ICCJ. Decizia nr. 6567/2013. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6567/2013
Dosar nr. 549/46/2012
Şedinţa publică de la 8 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea primei instanţe. Circumstanţele cauzei Prin Sentinţa nr. 346/F din 3 octombrie 2012, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC C.N.C.D. SA.
Piteşti, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş - Activitatea de Inspecţie Fiscală, şi a obligat-o pe aceasta din urmă să plătească reclamantei suma de 537.709,5 lei, reprezentând dobânzi pentru nesoluţionarea în termen a cererii de rambursare TVA, precum şi 1.548 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Reclamanta a depus la organul fiscal 21 deconturi lunare privind rambursarea TVA aferent perioadei aprilie 2010 - decembrie 2012.
Pentru soluţionarea cererii iniţiale şi a celor care au urmat, D.G.F.P. a declanşat, în iunie 2010, o inspecţie fiscală, ce a fost suspendată la 28 octombrie 2010, potrivit adreselor emise lunar către reclamantă, din două motive, menţionate şi în întâmpinarea depusă Ia dosar, respectiv necesitatea obţinerii unui punct de vedere de la A.N.A.F. cu privire la tratamentul fiscal al TVA-ului şi deductibilitatea cheltuielilor aferente bunurilor care fac obiectul unui contract de asociere în participaţiune, precum şi pentru efectuarea unei inspecţii fiscale la SC P. SA Suspendarea a fost menţinută pentru toate cererile ulterioare de rambursare TVA, fiind reluată conform adresei nr. 49223 din 23 mai 2012, în urma primirii răspunsului de la A.N.A.F. Bucureşti.
Inspecţia fiscală a fost finalizată în timpul prezentului litigiu.
Din raportul de expertiză întocmită în cauză de către consultantul fiscal C.G. a rezultat că suma la rambursarea căreia reclamanta a fost îndreptăţită pentru perioada aprilie 2010 - decembrie 2011, în cuantum de 4.606.11 lei, a fost compensată cu obligaţiile fiscale aferente perioadei aprilie 2010 - decembrie 2011, în cuantum de 2.009.310 lei.
A rezultat o diferenţă de rambursat, existentă la 31 decembrie 2011, de 1.515.264 lei, care a făcut şi aceasta obiectul unor compensări din anul 2012, rezultând un rest de plată de 1.081.536 lei, care a fost virat reclamantei la 10 decembrie 2012.
În consecinţă, din raportul de expertiză, cu privire la care nu s-au formulat obiecţiuni, rezultă că la data întocmirii acestuia, nu mai există TVA de rambursat de la buget şi nici obligaţii de plată ale reclamantei către Bugetul statului sau Bugetul asigurărilor sociale (Capitolul II, Obiectivul 3, punctul 6).
În drept, potrivit Ordinului nr. 967 din 6 iulie 2005 emis de Ministerul Finanţelor Publice privind aprobarea Metodologiei de soluţionare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare, „solicitările de rambursare se soluţionează, în ordinea cronologică a înregistrării lor la organul fiscal, în termen de maxim 45 de zile de la data depunerii decontului de TVA cu sume negative cu opţiune de rambursare
În acest scop, procedura prevede o metodologie de clasificare a cererilor în trei categorii, în funcţie de gradul de risc pe care îl implică, mic, mediu sau mare, la rândul său evaluat în funcţie de suma solicitată la rambursare. Doar un grad mare de, risc presupune, pentru soluţionarea cererii de rambursare, declanşarea unei inspecţii fiscale.
În scopul evaluării gradului de risc, Metodologia instituie un criteriu, Standardul Individual Negativ, definit ca suma maximă a TVA ce poate fi rambursată fără analiză documentară sau inspecţie fiscală anticipată, riscul implicat de această rambursate fiind considerat acceptabil de către administraţia fiscală.
Această sumă este stabilită în condiţii de activitate normală şi continuă a plătitorului ţinând cont şi de comportamentul său fiscal.
SIN - ul se stabileşte semestrial, având în vedere raportările contabile, deconturile de TVA şi modul de îndeplinire a obligaţiilor fiscale în perioada de referinţă.
Însă, indiferent de modul de soluţionare a cererii de rambursare şi de cuantumul sumei, termenul de soluţionare este unic pentru toate cererile, şi anume 45 de zile de la data depunerii decontului de TVA, termen ce nu a fost respectat de către pârâtă.
Chiar dacă, la data judecării prezentei cauze, cererea reclamantei a fost soluţionată, se reţine că acest fapt a avut loc cu întârziere, iar demararea inspecţiei fiscale, ca şi suspendarea ei, nu înlătură caracterul nejustificat al depăşirii termenului legal de rezolvare a cererilor lunare depuse de reclamantă.
Faptul că pârâta a apreciat că se impune efectuarea unei inspecţii fiscale - atât la petentă, cât şi la altă societate cu care aceasta se află legată printr-un contract de asociere în participaţiune - şi că a fost nevoie de un punct de vedere de la structura centrală a pârâtei, sosit cu o întârziere de 2 ani, nu constituie motive temeinice care să înlăture caracterul nejustificat al întârzierii în soluţionarea cererii. În plus, pârâta nu a indicat motivele pentru care a apreciat că se impune efectuarea inspecţiei şi nu a indicat, în concret, valoarea semestrială a SIN - ului în ceea ce o priveşte pe reclamantă şi modul cum 1-a calculat, pentru a da instanţei posibilitatea să evalueze necesitatea legal-obiectivă a acestei inspecţii.
Oricum, independent de acest aspect, neîncadrarea in termenul imperativ prevăzut de lege dă contribuabilului dreptul de a obţine dobânzi în condiţiile art. 124 rap. la art. 70 din O.G. nr. 92/2003. Acestea au fost calculate de expert raportat la scadenţa fiecărui decont de TVA, rezultând suma de 537.709,5 lei.
În consecinţă, pentru aceste motive, se constată că, urmare a soluţionării cererii de rambursare, precum şi a compensării TVA-ului de rambursat cu obligaţiile fiscale ale reclamantei, capetele 2 şi 3 din cererea de chemare în judecată au rămas fără obiect.
Capătul 1 din cerere este întemeiat sub aspectele arătate în cele ce preced, în sensul existenţei unui refuz nejustificat de soluţionare în termenul legal a cererilor de rambursare. Pe cale de consecinţă, prima instanţă a admis în parte şi cel de-al patrulea capăt de cerere, în sensul că a obligat pârâta la plata dobânzilor aferente achitării/compensării cu întârziere a TVA-ului la rambursarea căreia era îndreptăţită.
În baza art. 274 C. proc. civ., a fost obligată pârâta şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu conform documentelor justificative depuse la dosar, constând în onorariu expert (fila 150), taxă de timbru şi timbru judiciar.
l. Motivele de recurs înfăţişate de recurenta - pârâtă
Împotriva acestei soluţii considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş (D.G.F.P. Argeş).
Invocând ca temei legal al demersului său procesual prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la art. 3041 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că hotărârea primei instanţe este nelegală, în esenţă pentru următoarele argumente şi aserţiuni, cuprinse în motivele de recurs dezvoltate:
- în mod eronat a apreciat instanţa de fond că este întemeiat capătul de cerere referitor la existenţa refuzului nejustificat de soluţionare a cererii de compensare şi rambursare TVA, întrucât inspecţia fiscală începută în iunie 2010 a fost suspendată urmare a unor situaţii obiective, fiind impusă de o verificare încrucişată ce era necesară pentru soluţionarea cererii de compensare şi rambursare formulată de reclamantă, nefiind aşadar un refuz nejustificat, mai mult, suspendarea s-a menţinut până la 11 mai 2012, dată la care s-au reluat verificările la societatea reclamantă;
- în speţă sunt incidente prevederile Ordinului A.N.A.F. nr. 14/2010 privind condiţiile şi modalităţile de suspendare a inspecţiei fiscale, potrivit cu care, perioadele în care derularea inspecţiei fiscale este suspendată, nu sunt incluse în calculul duratei acesteia;
- nu a existat o vătămare a reclamantei, aşa cum greşit a reţinut instanţa de fond, urmare soluţionării cu întârziere a cererii, întrucât compensarea sumelor reprezentând TVA s-a efectuat ţinându-se seama de data depunerii deconturilor, fără ca sumele achitate prin compensare să fie purtătoare de majorări de întârziere;
- nu a existat o atitudine culpabilă a organului fiscal întrucât acesta şi-a respectat obligaţiile legale privind rezolvarea cererii de compensare/rambursare a TVA, în termenul prevăzut de lege, astfel că cererea de obligare la plata dobânzilor aferente nu putea fi primită, cu atât mai mult cu cât compensarea şi rambursarea de TVA depusă, a fost în integralitate soluţionată, astfel cum s-a constatat şi prin expertiza contabilă efectuată în cauză.
3.Soluţia şi considerentele înaltei Curţi asupra recursului
Recursul nu este fondat.
Analizând hotărârea instanţei de fond prin prisma criticilor înfăţişate de recurentă şi în raport de dispoziţiile legale incidente, dar şi de probatoriul administrat, Înalta Curte constată că nu subzistă motivul de nelegalitate invocat, de natură ar atrage modificarea sentinţei recurate, fată de cele în continuare arătate.
Reclamanta-intimată a sesizat instanţa de contencios administrativ competentă, la data de 15 mai 2012, cu acţiunea de faţă, prin care a solicitat, în principal, constatarea refuzului nejustificat al autorităţii pârâte recurente, de soluţionare a cererilor de compensare şi rambursare TVA depuse pentru perioada 19 mai 2012 - 31 decembrie 2011 ca şi obligarea la emiterea deciziilor de rambursare şi respectiv compensare privind obligaţiile fiscale scadente, până la data de 31 martie 2012, constând în sumele precizate în cererea introductivă, despre care se face menţiune şi în expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii, de mai sus.
Totodată reclamanta-intimată SC C.N.C.D. SA a investit instanţa de contencios administrativ şi cu solicitarea de obligare a autorităţii pârâte la plata dobânzilor aferente pentru nesoluţionarea în termen a cererii sale de rambursare TVA, în conformitate cu dispoziţiile art. 117 lit. e) coroborat cu art. 124 alin. (1) C. proc. fisc.
Instanţa de fond, reţinând, faţă de situaţia de fapt a cauzei, necontestată de altfel, în sensul că urmare celor 2 deconturi lunare privind rambursarea de TVA aferent perioadei aprilie 2010-decembrie 2012, recurenta-pârâtă a declanşat în iunie 2010 o inspecţie fiscală, ce a fost suspendată la 28 octombrie 2010, iar apoi reluată şi finalizată numai în timpul prezentului litigiu, respectiv ulterior datei de 15 mai 2012, a apreciat că soluţionarea cererilor reclamantei s-a realizat cu încălcarea termenului imperativ de 45 de zile prevăzut de Ordinul nr. 967 din 6 iulie 2005, emis de Ministerul Finanţelor Publice.
Totodată, constatându-se că urmare a soluţionării cererii de rambursare şi a compensării TVA-ului de rambursat cu obligaţiile fiscale ale reclamantei, capetele de acţiune corespunzătoare au rămas fără obiect, prima instanţă a dispus prin sentinţa atacată obligarea autorităţii recurente numai la plata dobânzilor pentru nesoluţionarea în termen a cererii de rambursare TVA, în temeiul art. 124 raportat la art. 70 C. proc. fisc., în cuantumul de 537.709,5 lei stabilit de expertul fiscal (fila 159 dosar fond), de asemenea necontestat.
În raport de toate elementele de fapt succint înfăţişate, înalta Curte apreciază, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, că prima instanţă a dezlegat corect problema de drept, vizând incidenţa şi aplicarea în cauză a prevederilor art. 124 cu referire la art. 70 şi 117 alin. l lit. e) C. proc. fisc.
Prin aceste texte de lege se prevăd următoarele:
„Art. 124 - Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget
(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) şi (21) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
(2) Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. (7) şi se suportă din acelaşi buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori. ”
Art. 70 - Termenul de soluţionare a cererilor contribuabililor
„(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluţionează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
(2) In situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate.”
„Art. 117 - Restituiri de sume
(1) Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:
e) cele de rambursat de la bugetul de stat. ”
Totodată, în cuprinsul ordinului ministrului finanţelor publice nr. 967 din 6 iulie 2005, privind aprobarea Metodologiei de soluţionare a deconturilor cu sume negative de TVA, cu opţiune de rambursare se prevede expres (Anexa 1 - Cap. l-B - pct. 6): „solicitările de rambursare se soluţionează, în ordinea cronologică a înregistrării lor la organul fiscal, în termen de maxim 45 de zile de la data depunerii decontului de TVA cu sume negative cu opţiune de rambursare”.
Faţă de conţinutul, lipsit de echivoc al textelor de lege sus arătate, înalta Curte arată că nu pot fi primite susţinerile şi argumentele înfăţişate de recurenta-pârâtă prin care se acreditează lipsa culpei organului administrativ fiscal în întârzierea în soluţionare, urmare a suspendării dispuse, pe temeiuri generate de necesitatea unor verificări încrucişate.
Şi aceasta întrucât, raportat la natura imperativă a termenului de soluţionare prevăzut, de 45 de zile, sus-arătat, relevanţă deplină prezintă în cauză întârzierea, respectiv depăşirea termenului de soluţionare a respectivelor cereri.
În plus, Înalta Curte apreciază că, în cazul concret al societăţii reclamante, care în intervalul 1 aprilie 2010 - 31 decembrie 2011, a solicitat lunar pârâtei recurente, pentru sumele negative din decontul TVA aferent fiecărei luni, continuarea inspecţiei fiscale şi compensarea, respectiv rambursarea sumelor negative, conform cererilor depuse, menţinerea suspendării inspecţiei fiscale care nici nu era obligatorie, pentru verificarea încrucişată la o singură societate comercială, se circumscrie şi încălcării termenului rezonabil dar şi aplicării neadecvate a principiului neutralităţii TVA-ului.
Sub acest ultim aspect, Înalta Curte arată că în jurisprudenta Curţii Europene de Justiţie (CEJ) s-a tranşat în mod expres interpretarea şi aplicarea principiului neutralităţii TVA-ului prin prisma respectării dreptului persoanelor la dobânzi pentru rambursarea cu întârziere a excedentului de TVA (a se vedea cu titlu de exemplu Hotărârea din 12 mai 2011, E.M.I. 3 (C-107/10, Rep. P. 1-3873).
S-a statuat astfel, că modalităţile de rambursare a TVA nu pot aduce atingere principiului neutralităţii sistemului fiscal al TVA, făcând ca persoana impozabilă să suporte în tot sau în parte, sarcina acestei j taxe, ceea ce implică în special ca rambursarea să fie efectuată într-un termen rezonabil (Cauza E.M.I. 3, anterior citată).
Pentru aceleaşi considerente, tot în jurisprudenta CEJ s-a arătat că atunci când rambursarea respectiv soluţionarea în termen a cererilor de rambursare în favoarea persoanei impozabile intervine după trecerea unui termen rezonabil, principiul neutralităţii sistemului fiscal al TVA-ului impune ca pierderile financiare astfel generate, în detrimentul persoanei impozabile, să fie compensate prin plata unor dobânzi de întârziere, căci din punctul de vedere al persoanei impozabile, motivul pentru care rambursarea excedentului de TVA a intervenit cu întârziere, este lipsit de importanţă.
Aşadar, reţinând şi dezlegările obligatorii cuprinse în jurisprudenţa CEJ şi apreciind că prima instanţă a realizat în cauză 6 justă interpretare şi aplicare a prevederilor cuprinse în legea naţională, respectiv a art. 124, art. 70 şi art. 117 lit. e) C. proc. fisc., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti împotriva Sentinţei civile nr. 346/F - CONT din 3 octombrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6299/2013. Contencios. Litigii Curtea de... | ICCJ. Decizia nr. 6643/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
