ICCJ. Decizia nr. 7431/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7431/2013
Dosar nr. 7921/2/2011
Şedinţa de la 26 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul cererii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul M.S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii M.S. şi D.S.P. a Judeţului Iaşi, obligarea pârâţilor să-l înregistreze ca persoana fizică autorizată pentru activităţi independente de medicina complementară alternativă; să-i înregistreze cabinetul de terapie complementară alternativă; să se constate existenţa aprobării tacite faţă de cererea din 04 ianuarie 2011 adresata M.S., raportat la cererile din 18 octombrie 2010 și din 16 noiembrie 2010 transmise D.S.P. a Judeţului Iaşi; să fie obligaţi pârâţii să-i elibereze documentul care certifică înregistrarea sa ca persoană fizică autorizată pentru activităţi independente de medicina complementară alternativă, precum şi documentul care certifică înregistrarea cabinetului de medicina complementară alternativă; să se stabilească un termen pentru eliberarea documentelor menţionate; să se pronunţe o hotărâre care să ţină locul documentelor respective până la eliberarea acestora.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este medic dentist, deţinător al Autorizaţiei de liberă practică a Acupuncturii, Apiterapiei Fitoterapiei Aromaterapiei şi Homeopatiei din 16 septembrie 2010 emisă de M.S. prin aprobare tacită faţă de cererile din 05 august 2009 adresate M.S. în baza Legii nr. 118/2007 pentru organizarea şi funcţionarea activităţilor si practicilor de medicina complementară/ alternativă.
În temeiul acestei autorizaţii, prin cererea din 18 octombrie 2010 a solicitat D.S.P. a Judeţului Iaşi să dispună înregistrarea sa ca persoana fizică autorizată pentru activităţi independente de medicină complementară/alternativă şi să-i aprobe înregistrarea cabinetului de terapie complementară/alternativă, cu acest obiect de activitate, precum şi să-i elibereze documentele care certifică înregistrarea sa ca persoana fizică autorizată pentru activităţi independente de medicina complementară/alternativă şi înregistrarea cabinetului de medicina complementară/ alternativă.
Solicitările au fost respinse de D.S.P. a Judeţului Iaşi prin adresa din 21 octombrie 2010, în care s-a invocat ca motiv al refuzului lipsa normelor de aplicare ale Legii nr. 118/2007, care ar fi trebuit sa fie emise de M.S.
Reclamantul a mai arătat că, faţă de respingerea cererilor de către mai multe direcţii de sănătate publică judeţene, a formulat către M.S. cererea din 04 ianuarie 2011, prin care a solicitat să dispună înregistrarea sa ca persoană fizică autorizată pentru activităţi de medicină complementară alternativă, înregistrarea cabinetelor de terapie complementară şi eliberarea documentelor care certifică înregistrarea, precum şi aplicarea în totalitate şi fără întârziere, în teritoriu, a prevederilor Legii nr. 118/2007, fără a primi răspuns.
În aceste condiţii, reclamantul, prin adresa din 03 martie 2011, a adus la cunoştinţa M.S. existenţa aprobării tacite faţă de solicitările formulate şi a solicitat din nou a dispune înregistrarea sa ca persoană fizică autorizată pentru activităţi de medicina complementară alternativă, înregistrarea cabinetelor de terapie complementară şi eliberarea documentelor care certifică înregistrarea.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 527 din 26 ianuarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile netimbrării, necompetenţei materiale şi necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Bucureşti, lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta D.S.P. a Judeţului Iaşi, invocate de aceasta prin întâmpinare; a admis excepţia inadmisibilităţii capătului 6 de cerere invocată din oficiu; a respins capătul 6 al cererii ca inadmisibil şi a respins în rest acţiunea formulată de reclamantul M.S.A., în contradictoriu cu M.S. prin ministrul sănătăţii şi D.S.P. a Judeţului Iaşi, ca neîntemeiată.
Curtea a respins excepţia netimbrării acţiunii, cu motivarea că din dovezile existente la dosarul cauzei rezultă că reclamantul şi-a îndeplinit obligaţia legală de a timbra, şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D.S.P. Iaşi, cu motivarea că din interpretarea coroborată a dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 95/2006, a Ordinului M.S. nr. 1078/2010 şi a H.G. nr. 144/2010, rezultă că activitatea de organizare a instituţiilor sanitare revine în sarcina direcţiilor de sănătate publică judeţene.
Referitor la excepţiile necompetenţei materiale şi teritoriale, instanţa de fond a apreciat că, faţă de obiectul cererii introductive şi calitatea de autoritate publică centrală a pârâtul M.S., având în vedere şi faptul că sediul acestui pârât este în Bucureşti, precum şi alegerea făcută de reclamant în sensul de a sesiza instanţa competentă de la sediul pârâtului M.S., este competentă material a soluţiona cererea reclamantului.
Instanţa fondului a admis excepţia inadmisibilităţii capătului 6 de cerere, respectiv solicitarea reclamantului de a pronunţa o hotărâre care să ţină locul documentelor care certifică înregistrarea sa ca persoană fizică autorizată pentru activităţi independente de medicină complementară alternativă şi înregistrarea cabinetului de medicină complementară alternativă, invocată din oficiu, apreciind că controlul judecătoresc efectuat de instanţă nu poate să vizeze decât activitatea desfăşurată de autorităţile publice, iar nu să se substituie acesteia.
Pe fondul cauzei, a reţinut că legislaţia, respectiv O.G. nr. 124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, O.U.G. nr. 83/2000 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor de liberă practică pentru servicii publice conexe actului medical, cu modificările şi completările ulterioare şi Ordinul M.S.P. nr. 153/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, cu modificările şi completările ulterioare, permite înregistrarea în Registrul Unic al Cabinetelor Medicale, a activităţilor independente de medicină complementară alternativă la nivelul direcţiilor de sănătate publică doar ca si competente alături de specialitatea medicală autorizată în cadrul unui cabinet medical cu sediul în judeţul respectiv.
Din interpretarea textului de lege menţionat rezultă că reclamantul poate trata anumite afecţiuni corespunzătoare domeniului respectiv şi poate prescrie anumite medicamente tratamente complementare şi sau alternative conform metodologiei stabilite de M.S.P., potrivit reglementărilor O.M.S. Astfel, legiuitorul condiţionează autorizarea si desfăşurarea activităţii practicienilor de metodologia stabilită de M.S. în conformitate cu reglementările O.M.S.
S-a reţinut, de asemenea, că potrivit Legii nr. 118/2007, evidenţa practicienilor de medicină complementară alternativă se ţine în Registrul unic al practicienilor de medicină complementară alternativă, care se păstrează la sediul O.P.M.C.A.
Or, modalitatea concreta în care se face respectiva înregistrare nu este reglementata de Legea nr. 118/2007, iar judecătorul nu se poate substitui legiuitorului.
În ceea ce priveşte capătul 3 de cerere, respectiv constatarea existenţei aprobării tacite faţă de cererea din 04 ianuarie 2011 adresată M.S. raportat la cererile transmise D.S.P. Iaşi din 18 octombrie 2010 şi din 16 noiembrie 2010, judecătorul fondului a observat că reclamantul este deja posesorul autorizaţiei de liberă practică a acupuncturii, apiterapiei fitoterapiei aromaterapiei şi homeopatiei din 16 septembrie 2010 eliberată de M.S. în baza sentinţei civile nr. 2638 din 01 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 10981/2/2009.
Pe de altă parte, prin cererea înregistrată la D.S.P. Iaşi din 18 octombrie 2010, reclamantul a solicitat înregistrarea sa ca persoană fizică autorizată pentru activităţi independente de medicină complementară alternativă, aprobarea înregistrării cabinetului de terapie complementară alternativă cu acest obiect de activitate şi eliberarea documentului care certifică aceste împrejurări, iar prin cererea înregistrată la aceeaşi instituţie din 16 noiembrie 2010 reclamantul a reiterat solicitările. De asemenea, prin cererea înregistrată din 04 ianuarie 2011 reclamantul a formulat aceleaşi solicitări adresate M.S.
În acest context, Curtea a apreciat că operaţiunile de înregistrare (ca persoană fizică autorizată pentru activităţi independente de medicină complementară/alternativă şi a cabinetului de terapie complementară/alternativă cu acest obiect de activitate) şi eliberarea documentului care certifică aceste împrejurări nu reprezintă autorizaţie în sensul prevăzut de O.U.G. nr. 27/2003 pentru simplu motiv că acestea nu ar fi de natură să permită reclamantului de a practica medicina complementară/alternativă (drept ce i-a fost conferit, aşa cum s-a menţionat anterior, prin autorizaţiei de liberă practică din 16 septembrie 2010 eliberată de M.S.), astfel încât acestea nu sunt supuse procedurii aprobării tacite.
Mai mult, din dovezile depuse la dosar, rezultă că instituţiile sesizate au răspuns cererilor formulate de reclamant, pârâta D.S.P. Iaşi comunicându-i că, de vreme ce nu au fost emis normele metodologice de aplicare a Legii nr. 118/2007, nu poate da curs solicitărilor, iar pârâtul M.S. a comunicat faptul că din înscrisurile anexate nu a reuşit să identifice îndeplinirea prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 118/2007, solicitând completarea cererii cu precizarea formei în care urmează să îşi desfăşoare activitatea, respectiv în cadrul unei societăţi comerciale sau în calitate de persoană fizică autorizată şi să comunice documente doveditoare în acest sens.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul M.S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 4, 5, 7, 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., recurentul-reclamant susţine că instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, stabilind eronat că operaţiunea administrativă a înregistrării practicii nu poate reprezenta obiect al aprobării tacite, dând astfel naştere unei norme de drept ce contravine şi se substituie normei stabilite de legiuitor.
Solicitând casarea sentinţei recurate, în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., se arată că nu a fost adusă la cunoştinţă şi pusă în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii capătului şase al cererii, invocată din oficiu la 19 ianuarie 2012 şi asupra căreia instanţa a rămas în pronunţare, fiind astfel încălcat principiul contradictorialităţii şi dreptul la apărare, situaţie care i-a adus o vătămare procesuală ce conduce la nulitatea hotărârii recurate.
De asemenea, se menţionează că nu i-a fost luată în considerare cererea de amânare transmisă prin fax la 26 ianuarie 2012 prin care a solicitat amânarea cauzei pentru a formula concluzii scrise, care nu a fost înregistrată la dosar, iar din eroare a fost depusă o altă cerere vizând un alt dosar, iar menţiunea din programul Ecris din 19 ianuarie 2012, în sensul amânării cauzei fără a reieşi amânarea pronunţării, l-a împiedicat să depună concluzii scrise.
În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se arată că hotărârea recurată cuprinde o motivare contradictorie întrucât instanţa de fond a justificat respingerea acţiunii pe baza unui fapt total străin de natura pricinii.
O altă critică vizează faptul că sentinţa atacată cuprinde motive care contravin celor reţinute într-o hotărâre irevocabilă, respectiv Decizia nr. 461 din 19 martie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti.
Se aduc critici sentinţei recurate invocându-se şi motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., arătându-se că instanţa de fond a schimbat natura şi înţelesul lămurit al actului juridic dedus judecăţii - art. 11 alin. (1) din Legea nr. 118/2007 - luând în discuţie înregistrarea activităţii sub alte forme decât cele ce fac obiectul acţiunii de faţă, respectiv cele prevăzute de art. 11 alin. (2) al legii menţionate.
În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-reclamant susţine că lipsa normelor de aplicare a Legii nr. 118/2007 nu poate constitui un argument pentru refuzul punerii în aplicare a legii nici de către autoritatea sanitară centrală şi nici de către reprezentanţii săi în teritoriu - direcţiile de sănătate publică.
Se arată că nu există nici un raport de condiţionare între înregistrarea activităţii de medicină complementară/ alternativă care intră în sarcina M.S. şi a fost delegată de acesta direcţiilor de sănătate publică şi evidenţa practicienilor, care nu se poate realiza legal fără organizarea, conform art. 6 alin. (4) din Legea nr. 118/2007, a O.P.M.C.A.
Susţine recurentul-reclamant că, fiind deţinătorul autorizaţiei de liberă practică prevăzută de Legea nr. 118/2007 şi întrucât nu se pune problema unei evidenţe a practicienilor de medicină complementară/ alternativă, nu-i poate fi limitat dreptul de a-şi desfăşura activitatea în formele prevăzute de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 118/2007.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând recursul formulat, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., conform căruia „instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti”, astfel cum a fost argumentat.
Instanţa de fond a judecat cauza dedusă judecăţii conform competenţei sale ce nu a fost contestată. Argumentele invocate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, vizând de fapt, în opinia recurentului, încălcarea unor norme juridice în domeniul aprobării tacite.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia „prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2)”, este nefondat.
Din expunerea rezumativă prezentată anterior, cât şi din înscrisurile de la dosarul cauzei, rezultă că la 19 ianuarie 2012, instanţa de fond a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii capătului 6 al cererii reclamantului şi a amânat pronunţarea pentru 26 ianuarie 2012, dată la care a admis această excepţie şi a respins capătul 6 ca inadmisibil, referitor la solicitarea reclamantului de a se pronunţa o hotărâre care să ţină locul documentelor care certifică înregistrarea sa ca persoană fizică autorizată pentru activităţi independente de medicină complementară/ alternativă şi înregistrarea cabinetului de medicină complementară/ alternativă.
În raport de dispoziţiile art. 242 alin. (2) C. proc. civ. s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către recurentului-reclamant.
Potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., „părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului”.
În raport de aceste dispoziţii este evident că recurentului-reclamant îi incumba obligaţia să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului, modul de realizare a apărărilor fiind lăsat la aprecierea acestuia.
După cum se constată din Încheierea din 19 ianuarie 2012, instanţa a invocat din oficiu excepţia menţionată, iar în virtutea obligaţiei prevăzute de art. 129 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant trebuia să se informeze despre desfăşurarea şi finalizarea procesului, iar dacă dorea îşi putea formula apărările pe care le aprecia necesare în raport de excepţia invocată în termenul de amânare a pronunţării, indiferent de menţiunile asupra cauzei din programul Ecris.
În contextul situaţiei expuse, criticile care vizează depunerea unei cereri de amânare a judecăţii pentru termenul din 26 ianuarie 2012, neînregistrată sau înregistrată în mod eronat o altă cerere din alt dosar, sunt fără relevanţă.
Mai mult, recurentul-reclamant în cuprinsul cererii de recurs nu se referă la soluţia ce priveşte excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu şi admisă şi nici nu justifică/ dovedeşte vătămarea în raport de această soluţie în ceea ce priveşte pct. 6 al cererii formulate.
Prin urmare, în lipsa unei vătămări dovedite, motivul de recurs este nefondat.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit căruia „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”, astfel cum a fost argumentat, este nefondat.
După cum se constată, hotărârea recurată respectă cerinţele impuse de art. 261 pct. 3 şi 5 C. proc. civ., în sensul că în cuprinsul acesteia se regăsesc: obiectul cererii şi susţinerile în prescurtare ale părţilor, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
De altfel, criticile recurentului vizează modul de interpretare şi de aplicare a dispoziţiilor legale incidente cauzei în raport de probele/ înscrisurile apreciate ca relevante de acesta, care nu pot fi circumscrise acestui motiv de recurs.
În altă ordine, nu se poate reţine nici critica referitoare la motivele contradictorii ale sentinţei recurate faţă de Decizia nr. 461 din 19 martie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, întrucât cauza de faţă şi cea în care a fost pronunţată decizia menţionată nu au acelaşi obiect.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia „instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia” astfel cum a fost argumentat, este, de asemenea, nefondat.
Din considerentele şi dispozitivul sentinţei recurate, rezultă faptul că instanţa de fond a analizat cererea reclamantului prin raportare la dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 118/2007, astfel cum acesta a solicitat şi nu în raport de cele ale alin. (2) din art. 11.
Este evident că a fost analizată atitudinea autorităţilor pârâte în raport de prevederile menţionate de recurent din moment ce s-a reţinut că modalitatea concretă de înregistrare a practicienilor de medicină complementară/ alternativă, în forma solicitată de recurent, nu este reglementată prin norme metodologice de aplicare a Legii nr. 118/2007.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia „hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii” este nefondat.
De fapt, problema de drept care se impune a fi rezolvată în cauză este aceea dacă refuzul autorităţilor publice din speţă este unul nejustificat în raport cu solicitarea reclamantului de a fi înregistrat ca persoană fizică autorizată pentru desfăşurarea de activităţi independente de medicină complementară/ alternativă şi sub forma cabinetului de terapie complementară/ alternativă, conform art. 11 alin. (1) din Legea nr. 118/2007 şi implicit de a-i fi remis actul doveditor al acestor înregistrări.
Conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 118/2007 privind organizarea şi funcţionarea activităţilor şi practicilor de medicină complementară alternativă, pentru a deveni practician de medicină complementară alternativă, persoanele prevăzute la alin. (1) al acestui articol, printre care se numără şi medicii dentişti, sunt obligate să posede autorizaţia de liberă practică eliberată conform legii, de M.S.P., cu avizul C.N.P.D.S.
Urmare a sentinţei nr. 2638 din 1 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, recurentului, medic dentist, i-a fost emisă Autorizaţia de liberă practică a acupuncturii, apiterapiei fitoterapiei aromaterapiei şi homeopatiei din 16 septembrie 2010, fiind autorizat să exercite conform pregătirii profesionale, activităţile de acupunctură, apiterapie - fitoterapie - aromaterapie şi homeopatie, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Astfel cum rezultă din susţinerile recurentului-reclamant, atât la fond cât şi în recurs, solicitarea sa a vizat înregistrarea activităţii de medicină complementară/ alternativă conform art. 11 alin. (1) din Legea nr. 118/2007.
Potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 118/2007 privind organizarea şi funcţionarea activităţilor şi practicilor de medicină complementară/ alternativă, „tehnicile şi practicile de medicină complementară alternativă se desfăşoară în cabinete de terapie complementară/ alternativă, organizate conform legii, ca societăţi comerciale sau activităţi independente desfăşurate de persoane fizice, cu acest obiect de activitate”, iar conform alin. (2) „medicii, medicii dentişti sau, după caz, farmaciştii practicieni de medicină complementară/ alternativă îşi pot organiza cabinete medicale conform legii”.
Rezultă din cuprinsul acestor dispoziţii că practicile de medicină alternativă/ complementară se desfăşoară: fie în cabinete de terapie de acest fel organizate ca societăţi comerciale, fie ca activităţi independente desfăşurate de persoane fizice, cu acest obiect de activitate (art. 11 alin. (1)), fie în cabinete medicale, dacă este vorba de practicieni medici, medici dentişti, după caz, farmacişti (art. 11 alin. (2)).
Recurentul-reclamant a optat pentru tehnici şi practici de medicină complementară/ alternativă ce se vor desfăşura ca activităţi independente prestate de persoană fizică, dar şi în cabinet de terapie complementară/ alternativă organizat conform legii ca societate comercială, cu acest obiect de activitate.
Însă, potrivit art. 7 din Legea nr. 118/2007, „Practicarea acupuncturii, a homeopatiei, a apiterapiei, a fitoterapiei, a chiropracticii şi a osteopatiei, a medicinii tradiţionale orientale este permisă numai medicilor, medicilor dentişti sau, după caz, farmaciştilor şi este reglementată de M.S.P., prin norme”.
De asemenea, conform art. 6 alin. (1) - (5) din Legea nr. 118/2007: „(1) În vederea exercitării medicinii complementare alternative, practicianul de medicină complementară alternativă aderă la O.P.M.C.A.. (2) O.P.M.C.A. se organizează şi funcţionează ca organizaţie profesională, neguvernamentală, apolitică, având ca obiect de activitate controlul şi supravegherea exercitării profesiei de practician de medicină complementară alternativă. (3) O.P.M.C.A. se organizează şi funcţionează la nivel teritorial şi naţional. (4) Regulamentul de organizare şi funcţionare al O.P.M.C.A. se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii publice. (5) Autorizaţia de liberă practică a practicienilor de medicină complementară alternativă se reînnoieşte obligatoriu la interval de 3 ani de către M.S.P. cu avizul C.N.P.D.S.”
Potrivit acestor dispoziţii, pentru exercitarea medicinii complementare alternative, deţinătorul autorizaţiei de liberă practică în acest domeniu şi în special în domeniul acupuncturii, homeopatiei, apiterapiei, fitoterapiei, cum este şi cazul recurentului, trebuie să adere la O.P.M.C.A. al cărui Regulament de organizare şi funcţionare se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii publice, legiuitorul prevăzând şi emiterea de Norme de către M.S.P. pentru practicile de la art. 7 din legea menţionată.
Necontestat este faptul că nu a fost emis vreun ordin al ministrului sănătăţii publice şi nici norme metodologice de către M.S.P. în aplicarea Legii nr. 118/2007, conform art. 7 coroborat cu art. 26 din legea menţionată.
Prin urmare, în lipsa acestora, este pe deplin justificată atitudinea autorităţilor pârâte referitoare la solicitările reclamantului, transpusă în răspunsurile remise acestuia, confirmată şi de instanţa de fond prin respingerea acţiunii.
În lipsa cadrului legal pentru desfăşurarea tehnicilor şi practicilor de medicină complementară alternativă conform art. 11 alin. (1) din Legea nr. 118/2007, nici autorităţile publice implicate în această procedură şi nici instanţele de judecată nu se pot substitui legiuitorului, fiind ţinute de respectarea principiului separaţiei puterilor în stat.
Aspectele referitoare la obligaţia autorităţilor statului de a emite norme metodologice nu fac obiectul acţiunii, neputând fi analizate în cauză.
Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de către M.S.A. împotriva sentinţei civile nr. 527 din 26 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7226/2013. Contencios. Pretentii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6851/2013. Contencios. Anulare acte... → |
|---|
