au fost desfiinţate, precum şi faptul că în urma modificării prevederilor art. 18 din Legea nr. 16/1996 documentele menționate anterior vor fi preluate de către Arhivele Naţionale sau de către direcţiile judeţene ale Arhivelor Naţionale.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i)) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere se înţelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Definiţia excesului de putere este dată de art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, constând în exercitarea dreptului de apreciere, aparţinând administraţiei publice, prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
În cauza de faţă, nu îi poate fi imputat pârâtului împrejurarea că nu a procedat, conform cererii reclamantului, date fiind limitele competenței funcționale, guvernul neavând atribuții în ceea ce privește eliberarea adeverințelor, calcularea punctului de pensie.
În cauză reclamantului i s-a dat răspuns, iar împrejurarea că acesta este nemulţumit de răspunsul primit nu echivalează cu un refuz nejustificat de rezolvare şi nici nu conferă dreptul la despăgubiri pentru repararea pagubei, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Nici celelalte critici formulate de recurentul-reclamant nu pot fi reţinute şi, pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.T. împotriva sentinţei nr. 5926 din 17 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6167/2013. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6594/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
